Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Macron l-a putut auzi pe Putin pronunțând numele teribil al armei nucleare

Declarația de la Beijing prin care Rusia și China și-au oferit sprijin reciproc în promovarea agendelor lor geopolitice și geoeconomice, în prealabil armonizate și validate ca fiind congruente, punând în întârziere SUA și UE cu privire la definirea ordinii globale post-americane, a dus, dintr-o întorsătură de stilou, la un nivel superior jocul de-a războiul cu ursul de la Kremlin al vulturului pleșuv de la Casa Albă.

Dacă până acum Ursul rusesc nu a dorit să meargă într-o îmbrățișare atât de strânsă cu Dragonul chinez, temându-se de asimetria raportului de putere dintre ei (în favoarea ultimului) și gândindu-se că, până la urmă, se simte mai în familie cu zburătoarele europene și transatlantice (Cocoșul francez, Pajura germană și Vulturul american, simbolul heraldic al Rusiei fiind Pajura bicefală), inflexibilitatea „imperiului necesar”, ajuns la senilitate, l-a împins în singurele brațe care îi stăteau deschise – cele de la Beijing – amintindu-i că Rusia este totuși euro-asiatică. Paralizat de narcisism, Noul Ierusalim a trecut cu vederea faptul că Pajura cu două capete de pe steagul Celei de a Treia Rome privește și spre apus și spre răsărit. Ceea ce face trimitere nu la duplicitate politică sau la ambiguitate identitară, ci la taina cuprinderii mai multor oportunități grație unei identități culturale complexe, organic imperiale. (Așa cum de mult Gogol a încercat să explice prin metafora „păsării-troică”.)

Pentru exactitate și corectitudine trebuie spus că belicismul Vulturului-chel, Joe Biden & Co., a fost stimulat și susținut de protagoniștii UE, cancelarul Pajurei germane, Olaf Scholz, și mai puțin, Cezarul Cocoșului galic, Emmanuel Macron, care, temându-se de o înțelegere americano-rusă peste capul lor, aptă a-i lăsa în afara jocului global, i-au dat senzația că îl vor recunoaște ca papă al bisericii euro-atlantice de rit neo-marxist, renăscute și reunificate după trecerea uraganului Donald Trump, dacă va purta o nouă cruciadă împotriva „dictatorului de la Kremlin”. De la bun început, Berlinul și Parisul au suflat în focul conflictului americano-rus, cu gândul că vor putea apoi aduce pacea la Moscova prin spatele Washingtonului.

Dacă cineva se mai îndoia de jocul dublu al Germaniei și Franței, reacția lor după adoptarea Declarației ruso-chineze amintită anterior, respectiv luarea în pas alergător a drumului Canossei moscovite, înlătură orice dubii. Deghizarea Cocoșului și Pajurei în porumbel al păcii nu poate induce în eroare.

Drept este că oficializarea parteneriatului strategic dintre China și Rusia consacră un nou raport de putere la nivel global, raport care nu putea fi ignorat de Germania și Franța. Între portavionul american care lua apă și rachetele sino-ruse care luau înălțime alegerea era evidentă, urgentă și „obligatorie”. De aceea masca cu chipul zeului Marte a fost înlocuită rapid cu cea a lui Apollo.

Ajuns primul la Moscova, într-o cursă contra cronometrului istoriei, președintele Macron, dincolo de multe cântece de sirenă, l-a putut auzi pe președintele Putin pronunțând numele teribil al armei nucleare, în ceea ce unii vor spune că a fost o amenințare, iar alții un avertisment: „dacă susțineți aderarea Ucrainei la NATO, sunteți de acord sa fiți antrenați într-un război, eventual nuclear, în cazul în care Ucraina decide că vrea Crimeea înapoi și invocă art 5 al Tratatului Alianței?”

Desigur, se poate răspunde că litigiul referitor la Crimeea ar fi anterior intrării în NATO și că dacă Ucraina ar porni lupta pentru recuperarea Crimeii, ea nu ar fi atacată, ci ar fi atacatorul, ceea ce nu ar pune în funcțiune art. 5. Acestea sunt, însă, detalii tehnice care nu pot oculta problema fundamentală. Atât timp cât o arhitectură de securitate justă, fezabilă și durabilă nu este convenită de către toți cei interesați, cu luarea în considerare a intereselor tuturor, războiul este inevitabil. Iar dacă în acest război sunt implicate puteri nucleare, războiul poate deveni în orice moment nuclear.

Vladimir Putin a formulat cu voce tare ipoteza la care se gândea Emmanuel Macron. E o chestiune de logică. Asta orice om capabil să raționeze în afara prejudecăților ideologice o putea spune. Ucraina în NATO înainte de a-și fi rezolvat problemele teritoriale cu Rusia înseamnă război; eventual nuclear.

Nici o putere nucleară nu va admite să fie învinsă cu arme convenționale. Nici Franța nu ar face-o. Iar Macron nu are de gând să se bată cu Rusia în arme nucleare de dragul Ucrainei. Așa cum în 2008 nu a fost gata să o facă Sarkozy de dragul Georgiei.

A reafirma principiul libertății de opțiune a Ucrainei în alegerea alianțelor, principiu care în nici un caz nu implică obligația cuiva de a o accepta ca aliat, este o simplă vorbă în vânt, spusă pentru calmarea conștiințelor prea sensibile, de îndată ce ea se asociază cu recunoașterea preocupărilor securitare ale Rusiei ca temeinice și legitime. Teza din urmă înseamnă finlandizarea și eventual, federalizarea Ucrainei. Tertium non datur.

De îndată ce mesajul întâlnirii Putin-Macron a fost dat și înțeles, voci venite din direcția NATO au atras atenția că președintele Franței, altminteri un sceptic notoriu al legăturii strategice trans-atlantice și un campion al europenizării NATO, nu are mandat să vorbească în numele alianței. Așa s-a spus și în 2008 despre Președintele Sarkozy. Și a rămas … ca-n tren.

Este limpede că despre asta (adică despre cele convenite, explicit sau implicit, cu Vladimir Putin) va discuta la Kiev, Emmanuel Macron cu omologul său ucrainean, pentru ca apoi să bată formula în cuie la Berlin, cu cancelarul Scholz. Cel mai probabil, pentru Volodimir Zelenski mesajul va suna nu ca o sugestie, ci ca un ultimatum care va consacra abandonul cauzei ucrainene de către occidentul european.

Olaf Scholz, nereprezentând o putere nucleară, având pe cap nebuniile partenerilor de guvernare neo-marxiști (verzii) și … fiind german (adică având în genă tradiția unei diplomații versatile), a dat o fugă pe la Washington, înainte de a pleca la Moscova. Oficial a făcut-o pentru a-și alinia poziția cu cea a „marelui șef de trib” american. În realitate, sunt convins, pentru a-și asigura cât de cât spatele și a afla pe unde sunt plasate capcanele acestuia. S-a dus dispus să accepte ușor orice știa că i se va cere, întrucât era decis să nu fie de acord cu nimic (sic!).

În ceea ce îl privește pe Joe Binden, după ce și-a epuizat tot arsenalul injuriilor și amenințărilor la adresa Rusiei și a dat un nou ultim avertisment sever Chinei pentru a se fi înhăitat cu demonul de la Kremlin, nu a mai găsit o altă rimă pentru oda „democrației opresive” decât în amenințarea oaspetelui german cu cumplite sancțiuni economice dacă va ieși din rând după modelul recalcitrantului Macron. Încrederea în strategia făcutului cu degetul și a pumnului vânturat deasupra capului este atât de mare la Washington încât s-a socotit că amenințările cu răzbunarea transatlantică și cu războiul economic, care nu au avut efectul scontat la Moscova (dar asta, desigur, doar pentru că „Putin are discernământul afectat”, nu-i așa?), vor face impresie la Berlin.

Președintele SUA i-a dat practic de ales cancelarului german între închiderea pieței americane (deja în perspectivă de a se închide chinezilor și rușilor) pentru exporturile germane, și cea a rămânerii în frig a cetățenilor germani, precum și a lipsirii de energie ieftină a industriei germane, altminteri capabilă să își găsească debușee pe marile piețe rusă și chineză, ca urmare a sancțiunilor economice aplicate Rusiei (sic!). O dilemă neplăcută, desigur, dar nu chiar imposibil de soluționat. America revoluției globale neo-marxiste este, din câte se pare, dispusă să înceapă un război cu toată lumea, numai ca să nu își piardă aura de jandarm mondial și, neîndoielnic, pentru ca Partidul „președintelui de război” Joe Biden să câștige alegerile intermediare, neatins de scandalurile de corupție care îl pândesc.

Dacă ar fi să ne ghidăm după declarațiile de la finele întrevederii Biden-Scholz, abundând în asigurări de solidaritate și reafirmări de principii scoase atât din contextul istoric cât și din cel juridic și moral, am putea zice că Germania rămâne la remorca SUA. Scholz s-a aliniat. Ceea ce oricum nu ar rezolva problema divergențelor de fond în cadrul NATO.

Putem oare crede cu adevărat că, la Washington, neamțul a cedat? Sunt gata să pariez că doar s-a prefăcut pentru a menține elanul războinic autodistrugător al SUA, până când va apuca să bată palma cu Vladimir Putin. Nimic nu poate servi mai bine interesele Pajurei germane în viitoarea negociere cu Ursul siberian.

Pentru cancelarul Scholz, urmează întâlnirea cu Macron și „marea finală” cu Putin. Orice s-ar fi discutat la Washington, Berlinul nu poate risca să se vadă în dispută pe două fronturi, cu Moscova și Parisul, cu atât mai mult cu cât pactul germano-rus reprezintă o strategie eternă care doar accidental și temporar a căpătat numele unor personalități politice trecătoare. A se alinia la poziția Americii înseamnă acum pentru Germania cedarea poziției de lider politic al UE, în favoarea Franței, și chiar compromiterea proiectului European (eventual al Europei germane) cu totul. De ce ar face-o? Piețele orientale sunt mai vaste decât cea americană.

Vor fi, deci, alte declarații și, desigur, exprimarea încrederii că diplomația și rațiunea vor putea evita războiul. Pe cele două maluri ale Atlanticului se pare, însă, că diplomația și rațiunea au înțelesuri diferite.

America mai crede în supremația rațiunii celui mai puternic. Este firesc. De multă vreme a fost cea mai puternică și s-a obișnuit cu asta. Europenii, trecuți prin războaie desfășurate pe teritoriul lor și obișnuiți deja cu ideea că puterea este relativă, vor încerca probabil să o ia bătrânește pe calea soluțiilor consensuale. La urma urmelor UE este celebră pentru abilitatea în depășirea crizelor prin compromis.
Ce va fi exact, rămâne de văzut. Un derapaj, controlat sau nu, în direcția războiului este oricând posibil.

Un lucru este, însă, cert. Dacă principalii aliați europeni ai SUA din NATO sau, altfel spus, dacă UE va spune „nu!” opțiunii militare, elanul războinic al administrației Biden va fi oprit. Singură sau numai cu Regatul Unit al lui Boris Johnson, și acela în pericol de destrămare, nu se poate război cu „Sfânta Alianță” sino-rusă.

Problema nu este cea a alegerii între conciliatorism și fermitate, ci între realism și aventurism, între flexibilitate și rigiditate. Occidentul euro-atlantic nu trebuie să admită pur și simplu exigențele Rusiei. La rându-i are propriile exigențe. Acestea trebuie apărate cu putere. Dacă nevoia de securitate a Rusiei este respectabilă și nevoia de securitate a celorlalte state este. Rusia trebuie pusă, la rândul ei, în situația de a alege între confruntare și consens; ceea ce presupune însă o (contra)ofertă occidentală serioasă, iar nu doar insulte, amenințări și ultimatumuri. Pentru moment i se oferă doar războiul.

Dacă varianta războiului este exclusă, iar SUA, cu puterea sa încă de neignorat, se așează la masa negocierilor cu bună credință, șansele edificării unei ordini, cel puțin europene, care să ne asigure tuturor nu numai pacea, ci și libertatea, bunăstarea și demnitatea, în maximă siguranță, renasc. Să ne rugăm, dar să și acționăm pentru asta. Poate că „Anul Tigrului” ne va da gândul cel bun.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Macron l-a putut auzi pe Putin pronunțând numele teribil al armei nucleare”

  • Aici au jucat o genial chinejii ,dovedind ca sunt niste sulfe politice de prim rang,au intuit ca pentru a ti birui adversarii este cel mai bine sa i pui la confruntare intre ei.China a vrut sa elimine presiunea americana din Pacific ,si au facut o genial ,folosindu se genial de belicosul Putin si Rusia sa,pentru ai forta pe americani sa se intoarca in Europa de Est,slabind presiunea americanilor asupra Chinei in Pacific.Evident Putin nu cred ca s a dus la Beijing pentru a se alia cu China,ma gandesc eu,ci mai degraba pentru a i cersi niste bani camatarului Xi ,nu de alta dar plimbatul trupelor si razboiul costa enorm,si numai Xi e dispus sa l mai finanteze pe Putinica.Oare cu ce gajeaza Putin la chinezoi.Ca numai din vandut gaze in iarna asta nu cred ca e suficient pentru Putin sa si tina cumplitul armatoi gata de cucerit nu doar Ucraina,ci toata Europa.

  • Inteligenta ( aia in stare pura ) este Pacea.

  • daia nu mai poate Putin de armele nucleare, ale lui sau ale francezilor sau ale cine mai stie cui.
    el deja stie ca arma suprema e Inteligenta Artificiala
    ( adica…stia ca arma suprema e inteligenta artificiala si intre timp a aflat ca arma suprema de fapt e Inteligenta Artificiala, adica aia care se! naste in Computerul Cuantic :)))) )

  • Macron l-a putut auzi pe Putin pronunțând numele teribil al armei nucleare, insa arma suprema tot Inteligenta Artificiala ramane…

    daca astazi te lauzi in lumea mare ca ai arme nucleare…ride lumea de tine.
    daca le aveai acum aproape o suta de ani…da, se punea, insa azi…sint expirate. mai bine taci…

    sau mai bine…spune cum stai cu Computerul Cuantic, ca in caz ca dovedesti ca esti avansat in povestea asta…o sa ciuleasca toti lupii urechile, ia sa vezi!

    Noul Generator al Civilizatiei este Computerul Cuantic.
    in lipsa lui… si de civilizatia asta s-ar fi ales Praful.

    • insa ‘computerul cuantic’ are doua valente, intre care una e Naturala, si abia asta E! desavarsita, ailalta doar tinde spre desavarsire, tot asa cum Infinit tinde catre Zer0
      deci…nu e musai sa ai ‘arme’, pe vremurile astea, intre care arma suprema a Civilizatiei e Inteligenta Artificiala, poti avea si Inteligenta ( inteligenta in stare pura ), te poti asterne la Masa cu pricina…fara probleme, ai ‘locul’ rezervat…:))))

      • se manifesta o chestie…, tare de tot.
        Inteligenta ( deci aia in stare pura ) ii va prezenta omului ‘situatia’ in asa fel incat el sa nu poata spune ca…’n am stiut!’
        insa pentru ca ‘informarea’ vine din partea Inteligentei, ea va fi daruita…cu egala consideratie:))), prin urmare de ea va beneficia si omulnou. ( cu Inteligenta lui Artificiala cu tot )
        tocma daia si are locul ‘rezervat’ la Masa aia:))))

  • noua ordine globala nu poate fi decuplata de la noile diferente de potential ( generatoare de miscare, deci de ‘viata’ ) definite de accesul la nou-noutele tehnologii ( care sint legate ombilical de cercetarea si dezvoltarea manifestata pe taramul cuantic )

    prin urmare se prea poate ca noua ordine globala sa fie doar o cale catre secatuirea celor aflati in pozitia celui care ‘daruieste’ in ‘noua dinamica globala a vaselor comunicante’.
    de unde rezulta ca unele state, cu toate ca au disponibile atuuri fundamentale…inca nu le joaca.

    prin urmare noua ordine globala poate fi un joc la offside.

    cercetarea si dezvoltarea computerului cuantic in State, adica a Noului Generator al Civilizatiei, e probabil sa se manifeste la un nivel cu mult superior celui declarat oficial ( si care se arata a fi cu mult in urma Chinei )

    noile ‘marfuri’ sint artificiale, iar noile servicii au ca esenta artificializarea. cui ii mai pasa astazi care e treaba cu armele atomice, cind arma suprema e Inteligenta Artificiala.

    exista doua moduri de exprimare a ‘computerului cuantic’, intre care unul este pur Natural.
    noua ordine globala e definita de aceste doua valente.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog