CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Lumea moare și baba UE se piaptănă

Jurnal din vremea Coronavirus – așa se intitulează dialogul (nu scriu taifasul, să nu pară neserios în asemenea vremuri serioase), dintre mine și Marius Tucă în cadrul emisiunii sale de la Mediafax Marius Tucă Show, transmis în direct în fiecare seară de la ora 18 la 18.30. Marius Tucă, mai erou decît mine, va fi în studio, iar eu, acasă, unde Adrian Sârbu mi-a amenajat un studio de parcă aș fi președintele Americii în comunicare solemnă cu națiunea și nu un biet pensionar care caută să întrețină optimismul multor cunoscuți loviți de pesimismul de Sfîrșit al Lumii. Apropo de Sfîrșitul Lumii. Mă întreabă unii cum îl întîmpin eu. Cum să-l întîmpin altfel decît lucrînd la terminarea cărții despre Decembrie 1989. M-am gîndit că dacă tot vine Sfîrșitul Lumii să mai am încă o carte, chiar dacă nu tipărită. Cînd vor veni extratereștrii pe planeta noastră moartă de Coronavirus (fără nici o problemă, deoarece ei vor fi din tablă) și se vor apuca de verificat cu ce se ocupau locuitorii acestei planete, poate dau și de cartea mea. Luîndu-mă după titlul emisiunii, voi scrie pe cristoiublog.ro însemnări din vremea Coronavirus, în paralel cu zicerile din jurnalul meu video.

Așadar,
Era să mor de rîs, înainte de a muri de Coronavirus, citind știrea potrivit căreia Uniunea Europeană, a redactat un document de 9 (nouă) pagini în care dezvăluie că „se derulează o campanie semnificativă de dezinformare a mass-mediei de stat din Rusia și a ziarelor pro-Kremlin cu privire la COVID-19”.

Toată lume s-a întrebat, de la începutul Crizei Coronavirus, unde e Uniunea Europeană. Unde e președinta Comisiei, plătită cu bani grei de cetățenii europeni? Unde sînt comisarii europeni? Vă mai amintiți? Pe Comisia Europeană o rodea, ca să nu zic altfel, grija de statul de drept din statele membre. Pe noi ne-au pisat an de an cu MCV, cu fel de fel de Rezoluții gen pistol pus în coaste, despre lupta împotriva Corupției, despre Independența Justiției. Toate în numele apartenenței noastre la Uniunea Europeană. Toate în numele grijii Uniunii față de cetățenii români.

A venit Criza Coronavirus.
Fiecare stat al Uniunii și-a băgat picioarele în apartenența la spațiul unic european și și-a închis granițele. Ce conta că închiderea granițelor lovea cetățenii altui stat membru al Uniunii Europene? Nu era normal, nu era de așteptat ca Uniunea Europeană să intervină, așa cum a făcut-o în cazul corupției de la noi, și să facă cu deștu țărilor respective reamintindu-le că trebuie să fie, dacă nu surori, atunci măcar solidare cu toate celelalte membre ale Uniunii? De la Bruxelles nu s-a auzit nici măcar o șoaptă. Înalții birocrați ai Uniunii s-au ferecat prin vilele lor de lux și au amuțit, ca nu cumva să dea Coronavirus peste ei auzindu-le vocea. Unde e solidaritatea membrilor UE? Unde e conștiința spațiului comun de solidaritatea umană de care vorbeau filosofii organismului suprastatal numit UE?
Domină filosofia lui fiecare cu aia a măsi, știută de pe vremea cînd omul cavernelor crăpa capul celui care voia să-i ia ciovîrta.

În multe state ale UE se simte nevoia acută de kituri de testare. Ștabii Uniunii Europene ne-au bătut la cap cu destinul comun al membrilor Uniunii, cu nevoia unor acțiuni comune, coordonate de la Bruxelles. Ar fi fost normal ca la nivelul Comisiei Europene, care trebuia să fie în ședință permanentă, tipică stării de veghe, să se facă un bilanț al kiturilor existente în toate statele membre, al măștilor, chiar și al alimentelor. După care aceste kiturile și măștile și alimentele să fie redistribuite statelor membre în funcție de cît de mare e impactul Crizei. Statele membre ale Uniunii au, puși la un loc, milioane de medici. A încercat Uniunea să sară în ajutor Italiei oferindu-i medici din alte state membre sub semnul destinului comun? S-a oferit Germania, sora Italiei, să pună la dispoziția italienilor o parte din spitalele lor? Nu de alta, dar de decenii ni se vîră în cap că de la înființarea UE nu mai sînt italieni, germani, francezi, ci doar membri ai comunității europene. Cu chiu cu vai s-a decis închiderea granițelor Uniunii. O măsură inutilă cîtă vreme statele membre au decis fiecare să închidă granițele.

Hai să spunem că liderii UE n-au instrumentele cerute de inițierea unor măsuri de minimă solidaritate între statele membre.
Gură au însă.
A zis vreun lider al UE pînă acum că statele membre trebuie să se unească împotriva Coronavirus? A reamintit vreunul dintre ei statelor membre că nu trebuie să se comporte mai rău ca inșii care merg la supermarket să ia hîrtie igienică cu camionul ca să aibă doar fundurile lor minima ștergere, fără să le treacă prin căpățînă că mai sînt și alte funduri care au nevoie de așa ceva? Nici vorbă.

Nu spun că Rusia nu duce o campanie de dezinformare în chestiunea Coronavirus. Dar asta era urgența urgențelor pentru birocrații cu privilegii de lux:
Să întocmească un document care și așa nu e bun nici de hîrtie igienică, deoarece e online și pînă acum nu s-a descoperit ștergerea la fund cu Internetul. Dacă UE ar fi reacționat la lucruri mult mai importante, cum ar fi nevoia unei minime solidarități, aș fi înțeles și acest document. Dar să pierzi timpul redactînd un document completamente inutil și prin asta ridicol (cum ajută documentul cetățenii UE să traverseze cea mai gravă Criză de la Al Doilea Război Mondial? Nu se vor mai îmbolnăvi și nu vor mai muri de Coronavirus după apariția lui?) asta mi se pare nu numai nesimțire, dar și iresponsabilitate criminală.

Acest editorial a apărut în ediția online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

22 comentarii pentru articolul „Lumea moare și baba UE se piaptănă”

  • „A încercat Uniunea să sară în ajutor Italiei oferindu-i medici din alte state membre sub semnul destinului comun? S-a oferit Germania, sora Italiei, să pună la dispoziția italienilor o parte din spitalele lor?”

    S-au oferit, în schimb, chinezii. Deocamdata îi ajuta pe italieni si pe francezi, o sa-i ajute si pe altii, sunt convins.

  • Astia mai nou,oamenii de stiinta zic acum,mai nou,cica ca virusul asta,coronavirus,este imposibil sa fi aparut in laborator,ca sigur a aparut pe cale naturala,asa ar releva ultimul lor studiu,acuma cine mai poate sa stie ❓ ❓ ❓ Daca e asa,atunci pamantul ne a dat o zmetie de ne am dus dracu toti,cine stie s-o fi saturat si planeta asta de obraznicia noastra,si ne da o lectie,ca sa ne stim locul pe ea,adica de chiriasi vremelnici ai acestei planete,nu de proprietari,asta in timp ce chinejii si Trump se acuza reciproc,propagandistic,as zice eu de inventarea maladiei,creand teorii ale conspiratiei,una mai spectaculoasa ca si alta,razboiul economic chinezo-american,devenind razboiul teoriilor conspirationiste mai nou,care dintre cele doua parti elaboreaza o teorie a conspiratiei mai elaborata.(Si elemente sunt,infestarea cu precadere a Europei,Chinei si Iranului,exact adversarii lui Trump,constituie argumentul partii conspirationiste chineze,prabusirea Bursei americane,spulberarea inceputului de crestere economica americana,inceputa sub Trump,plonjarea Bursei americane,la cote de abis,fortarea statului american,la a face niste cheltuieli enorme de sustinere a economiei americane,fortarea ruperii temporare a legaturilor comerciale si de bussines cu Europa,lucru care aduce pierderi americanilor,iata argumentul conspirationistilor de pe partea americana).Pana la urma doar timpul ne va releva adevarul despre criza de coronavirus.Interesant va fi,dupa ce trece pandemia,cine vor fi „profitorii de razboi”,cand identitatea acestora va fi aflata de marele public,cand acestia isi vor etala castigurile de pe urma pandemiei,atunci se vor intrezari si raspunsurile.

    • Aparu o alta teorie a conspiratiei,de origine rusa,care i acuza pe americani de infestarea iranului cu coronavirus,mie mi se pare totusi ca este o intoxicare ruseasca,nu de alta,dar pe surse democrate se zice ca regimul Trump ar fi fost sustinut de rusi ❓ ❓ ❓ Si atunci cum sa i acuzi pe americani,cand se presupune,ca regimul din america pe care l acuzi de ceva a fost sustinut,dupa cum spune opozitia democrata de tine ❓ ❓ ❓ Democratii urla ca Trump a fost sustinut de rusi,pe de alta parte,tot Rusia,care se presupune ca l ar fi sustinut pe Trump,i acuza astuia regimul de contaminare in Iran ❓ ❓ ❓ E noaptea mintii,ori rusii nu l au sustinut pe Trump,desi democratii urla din toti bojocii ca asa a fost,ori Rusii au un tupeu incredibil,pe langa ca fabuleaza,o mai fac si cu tupeu,asta in cazul in care democratii din SUA ar avea dreptate.Personal cred ca ,intradevar intoxicarile Rusiei sunt chiar fake news,oricum nu au logica. 👿 👿 👿

  • @anotherline,prietene ne mai lasi cu poliloghia.

  • „noțiunea ,,Stat de drept”
    nu e dreptul de a…sta!”

    ăăă…ce inseamna ‘a sta’
    adica ce…mai inseamna ‘a sta’?!:)))

    in general e o problema cu Definitiile , pe vremurile astea. toate expira, trebuie definite alte Definitii.
    deci il consideram, din start, pe ‘a sta’ expirat:))
    acu hai sa vedem ce punem in loc.

    ‘a sta’ inseamna ‘a nu te misca’
    ‘a te misca’ inseamna ca mai inatai a fost dorinta de a te misca,
    ca in lipsa oricarei dorinte…oamenii chiar nu ‘se’ misca:)))
    deci lipsa miscarii presupune lipsa dorintei.

    un om fara dorinte…sta, abia omul asta sta.
    …dar un om fara dorinte…se poate misca!:)))), dar…pe ecuatia de miscare pe care alte dorinte, nu ale omului care se misca, o definesc.

    prin urmare daca ‘statul de drept’ devine unic generator de dorinte,
    si tot ce misca,
    …oamenii, gen:))),
    se misca pe ecuatia de msicare a ‘statului de drept’, atunci ei au urmatoarea stare:
    se si misca, pe ecuatia de miscare a ‘statului de drept’
    dar si stau, ca…daca nu-si mai doresc nimic-nimic-nimic:))))))))))

    prin urmare se prea poate ca ce zici tu sa fie modificat astfel:
    …noțiunea ,,Stat de drept”
    e…nu doar dreptul de a te misca
    ci in primul rind obligatia de a sta!:)))))))))))

  • @Emil
    zici se intereseaza cineva cine sint?
    pai io de cind ma stiu ma intreb cine sint si tot n am aflat…

    ar fi chiar culmea ca, mai inainte ca eu sa ma cunoasc pe mine insumi sa reuseasca sa ma cunoasca altii,
    :))
    dar…po sa stii?!…

  • Maestre…il mai tineti minte pe Donald?:)))
    …cind participa el la alegeri, acum citiva ani?:)
    io cum l-am vazut am exclamat: asta e, nenica! :))
    l-am vazut suficient de ‘altfel’ incat sa schimbe lumea mare din temelii, sau macar sa initieze procesul.
    pentru ca inca de pe vremurile alea devenise clar ca lumea mare..cam balteste,
    miscarea ei…incetineste,
    nimic spectaculos nu se intrezarea,
    si se stie,…orice balta la un moment dat incepe sa si puta, din lipsa de miscare.

    dupaia Donald, …minune!, a iesit presedinte, dupa care balta a inceput sa faca valuri, sa se oxigeneze, sa se redefineasca…
    Donald era din poveste, din Povestea Primaverii care s-a asternut peste Civilizatie si care i-a disponibilizat un nou-nout petential de dezvoltare, unul cum nu s-a mai manifestat pe planeta asta.

    Dupaia a aparut in poveste Brexit.
    deci inca un,…prin lumea mare, nu mai suporta Baltitul, dorea sa iasa din…balta,
    sa se miste altfel, ca Baltitul ala era lipsit de oxigen,…nu mai avea aer!,
    si tindea doar sa puta.
    pai si Brexitul era din Povestea Primaverii care se asternuse peste Civilizatie
    si care Primavara are doar o treaba,
    sa demoleze temeliile expirate dar doar pentru a le permite altor temelii,
    ultarsupergigaperformane sa se manifeste!

    pai daca era din poveste, …procesul a fost sustinut, insasi Primavara a sustinut procesul de iesire din Baltire si de innoire din temelii, Brexitul s-a manifestat, GB se misca…treaba ei cum, dar se misca, sau macar are optiunea asta disponibila.

    ce face UE…intre timp?
    pai…ea inca mai crede ca e un Intreg:)))
    despre Intregul care se numeste UE se putea spune ca e praf inca de cind s-a cerut,
    Primavara a cerut-o!,
    masurarea temeliilor UE.
    …ca sa vada Primavara daca acestea rezista sau au expirat!

    deci fix in momentul in care cineva a pronuntat Brexit, deci in momentul in care a pronuntat!:))), UE era deja… handicapata!, adica fara un membru, adica fara…sa zicem o mana!
    pentru ca Brexitul sa se manifeste in Realitate mai trebuia sa treaca doar ceva timp…

    asta era un moment extrem de foarte deosebit, pentru ca UE trebuia sa-si dea seama ca ceea ce i se cere e manifestarea Intregului, si ca ala care o cere…nu negociaza!,
    …asta care cere fiind fix Primavara care s-a asternut peste lumea mare si innoieste tot ce misca, pentru ca e o Primavara care vinde Si dupa 10 ani Si dupa 100 de ani SI dupa 1000 de ani, etc, deci e o primavara extrem de potenta.

    deci ce e UE, azi, adica dupa ce Brexitul a devenit realitate?
    pai ce sa fie, o handicapata, asta e.

    de ce e o handicapata?
    pai daca n-are o mana, ce sa fie mai nenica altceva decit o handicapata?!:)))

    UE , aia de dinainte de Brexit…nu mai exista!
    masurindu-i temeliile, la nivel structural,…nu mai exista!
    Intregul e ceva care nu poate fi negociat!
    or UE nu e un Intreg…pentru ca n-are o mana, ca a ramas fara mana care se numea GB.

    UE trebuie demolata controlat. demolata pina se alege praful de temeliile invechite,
    care dealtfel crapa…vazind cu ochii!, …doar priviti-le!
    dupa care, daca asta e dorinta, vor putea reconstrui o UE noua, nou-nouta,
    care sa aiba sansa sa fie proiectata ca un Intreg.
    cu maini…picioare…sa se poata misca si ea armonios, nu ca acum, cind e doar o handicapata…

    • pe de alta parte, starea UE, de handicapata,
      trebuie corelata cu ce se intimpla in lumea mare,
      pentru ca problema care se manifesta azi in UE e catalizata de dinamici care acopera intreaga lume.
      o noua UE, daca asta e dorinta!, se va putea manifesta abia dupa ce instinctul de state-natiuni va disparea din peisaj.
      ca sa nu mai repet ce si cum, copiez:
      :
      „tarile se string ca un melc in propria cochilie…instinctiv.
      o problema in lumea mare e fix acest instinct. pentru ca el e generator de reactiuni.
      reactiunile sint incompatibile cu starea de echilibru, cu pacea.
      prin urmare reactiunile zadarnicesc pacea, daia tre sa dispara…cumva.

      daca se intelege ca Globalizarea e un proces…natural!, deci implacabil!,
      se poate intelege si ca acest instinct nu mai are fundament.
      el exista, dar se refera la ceva care nu mai exista.

      natiunile reactioneaza.
      …bravo. daca asta le e dorinta, bravo.
      daca alta le era dorinta, bravo iar.

      calea pe care tarile merg instinctiv, activind instinctiv mecanisme de aparare e una care va deveni…Oglinda natiunilor.

      incecind sa se comporte autonom,
      dar nu…oricum!, ci in fata unui catalizator foarte potent!,
      pe numele lui ‘viata natiilor’,
      tarile care se simt instinctiv SI natiuni vor afla, privindu-se in Oglinda, ca…sint in fundul gol.

      nu mai au nimic pe ele.
      haine, daca vor dori!,
      …doar daca-si vor dori!,
      precizez: numai si numai daca asta isi vor dori!
      precizez si mai apasat:
      numai si numai daca asta le va fi dorinta cea mai arzatoare!,
      vor mai gasi exclusiv la garderoba Globalizarii…
      si, se stie, in garderoba globalizarii se gasesc exclusiv… uniforme.

      …la finalul acestui drum, pe numele lui ‘calea natiunilor’ se afla…cea mai arzatoare dorinta pe care natiunile, statele-natiuni…o s-o mai aiba, in curind:
      dorinta de a imbratisa Globalizarea!
      :))))) va puteti inchipui o astfel de stare?

      domne, isi vor dori s-o imbratiseze strins!, s-o pupe-ntr-una!:))),
      …stati asa:)), precizez: s-o pupe intr una de drag!:)))
      pai…dupa ce te-ai izolat in…casa ta numita statul-natiune, …incep sa afli ca esti izolat…in jungla! in cea mai pura jungla care s-a manifestat in Civilizatia asta !
      …cind o sa urle leii la geam,
      …cind ursii vor boncani in usa,
      …cind ti s-au terminat lemnele si n ai ce mai baga in soba,
      —cind s-a terminat graul,
      …cind afara e cel mai cumplit ger, iar ferestrele stau sa crape,
      —cind te ai mai si imbolnavit, intre timp,
      ia sa vezi ce o sa ajunga statele-natiuni la concluzia ca singure n-au cum sa supravietuiasca in jungla.

      acela va fi momentul in care statelor-natiuni le va pieri…instinctul.
      instinctul ala despre care vorbeam ca se opune starii de echilibru a lumii mari, care e o poveste implacabila a Desavarsirii.
      or…se stie, orice desavarsire e posibila exclusiv intr un Intreg.
      Desavarsirea si Intregul sint legate ombilical, indestructibil.

      asa ca…daia Globalizarea e implacabila, pentru ca ea e parte a procesului de desavarsire a Civilizatiei, proces care presupune si manifestarea unui Intreg.

      lumea mare tre sa devina un Intreg pentru a se Desavarsi.
      iar…Universul, Creatia, e o platforma disponibilizata Desavarsirii,
      prin urmare chiar daca un proces e parte a Dinamicii Anotimpurilor, el implineste o singura tinta: Desavarsirea! …adica manifestarea Intregului.

      asa ca, de fapt, manifestarea din instinct a ‘statelor-natiuni’ sint calea cea mai simple si completa care ii e disponibilizata Globalizarii pentru a se…desavarsi.

      care e desavarsirea Globalizarii?:)))
      te globalizezi…te globalizezi…globalizare…globalizare…dar pina cind, nenica?!:))))

      pai…pina cind Globalizarea da in Unificare.

      mai altfel spus, calea asta, a statelor-natiuni e cale-batuta catre Unificare
      :))))

      • pe si mai alta parte, starea actuala trebuie armonizata cu starea Primaverii care s-a asternut peste lumea mare,
        care e una care poate fi asimilata cu o alta, care, dupa cum se si spune public,
        s-a mai intamplat doar pe vremea celui de-al doilea WW.

        astfel, Primavara care innoieste UE e tot aia care innoieste lumea mare, prin urmare o noua UE isi poate asambla noile temelii abia spre sfarsitul prezentei Revolutii Mondiale,
        pentru ca da!, ceea ce nu s-a mai intamplat de la al doilea WW e..fix Revolutia Mondiala de pe vremurile astea.

        Piatra pe piatra nu va ramane in Invechitele Temelii, alte Fundatii ii vor fi ridicate Lumii Mari.

        • @tudy
          pai…cu mai putine cuvinte, ce am zis suna cam asa:
          -Esenta WW-urilor sint Efectele pe care acestea le insereaza in dinamica mondiala.
          -Prezentul WW, adica Revolutia Mondiala curenta, va insera in dinamica mondiala Efecte de 1,6 ori mai consistente decit ultimul WW.
          – ‘ce se mai cere’ e si ‘putinta de a echilibra’ . deci dinamica mondiala presupune si o stare de echilibru, proiect, gen.

          • in acest mileniu,
            un virus poate fi inteligent?
            🙂

          • io,…mai acu, la batrinete, am ajuns la concluzia ca cel care ii lumineaza binelui calea e raul.
            si pe vremuri dastea tot raul tre sa fie cel care e trimis la inaintare, sa cerceteze toate ungherele, sa puna totul la indoiala, astfel incat binele sa aiba calea luminata.

            puneti raul in fata, acolo e locul lui, in prima linie.

            cel putin la prima trecere, s ar parea ca miscarea…se va opri, va ramane in dinamici esentiale vietii o vreme,
            cam cit e suficient sa creasca presiunea in cazane
            si abia dupaia se va relua miscarea,
            dar dupa o ecuatie nou-nouta.

            daca am lua ca referinta exprimarea…trecuta, care a durat 5 ani, revolutia mondiala prezenta ar dura cam de 1.6 ori mai putin, ca intre timp lumea mare e de 1.6 ori mai capabila. daca ar fi asa, …dureaza cev….

          • Romania online!

            dinamicile Ro ar cam trebui sa se exprime online, pentru ca in cazul in care celelalte spatii de exprimare devin inaccesibile, sa poata fi folosit acesta.

            daca Ro ar migra si pe online ar avea inca o valenta pentru a se exprima, la nevoie.

          • Dorintele se implinesc, implacabil.
            Peste mii de ani sau uite acusica, dar e lege n Creatie,
            dorintele se implinesc.
            ( de fapt asta e si definitia libertatii, din implinirea dorintelor oamenii pricepind ‘binele si raul’)

            totusi, de cind e omul pe pamant exista o dorinta dorita de mai toti oamenii si ea este Nemurirea.
            e lege-n Univers, dorintele se implinesc, chit ca se aduna unele cu altele sau se anuleaza unele pe altele, dar de implinit ele se implinesc.
            Nemurirea, dorinta neimplinita de cind e omul pe planeta asta
            se va implini.

            Nemurirea va fi disponibila.

            se poate stii…cam cind ii va fi disponibila, omului, Nemurirea?
            pai…se cam poate, asta e faza ca se cam poate.
            pentru ca Nemurirea, spre deosebire de Vesnicie lucreaza cu Tot Timpul ( Vesnicia neinsemnand…tot Timpul, ci presupunind chiar lipsa Timpului )

            deci pe cind Vesnicia presupune lipsa Timpului,
            Nemurirea presupune manifestarea Tot Timpului.

            exista Tot Timpul ?
            pai exista, tot asa cum si Tot Spatiul exista.
            ‘Tot Spatiul SI Tot Timpul’ fiind de fapt ‘Yin SI Yang’ .

            unde se gaseste Tot Timpul?! pai…e una din fetele Monedei Yi-Yang, cealalta fata fiind Tot Spatiul, Moneda gasindu-se fix pe Granita Universului, care e ‘nivelul cuantic’

            am ajuns cam brusc la Calculatorul Cuantic, dar…e prea lunga povestea si sigur va plictiseam, asa ca am scurtat drumul!:)))))

            Calculatorul Cuantic e…foarte tare!
            Tinde sa lucreze cu unul din principiile fundamentale ale Creatiei, cu Tot Timpul.
            De fapt Calculatorul Cuantic e extrem de foarte tare, pentru ca face ceva…unic. nemaintalnit. nemaintilnit de cind e omul pe Pamant. Stabilizeaza o legatura ombilical;a intre Granita Universului si Realitate.
            Mai simplu spus…aduce Tot Timpul in Realitate. Adica…transfera Tot Timpul, o Esenta a Creatiei, in Timpul lui Planck.

            deci…iauite ce minunatie face Calculatorul Cuantic:))), disponibilizeaza Tot Timpul in…’timpul lui Planck’. bine, tinde!, dar tinde…rapid!:))))

            Calculatorul Cuantic va ajunge sa rezolve in ‘timpul lui Planck’…probleme care se rezolvau nu intr un miliard de ani:)))), ci..in Tot Timpul! ( asa se si poate vizualiza tendinta lui Infinit de a fi Zero:)) )

            deci…acolo, indesat in Computerul Cuantic e…ceva unic, o Esenta a Creatiei, a Universului: Tot Timpul.

            in timp ce cam…toti:))
            dau importanta Inteligentei Artificiale, ea…nu face nici macar doua parale, dar aproape doua, face:)))
            inchipuiti va ce poate face cel mai banal algoritm al unei Inteligente Artificiala atunci cind are Tot Timpul la dispozitie.
            pai…in primul rind Descopera singura toaaata Matematica. Domne, toata!, nu mai ramane nimic nedescoperit din ea,
            ca Tot Timpul, adica exprimarea plenara a timpului e o esenta a creatiei, o desavarsire …nu prea e de gluma cu asta:)))
            Dupa care, daca tot devine atit de desteapta, se redifeste pe sine, desavarsindu-se, ca…o desavarsire ( Tot Timpul ) genereaza armonii, desavarsind tot ce atinge:)))

            important e ca…chestia asta ‘Computer Cuantic SI Inteligenta Artificiala’ va tinde sa devina un Intreg, or in orice Intreg dinamicile sint…mai altfel, ca acolo se manifesta desavarsiri.

            una peste alta…Nemurirea e…la poarta, ca o are prin buzunare Calculatorul Cuantic, acesta fiind si Trofeul Civilizatiei, pen ca el e singurul capabil sa genereze o ecuatie de miscare…perpetua. …pe care se va misca, minune!, Civilizatia asta in intregul ei…, cu oameni cu tot

            daia zic ca Civilizatia asta va arata tare dragut, in curind, de fapt va arata…ceva de vis!:))), va fi orbitoare!:), pentru ca…asa arata o desavarsire, e orbitoare!:)))

            bine, Nemurirea e seaca,…s-a zis asta mii de ani pina s-a plictisind lumea, auzind:)))
            Viata e Vesnicia, care e Patria Nemiscarii, Nemiscarea fiind radacina din care a rasarit Miscarea.-

            pentru ca in joc e Moneda si cele doua fete ale sale, pe una fiind stantat Cezarul:)),
            creca e-n regula sa i se dea Civilizatiei ce-i apartine si lui Dumnezeu…Inima!

            melanjul Spatiu-Timp are o infinitate de retete, dar atunci cind se ajunge la Desavarsiri,
            reteta e Unica, ‘Tot Spatiul SI Tot Timpul’, Yin-Yang, gen…
            Prin urmare…astea sint vremurile in care nu mai e cu melanj, ci cu…doua luntrii.
            or in una, or in ailalta, pentru ca daruirea…iauite!, se desavarseste si ea, se manifesta plenar…

            e de folos ca omul sa inceapa sa-si puna intrebarea asta:)):
            Nemurire sau…Vesnicie?!:)))
            astea vor fi greu de deosebit…cind Moneda e in Zbor!:)))


            desavarsirea lui
            ‘a fi sau a nu fi’
            e
            ‘a fi si a nu fi’,
            …asta e faza, ca e ‘a fi si a nu fi’

          • „Cuceritorul spațiului s-a împiedicat de un virus pământean”

            Maestre, nivelul la care se exprima Civilizatia e asta de mai sus, adica…a construit scara pina la Cer, maestre, atingind Granita Universului.
            Turnul Babel e…gata!, adica…mai e nevoie doar sa treaca ceva timp…si gata, se desavarseste.

            deci nu cuceritorul spatiului, ci cuceritorul Creatiei,
            si…nu s-a impiedicat deloc, totul e…ca-n proiect, maestre.

          • Printre cele mai importante anunturi oficiale sint unele care…mie imi sar in ochi, pentru ca, a priori, le consider fundamentale. Cele de tipul…’ e posibil sa dureze 18 luni’.
            S-a spus?… s a spus! Nimeni nu va mai putea spune: n am stiu, ca daca stiam faceam altfel!
            …cu toate ca nu pare a fi asa, niciodata…Dreptatea n a fost atit de batatoare la ochi.
            – Civilizatia asta a ajuns la un nivel de dezvoltare nemaintilnit pe Pamant, ba chiar, iauite!, se desavarseste.
            Aici, pe Nivelul asta…Adevarul si Minciuna sint scrise pe toti peretii,
            …faza e ca fiecare om isi foloseste proprii ochi pentru a citi ce scrie pacolo.
            Unii se uita si vad Minciuna, unii se uita si vad Adevarul.
            – Totusi, nimeni nu va putea spune: am fost mintit!
            Si nu va putea spune pentru ca linga Minciuna pe care ai citit o era scris la fel de foarte citet, Adevarul

      • Computerul Cuantic&Inteligenta Artificiala,
        asta e noua Referinta a Civilizatiei,…a omului, si…pentru ca e legata ombilical de o Desavarsire a Creatiei, ea tinde sanfie si Absoluta.
        …iata ce referinta si a tras Civilizatia:)), una care tinde sa fie Absoluta.

        pai…cu asa referintăăă…sa se tot desavarseasca si ea!:))
        …omul…ce sa faca, se desavarseste si el, cunoscind, plenar, ca o astfel de cunoastere tocma ce s a disponibilizat:)), ‘ Binele si Raul’

        • Din aceasta criza, care va acoperi toate sistemele sociale, nu se va iesi prin insanatosirea actualelor siateme sociale, ci prin manifestrea unora noi.

          prin urmare, daca exista energie prin buzunare, ea ar trebui consumata nu pentru a repara crapaturile uriase care apar sau vor aparea in sistemele sociale, ci pentru a implementa..alte rinduieli.

          lumea…invechita, expirata, nu mai poate fi…dreasa, prin urmare e mai cu folos sa gindesti rinduieli noi…
          – unele noi oricum se manifesta!, …intra state in carantina!, oamenii stau in case, etc, …faza e ca spre ce a fost nu mai e cale de intoarcere, iar ce va fi…uite pe vremurile astea se defineste, deci cu grija pentru astfel de definitii trebuie consumata energia aia…

          • Maestre, ati ramas pe frontul revolutiei de acum 30 de ani,
            bine…, nu revolutiei, ci loviturii de stat, dupa cum ne ati anuntat inca de atunci.

            Pai cine ne mai anunta pe noi, azi, care e treaba cu noua revolutie?!
            asta mai e si mondiala…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *