Alegeri locale, rezultate parțiale: – Consilii locale: PSD – 36,26%, PNL – 29,41%, AUR – 9,35% – Primari: PSD – 38,47%, PNL – 32,72%, AUR – 6,29%

Lunga tradiție a democrației găunoase

Comunismul a purces la o vastă campanie pentru a-și legitima dictatura. În acestă măreață acțiune un loc de frunte l-a avut rescrierea trecutului. Din multiple motive, inclusiv poziția trădătoare în chestiunea națională, Partidul Comunist Român a jucat, practic, un rol minor în viața politică a României interbelice. Cu toate acestea, propaganda de după 1944 s-a străduit să-l înfățișeze drept principala forță politică a țării. Revistuțelor de partid, mai puțin importante în publicistica românească decît o revistă școlară ocazională de azi, trasă la xerox și iscălită de elevi, li se exagera ecoul pînă a le confunda cu „Universul” sau „Adevărul”. Publicațiile democratice reflectau, sub semnul datoriei de a informa corect cititorii, procesele comuniștilor. După instaurarea dictaturii, notițele despre aceste procese au fost umflate pînă la proporțiile unor campanii de presă.

Propaganda anticomunistă de după 1989 a împrumutat multe componente din mașinăria comunistă de rescriere a trecutului. Nu altfel se explică tentația acestei propagande anticomuniste de a exploata trecutul în scopurile prezentului. Printre aceste obiective, mai mult sau mai puțin mărturisite: legitimarea partidelor istorice. Pentru aceasta, asemenea PCR, PNȚCD și PNL au ajuns la un moment dat să-și exagereze propriul trecut. Rezultatul: o nefastă idealizare a perioadei interbelice. Adevărul e însă altul. Anii dintre cele două războaie au fost cei ai unor grave maladii ale politicii românești. Democrația n-a fost una autentică. A fost o demonstrație atinsă atît de balcanism, cît și de infantilism.

Despre această democrație găunoasă, scrie nemilos Francisco Veiga în Istoria Gărzii de Fier – 1919-1941, lucrare apărută la Barcelona în 1989 și tipărită la noi în 1993:

„În România terenul fertil în care a germinat fascismul, această plantă încărcată cu flori diferite, era alcătuit dintr-o serie de straturi sedimentare foarte poroase. Cel mai vizibil, aflat la suprafață, era format de parlamentarismul degradat ca urmare a eșecului suferit de alternativele politice succesive aplicate în anii interbelici. Nici una dintre ele nu a reușit să răspundă necesităților noii societăți românești apărute după Marele Război și cu greu s-a reușit transformarea în realitate a speranțelor de a crea un sistem democratic adevărat, cu participarea efectivă a maselor la jocul politic; eșecul național-țărăniștilor la începutul anilor treizeci a marcat punctul culminant al acestei decepții. Dat fiind că acum nu mai era posibilă întoarcerea la bipartidismul de dinainte de război, a început repede căutarea unui anumit tip de conducere care să stabilizeze situația. S-a impus, cu o oarecare rapiditate, tendința spre o dictatură clasică avîndu-l în frunte, ajustată poate cu o serie de concesii populare. Pentru elitele conducătoare, această opțiune ar fi însemnat continuarea procesului modernizator, prin intermediul industrializării, pusă în mișcare de către liberali înainte de război și accelerată în anii douăzeci”.

Această democrație bolnavă a fost denunțată de toți oamenii lucizi ai vremii. În „Curentul” din 20 mai 1931, Cezar Petrescu scria:

„Acolo în Apus, cu mic și cu mare, guvernați și guvernanți, noi românii nu mai avem nimic de pierdut. Ni s-a dus pomina (…) cu reputația pe care ne-au făcut-o, bunăoară, împrumuturile de mai deunăzi, cu prețurile și umilințele respective, contractele reziliate chiar a doua zi de cei care le încheiaseră, reformele abracadabrante, ca reorganizarea administrativă, și tot ce ne-a creat faima unei țări de parodii și de improvizații. Apusul ne cunoaște după fapte, nu după vorbe. Și, din nefericire, faptele au fost aproape întotdeauna mai prejos de conținutul pretențios al cuvintelor. Libertate, democrație, dreptate – toate aceste noțiuni și-au pierdut la noi de mult valoarea, s-au uzat înainte de a reprezenta ceva, și-au șters efigia, sună a metal muced și mort”.

Criticile comuniștilor nu erau totdeauna tendențioase. În 1995, Editura Univers enciclopedic a tipărit volumul Lichidarea lui Marcel Pauker. E vorba de reunirea într-o carte a documentelor descoperite după 1989 în arhivele Kremlinului privind anchetarea, judecarea și executarea la Moscova, în 1938, a fruntașului comunist român Marcel Pauker. Volumul conține, printre altele, o Dare de seamă, scrisă de autor pentru Comintern.

Normal, în aceste condiții abundența clișeelor comuniste. Numai că printre ele răsar și cîteva adevăruri deloc interesante pentru mai-marii de la Kremlin. Sînt adevăruri însă extrem de semnificative depre viața politică românească. Și ele rămîn neinteresate pentru Kremlin, ba chiar enervante, deoarece sînt spuse din perspectivă democratică. Stările de lucruri românești sînt denunțate nu de pe poziții comuniste, ci de pe cele occidentale. Descriind atmofera de acasă, Marcel Pauker notează negru pe alb:

„Poziția adoptată acasă, la noi, a fost: România este un stat oligarhic. Poporul, mai ales țăranii, se află în aservire; cel mai întunecos analfabetism; mizerie, boli, oligarhia e dezgustătoare, bizantină, leneșă, venală, imorală (…). Oamenii de treabă, care iubesc, cu adevărat poporul, nu pot să facă în România nici un fel de politică, fiindcă pretutindeni murdăria este enormă. Numai prin necinste și stînd în umbra unui partid de guvernămînt se poate îmbogăți cineva”.

Familia lui Marcel Pauker nu era săracă. Antipatia față de starea de lucruri existentă nu poate fi pusă, așadar, pe ura de clasă a celui bătut de soartă față de trufașii vieții. Ea își are cauza în imperfecțiunile democrației românești. Judecată după standardele adevăratei democrații, cea din România era o baltă stătută, colcăitoare. Asta explică poate trecerea la comunism a bogătașului Marcel Pauker, căruia i se mai zice ași Prințișorul. Ca și simpatiile de stînga, comuniste chiar, ale unor intelectuali ca Lucrețiu Pătrășcanu, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Sahia.

*

Scriam pe 22 mai 2024. Traian Băsescu – un comandant de navă care se implică în jocurile celor din sala mașinilor

CCR a respins pur și simplu sesizarea făcută de Victor Ponta împotriva lui Traian Băsescu, pe motiv că încalcă Legea Fundamentală prin implicarea în campania electorală pentru un partid politic: PMP. Indiscutabil Traian Băsescu n-a încălcat Constituția pledînd public pentru PMP, ba chiar și lăsîndu-se postat pe Facebook cu un tricou publicitar al formațiunii. Constituția prevede doar că președintele nu poate face parte dintr-un partid politic. Din 1990 și pînă acum, președinții au făcut însă politica formațiunilor care i-au propulsat la Cotroceni. Ion Iliescu, după spargerea FSN, s-a implicat în 1992 în formarea PDSR, partidul său de suflet. Din punct de vedere constituțional, Traian Băsescu nu încalcă Legea fundamentală. Din punct de vedere politic greșește enorm implicîndu-se în favoarea unui partid. Asta deoarece, adversarii politici – în frunte cu Victor Ponta – îi contestă și deciziile corecte ca președinte, acuzîndu-le de părtinire politică. Deși CCR i-a dat voie să se implice în campania electorală, poate că după 25 mai 2014, indiferent de rezultatul obținut de PMP, Traian Băsescu renunță la implicarea de pînă acum, concentrîndu-se exclusiv asupra funcției de președinte. Ce Dumnezeu, cînd era comandant de navă cobora în sala mașinilor și se implica în jocurile mașiniștilor?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *