Mâinile, semănătoare de germeni

De câte ori ni s-a recomandat la vremea pandemiei de C19 să ne spălăm bine și cât mai des pe mâini? Am înțeles atunci că asta făcea parte din măsurile de împiedicare a transmiterii bolii. Să recunoaștem însă că listele oficiale cu spălatul înainte de… și după ce… i-au derutat pe mulți, întocmai ca și semnificația acelui „cât mai des”. Presupunând că am reuși să respectăm întocmai instrucțiunile, am avea garanția că o să fim feriți de toate relele? Nu neapărat. Totul depinde de înțelegerea noastră. Putem s-o facem din cinci în cinci minute și să nu ne folosească la nimic, putem însă s-o facem și mult mai rar – dacă nu avem ocazia – și totuși să nu ni se întâmple nimic rău, dacă știm cum și de ce să ne ferim.

Poate că întrebarea ar trebui să sune așa: De ce să ne spălăm (tocmai) pe mâini? Mai cu seamă când ai de-a face cu o boală care se transmite pe calea aerului! Ei bine, indiferent pe ce cale s-ar transmite o maladie, mâinile joacă un rol crucial. Chiar dacă nu constituie decât rareori poarta de intrare a germenilor în organism — când pielea e lezată — , mâinile reprezintă pentru noi unelte indispensabile, iar pentru patogeni, vehiculul ideal. Știm din nenumărate studii că nu toți semenii cunosc/iau în serios igiena mâinilor. Una din trei persoane nu obișnuiește să se spele pe mâini când iese de la toaletă și doar două treimi dintre aceia care o fac folosesc și săpunul. Consecința e ușor de intuit: împrăștierea germenilor pe unde n-am gândi: Pe tastatura calculatoarelor (nici mouse-urile acestora și nici telefoanele mobile nu fac excepție) s-au detectat de 400 de ori mai mulți germeni decât pe vasul unui WC. Una din cinci cești/căni folosite la birou – după ce au trecut prin mașina de spălat vase – prezintă urme de bacterii fecale, lucru valabil și pentru două treimi din mânerele coșurilor/cărucioarelor de cumpărături. Buretele sau cârpa de spălat vase prezintă 7×10⁹ germeni – din 362 de specii diferite — pe cm³ (așadar, întreaga „populație” a globului într-un mililitru, densitate de bacterii care se apropie de aceea a materiilor fecale propriu-zise!). Pe tejgheaua din cluburi și baruri se află diverse cupe cu alune, fistic, chipsuri etc., din care se servește oricine dorește. Pe acestea au fost detectate urme de urină provenind de la 27 de persoane. Restul și-l poate imagina fiecare.

Așadar, oamenii nu prea obișnuiesc să umble „cu mâinile spălate”. Iar cei care o fac o fac mai mult sau mai puțin „degeaba”, atât timp cât nu reflectează puțin la niște gesturi simple, dar decisive, astfel încât spălatul să nu fie în zadar. Astfel încât, după ce s-au spălat pe mâini la — să spunem — toaleta unui restaurant și se îndreaptă apoi spre masă, să nu ajungă acolo (re)încărcați de flora altor zeci de persoane care nu s-au spălat. Să reflectăm puțin: Ne spălăm mâinile așa cum scrie la carte. Apoi întindem mâna să închidem robinetul… atins de foarte multe mâini nespălate. Ne mai trecem de câteva ori mâinile prin păr — bărbații și le mai trec și prin barbă —, pentru a ne pune în ordine frizura și apariția, fără să bănuim ce se ascunde în acele crescătorii de microorganisme pe care le spălăm eventual o dată la câteva zile. Apoi ne îndreptăm spre ușa toaletei, apucăm clanța și o deschidem, respectiv închidem pe partea cealaltă, adăugând la noua floră de împrumut încă una, lăsată acolo de cei care au oroare de apă și săpun. Înainte de a ne așeza la masă și a prelua lista de preparate din mâna chelnerului — după ce anterior a trecut prin diverse alte mâini mai mult sau mai puțin spălate — ne oprim scurt la bar și ne luăm câteva alune sau orice ne place din castronelul din care s-au servit alte câteva zeci de mâini care au atins cine știe ce și cum. Și, firește, ne așezăm prietenul și anexa nelipsită — pentru unii nici măcar de la toaletă — lângă noi pe masă: telefonul mobil. Astfel încât să se poată aduna pe display tot ce se împroșcă din orificiile celor din jur. Ne-a folosit spălatul mâinilor? Poate la liniștirea conștiinței și la crearea unui sentiment de (falsă) securitate — la nimic altceva.

Și atunci, ce să facem, să nu ne mai spălăm? Să umblăm cu toții cu dezinfectanți precum nevroticul Mr. Monk? Nu este nevoie de nicio nevroză și nici nu trebuie să ne comportăm ca într-o sală de operație pentru a proceda corect. Dacă am fi precum renumitul detectiv, am mai adăuga alte câteva zeci de situații în care se recomandă, de asemenea, spălatul/dezinfectatul mâinilor: folosirea bancomatelor, aplicatul lentilelor de contact, apăsat butonul liftului, mângâiatul animalelor de companie sau atingerea obiectelor cu care acestea au putut veni în contact etc. Practic fiecare manevră, oricât de măruntă. În spitale și în instituțiile de îngrijirea sănătății, 90% din infecțiile nosocomiale au ca vehicul mâinile. Dar chiar nu există o metodă mai simplă decât aceea de a învăța pe de rost miile de situații în care ne putem afla? Și ce ne facem dacă nu e nimeni prin preajmă să ne lămurească atunci când încă nu s-a completat lista cu cine știe ce situație inedită și inopinată? Sau dacă încurcăm cumva situațiile de înainte de… în timpul… sau după ce…?

Spălatul pe mâini de dragul spălatului, fără să înțelegem și de ce o facem, nu ne oferă garanția că o să fim feriți de neplăceri. Soluția este ca noi toți, spălați sau nespălați, să ne comportăm ca și când nimeni și nimic în jur nu s-ar fi spălat și nu ar fi fost curățat și dezinfectat. Dar e posibil așa ceva? Răspunsul este: DA. Cum? Punându-ne mintea la contribuție și exersând un singur lucru, unul care la început pare extrem de complicat, dar în realitate, atunci când ni l-am însușit și transformat în automatism, nu mai reprezintă un impediment. În primul rând trebuie specificat faptul că microorganismele, fie că sunt bacterii, virusuri sau ciuperci, nu sunt capabile să pătrundă în corpul nostru prin piele, atâta vreme cât pielea este intactă, adică fără tăieturi, zgârieturi, eczeme etc., și nici nu au aripi sau picioare ca să poată zburda dintr-un loc într-altul. Pot pătrunde însă în corp prin intermediul mucoaselor, precum cea digestivă (bucală), respiratorie (nazală) sau oculară, unde pot ajunge cu ajutorul mâinilor noastre. Prin urmare, trebuie să ne educăm astfel încât să nu ne atingem aceste zone ale corpului cu mâinile nespălate. Tot studiile arată că — inconștient — o facem în medie de 15-20 de ori pe oră. Oricui îi poate reuși „performanța” de a nu-și mai duce mâna la ochi/nas/gură, după doar un scurt antrenament. Persoanele care se folosesc de cosmetice și machiaj ne demonstrează că se poate (Asta nu înseamnă că machiajul e o soluție, dimpotrivă!). E vorba de autodisciplină.

Revenind la toaletele publice sau la acelea de la birou: putem recurge de pildă la un șervețel de hârtie, cu ajutorul căruia să manevrăm robinetul și clanțele care ne stau în drum. Fiecare persoană își poate folosi imaginația. Unele se folosesc de genunchi, cot sau picior pentru a face asta, însă ultima metodă e puțin injustă față de cei care vin după noi și a căror fantezie nu merge chiar atât de departe încât să poată lua în calcul faptul că cel dinaintea sa a deschis ușa folosindu-se de… bocanci. Trucul este să nu ne ducem la față mâinile dacă nu sunt proaspăt spălate, iar când spunem asta ne referim și la mâncatul direct cu mâna, fumat, rujat, scărpinat etc. Dar dacă nu avem la dispoziție apa și săpunul și vrem totuși să mâncăm/bem ceva? Ce facem? Flămânzim sau murim de sete fiindcă avem mâinile murdare? Nu, nicidecum. Și aici este solicitată imaginația: fie mâncăm un sandviș direct din ambalaj, fără a atinge mâncarea cu mâna, fie folosim tacâmuri, fie nu bem din paharul și sticla altcuiva etc.

Cred că s-a înțeles mesajul și s-a mai redus puțin din teama neajutorării la care, de fapt, nu suntem expuși decât dacă nu reflectăm îndeajuns și îndeaproape. Nu este necesar să tot cerem/primim sfaturi din afară pentru fiecare gest pe care-l facem. Ne putem proteja pe noi și pe cei din jur fără prea multă panică și doar prin bun-simț, un lucru la îndemâna tuturor. Iar pentru cei care văd o exagerare în cele afirmate mai sus, o să venim cu „probe” în articolul următor.