Lupta lui Isus cu nomenclatura

Un risc asumat

Despre Isus s-au scris biblioteci întregi. A parcurge tot ce i-a fost dedicat Nazareteanului care a schimbat temeliile lumii implică un efort de maratonist al lecturii. Doar alergînd de-a lungul șirului de cărți, mulțumindu-te să arunci din cînd în cînd o privire peste foile deschise la întîmplare, ai putea da gata bibliografia despre Christos. Cu toate acestea, Jacques Duquesne s-a încumetat să adauge Everestului de literatură pe această temă o nouă piatră: eseul: „Isus”, publicat la Flammarion în 1994, tradus la noi în 1995. Superbă inconștiență de savant? Firește că nu. Jacques Duquesne știe cît s-a scris despre Isus înaintea cărții sale. E conștient că asupra Evangheliilor, de exemplu, s-au năpustit reflectoarele miilor de iscodiri. Că aceste texte au fost cercetate, puricate cum puține produse ale inteligenței omenești au fost de-a lungul timpului:

„Aceste texte au fost cercetate, scrutate în amănunt, trecute prin sita îndoielii mai mult, firește, decît oricare alt manuscris datînd din vremea aceea”.

Țelul acestor nemiloase stoarceri? De a ști dacă Isus a existat cu adevărat. Și dacă a existat, ce a fost și ce-a făcut el în realitate:

„Rarele aluzii la existența lui Isus cuprinse în alte texte, de origine necreștină, au fost examinate cu lupa. Specialiști eminenți, exegeți, istorici, arheologi, lingviști au făcut cercetări intensive și istovitoare, încercînd să precizeze cel mai infim amănunt, să evalueze cît mai curent autenticitatea a ceea ce, de secole, s-a spus despre acest subiect. Și continuă și astăzi, progresînd”.

Jacques Duquesne și-a asumat lucid riscul întreprinderii sale: acela de a se apuca de o carte care să treacă în cele din urmă neobservată, dat fiind că nu putea face altceva decît să completeze o bibliotecă de proporțiile unei metropole. A riscat. Și a cîștigat. A dat lovitura. O lovitură imensă, publicitară și financiară. Eseul său a fost cel mai mare succes editorial francez al anului 1994. Și cartea care a provocat un imens scandal. Cum se explică asta? Prin ipoteza de lucru a cărții, mai întîi:

„Știm, așadar, în fiecare an ceva mai mult cu privire la personajul numit Isus. Știm în fiecare an ceva mai bine ce-a fost și ce a făcut cu adevărat, și, de asemenea, ce nici n-a fost, nici nu a săvîrșit.

Numai că rezultatele cercetărilor acestor exegeți, istorici, arheologi, lingviști, cînd sînt publicae, sînt publicate în texte de foarte mică circulație sau într-un limbaj greu accesibil marelui public. Și sînt, nu o dată, folosite de niște zănatici sau de niște poeți care ticluiesc, despre viața lui Isus, ipoteze romanești. Uneori, aceste rezultate ne sînt oferite de autori mult mai serioși, care fac propria lor selecție printre ipotezele sau descoperirile istoricilor, acceptînd una, respingînd alta, însă fără să explice motivele alegerii lor”.

Avantajul de a fi gazetar

Isus a fost, într-adevăr, subiectul unei adevărate industrii literare. S-au lansat ipoteze dintre cele mai îndrăznețe. Numai că multe dintre acestea n-au ajuns la marele public. Fie și din teama că sînt scandaloase:

„Și astfel rezultatele cercetărilor făcute de specialiști rămîn încă prea adesea pe mîinile învățătorilor Legii, oameni foarte respectabili, desigur, o spun cu toată convingerea, dar care nu prea îndrăznesc să le dea la lumină. Unii – sau autoritățile de care depind – se tem că-i vor scandaliza pe cei «slabi», cum spun uneori aceste autorități… (…)”.

Ce i-a trăsnit prin cap lui Jacques Duquesne? Să-și suflete mînecile și să se apuce de scotocirea prin cărți, prin articole, în căutarea ipotezelor scandaloase despre Isus. Și, să le înfățișeze apoi marelui public. Eseul său celebru nu e numai o carte consacrată unei ipoteze despre Christos. Autorul nu ține morțiș să-i acceptăm propria-i părere. E vorba mai degrabă de o carte dedicată părerilor despre Isus. Rezultatul? O istorisire nouă, șocantă, a unei vieți ce părea știută pe de rost:

„Cartea de față urmărește un scop foarte simplu. Să povestească viața lui Isus în chipul cel mai complet, mai limpede, mai respectuos, și de ce nu, mai viu cu putință, ținînd seama de ultimele rezultate ale specialiștilor de tot felul, sau de ultimele lor ipoteze”.

Fidel acestui stindard, „Isus” e înainte de toate o recapitulare a numeroaselor ipoteze despre destinul lui Mesia. Autorul apelează la o formulă simplă. Ia un moment din viața lui Christos și trece în revistă cele mai interesante opinii lansate despre el de-a lungul vremurilor. Se insistă îndeosebi pe cele controversate. Ca, de exemplu, expresia „Fiul Omului”:

„Această expresie, «Fiul Omului», pe care evangheliștii o folosesc de nouăzeci și două de ori și o pune de nouăzeci de ori în gura lui Isus, le-a dat foarte mult de furcă specialiștilor”.

Eseul lui Jacques Duquesne a fost, cum spuneam, lovitura editorială a lui 1994 în Franța. Cartea s-a situat de la început în topul vînzărilor. Ea s-a bucurat, așadar, de un imens succes de librărie. Ar fi o naivitate să-l explicăm doar prin formula aleasă. Dimpotrivă, în sine, formula e condamnată să nu priască publicului larg. Ce poate fi mai plictisitor decît punerea cap la cap a unor teorii?! Lovitura dată de Jacques Duquesne își are explicația în felul aparte de exploatare a formulei. Autorul e, înainte de toate, un mare gazetar. Reporter în redacția jurnalului „Le Croix”, redactor-șef adjunct la „L’Express”, autor de eseuri și romane vîndute în peste un milion de exemplare. Gazetăria l-a învățat două trucuri: cultul interesantului și stilul direct, colocvial. Amîndouă supuse obsesiei de bază a jurnalismului: tirajul. Ca să se vîndă, un ziar trebuie să surprindă interesantul, pe care să-l ofere cititorilor într-un limbaj cît mai accesibil. Cele două trucuri îi servesc din plin. Explicînd, printre altele, și neobișnuitul succes al cărții într-o țară cum e Franța, despre care nu putem spune că duce lipsă de autori morți să dea lovitura. N-avem de-a face astfel cu o simplă înşiruire a ipotezelor despre Christos. E vorba mai degrabă de o selecţie. O selecţie vizînd însă supozițiile cele mai interesante, cele mai provocatoare, cele mai îndreptățite a stîrni interesul publicului larg, public îndeobște apatic față de instituția lecturii și, mai ales, față de cea a cumpărării cărților. (…)

Seducătoare prin farmecul lor polițist sînt și ipotezele despre trădarea lui Iuda. Fac obiectul unei treceri în revistă numeroasele presupuneri avansate de-a lungul veacurilor. Toate sub semnul adevărului că Iuda rămîne unul dintre cele mai misterioase personaje ale Bibliei:

„Iuda. Iată un personaj care a suscitat numeroase întrebări şi ipoteze, o literatură extraordinar de abundentă, într-atît de misterioase îi rămîn personalitatea şi motivaţiile”.

