Lumea vazuta de la Paris | Confinare, deconfinare, reconfinare…

Cruzimea Marcelei Feraru (Ion Cristoiu)

Am lucrat în cei 52 de ani de gazetărie cu mulți confrați de breaslă. Colegi de redacție, colaboratori, subordonați, moderatori de emisiuni tv la care am fost invitat sau cu care am făcut emisiuni, producători.
Multora le-am zis în clipa despărțirii profesionale să fie înțelepți și să nu mă înjure după, zicîndu-și că nu vor mai avea de a face cu mine în veci, pentru că nu se știe cînd viața ne va aduce din nou împreună.

Viața mi-a dat dreptate. Jurnaliști pe care i-am descoperit și i-am promovat m-au înjurat după ce n-am mai lucrat împreună. Cînd viața ne-a obligat să lucrăm din nou împreună, în mai toate cazurile eu ajungînd șeful celui care n-a știut să se despartă đe mine lăsînd loc de bună ziua, respectivul e cel care încercat un moment penibil. Eu, potrivit regulii de viață că singurul criteriu de apreciere a unui redactor e contribuția sa la gloria publicației conduse de mine, n-am ținut cont o clipă de dezamăgirile de pe vremuri.

Potrivit autobiografiei scrise cu talent, Marcela Feraru a lucrat cu mine pe vremuri la Evenimentul zilei, apoi la Național, apoi la Cotidianul. A debutat la Evenimentul zilei de sub conducerea mea și s-a afirmat ca unul dintre ziariștii de autoritate ai Secției Politice. La toate publicațiile pe care le-am condus de a lungul timpului, am lucrat în principal cu redacția prin intermediul redactorilor șefi adjuncți, al șefilor de secții, într-un cuvînt potrivit ierarhiei profesionale. Au fost însă și redactori cu care am simțit nevoia să lucrez uneori direct, în afara ierarhiei stricte din redacție, cînd era vorba de materiale mai deosebite. Această încredere am acordat-o doar redactorilor care, fără a fi șefi, aveau pentru mine o importanță deosebită. Buni profesioniști, dar și oameni cinstiți, corecți, pe a căror etică am pariat fără șovăire.
Un asemenea redactor a fost Marcela Feraru. La toate gazetele la care am lucrat împreună a fost unul dintre oamenii mei de încredere.

La un moment dat, viața ne-a despărțit în plan profesional. Ea a plecat la Paris, ne-am văzut la un moment dat pe un aeroport, cred c-am pus la cale și o emisiune dedicată preocupărilor ei de Istorie, am urmărit-o în corespondențele trimise de la Paris diferitelor redacții din România. Viața a făcut ca prin rubrica inițiată la cristoiublog.ro. – Lumea văzută de la Paris- să lucrăm din nou împreună. Spre deosebire de mulți ați jurnaliști, Marcela Feraru nu m-a dezamăgit din punct de vedere moral după despărțirea de la un moment dat. Am reamintit experiența apropierii și depărtării mele de numeroși jurnaliști cu care am lucrat pentru remarca din nou cît de ciudată e viața. Cine s-ar fi gîndit că voi mai lucra vreodată cu Marcela Feraru?

În corespondența sa de la Paris o regăsesc pe Marcela Feraru de pe vremea Evenimentului zilei. La ziar ea s-a remarcat prin cruzimea cu care radiografia scena politică românească. Plecarea la Paris și angajarea în presa franceză au extins spațiul de exercițiu al cruzimii sale și la scena politică franceză.

„Casse tête”, cum spun francezii. Bătaie de cap în traducere liberă. Franța se „deconfinează”* luni, 11 mai. Anunțul a fost făcut în urmă cu trei săptămâni de Emmanuel Macron și detaliat de prim-ministrul Edouard Philippe, care l-a și prezentat în Parlament.

Planul, pilotat de „monsieur deconfinement”, Jean Castex, a fost dezbătut în cele doua Camere ale Parlamentului și… respins de Senat. Nu atât pentru că n-ar fi fost pregătit (deși…), ci pentru că senatorii au avut impresia că premierul cere un fel de vot de încredere pe care Senatul, aflat la dreapta, nu vrea să i-l dea. Senatul a votat însă prelungirea stării de urgență sanitară până în 27 iulie, pe care a încadrat-o cu bariere menite să împiedice orice derapaj.

Planul este extrem de amănunțit și totuși, probleme noi apar în fiecare zi. Deși executivul s-a consultat cu aleșii locali, cu sindicatele, cu asociațiile de părinți, cu responsabilii din transporturi, la fiecare soluție se găsește o noua problemă. Negocierile se vor duce, probabil, până în dimineața zilei de luni…

Problema cea mai grea este aceea a măștilor, care ar trebui sa ajungă pentru 66 de milioane de francezi. Primăriile au cumpărat deja masiv, care de unde a putut, și le distribuie gratuit. Marea distribuție le vinde la prețul de achiziție, dar stocurile s-au epuizat în prima zi, deci au fost raționalizate că faina pe timp de război. Guvernul continuă sa se jure că până luni, toata lumea va avea de unde sa se aprovizioneze.

Alta problemă fără ieșire este aceea a transportului în comun. RER-urile, care duc și aduc lumea de la muncă, deplasează prin Paris câteva milioane de francilieni** pe zi. În vremuri normale, între 6 și 9 dimineața și între 17 și 19 după-amiaza lumea e înghesuită în vagoane ca sardelele într-o cutie. Bonjour distanțare socială! Ni se prezintă la tv marcajele făcute pe jos, în vagoane și pe peron, pentru a ține lumea la o distanță rezonabilă. Aștept cu nerăbdare ziua de luni când vom râde grav!

Emmanuel Macron s-a dus prin niște școli, Mă rog, echipat ca pentru o ieșire în spațiul extraterestru, dar s-a dus. Și-a scos și masca pentru a sta de vorbă cu cei mici. Dinspre cele două palate, Elysée și Matignon, s-au scurs niște informații despre o oarecare rivalitate între președinte și premier în condițiile în care Philippe are 46% încredere în timp ce Macron a scăzut la 40%. Președintele s-a gândit așadar sa îi tragă primului său ministru preșul de sub picioare. Din fericire aici, loviturile sub centura se fac întotdeauna elegant… „Mă scuzați că v-am calcat pe bombeu!”.

Toate astea mă fac sa mă gândesc la manierele liderilor de la București. Că vocabularul este și sărac și prost e una, dar cum e posibil ca Parlamentul sa fie scos din joc, ca și cum în perioada stării de urgență democrația este suspendata și Parlamentul la fel?! Nu i s-a părut nimănui ciudată aceasta anomalie? Edouard Philippe se duce cu precizie de ceasornic în fiecare marți la Assemblée Nationale și în fiecare miercuri la Senat sa răspundă parlamentarilor. Îl vad eu, fără greșeală, la televizor, căci se transmite în direct. De câte ori a răspuns Ludovic Orban sau vreunul dintre miniștrii lui în fața Parlamentului de la declararea stării de urgență? De câte ori a ieșit Klaus Iohannis din autoizolare că să dea fața cu populația? Din câte am văzut eu, singura populație din jurul lui e SPP-ul. O distanțare pentru care are 5 ani de experiență, as spune.

Cel mai îngrijorător mi se pare însă amatorismul pregătirii ridicării restricțiilor în 15 mai. În primul rând că restricțiile în România depășesc orice limite; mi-e teamă că cineva a luat ad litteram anunțul lui Emmanuel Macron, „ne aflăm în stare de război ”. Ne-am lămurit deja că nu există nici un proiect pentru lansarea economiei românești, în afară de bunele intenții. Se vede însă cât de dificil e să „deconfinezi” dacă nu vrei să creezi o harababură generală.
Poate Bucureștiul așteaptă să vadă ce se pune în practică prin alte capitale. Din fericire, încă de la începutul crizei n-a făcut decât sa se inspire din gândirea altora.

Apropo: Jean Castex, „monsieur déconfinement”, a anunțat că în planul său de deconfinare există și o rubrica „reconfinare”, în funcție de ce se întâmplă începând de luni, 11 mai!

* de la „confinare” – a se închide, a se izola, cf Dex online
** Locuitori ai Ile de France, regiunea din jurul Parisului