Manifestul scârbei

Sunt fiul unui țăran și al unei orășence dintr-un târg prăfuit de provincie din nordul Olteniei, născut în ajunul epocii Ceaușescu. Am crescut și m-am format într-o lume demult apusă. O lume în care respectul pentru normalitate și adevăr erau sacrosante.
O lume a frugalității și a reflexului de supraviețuire. Am avut parte de o educație cu adevărat sănătoasă, atât în familia simplă unde am crescut, cât și în școală. O educație care mi-a permis să decantez realitatea de zoaiele propagandei ieftine și profund ineficiente a sistemului comunist. Acest vaccin, singurul care mi-a făcut bine, m-a ajutat să văd cu alți ochi lumea vestului în care trăiesc de mai bine de 33 de ani. O lume a decadenței morale și a regresului social la care mulți din România de astăzi înca mai aspiră.

Crescut și educat într-o familie de oameni simpli, fără prea multă educație formală, am avut marele noroc, pe care copiii noștri nu-l mai au acum, că am beneficiat de îndrumarea unui corp de dascăli, care în ochii mei au avut talia unor giganți din mitologia antică, atât prin profesionalism, dar mai ales prin calitățile lor morale. Acest model de intelectual a rămas pentru mine standardul noțiunii înseși. Ei au impregnat pentru totdeauna în ființa mea atât aspirația, cât și capacitatea de a fi cel mai bun în ceea ce fac, de a îmi face datoria oriunde voi fi și în orice capacitate voi lucra, dar mai ales datoria sfântă da a nu-mi trăda credința și neamul. Am fost educat de dascălii mei în spiritul că a fi intelectual înseamnă să îți îmbogățești intelectul cu cunoștințe, dar mai ales sufletul cu noblețe. Un intelectual nu poate să disprețuiască pe cei care nu fac parte din această categorie și să îi numească „pleavă” sau „analfabeți funcțional”. Gândind și acționând astfel, el se descalifică și trece el însuși în categoria mai sus menționată. Gândiți-vă cu groază că mulți din aceștia sunt dascălii copiilor voștri!

Anii copilăriei și ai adolescenței au fost dificili, dar frumoși. Desprinderea de acest cocon de normalitate a fost problematică, și asta m-a forțat sa mă adaptez și să îmi pun întrebări existențiale importante. In anii facultății, dar mai ales după ’89, am început să întâlnesc o categorie necunoscută mie până atunci: așa-numiții ‘telectuali de oraș. Miștocarii care te priveau de sus ca pe orice pitic venit din provincie. Proști, incompetenți, diabolici. Această specie mutantă a fost promovată mai ales după așa-zisă revoluție de o pleiadă de ONG-uri și de interese oculte externe, iar acest proces a generat foarte rapid un sistem politic corupt, mârșav, dar mai ales trădător de neam.

Marele nostru bard, Eminescu, o văzuse încă din vremea lui: “Trădătorii devin oameni mari și respectați și proștii devin administratori ai statului român. Trădătorul e geniu, plagiatorul e erou, pungașul devine bogat, panglicarul e om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei e om cu principii!!“
(Eminescu, ziarul „Timpul” din 15 mai 1879)

Din aceasta categorie mai largă fac parte și acești așa-zișii intelectuali, cozi de topor bine șlefuite, urmași demni ai fanarioților de odinioară. Ei au avut și au un singur stăpân: cel care le aruncă de departe firmituri (banane sau blugi) și îi face să se simtă indispensabili. Nu au mamă, nu au tată, nu au țară… Doar dorința primară de a fi slugă și de a disprețui tot ceea ce este normal, sănătos, creștin și românesc. Pentru ei, logica nu mai este utilă, adevărul este relativizat după bunul plac, iar omul simplu, muncitor devine dușmanul de clasă. Si au tupeul să se auto-intituleze „intelectuali„, adică posesori de intelect. Unii îi mai numesc și elite. Ptiu! Îmi aduce aminte de un pasaj din Evanghelii despre  „când urâciunea pustiirii va ajunge la loc de cinste…„.

Ca doctor în fizică nucleară și cercetător științific i-am întâlnit, i-am cunoscut și am lucrat cu ei într-o mulțime de locuri: de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, la École Politechnique în Franța și până la Universitatea din Chicago în SUA. Au un dispreț profund pentru neamul de unde vin, și o dorința viscerală de adopta obiceiuri străine ființei umane și neamului lor. O categorie specială care mi-a provocat totdeauna un tip aparte de indigestie.

Dacă acești pigmei umani și-ar fi restrâns activitatea doar la inutilul, dar otrăvitul lor „turn de fildeș” și nu s-ar fi amestecat în a conduce soarta țării, aș fi putut sa mă țin de nas și să le suport duhoarea. Dar de vreo 35 de ani încoace tot încearcă să se vâre în politichie într-un fel sau altul. De la Blandienele, Patapievicii și Tismănenii de ieri, până la Iohănicii și Mucușorii de astăzi, în România s-a născut a serie de caractere de tristă amintire care vor polua pentru totdeauna istoria intelectualității românești. Acești epigoni nu au ce căuta la mai puțin de 1000 de km de panteonul lui Eminescu, Caragiale, Eliade, Noica sau Arghezi. Locul lor este în gheena istoriei neamului nostru.

Este prudent de conștientizat faptul că suntem cu toții muritori și că justiția există în mod natural, ea putând fi administrată atât în aceasta viață, dar cu siguranță în cea viitoare. Cei care se cred „intelectuali” nu pricep legile de bază ale naturii. Echilibrul există în natură și nu poate fi distrus. Este doar o problemă de timp până când revenirea la echilibru se va produce în mod organic, neforțat. Modul forțat se numește revoluție și nu a condus niciodată în istoria omenirii la rezultate benefice, dar se poate întâmpla. Așadar, atenție!

În așteptarea revenirii la normalitate, îmi plec genunchii în fața martirilor neamului nostru așa de încercat și a tuturor oamenilor de rând care au făcut ca România să continue să existe de atâta vreme!

Hristos a Înviat!

(Autor: Rogenix)