Cîteva dintre ipoteze: Iuda era un agent al Templului infiltrat în Mişcarea lui Isus, printr-un şiretlic tipic serviciilor secrete. Sau: Iuda a acţionat în virtutea avariţiei. Cei treizeci de arginţi – avertizează autorul – reprezentau o sumă (patru luni de salariu al unui muncitor agricol), deşi tradiţia creştină ţine să ne convingă că era o nimic toată. Sau: ca şi alţi evrei, Iuda vedea în Christos un lider politic, angajat în bătălia pentru cucerirea puterii. Ezitările lui Isus l-ar fi îndemnat la forţarea notei. În faţa unei arestări iminente, Christos ar fi putut cere trecerea la arme. Sau: nemulţumit de nonviolenţa proclamată de Isus, Iuda, adept al revoltei împotriva romanilor, se decide să-l îndepărteze. Jacques Duquesne nu exclude însă nici ipoteza cea mai probabilă:

„Rămîne explicaţia fundamentală şi misterioasă: răul ce zace în inima omului.
Isus, care ştie aceasta, nu-l blestemă pe Iuda. Ci-l plînge: «Vai acelui om prin care Fiul Omului se vinde»”.

Umblînd cu interpretările altora, înşirîndu-le pe taraba tipografică, îmbiind cititorul să aleagă dintre ele, autorul avansează însă şi propria-i ipoteză. O face însă abil, printre rînduri, preocupat de a juca teatrul modestului consemnator. Isus a fost un personaj real, făuritor şi conducător al uneia dintre cele mai mari Mişcări moral-religioase din istoria omenirii. Faptele şi vorbele sale au fost însă rescrise de către evanghelişti pentru a rezolva interese stricte ale momentului în care au apărut textele adresate primelor comunităţi creştine. De aceea, în multe dintre faptele şi vorbele atribuite lui Isus de către Evanghelii, trebuie căutate preocupările conjuncturale ale comunităţilor creştine la ora cînd au fost concepute şi trimise în lume Cărţile sacre. (…)

Amintind de o campanie electorală

Teza fundamentală a cărții rămîne cea a unui Isus făuritor și conducător de Mișcare. Atît de sigur e autorul în această credință, încît un capitol poartă chiar titlul: „Începuturile: alegerea unei strategii și a oamenilor, organizarea Mișcării lui Isus”.

Referirile la aspecte caracteristice unei Mișcări sînt numeroase. Cîteva pagini descriu felul în care Isus își organizează grupul:

„… citirea Evangheliilor arată bine că «Mișcarea lui Isus» (alții ar zice «partidul») este organizată pe trei niveluri.

La bază – simpatizanții – mai mult sau mai puțin fideli. Ei stau acasă la ei, cu familia lor, muncesc; uneori li se cere adăpost. (…) La un nivel mai sus – ucenicii. Acestora li se cere mult. (…) În sfîrșit, în vîrful piramidei, sau mai degrabă în miezul acestei nebuloase se află apostolii. (…) Apostolii nu sînt căpetenii, un organ de guvernare, un consiliu director, ci însoțitorii cei mai apropiați ai lui Isus, oamenii lui de încredere”.

Jacques Duquesne apelează fără sfială, în radiografia grupului condus de Christos, la conceptele politologice moderne. El vorbește astfel de „un fel de rețea de sprijin”, de faptul că „Mişcarea lui Isus dispune de o mică organizarea financiară”, că Isus „îşi are informatorii săi” printre oamenii Templului. Din acest punct de vedere, eseul lui Jacques Duquesne poate fi studiat de partidele politice de azi ca un manual de tactică şi strategie. Elementele definitorii ale Mişcării lui Isus trădează o intuiţie genială în materie de eficienţă. Întreaga Mişcare se bazează, potrivit autorului, pe Cuvînt, pe propagandă, deci. Drept urmare, grupul lui Isus nu stă o clipă locului. El umblă dintr-o localitate într-alta, din poartă în poartă, propovăduind neobosit. E ceea ce ar face azi un partid politic în campania electorală, dacă n-ar avea la îndemînă presa şi televiziunea.

Eficienţa electorală a parabolei

Că e vorba de un geniu politic ne-o demonstrează şi felul în care Isus îşi concepe discursurile. Sînt evitate abstracțiunile, conceptele greu de înțeles. Preocuparea sa fundamentală? De a ține cont, în fiecare moment, de nivelul de pregătire, de starea de spirit, de experiența auditoriului. Deoarece mulți dintre cei cărora li se adresa erau oameni simpli, Isus „se exprima într-un stil foarte popular. Cîteodată poetic, întotdeauna extrem de concret”. Grija de a fi înțeles explică, printre altele, și faptul că „vorbea mult în pilde și parabole”. Celor ce urmau să fie convinși trebuia să li se țină trează atenția. Parabola e o istorisire cu tîlc. În termenii jurnalismului de azi, un articol senzațional. Unul pe care-l citești pe nerăsuflate. Parabola îi dă lui Isus posibilitatea de a fi ascultat, dar și de a putea fi înțeles de către un auditoriu incapabil să priceapă tezele și conceptele teoretice.

O mișcare revoluționară, cum a fost cea a lui Isus, are nevoie, înainte de toate, de un obiectiv. Acesta poate fi sesizat atît din propriile declarații, cît și din replicile adversarului. Pentru a ne ajuta să descifrăm obiectivul Mișcării lui Isus, Jacques Duquesne întreprinde o minuțioasă analiză a stării moral-religioase a evreilor la ora apariției lui Christos. Religia mozaică se lenevise. Învățăturile sale își pierduseră forța inițială. Îmbătrînise, se anchilozase. Mai rău, se compromisese. Procesul avusese loc pe două căi. Prima: apariția unei caste bisericești, a unei nomenclaturi, ca să-i spunem așa, care transformase credința într-o sursă de privilegii. Să luăm, de exemplu, afacerea numită Templul din Ierusalim. Dat fiind că orice evreu se putea spăla de păcate jertfind ceva pe altarul Templului, instituția se transformase într-un izvor de cîștig. Jertfa putea fi un porumbel, un miel, un vițel. Vietățile se cumpărau la intrarea în Templu. Evident, cu moneda Templului. Cu aceeași monedă se procurau tămîie și ulei pentru ofrande. O sursă de cîștiguri sta în obligația ca evreul venit la Templu să cheltuiască în Ierusalim o zecime din venitul său. Comerțul local era însă în mîna preoților. Se înțelege că și din asta se cîștiga zdavăn. De aceea împrejurimile Templului n-au nimic religios. Alcătuiesc, pur și simplu, o vastă piață huruitoare, de tîrguială lărmuritoare, stridentă. Stranie, dacă ne gîndim că exista tocmai din exploatarea liniștii presupuse de credință. În descrierea acestui loc își spune cuvîntul talentul de scriitor al lui Jacques Duquesne:

„În piața Necredincioșilor (păgînii, goim), uriașa esplanadă de la intrarea Templului, este aceeași gloată pestriță, aceleași valuri de mulțimi cu turbane roșii, cu șaluri rituale albe. Și același vuiet greoi, puternic, în care se amestecă imprecații, rugăciuni, pălăvrăgeli; cîntece și țipete ale animalelor aduse pentru jertfă. Vocile stridente ale zarafilor oferă moneda Templului, cu ajutorul căreia pelerinii vor plăti, «pentru răscumpărarea sufletului lor», impozitul datorat castei sacerdotale: orice altă monedă grecească sau romană, e impură, ar spurca spațiul sacru. Mai încolo, leviții au prăvălie unde vînd sare, pîine, tămîie și ulei pentru ofrande. În alte părți se fac cozi în fața tarabelor unde se vînd însemnele, însemn de miel, însemn de berbec, însemn de ied, care fac posibilă cumpărarea animalelor de sacrificiu. Banii trec din mînă-n mînă, zornăie, cad aproape mereu în punga preoților; aceștia controlează practic tot comerțul de acolo, dacă nu o fac chiar ei direct. Cutare familie sacerdotală deține monopolul comerțului cu parfumuri, alta pe acela al «pîinilor de îmbiere» (care trebuie oferite cu duzina, adică numărul triburilor lui Israel, așezate pe o masă de marmură în două șiruri deopotrivă lungi, servind apoi la hrana preoților). Din afacerile acestea, așa cum se cuvine, familia lui Anna și a lui Caiafa, arhiereii, își ia partea leului”.

Denunțarea nomenclaturii

Ivirea și afirmarea unei nomenclaturi religioase își au cauza în treptata degradare a credinței. Flacăra dintîi s-a stins. A rămas o religie sufocată de numeroase prescripții de rutină:

„De-a lungul veacurilor, cum se întîmplă în orice tradiție, Legea lui Moise a fost încărcată cu un număr de prescripții care, cîndva și o vreme, au avut rațiunea lor de a fi, legitimarea lor deplină”.

Acestea fac extrem de complicată respectarea religiei, transformînd credința într-o povară. Mai grav, ele au transformat legătura omului cu Dumnezeu, proclamată din Legea lui Moise într-un soi de tîrg între om și cel Atotputernic:

„Imaginea predominantă pe atunci, și predominînd în bună măsură și astăzi, este aceea a unui Dumnezeu judecător și legislator, care îl răsplătește pe fiecare după meritul lui, sau a unui negustor puternic cu care negociezi o rugăciune în schimbul unei binefaceri, chiar a uneia dintre acele mașini care-ți livrează automat o cafea sau o Coca Cola dacă bagi moneda potrivită la locul potrivit. În schimbul unui mic sacrificiu sau al unei lamentații, El îți acordă automat ceea ce ai cerut, o vindecare, o reușită, o reconciliere”.

O asemenea religie excludea necesara credință. Ea se transformase într-o banală rutină. Convenea, în schimb, nomenclaturii religioase. Dacă păcătuiai, aveai posibilitatea de a fi iertat jertfind ceva în Templu. Acest ceva trebuia cumpărat însă de pe esplanadă, cu moneda Templului. Ipostaza unui Dumnezeu negustor, ușor bișnițar chiar, alimenta vîrtos punga arhiereilor. Nomeclaturizarea credinței nu scapă oamenilor simpli. Ei își dau seama că religia a devenit un pretext pentru formarea și păstrarea unor privilegii:

„Aristocrația aceasta sacerdotală, clerul înalt, dacă vreți, are o reputație detestabilă. Trăiește la Ierusalim și s-a lăsat cîștigată de influența greacă, poartă veșminte și nume grecești, colaborează fără scrupule cu invadatorul roman, în schimb, bineînțeles, se prevalează de autoritatea Atotputernicului pentru a-și legitima privilegiile.”

În chip firesc apar deja semnele unei răzvrătiri față de această compromitere a credinței. Ca, de exemplu, mișcarea fariseilor:

„Lucrul acesta însă displace, bineînțeles, evreilor celor mai cucernici, începînd cu aceia căroa li se dă numele de farisei (…)”.

Un alt semn, mult mai puternic: Mișcarea lui Ioan Botezătorul. Aprigul pustnic, instalat în deșert, marchează prima sfidare la adresa religiei consacrate. Pentru Ioan, botezul mîntuie pe om de păcate. Nu mai e nevoie de nici o jertfă. Altfel spus, nu mai trebuie să plătești Templului pentru a fi absolvit de păcate. Mișcarea lui Ioan Botezătorul (pentru că profetul are deja adepți) face o primă breșă în religia infinitelor prescripții rutiniere. O dată cu libertatea de mișcare dată conștiinței individuale, Ioan Botezătorul pune la îndoială sursa de cîștig a înaltului cler:

„Marea schimbare pe care o aduce Ioan aceasta este: după mărturisirea păcatelor, botezul prin cufundarea în apă îl mîntuie pe om o dată pentru totdeauna. Botezul este un act unic și definitiv. (…)

Era o teribilă sfidare adusă Templului, iertarea păcatelor putea fi astfel obținută în afara sa, fără contribuția personală și fără riturile sale. Cine vrea să-și arate credința și adîncul său atașament față de Dumnezeu nu mai trebuie să suporte cheltuiala și ostenelile unor călătorii pînă la Ierusalim ca să aducă prinosul Templului și să le plătească preoților taxe. Este de-ajuns să dovedești o căință sinceră și o voință fermă de a te îndrepta (ceea ce, e adevărat, nu e puțin lucru) și să te purifici cufundîndu-te în apele îmbelșugate ale Iordanului. Firește, oamenii Templului nu aveau cum să vadă cu ochi buni izbînda lui Ioan”.

Ca să mă exprim în termenii autorului, inițiativa lui Ioan Botezătorul se bucură de o largă audiență. Momentul prielnic pentru înflorirea veștii despre venirea unor vremuri noi. Stăpînirea romană e una dintre cele mai grele din istoria lumii. Romanii nu sînt violenți, răzbunători, capricioși. O stăpînire isterică poate fi ușoară. Violența trece repede. Stăpînirea romană e rece, logică, metodică. Grea, sufocantă, ca o lespede de plumb. De aceea, duce la exasperare.

Obsesia imaginii publice

În același timp, a crescut prăpastia dintre poporul evreu tot mai amărît și clerul evreu tot mai bogat. Oamenii se simt trădați de proprii preoți, cei care, în vremuri de asuprire străină, trebuie să întrețină lumînarea nădejdii. De aceea, deși Ioan nu-i lingușește, cum ar face politicienii de azi, ci dimpotrivă, îi mustră, îi înghiontește cu vorba, dă cu ei de pămînt, oamenii se înghesuie în juru-i. Mișcarea lui Ioan Botezătorul o precede pe cea a lui Isus. Mîntuitorul o preia, o îmbogățește, și-i dă forța de a rezista în timp și în spațiu. Aceasta e, de altfel, semnificația cuvintelor lui Ioan Botezătorul că nu el e Mesia, ci un altul. Aceasta e semnificația faptului că Isus, deși fără păcat, merge la apa Iordanului ca să se boteze:

„Oricum, gestul acesta ne lămurește cu privire la intențiile celui ce l-a făcut: de îndată ce apare, Isus se așază de partea lui Ioan, îi ratifică acțiunea, adică, de fapt, ruptura cu Templul, cu puterea religioasă și economică a Templului”.

Acesta e și sensul revelației lui Ioan Botezătorul cînd dă cu ochii de Isus. Inițiatorul Mișcării împotriva Templului îl desemnează drept succesor. Din acest moment, cele două Mișcări – a lui Ioan și a lui Isus – deși diferite prin unele nuanțe, vor acționa împreună, vor rămîne în cadrul a ceea ce am putea numi, în termenii de azi, coaliție:

„Căpeteniile celor două grupuri fac, așadar, tot ce le stă în putere pentru a-și defini cît mai bine pozițiile respective, pentru a celebra fiecare meritele celuilalt și pentru a-i convinge pe discipolii lor și mulțimile că nu există nici o rivalitate între ei”.

Ce aduce nou, revoluționar, Isus? Înainte de toate – ține să precizeze Jacques Duquesne – Mîntuitorul nu se ridică împotriva religiei existente. El e inițiatorul și conducătorul unei Mișcări menite a revigora credința inițială, a-i reda prospețimea, pervertită și lenevită de transformarea într-o religie oficială. Din acest punct de vedere, Mișcarea lui Isus e de sorginte morală. De zeci, de sute de ori, Isus se străduieşte să-i delimiteze precis hotarele în raport cu politicul. Nu vrea să ajungă rege al iudeilor. Nu-l interesează romanii. Evreii, apostolii chiar, nu-l înţeleg. Sau nu-l vor înţelege decît mult mai tîrziu. Ei aşteaptă de la Isus o lovitură de stat, o răzmeriţă, pentru a înlătura dominaţia străină. Ei îl vor Conducător. Una din ispitirile diavolului se referă la împărţirea lumii. Isus o refuză. Semnificaţia nu scapă autorului:

„… nu vrea să fie un rege. Este tocmai ceea ce evreii aşteptau cel mai mult de la Mesia. Mulţi dintre ei, cum am mai spus, se aşteptau, nici mai mult nici mai puţin, ca el să se aşeze în locul împăratului roman, pentru a-şi exercita puterea asupra întregii lumii”.

Seducătoare din acest punct de vedere rămîne interpretarea dată de Jacques Duquesne dramaticului moment din Grădina Ghetsemani. Isus intuieşte că adversarii vor încerca să folosească procesul pentru a-i reduce Mişcarea la o simplă afacere politică. Riscul enorm e de a fi înfăţişat, printr-o tipică acţiune de dezinformare, ca un ahtiat după putere. Mişcarea ar primi astfel o lovitură de moarte. I s-ar scoate exact esenţa: caracterul moral-religios. Cu atît mai mult, cu cît nici mulţimile, nici apostolii nu par a-l fi înţeles:

„Ucenicii lui, bărbaţi de nădejde totuşi, dorm. În perspectivă omenească, misiunea lui a eşuat: mulţimile se îndepărtează de el de îndată ce vrea să le vestească esenţialul: ele nu aşteaptă din partea lui decît miracole, magie, demonstraţii de forţă sau cucerirea puterii. Nu mai are altă opţiune decît între fugă şi moarte. Mai mult, o presimte sau o ştie, se va încerca să se obţină condamnarea lui din motive politice, ca agitator, impostor, pretendent la regalitate, se va încerca să se treacă sub tăcere raţiunile religioase ale condamnării sale”.

De-a lungul interogatoriilor, al procesului, al plimbării de la Anna la Caiafa, Isus va face eforturi supraomeneşti pentru a evita trucarea procesului:

„Pe parcursul acestui du-te–vino de prizonier, torturat, între iudei şi romani, el nu va căuta să-şi salveze viaţa, ci va încerca să meargă pînă la capătul misiunii sale, să evite trucarea procesului, să se facă recunoscut”.

Nomenclatura în pericol

Sub acest semn stă întreg dialogul cu Pilat. Nu atît din istețime, cît din pămînteasca logică romană. Procuratorul se străduiește să-l coboare pe Isus la nivelul unui politician pus pe cucerirea puterii. Interogatul se ține însă tare pe poziții:

„«Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția mea ar fi din lumea aceasta slujitorii s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor». Să fie limpede: el respinge acuzația politică formulată împotriva lui”.

Un capitol al cărții poartă titlul „Mesajul”. Nu numai aici, dar și în alte numeroase locuri din carte, Jacques Duquesne încearcă să surprindă esența revoluției săvîrșite de Isus. Ea ține în exclusivitate de spațiul moral-religios. Mai precis, de împrospătarea credinței prin transformarea acesteia într-o problemă strict individuală, independentă de conștiința fiecăruia. Credința nu-i un șir de reguli pe care, îndeplinindu-le, poți fi sigur că aparții lui Dumnezeu:

„Cu nici un prilej Isus nu l-a prezentat pe Dumnezeu ca pe un contabil care ar înscrie într-un mare registru sau în memoria unui supercalculator păcatele fiecăruia, considerate ca tot atîtea datorii contractate față de el. Toate parabolele arată, dimpotrivă, că ceea ce e important în ochii lui Dumnezeu este faptul că fiecare este ceea ce a făcut el din el însuși”.

Credința e o relație directă a individului cu Dumnezeu, fără nici un mijlocitor – iată esenţa revoluţiei de ordin religios săvîrşite de Isus. Obsesia de a se înfăţişa drept Fiul Domnului are astfel o semnificaţie vădit simbolică. Alungarea negustorilor din Templu o defineşte cum nu se poate mai bine:

„E tocmai ce vestește el răsturnînd mesele: nu e vorba să purifice, ci să înlocuiască. Isus vrea să facă cunoscut tuturora că locul întîlnirii cu Dumnezeu nu mai este Templul, ci el însuși”.

Dar nu pentru că ar fi un Om Ales, cum spune tradiția creștină, ci pentru că e om pur și simplu. Locul întîlnirii cu Dumnezeu e în fiecare dintre noi. Toți avem un legămînt cu Atotputernicul. Prin el, Dumnezeu nu vrea de la noid decît dăruirea de sine, lepădarea de toate orgoliile:

„Iată prin urmare un personaj, Isus, care, afirmînd cu putere ce vrea Dumnezeu de la noi, un lucru greu, dragostea, dăruirea de sine, lepădarea de sine, cu toate consecințele care decurg de aici – desființează ideea unui Dumnezeu care dă legi și care judecă, idee atît de utilă pentru a menține ordinea pe pămînt”.

În plan moral, Mișcarea lui Isus e la fel de radicală ca în plan religios. Ea propovăduiește lepădarea de sine de dragul celorlalți: „În orice caz învățătura e limpede: în noua societate, fiecare trebuie să fie slujitorul tuturor oamenilor”. Consecințele pentru clasa sacedortală sînt ușor de ghicit. Contestarea prescripțiilor înseamnă renunțarea la jertfele din Templu. Adică la principala sursă de cîștig a nomenclaturii religioase:

„O asemenea imagine a lui Dumnezeu și afirmarea raportului fiu-tată dintre Isus și Dumnezeu nu numai că apăreau blasfematorii multora dintre ascultătorii lui, ele aveau consecințe foarte practice în privința puterii politice și religioase, aceea a Templului. Un asemenea Dumnezeu nu are nici o nevoie să i se închine sacrificii (…)”.

Efectele sînt catastrofale pentru casta celor ce trăiesc din exploatarea credinței. Ce se vor face ei fără sacrificii, fără jertfele care pot fi cumpărate numai cu moneda Templului?

„Ea (imaginea, n.n.) pune în discuție atît veniturile Templului, cît și practicile religioase de acolo, deci autoritatea instituției. Ceea ce stîrnește ostilitatea tuturor celor care trăiesc din cîștigurile Templului: de la marele preot pînă la leviți, la negustorii de porumbei și la locuitorii Ierusalimului. Destui. Fără a-i mai pune la socoteală pe romani, cărora le convenea să se sprijine pe autoritatea Templului”.

În aceste condiții tot ce se întreprinde împotriva lui Isus, procesul, interogatoriul lui Pilat, răstignirea își are o explicație: încercarea de compromite a Mișcării sale.

La o privire superficială, eseul lui Jacques Duquesne pare a fi scris de unul care nu crede. Înfățișarea lui Isus ca personaj real, ca inițiator și conducător de Mișcare, i-ar îndreptăți pe mulți să susțină că e vorba de o blasfemie. Citit cu atenție, eseul e menit să sporească, nu să micșoreze credința în Christos. Aceasta tocmai pentru că un Isus om, fără puteri supranaturale, un Isus care se luptă cu destinul emoționează mult mai convingător decît cel pe care ni-l oferă tradiția creștină. Tonul eseului e colocvial. Din cînd în cînd, lejeritatea lasă loc stitului grav, solemn. Atunci tîșnește cu putere, luminînd cartea, asemenea unui fulger dumnezeiesc, marea iubire a autorului față de Christos:

„A sosit între noi noaptea, în lumea neliniștii, a beznei și a îndoielii, într-un mic oraș din al cărui trecut glorios abia mai rămăsese o umbră. Cei puternici erau prin alte părți, la Ierusalim sau la Cezareea. S-a născut sărac și primejduit. Și atunci a răsărit lumina, o lumină pe care n-au văzut-o decît cei excluși, săracii și străinii. Și dintr-o dată cei puternici, notabilii, sus-pușii, au fost cuprinși de frică și nu s-au dat înapoi de la nici un mijloc, nici de la martiriu, nici de la masacrarea făpturilor celor mai slabe și celor mai inocente, pentru a-l face să dispară, pentru a înăbuși acest glas înainte de a putea glăsui, înainte de a-și proclama mesajul. Omul Isus, care avea să moară pe cruce, se născuse într-o iesle, într-o șură sau într-o cocioabă. Totuși a izbutit să se facă auzit și să schimbe adînc istoria lumii. S-ar putea crede că niciodată o revoluție nu s-a făcut cu mijloace atît de puține. Însă, de fapt, dispunea de mijlocul cel mai mare și cel mai puternic: Cuvîntul”.

Nicăieri eseul nu înalță imnuri de slavă lui Christos. Nicăieri nu apelează la formulele consacrate de biserică, devenite, prin lacomă, iresponsabilă exploatare, așchii ale unui limbaj de lemn. Lucid, modern, trăind într-o lume neîncrezătoare în mister, autorul îl tratează pe Isus ca pe o personalitate reală. Ca pe liderul unei Mișcări revoluționare, în urma căreia omenirea a ieșit complet schimbată. Pentru două milenii.

Patetismul lucidității

 „Cît de lung și de greu e drumul! Și încă mai merge cînd îl fac la ei, în Galileea. Pînă și Iuda, singurul care nu e de-al locului, apreciază umbra nucilor pe sub care se strecoară cărările, mozaicurile de pajiști și flori întretăiate de garduri vii de măslini și de rugi, pacea vîlcelelor întinse unde lenevesc oi și capre. Există, sigur, și cîte un văr aici, cîte un frate dincolo, o femeie altundeva, ca să-i anunțe că un copil e bolnav, că părintele lor dă semne de oboseală și chiar că nu-i merge deloc bine, că brațele și capul și inima lor le lipsesc teribil de mult celor de-acasă – și oare cît o să mai dureze perindarea asta? Și pînă unde și pînă cînd o să-l urmeze oare pe acest rabbi Isus? Și merită el cu adevărat absența lor? Păi nu zic unii în sat că e un înșelător, un născocitor de povești, un țicnit care se consideră profet? Și toți alde Andrei, Petru, Filip trebuiau să se justifice, să explice, să făgăduiască – da, bine, o să mă întorc la seceriș; și dacă lui taică-meu îi merge mai rău, dați-mi de veste, o să mă reped acasă, sigur, măcar pentru cîteva zile. Nu lipseau prin urmare sîcîielile și grijile, cel puțin erau însă la ei, în Galileea, și aveau parte, la urma urmelor, de o primire destul de bună”.

Reduși la ceea ce au fost de fapt, niște bieți oameni simpli, vrăjiți de geniul lui Isus, apostolii sînt mult mai convingători decît în ipostaza de personaje legendare. Iată-i umblînd printr-o lume ostilă, atît ca natură, cît și ca oameni:

„Dar Samaria! Să n-auzim de Samaria. O țară de praf, ciulini și soare, ce trebuie străbătută în marș forțat. Țara dușmanilor ereditari, care au cutezat să ridice pe muntele lor, Garizim, un templu rival al celui de la Ierusalim, rival al celui consacrat adevăratului Dumnezeu, un templu pe care evreii, din fericire, l-au distrus de mult. Samaritenii aceștia au inimile pline de ură, iar ceilalți le-o plătesc cu aceeași monedă (…).

În sfîrșit, Iudeea. Nu mult mai bine, dacă nu chiar mai rău. Tîlharii ascunși în grotele ce mărginesc drumurile către Ierusalim. Disprețul tuturor acestor oameni față de galileeni. Și foarte curînd ura multora împotriva lui Isus și a tovarășilor săi. La Ierusalim, spioni de jur-împrejurul Templului. Pretutindeni chipuri înverșunate, provocatori, cîrcotași, trișori care răstălmăcesc și întorc cea mai măruntă vorbă, în asemenea măsură încît trebuia să fie mereu atenți, să asigure și securitatea lui Isus cînd se amestecă în mulțimea ostilă: o lovitură piezișă poate fi aplicată cînd nici nu gîndești. El însuși, atît de răbdător de obicei, va ajunge să-i considere pe bărbații și femeile acelea «neam necredincios și îndărătnic». Isus este epuizat, ei sînt la capătul puterilor, în timp ce se apropie încercarea supremă”.

Grație și harului scriitoricesc al lui Jacques Duquesne, realismul eseului ne întărește în iubirea față de Christos mai mult decît sute de cărți ale unei litanii infinite. Grupul lui Isus, cum le zice autorul apostolilor, e nevoit să bată drumurile Palestinei, să reziste oboselii, ostilității celor din jur, chemării celor rămași acasă. Lupta apostolilor cu ei înșiși, dar și cu ceilalți, le risipește aura de atotputernici, de eroi înzestrați de Dumnezeu cu o forță supranaturală. Ei sînt niște bieți oameni. Niște oameni care n-au în confruntarea cu propriile-i slăbiciuni și cu ura crescîndă a lumii din jur decît pe cei din fruntea lor, pe Învățătorul, pe rabbi Isus. Tocmai asta le dă măreția. Tocmai asta face din Christos un personaj de iubit pînă la ultima picătură de viață.

( Din volumul Un pesimist la sfîrșit de mileniu de Ion Cristoiu, editura Evenimentul Românesc, 1999)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

43 comentarii pentru articolul „Lupta lui Isus cu nomenclatura”

  • Maestre
    Prietenul dvs Ertugrul ar fi mandru de mine, eu daca as fi seful prostacilor astia le-as taia salariul la jumatate, sunt foarte prosti ,
    au muscat o momeala ieftina…
    Prostilor,…

  • Da, EZ, Gabi a noastra a devenit foarte pudica, dupa ce ani de zile a scris pe acest blog numai obscenitati. Ca-n filmele cu tâmpiti, frate!

    • Deci, de acum înainte, la sugestia Cocuței, o sa-i zicem PROSTACUL, sau PROSTACA? 😆 😆 😆

  • Nicio problema, domnișoaro! Probabil ca de-aia te lasai curtat de Cernat în mod obscen pe blog în fata întregii asistențe. Doi exhibitioniști fara rușine! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  • Să vorbim puțin și despre Barabas… Tâlharul! Barabas era tâlhar din punct de vedere al dreptului roman și al Imperiului, însă era un erou din punct de vedere al evreilor. Barabas îi jefuia pe romani și împărțea prada cu evreii, un fel de haiduc mioritic. Dacă ar fi fost tâlhar cu evreii, în sensul că fura de la evrei, atunci ar fi fost condamnat de instanțele evreiești. Iancu Jianu, de exemplu, era un tâlhar din punctul de vedere al autorităților, dar era un erou pentru popor. Cum credeți că ar fi ales românii dacă aveau în față pe unul care spunea că este Fiul lui Dumnezeu și pe Iancu Jianu? Cred că ar fi strigat JIANU!, JIANU!, JIANU! Barabas! Poporul evreu nu era tâmpit să aleagă un hoț, așa cum îl descrie Biblia pe Barabas. Barabas esra un erou local, un răzvrătit, un luptător împotriva Imperiului Roman.

    Apropo, Decebal era numit barbar de către romani…De ce nu analizăm totul în contextul vremurilor?

  • Față de cele spuse mai jos, mai vreau să spun ceva…. Imperiul Roman s-a dus în IUDEEA cu zeii săi și s-a întors cu ISUS. DA! IMPERIUL ROMAN A SFÎRȘIT ÎNCHINÂNDU-SE UNUI EVREU: ISUS! Chiar doi…și Sfântu Petru! Trei? Și Fecioara Maria?! Cine pe cine a cucerit?! Asta-i întreBarea?

  • Maestre, vă scriu cu privire la susținerile dumneavoastră din postarea despre Pilat din Pont și Isus, pentru a vă reproșa faptul că nu țineți cont de Dreptul ebraic din acele vremuri. Cine-i Mihail Bulgakov ca să fie citat la modul în care ați fîcut-o? Studiase Bulgacov Dreptul ebraic din acele vremuri?
    Maestre, evreii nu l-au condamnat pe Isus, chiar l-au declarat NEVINOVAT! Pe ce mă bazez? Pe dreptul ebraic și pe scrierile unor rabini pe care dumneavoastră îi ignorați. Fără Dreptul evreiesc nu pot fi înțelese acele evenimente.

    Isus sete arestat de garda romană la 5 dimineața și dus în casa judecătorilor Ana și Caiafa (președintele Marelui Sinedriu, instanța supremă evreiască). Confor Dreptului ebraic judecarea unui acuzat nu se putea face decât în sala tribunalului și la lumina zilei. Iar Dreptul ebraic este mai vechi decât Dreptul roman.
    Mai mult, Ana îl condamnă pe Isus după ce își sfâșie veșmântul, o spune Biblia… Conform dreptului ebraic, dacă judecătorul își sfâșia veșmântul, se dezinvestea și tot ce spunea după aceea nu conta. Isus avea pregătire de rabin, cunoștea legile evreiești, așa că atunci când a ieșit din casele lui Ana și Caiafa știa că a fost declarat nevinovat. Ajunge în fața Marelui Sinedriu… Conform dreptului ebraic, cei 71 de judecători votau de la cel mai tânîr la cel mai bătrân, pentru ca bătrânii să nu-i influiențeze pe cei tineri. Cum s-a vota în Marele Sinedriu? Caiafa îl interoghează pe Isus și apoi strigă Blasfemie!, Vinovat. iar ceilați strigă Vinovat…. Dar nu a numărat nimeni voturile? DE CE MAESTRE?… Vă spun eu… Caiafa nici măcar nu a vrut să riște… Conform dreptului evreiesc, dacă un acuzat era condamnat în unanimitate, atunci era declarat NEVINOVAT! DA, NEVINOVAT! Conform dreptului ebraic, dacă un om era condamnat în unanimitate se considera că nu a avut parte de o judecată dreaptă sau este o conspirație… ISUS A FOST DECLARAT NEVINOVAT DE INSTANȚELE POPORULUI SĂU!Iar el a știut…. Când s-a întâlnit cu Pilat știa că se află în fața criminalului său. De ce l-a condamnat Pilat? Scrie pe crucea lui Isus. Isus Nazariteanul Regele Iudeilor (INREI, scrie pe toate crucile creștinilor). Da, Isus s-a proclamat regele iudeilor fără acceptul Romei. Asta era o insultă adusă Romei, se pedepsea cu moartea.

    Spuneți dumneavoastră că evreii nu aveau dreptul să execute un condamnat. Greșit! O aflăm din Biblie… Probabil știți scena în care evreii se pregăteau să o omoare pe Maria cu pietre pentru adulter, iar Isus o salvează, spunând: Cine este fără vină să arunce primul cu piatra! Ce înseamna asta? Că evreii puteau să-i execute pe condamnați.

    Și mai este ceva… Isus a fost aresta de romani joi dimineața iar vineri la ora 15 era pe cruce. Trecuse prin trei instanțe evreiești și una romană… Din punct de vedere al dreptului ebraic așa ceva era imposibil, mai ales că evreii nu judecau în săptămâna Paștelui. Tribunalele erau închise. A fost o judecată romană, pentru că romanii se temeau de revolte, iar Isus intrase în Ierusalim spunând că este Mesia… ELIBERATORUL! Q.E.D.

    PS Vă recoman “Arestarea, procesul si moartea lui Iisus” a lui H. Cohn, un rabin evreu. De ce punctele de vedere ale evreilor nu sunt luate în considerare? Găsiți pe internet cele 30 de erori din procesul lui Isus.

    PAȘTE FERICIT!

    • Amice, esti tare, bati campii cu gratie dar nu conteaza. Iisus ne iubeste pe toti. Sa fii iubit si sarbatori fericite!

      • CIB_____ Amice, eu pot accepta că sunt un idiot, dar vreau o minimă motivare.

        • @CONSTANTIN
          Vrei sa secularizezi judecata divina si s-o incadrezi in legile omenesti. Nu tine. Altele au fost resorturile si criteriile, indiferent ce spune rabinul Ixulescu. Tocmai in asta consta Taina si Maretia Invierii. E suficient?

          • CIB____ Îmi vorbești de parcă aș fi o babă îndoctrinată. Despre ce judecată divină vorbești? La ce resorturi și criterii te gândești? Învierea este o altă discuție, analizam la timpul respectiv.

            Ana a executat o judecată divină? L-au luat romanii din așternut. S-a dus în holul casei, l-a condamnat pe Isus, rupându-și veșmântul, și a fost mulțumită toată lumea. Romanii aveau un condamnat iar Isus știa că a fost declarat nevinovat. S-a dus lângă nevastă și a întrebat-o unde rămăseseră… Cine a fost?, o fi întrebat ea. Ei, niște tâmpiți…

          • @CONSTANTIN
            N-ai inteles. Iisus stia si voia sa fie condamnat, altfel nu se implinea rolul pe care Tatal i l-a dat pe pamant. Judecata omeneasca nu avea nici un fel de relevanta. Trebuia implinita porunca Domnului: Fiul sau s-a jertfit pentru sufletele si iertarea pacatelor oamenilor. Asta a fost jertfa suprema. Esenta crestinismului. Profund, subtil, sublim si totusi atat de simplu pentru cine vede. Dumnezeu ne-a dat ce avea mai scump, pe Fiul Sau dar noi nu vedem, suntem orbi si fuduli. Si reducem sacrul la profan. Unii, nu toti. Raby mai are de invatat! Parerea mea.

          • CIB___ Păi dacă este cum spui tu, că așa trebuia să se întâmple, atunci Iuda a fost cel mai fidel apostol. Fără ”trădarea” lui creștinismul nu exista iar Isus rămânea un anonim. De ce nu-l cinstim și pe Iuda? Ce i-a zis Isus? Du-te și fă ce trebuie să faci! Cu aproximație… Iar Iuda s-a conformat. Și dacă judecata omenească nu avea relevanță, de ce îi acuzăm pe evrei că au comis ceea ce nu au comis? Isus a fost arestat, judecat, condamnat și executat de romani. În Marele Sinedriu Caiafa le-a tras-o romanilor regulamentar: Blasfemie, Vinovat, Unanimitate! Ce i-a transmis Caiafa lui Isus, conform dreptului ebraic? Tinere, știi că unanimitate înseamnă nevinovat, n-ai avut parte de un proces corect și s-ar putea să fie și o conspirație! Ai o problemă cu romanii… Poporul tău te-a declarat nevinovat. De ce spun asta? Pentru că din Biblie rezultă fără dubiu că Isus cunoștea foarte bine legile evreiești. Isus a înțeles foarte bine manevra lui Caiafa, cel care nici măcar nu riscat un vot în Marele Sinedriu (poate era un tâmpit care vota aiurea…). Blasfemie!, Vinovat!, Unanimitate!… Adică NEVINOVAT. Asta a fost judecata evreiească. Dar ignoranții nu s-au aplecat asupra dreptului ebraic din acea vreme pentru a înțelege sentința. Și n-au înțeles-o! Nici după 2000 de ani. Dar trebuia să se întâmple, cum spui tu, și atunci a intrat în scenă Pilat, care a făcut voia Domului… Un erou Pilat ăsta…În concluzie, dacă este ca tine, totul trebuia să se întâmple așa, Iuda și Pilat au îndeplinit voia Domnului.

          • @CONSTANTIN
            Vezi ca ai inceput sa te luminezi? Bucura-te si nu mai cauta unde nu e!

          • CIB_____ Cred că eram luminat, nu sunt modest deloc. Nu înțeleg de ce personalități ca Maestrul Cristoiu citează din Bulgakov, de exemplu, nu și din rabini. Isus a fost, totuși, evreu… EVREU! De ce nici măcar dreptul ebraic din acea vreme nu este studiat, pentru o bună înțelegere a evenimentelor? Istoria… Poporul evreu suportă o nedreptate de 2000 de ani: L-ați ucis pe Isus! Așa s-a născut antisemitismul. Totul a plecat de la o minciună sau ignoranță și minciuna/ignoranța merge mai departe, iar Biserica Creștină nu face nimic pentru ADEVĂR. Ce a spus ISUS? Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Unde este ADEVĂRUL? Am prieteni antisemiți, în general, nu față de mine (am ceva sânge evreiesc, dar sunt creștin ortodox) și le spun: Mergeți în biserică, pupați icoane cu Isus, Fecioara Maria, Sf.Petru, Sf. Andrei, Sf. Ioan, Sf.Ilie, toți evrei, apoi ieșiți din biserică și le înjurați tot neamul. Cum este posibil? Dacă dați afară evreii din Biserica Creștină, rămân pereții bisericilor goi.
            Închei cu un banc bun. Albert Einstein, evreu nepracticant, intră într-o biserică din Germania nazistă, iar preotul oprește slujba și anunță: o să reaiau slujba după ce evreii vor ieși din biserică. Einstein se îndreaptă spre ieșire și arată spre ISUS, a cărui icoană era în mijlocul bisericii, spunând: Dați-L și pe EL afară că și EL este evreu. PAȘTE FERICIT!

    • Emil Zamau____ Mulțumesc ! Eu sunt revoltat pentru faptul că că acele evenimente nu sunt supuse unei minime logici, nu mai spun de dreptul ebraic. Păi l-au arestat romanii pe Isus la 5 dimineața și l-au dus la judecătorul Ana… Ăla era în așternut cu nevasta… Cred că l-a judecat pe Isus în holul casei… Unde-i conspirația evreiască? Dacă ar fi fost vorba despre o conspirație, atunci erau și pregătiți. L-au luat pe Ana de lângă nevastă! Ocupantul roman era stăpân, își permitea orice! Pe Caiafa cred că l-au găsit la micul dejun. A fost mai norocos… Iar pentru ceea ce făcut Caiafa în Marele Sinedriu… RESPECT! Am uitat să spun că din Marele Sinedriu a lipsit un judecător, era adept de al lui Isus. Dacă ar fi fost prezent și vota că Isus este nevinovat, atunci condamnarea era valabilă. Dar nu a fost prezent, foarte bine jucat. Asta a fost ”conspirația” evreiască. Caiafa! Respect!

    • Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor, aşa-i corect, man!!!

  • Maestre
    Dumneavoastra aveti cunostinte la Academia Romana, as dori daca imi permiteti,
    sa propun substantivul PROSTAC, cu defintia cel care posteaza platit, prostii pe internet.

    • Să propui , tuto , să nu mai fie permis analfabetelor să posteze NIMIC . În cazul tău: Maestre , virgulă , aș dori , virgulă ,definiție , nu definție, postează , virgulă , cu variantă fără virgulă deloc . Toanto !
      Uite , eu bunioară , prostez prostii pe internet . Ia zi-mi de unde să-mi ridic retribuția . Îți dau 10 % .

    • Bine, Coca! De acum înainte îl numim Prostacul blogului. 😎 😆 😛
      Ce zici, prostacule? Ti se potriveste ca o manușa, trebuie sa recunosti! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  • Este utopie, este imposibil sa fie bine,
    pentru mine satul cu prosti s-a transformat in satul cu foarte multi prosti, Isus ne-a ramas, cred ca se enerveaza si el.
    La noi politicienii tin deschise magazinele care vand motociclete si automobile si pazesc cimitirele cu militieni.
    In timpurile acestea cand magazinele alimentare vand putin, cel putin la noi, astazi la ora 16.00 magazinul era gol, intr-un oras mare, pretul cozonacului cu nuca la Pastile catolic 20 RON, astazi 21 RON, consecinta s-au vadut foarte putini, erau multi nevanduti,
    oamenii de afaceri sunt lacomi si prosti, nu merita sa fie ajutati cu bani publici fara dobanda.
    Celor care sunt in timpul lucrului cand scriu pe cristoiublog.ro, astazi observ ca sunteti mai multi, recomandati sefilor vostri, filmul cu securistul Tabacaru cum ati scris voi, cristoiu.tv.
    In film d-l Tabacaru spune ca atunci cand a facut firma in Canada, a fost sfatuit de un evreu destept sa dea si lor ceva la impozit, sa fie si ei multumiti…
    La tara daca nu lasi lapte vitelului, vaca iti rastoarna galeata cu lapte…

  • Este fisa postului, sunt in timpul programului de lucru, el si cu inca cativa de pe aici,
    sunt foarte activi si pe facebook…..

    • 😎 😉

    • Coca tropa penelopa , eu n-am fișa postului , am mai declarat p-aciia că sînt rentier de 10 ani , că am făcut avere cu speculă cu locuințe , m-a -nvățat Johanes cum ( adică iei una , o închiriezi , mai dai o meditație , iei alta , etc … problema e aia ,una , de la-nceput ), așa că trag plăcuțe suedeze securiștilor absolut de gratis și neplătit . Nu ca voi , care faceți de gardă , conf OZU de la Secu , apoi mergeți după rația de hrană , soldă și bocanci .
      Normal că-s activ

      • Cred ca ai ceva școala kaghebista în tine. Intri fortat peste toti și vorbești numai prostii, ca sa abati atentia de la subiectul articolului. :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  • FELICITARILE MELE DOMNULUI POLITIST din Timisoara care a facut public ca el are norma la amenzi…
    Daca ar curajul lui macar jumatate din cei care lucreaza la statul degeaba…

  • Multumesc administratorului blogului care a șters postarile în care Gabi Serban a jignit mai multe persoane în ultimele zile. 🙂
    Sa fiti sanatoși de Paști și întotdeauna! 🙂

  • O Desavarsire,
    Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
    a Incaput in Om pentru ca si Omul e Desavarsit
    pentru ca Omul sa-si vada Desavarsirea… are de mers, dar Calea e doar una, a Desavarsirii.
    cum ar putea fi altfel decit Desavarsit, Omul, daca Omul e Facut dupa Chipul si Asemanarea Sfintei Treimi?

    doar iesirea din aceasta Desvirsire, care e Omul, il poate lipsi de Desavarasire pe Om.
    un ‘ altfel de Om’ , deci care nu mai e Om, …abia el e lipsit de Desavarsire.
    Omul se va vinde pe sine, pe 30 de arginti, cumparind, la schimb, Altomul,…sau va ramane Om.

    Facind asta se va judeca singur si o va face in mod absolut!

    pare atit de simplu…
    E suficient sa ramai Om.
    sa ramai Om atunci cind ai de ales intre Om si Altom.
    si totusi nimic nu e mai complicat, pentru ca alegerea va fi intre Nemurire si Vesnicie.

    acum pare a fi simplu de ales…
    cu toate astea, coada va fi la cumparat Nemurire,
    nu la cumparat, platindu-te pe tine insuti, Vesnicie.

    s-a vorbit de-o luna…doua despre ‘ viata’ cum nu s-a vorbit niciodata pe planeta asta.
    grija cea mai mare a fost…sa nu mori!
    totusi, despre care ‘ viata’ e vorba?!, despre ‘ viata’ care se desavarseste in Nemurire?…sau despre cea care se desavarseste in Vesnicie?!
    priviti cu inima! veti vedea, poate, ca atunci cind omenirea a ales sa stea in case, pretuindu-si ‘viata’…de fapt i-a cintat ode, Nemuririi.

    cu aceasta inchinare a omenirii in fata Nemuririi incepe…chiar urcarea Nemuririi pe Tron.

    Nemurirea e la usa.
    O vei cumpara, nemaimurind,
    …sau vei alege sa muriti, nepretuind Vesnicia.
    din astea doua, doar una…

    • tot asa cum Dumnezeu are un Fiu, si Omul are un fiu,
      daca Omul a fost Facut dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu,…cum sa nu aiba si Omul un fiu, asemenea Tatalui?

      ‘ implinirea Voii Tatalui’ e… Fiul
      Fiul, Iisus Hristos…implineste Voia Tatalui.
      orice…’ miscare’ , in Creatie sau in Sanul Oului Absolut implineste Voia Tatalui.
      ‘ implinirea Voii Tatalui e Fiul.

      si Omul are un fiu al lui, care ‘implineste voia Omului’
      fiul Omului ii implineste voia Omului.
      orice ‘ miscare’ a Omului, ii implineste voia.
      mai intai voia, dorinta, si abia apoi ‘miscarea’.

      totusi, armonia se manifesta atunci cind ‘ Voia Tatalui’ devine ‘voia Omului’
      …adica Fiul Tatalui devine ‘ fiul Omului’
      astfel, ‘ fiul Omului’ devine Fiul Omului

      • Joia Mare e Esenta Saptamanii, Esenta Curcubeului, e Verdele Creatiei.
        Cina cea de Taina simbolizeaza cea mai adinca Esenta a Creatiei.
        prin urmare…Joia Mare se intelege tot atit de simplu pe cit de simplu de inteles e Creatia.

        • Iuda este Antihrist.
          Unicul Foton e o Moneda. are Doua Fete: Tot Timpul si Tot Spatiul.
          iar aceste Doua Fete se..saruta intr o Moneda.
          Antihrist e ‘punerea la indoiala’ a lui Hristos. e Ispita Desavarsita. si s-ar fi dovedit asa daca Tatal n-ar fi scurtat vremurile…

    • Desavarsirea Il suprapune pe Fiul Tatalui peste Fiul Omului.

      Omul e Oglinda Tatalui.
      Oglindindu-se in Om, Tatal isi Vede si Fiul.

    • Acestea sint Vremurile Desavarsirii.
      Atunci cind Ispita e Desavarasita, Dreptatea picteaza Adevarul pe Toti Peretii.
      Astfel, cu toate ca e suficient ca Omul sa ramana Om pentru a imbratisa Vesnicia,
      si cu toate ca suficienta va fi pictata pe toti peretii,
      cel care va fi cumparat, stind la cozi enorme, va fi Altomul, pentru ca el daruieste Nemurirea.

      sa nu mai mori…pe lumea asta?
      adica sa traiesti…perpetuu?
      hai, domne, ca asta chiar e o Ispita Desavarsita!:)))
      de frica sa nu moara, o juma de planeta s-a baricadat in case.
      Dorinta de Nemurire….e Colosala, pe vremurile astea, ale Ispitei Absolute.

  • Lideri pamanteni sunt f.putini,toti trecatori prin viata, iar credinciosi in suflet si fapte din ce in ce mai putini.
    Popoarele, in ciuda globalizarii fortate, vor reusi insa sa pastreze traditiile si implicit credinta lor; adevaratii lideri, cei spirituali mentionati in toate cartile sfinte, le-au fost alaturi la bine si la rau, ajutandu-i! Sarbatori pascale in liniste, cu sanatate tuturor!

  • Va urez tuturor sa petreceti “Sfintele Paști” în deplina sanatate!
    .
    Aveti grija de voi, sarbatorind doar în familie, respectati regulile de izolare pentru ca pericolul contaminarii nu a trecut înca. Ascultati sfaturile medicilor din întreaga lume, ei nu va mint, ei nu au timp sa citeasca teorii conspirationiste, dar stiu câta nenorocire a adus si poate aduce în continuare virusul Covid-19.
    .
    Si, nu exagerati cu mâncarea si bautura, din motive arhicunoscute de toti.

    • Alo, alo, stati linistiti la locurili voastre…va mai dam 500 de euro!
      PS Sarbatori fericite tuturor!

      • ???
        Jura în Fata Marii Adunari Nationale, ca esti convins ca toti doctorii mint, ca sa înteleg de ce mi-ai dat replica asta. Doar atât, pentru ca dezvoltarea unor idei conspirationiste, în completarea postarii mele de acum, nu s-ar lipi deloc de ceea ce am exprimat. Sanatate!

        • Jur sa cresc mare si voinic fara sa mananc nimic!
          Nu toti medicii (ca doctori sunt mai putini), doar stabii de la OMS plus inca cativa, pe ici pe colo, prin punctele esentiale. Avem si noi o Cassandra care zicea ca “aviara gripa”, vorba lu’ Boculetz, va ucide fo 2 milioane de romani. Sau ma insel eu?

          • Medicii care, azi, trateaza pacientii infectati cu Covid-19, nu mint, cibule! Fii baiat destept si nu te lasa dus de val!
            Pe partea politica, economica si sociala, cauta sa te postezi undeva la mijloc, pentru ca stiu ca nu esti adeptul adevarurilor absolute.
            P.S. Am postat pe FB, pe pagina medicilor români din Franta, cu ghilimelele de rigoare, postarea ta de acum câteva zile, cea cu “apocalipsa” iminenta si câtiva confrères m-au acuzat ca le-am stricat ziua. Dar textul a fost apreciat pentru acuratete si imaginatie.

          • Je jouais seulement le role d’Hercule, l’ami de Pif, le chien mechante. Stiu ca “talpa” are viata grea si nu minte. Raman insa la parerea ca cineva vrea sa scoata din circuit batranii si pe cei mai putin rezistenti si adaptabili. Iar statistica, sunt convins ca stii, e scula cea mai importanta pentru a spune adevarul care trebuie si convine.
            Salutari confratilor si sa nu se supere pe un biet mizantrop!

          • Pardon, mechant!

          • C’est rigolo…
            En ce qui concerne les personnes âgées, j’ai aussi des doutes. À Dieu ne plaise!

          • Voila! Glop glop!

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Liberalismul prost înțeles într-o țară deznădăjduită și păcatul repetat de a ne face chip cioplit