Lungul și istovitorul drum al jurnalistului de bună credință trece și prin instanță

În timpul procesului absurd pe care cu-chiu-cu-vai l-am câștigat până la urmă, aveam să aflu că astfel de mizerii poartă un nume: Strategic Lawsuit Against Public Participation (SLAPP). Sunt procesele deschise nu neapărat pentru a fi câștigate ci în principal pentru a-i intimida, descuraja și chiar ruina financiar pe cei care îndrăznesc să aducă în atenția generală informații de interes public – ziariști sau neziariști!

Ce faci dacă, de exemplu, postezi o informație despre o nedreptate sau un abuz pe care le-ai văzut cu ochii tăi și te trezești cu o somație pe zeci de pagini, scrisă de o casă de avocatură, prin care ți se cere să ștergi postarea că altfel o să fii târât prin tribunale și riști să plătești despăgubiri de zeci de mii de euro?

Există legislații naționale care prevăd protecție specială față de astfel de situații. Însă la nivel european nu există încă nimic. Necesitatea unei legislații europene a fost pusă în dezbatere la nivelul Parlamentului European după asasinarea jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, care până atunci adunase 46 de procese deschise toate cu scopul să o ruineze financiar și să nu-i mai lase timp pentru investigații. (Am întâlnit-o o dată pe Daphne aproape întâmplător, în Malta, unde am stat vreo doi ani și unde eram practic vecini – vestea că într-o țară atât de pașnică s-a putut întâmpla un atentat cu bombă a căzut pentru mine ca o traumă personală)

–

Ramona Strugariu, europarlamentar, 15 noiembrie 2019: „Jurnaliștii incomozi sunt hărțuiți constant cu procese lungi și scumpe construite de case de avocatură profesioniste. Familia lui Daphne a moștenit aproape 30 de astfel de procese de defăimare începute împotriva ei pentru că a îndrăznit să spună adevărul. Trebuie să facem mult mai mult pentru jurnaliști, trebuie să îi sprijinim pe acești oameni cu legi anti-SLAPP, cu finanțare și mecanisme de intervenție rapidă în caz de amenințări sau presiuni.”

Adresa PE E-002166/2020 către Comisia Europeană: „Litigiile strategice împotriva participării publice (SLAPPs) reduc la tăcere persoanele și organizațiile care vorbesc despre chestiuni de interes public. În timpul audierii pentru confirmare, vice-președintele [Comisiei Europene Věra] Jourová și-a exprimat angajamentul în a lupta contra SLAPPs.”

În urmă cu doar două săptămâni a fost inițiată și o coaliție anti-SLAPP la nivel european, în principal de către ziariștii și activiștii din domeniul protecției mediului.

–

Legislație anti-SLAPP nu înseamnă imunitate. Oricine răspunde în fața, dar și în limitele legii, pentru propriile fapte. Cei care abuzează de dreptul la liberă exprimare pentru a minți, a calomnia sau a șantaja trebuie să răspundă în fața victimelor și pentru a remedia prejudiciile impuse de jurisprudența CEDO.

Pe de altă parte, nu este acceptabil ca un ziarist care nu face altceva decât propria meserie de a aduce la cunoștința publicului informații factuale de interes general (și nici chiar un activist civic sau oricare alt cetățean) să poată fi purtat prin instanțe doar în ideea că astfel își va ține gura închisă sau că – și mai grav – din când în când nimerește un judecător care zice „nu știu cine e Sebastian Ghiță că nu mă uit la televizor” sau că „publicarea articolelor menţionate nu justifică nici un interes pentru a fi aduse la cunoştinţa publicului”. Ar însemna ca patru zile din cinci ale săptămânii și patru cincimi din venituri să fie pierdute în procese inutile. Iar pentru abuzatori înseamnă efecte maxime cu costuri minime.

Există deja mii de situații, împărțite în cel puțin patru mari categorii:

– Jurnaliști care au pierdut în instanțele românești pe toată linia și și-au găsit dreptatea abia la CEDO (unde România este campioană absolută la numărul total de cazuri de încălcare a drepturilor, chiar și peste Rusia);

– Jurnaliști care au pierdut procese și n-au mai avut banii, timpul și nervii să mai meargă la CEDO (sau au cedat din cauza presiunilor colaterale inerente!);

– Jurnaliști care au pierdut în fond pe câte o decizie tembelă și au câștigat după ani de zile în apel cu eforturi total disproporționate (cum a fost cazul meu și cum mai sunt nenumărate);

– Jurnaliști care au câștigat dar nu și-au luat înapoi decât cheltuielile de judecată simbolice, nicidecum timpul și nervii irosiți. (Ba chiar știu un caz de ziarist care a câștigat pe toată linia dar încă nu și-a luat înapoi cheltuielile de judecată de mii de euro de la faimosul politician care l-a hărțuit degeaba și nici nu e sigur dacă le va mai lua vreodată).

Prin urmare, pornim un mic grup de discuții, nepublic dar deschis oricui este interesat să contribuie cu idei și informații – oricât de mult sau de puțin este dispus.

Scopul principal este să obținem o minimă protecție legală împotriva hărțuirilor de tip SLAPP. Fie procesele neserioase să fie aruncate la coș de instanțe, fără a-i mai pune pe ziariști pe drumuri, fie abuzatorii dreptului să riște la rândul lor sancțiuni legale în momentul în care se dovedesc a fi „procesomani”, fie oricare dintre variantele la care au apelat deja unele țări.

În secundar, vrem să constituim o bază de resurse juridice pentru cei care se confruntă o astfel de situație: unde găsesc un avocat bun, unde găsesc un avocat pro-bono, ce trebuie să fac dacă decid să mă apăr singur, de unde pot solicita un punct de vedere profesional pentru a mă apăra, care este legislația și jurisprudența relevantă, etc.

Nicidecum în ultimul rând, vrem să strângem toate studiile de caz posibile și să le publicăm, să rămână ca referință istorică. Dacă tot există un așa-numit „chilling effect” al acțiunilor SLAPP, de descurajare a publicării informațiilor, să ținem cont că există și opusul său – „Streisand effect”, care înseamnă că atunci când cineva se străduiește să ascundă o informație interesul publicului crește. Pe un viitor website s-ar putea găsi cât mai multe dintre informațiile de interes public pe care oricine vreodată a încercat sau a reușit să le „facă dispărute” prin presiuni judiciare, politice sau economice.

Jurisprudența CEDO susține acest tip de demers fără nici un fel de rezervă, chiar și în situațiile când instanțele naționale au dat decizii nefavorabile.

–

Węgrzynowski și Smolczewski contra Poloniei (2013):

„Arhivele de internet se încadrează în limitele protecției acordate de Articolul 10. Curtea a accentuat contribuția substanțială adusă de arhivele de internet la păstrarea și punerea la dispoziție a știrilor și informațiilor. Aceste arhive constituie o sursă importantă pentru educație și cercetare istorică, în mod particular pentru că sunt accesibile publicului larg și sunt în general gratuite. Chiar dacă funcția primară a presei într-o democrație este cea de câine de pază, aceasta are și un rol secundar valoros în păstrarea și punerea la dispoziția publicului a arhivelor care conțin știri care au fost publicate în trecut. Păstrarea arhivelor de internet reprezintă un aspect esențial al acestui rol.”

„Curtea acceptă că nu este rolul autorităților judecătorești să se implice în rescrierea istoriei prin obligarea la eliminarea din domeniul public a tuturor urmelor publicărilor care au fost identificate, prin decizii judecătorești definitive, ca reprezentând atacuri nejustificate la reputația indivizilor. Mai mult, este relevant pentru evaluarea acestui caz faptul că interesul legitim al publicului de a avea acces la arhivele de internet publice ale presei este protejat prin Articolul 10 al Convenției.”  (Lucian Davidescu) Cazul, aici: https://www.facebook.com/luciandavidescu/posts/10208441504590452