Mândrie și prejudecată

Când mă gândesc la fetele astea: România, Moldova și Bucovina de Nord nu pot să nu iau în considerare povești parcă scrise anume pentru serviciile secrete. De exemplu: „Soacra cu trei nurori”, ochiul ăla care vede și din dronă, și din satelit, care l-a făcut până și pe bietul Creangă din popă răspopit, de și-a lăsat omul baltă toate interesele și a fugit pe ușa din dos.

Dacă ne apucăm să facem comentarii de beletristică și cărții de istorie, se pune cortina, se cizelează personajele, doar regia o mai ia uneori razna. Bugetul boierului se umple de fete și de griji: Moldova Veche, Moldova Nouă, Transilvania, Valahia, Bucovina de Nord. De la o vreme, pe lângă rațe sălbatice de plastic pe cer, s-a umplut imaginația aristocrației și de garnizoane de soldați. Palpită decolteurile femininelor sensibile la propagandă. Boierul le-ar fi măritat, dar povestea mutându-se într-o epocă a concubinajului, a făcut afaceri doar cu zestrea fiecăreia. De la Jane Austen știm că doar una era mai întreagă la minte, alta era frumoasă, dar cam naivă, una mai evlavioasă, iar celelalte două de-a dreptul zgubilitice.

Conacul din vecini, Ucraina, a fost închiriat, după decesul democrației, de tot felul de cântăreți la trei mâini, la televizor, în acte de unul care a scos profit chiar și din arborele genealogic. Aia frumoasă și naivă a dansat, a anulat celelalte posibilități în alegeri și așteaptă. Ce, nici rațele de plastic nu știu! Ăla cu profit are și prieteni. Din păcate toți au crezut că au de-a face cu țărănci, așa că au dansat mai mult cu zestrea. Boierul a fost scos din afaceri pentru că testele moderne au demostrat că numai boieroaica le era mamă. Pentru că ideea de orfeline ar fi dăunat poveștii, în fond fetele erau încă moșierese, i s-a înlesnit accederea la titlul de matematician de ziua a șaptea unui domnișor Nicușor, capelan pe moșia cu valoare adăugată a mătușii van der Leyen. Mătușa cui? A cuconului Darcy, ăla care a strâmbat din nas și la Beyonce.

Pe la 1800, când drăguța de Jane Austen a încercat să dea un final fericit poveștii, lumea încă mai încerca să salveze aparențele, să afișeze partea de bun simț a ego-ului. Astăzi îl găsim pe conu’ Darcy cu o mână pe slănină și cu cealaltă pe sticla de palincă, înconjurat de fârtați amatori de exhibiționism cu comision. Dintre sutele de pronume a rămas doar cu ecoul, pentru că Angelina Jolie nu s-a născut cu buzele umflate.

Cu mâna țumburuc la compas se uită către fetele române:

„Despre care vorbești?” și, rotindu-se pe câlcâi, își opri pentru un moment privirea pe chipul Elisabetei, până privirile li se întâlniră, după care se retrase și își răspunse cu răceală: „Acceptabilă, dar nu îndeajuns de frumoasă ca să mă tenteze pe Mine! Nu am niciun chef să le suflu în borș unora ignorate și de alți bărbați. Mai bine întoarce-te la partenera ta și pierde-te în surâsul ei, decât să-ți irosești timpul cu mine.” (Austen, 1986)

S-ar fi dus fetele la biserică, să-și facă o cruce și să-i mulțumească lui Dumnezeu că numai dracul putea fi atât de negru, dar și pe acolo se țineau cursuri de educație politică, iar unii se lăsau ademeniți să râdă la bancuri cu curve. Așa că rămânem să comentăm și paginile, în natură, ale lui Ovidiu. În satanicele jocuri de “Metamorfoze”, o nimfă a râului se pricopsește cu Narcis, cel mai copil din flori. Dacă i-ar fi zis America sau Israel s-ar fi putut crede că am consultat inteligența artificială. Narcis i-ar fi păcălit pe toți că era numărul unu în lume, dacă nu s-ar fi aplecat peste baltă și nu și-ar fi văzut zulufii. Iar pe lângă el s-au adunat și alți frați, chiar și surori, răsăriți de pe sub glugi, pierduți în admirație. Doar că până și Ovidiu a trebuit să admită că lumea a fost creată de Dumnezeu, care a făcut ordine în haos, dar că, de frumoasă ce era, a atras tot felul de arătări. Narcis și fârtații lui, însă, au rămas prostiți în fața oglinzii. Apa nu era însă apă țărănească, nuuuu … pentru Narcis a fost apă regală, aqua regis. Cu ceva efect de Dorian Gray, după căderea în nas. Aurul, platina, bogățiile au fost astfel conservate, deși însemna că vor amușina și alții, dar cel puțin câmpurile primăvăratice au făcut rost de rezervații, unele de boi, altele de narcise, destul de ieftine și întotdeauna supărate pe ghiocei. Și nici măcar Ovidiu nu a rezistat tentației de a se propune singur pe listele bibliei naturiste.

Și pentru că am vorbit de surioare și de narcisiști, nu puteam să nu mai arunc niște gaz peste brigada artistică, din mofturile unui neamț de asemenea Nobelard – Hermann Hesse, căruia poveștile lumii i s-au părut un pic prea pline de puf, așa că pe unele le-a întors pe dos. Începutul romanului „Narcissus și Goldmund” are parte de una dintre cele mai puțin plictisitoare descrieri de natură, și moartă, și vie, și pe drum:

La intrarea în Mănăstirea Mariabronn, cu bolta rotunjită sprijinită pe două seturi de coloane, veghea un venerabil castan spaniol, un însingurat copil al sudului, adus, în vremuri de mult uitate, de un pelerin venit de la Roma. Coroana amplă, arcuită se apleca, protectoare, peste potecă, ca și cum ar fi putut respira vânt, iar primăvara, când totul în jur se întorcea la verde, chiar și nucii mănăstirii arâtându-și mugurii roșcovani, frunzele castanului tot nu se grăbeau să-și facă apariția. Apoi, când nopțile se scurtau, căpșoarele de un verde lăptos al florilor sale ca dintr-o altă lume își făceau loc printre frunze, cu mirosul lor sugestiv și înțepător. În bătaia vântului de octombrie, mult după recoltarea strugurilor și a celorlalte fructe, coroana deja îngălbenită ascundea privirii roadele pline de țepi, care nu se coceau chiar în fiecare an, iar băieții de la mănăstire se încăierau pentru miezul pe care Fratele Grigore, el însuși un copil al sudului, îl prăjea pe jăratecul vetrei din camera lui. Exotic și protector, marele copac își vălurea frunzișul peste intrarea mănăstirii, un oaspete binevoitor dintr-o altă, mult mai caldă climă tainic înrudit cu delicatele coloane de gresie de la ușa de intrare și cu dantelăria ce înconjura ferestrele arcuite, stâlpii și pervazul, atât de mult iubite de cei din sud, privit ca picat dintr-o altă lume de localnici. (Hesse, 1993)

Bibliografie:

Austen, Jane, [1986], “Pride and Prejudice”, Penguin Books, Londra, p.59

Hesse, Hermann, [1993], “Narcissus and Goldmund”, Peter Owen, Londra, p.7