Magazinele de pe Pătură

4. Chioșcurile spion

Orașul vechi din Quito poate fi considerat astfel un imens butic. Casele din jur sînt scunde, vechi și scorojite, de pe vremea colonialismului. Comerțul de pe pătură se armonizează într-un fel cu ele. Nu același lucru se poate spune însă despre Seul. În centrul capitalei se înalță clădirile cu zeci de etaje ale băncilor și trusturilor sud-coreene. Construcții îndrăznețe arhitectural, din cuburi de beton și sticlă fumurie. Jos, în stradă, polemizînd cu ele, se manifestă comerțul ambulant. Toate străzile din inima Seul-ului gem de magazine deschise pe pătură sau chiar pe asfalt. Lipscaniul nostru e un biet copil față de acestea în materie de vînzoleală balcanică. De pe o ladă de lemn, vopsită într-un galben plîngăreț, bubuie ritmic o casetă cu muzică rock. Aici se vînd pe încercate casete fără copy-right. O cetățeană a scos la vînzare, într-un coșuleț de răchită, căței albi, nătîngi. Interesaților, ea le garantează că vor deveni, nu peste mult timp, niște dulăi de temut. Pe o pătură roasă de atîta exploatare, un domn între două vîrste oferă lumînări electrice. Un ins în costum și cravată, grav ca un președinte-director general, te îmbie cu niște broaște mecanice. Acestea sînt supuse unei istovitoare demonstrații practice. La capătul unei asemenea străzi simți nevoia să te lungești pe asfalt și să tragi un pui de somn. Atît de tare te-au ostenit, prin larmă și varietate, mărfurile întîlnite în cale.

Cumpăratul de fleacuri n-a putut scăpa primăriilor. Drept urmare, în diferite locuri de pe mapamond, am putut remarca efortul de a-i da o formă cît de cît organizată. Puține sînt străzile din Atena pe care să nu întîlnești, la margine de trotuar, un chioșc în genul celor construite la noi de ITB, devenit azi, grație lui decembrie ’89, RATB. Ca și la RATB-urile noastre, înăuntru se află o femeie care, de regulă, cînd nu împletește un ciorap sau nu pălăvrăgește cu cineva, stă degeaba. Pe polița care înconjoară chioșcul așa cum o punte dă tîrcoale, în basme și legende, castelului cu fete de împărat, zac în neorînduială pachete de țigări, stilouri, aspirine, pastă de dinți și gumă de mestecat, baterii, ochelari de soare, brichete, bilete de loterie, lame de ras, șlapi și pungi cu alune mucegăite. Nu lipsește telefonul, pentru care trebuie să plătești proprietarului. Cam pe unde ar trebui să fie streașina flutură ușor, ca niște rufe pe frînghie, presa din ziua respectivă. Chioșcurile, pentru că așa li se spune, sînt atît de familiare Atenei, încît au intrat și în ghiduri. Acestea au ajuns pînă acolo cu pedanteria încît ne oferă și o clasificare: chioșcuri pentru ochelari de soare, chioșcuri de marochinărie, chioșcuri de brichete, chioșcuri consacrate presei străine. Lor li s-au adăugat, pînă nu de mult, adică pînă la prăbușirea dictaturii, chioșcurile spion. Făurite în anii 1947-1949, acestea aveau menirea de a urmări ce ziare și reviste citeau clienții unui cartier dintre cele atîrnate împrejurul cutiei. Proprietarul transmitea Serviciilor secrete rezultatul muncii sale cotidiene. Dînd de nenumărate ori peste asemenea cutii din scîndură ieftină, amintind de closetele satelor românești înainte ca lui Ceaușescu să-i fi trecut prin cap măreața sistematizare a localităților rurale, m-am întrebat dacă sînt sau nu rentabile. Ca să aflu răspunsul, într-o după-amiază, m-am oprit la cîțiva metri distanță de un chioșc și am început să-l urmăresc atent, prefăcîndu-mă că admir mîndra clădire a unei bănci din apropiere. Deși a realizat că-i filată, locuitoarea alcătuirii din scîndură de ???????? metri distanță, frate geamăn cu primul nu s-a petrecut o asemenea întîmplare fericită. Economia de piață susține că un comerciant care nu vinde e un om mort. Știind acest adevăr de la Marx și Engels, mă așteptam ca femeia dinăuntru să scoată din cînd în cînd capul pe ferestruică și să caute în susul și în josul străzii vreun client. Proprietara chioșcului nu trăda o astfel de preocupare. După plecarea masculului, s-a așezat pe scăunel și s-a apucat să citească. De unde am tras concluzia că aceste chioșcuri sînt o formulă subtilă de a nu face nimic fără să te mustre conștiința că stai cu burta la soare în timp ce alții se omoară cu munca.

(Va continua)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii