Dacian Cioloș: Acum, că au trecut alegerile în PNL, este momentul ca noul președinte PNL să vină cu o propunere de prim-ministru, alta decât Florin Cîțu

Marea tentație a Chinei: Taiwanul! (I)

Tensiunile privind securitatea în Asia de Est sunt în creștere. Oficialii și analiștii de ambele părți ale Oceanului Pacific își fac griji că un atac asupra insulei care se autoguvernează ar putea fi la început. Dar, mai precis, când va fi acest atac? Răspunsul este: cândva, între mâine și mijlocul secolului! Nimeni nu știe și asta pentru că nimeni nu știe cu adevărat ceea ce determină procesul decizional din clădirea Partidului Comunist Chinez -Zhongnanhai situată în celebra Piață Tienanmen. Oficial decizia o ia Comitetul permanent al Biroului politic central al Partidului Comunist Chinez. Neoficial, președintele Xi care este și șeful Comisiei Militare Centrale, cea mai înaltă structură de comandament a Beijingului, cea care a remis forțelor militare în 2021, ordinul ca acestea să fie gata de luptă „în orice secundă”. Dialogul pe tema Taiwanului, între Washington și Beijing, continuă în aceste zile, când președintele Biden participă la summiturile desfășurate în Europa. În cadrul unei conversații telefonice purtate cu omologul său chinez, Yang Jiechi, șeful diplomației americane Anthony Blinken a făcut apel ca oficialii de la Beijing să își înceteze campania de presiune împotriva Taiwanului. Problema Taiwanului se complică pe zi ce trece în timp ce Rusia intră militar în scena Pacificului. Rusia a început, de joi, 10 iunie, un amplu exercițiu militar în partea centrală a Oceanului Pacific, la care participă o flotă de 40 de nave și aeronave de luptă. O flotă de 20 de nave militare, nave de sprijin și submarine, susținută de 20 de avioane de luptă vor participa la exerciții de război în Pacific. Pentru ce se pregătește Rusia în Pacific? Oare pentru o confruntare militară SUA-China?

Istoria unui conflict mocnit China-Taiwan (1949-2021)

De mai bine de 70 de ani, China și Taiwanul au evitat să intre în conflict direct. Cele două entități au fost separate din 1949, când războiul civil chinez, care începuse în 1927, s-a încheiat cu victoria comuniștilor și retragerea naționaliștilor în Taiwan. De atunci, strâmtoarea care separă Taiwanul de China continentală – o fâșie de apă cu o lățime de 130 de km în cea mai îngustă zonă – a fost locul unor crize, intrate în cotidian, și a unor tensiuni continui, dar niciodată a unui război direct. Istoria ne spune că în anul 1949, ca urmare a unui război civil, China s-a divizat în două entități statale: China continentală (Republica Populară Chineză) și Taiwan (Republica China). Războiul civil s-a terminat fără semnarea oficială a vreunui tratat de pace, iar cele două părți sunt, oficial, încă în stare de război. De atunci, relațiile dintre Beijing și Taipei s-au caracterizat prin contacte limitate, tensiune și instabilitate. În 1979, în timpul administrației președintelui democrat Jimmy Carter (1977-1981), Statele Unite au normalizat relațiile diplomatice cu guvernul Partidului Comunist Chinez de la Beijing după ce Nixon a deschis calea aproprierii dintre cele două state. Conform Legii din 1979 privind relațiile cu Taiwan acestea au devenit neoficiale și neprotocolare. În 1982, în timpul administrației președintelui republican Ronald Reagan (1981-1989), relațiile SUA cu Taiwanul au fost întărite, în mod neoficial, prin ”Cele Șase Asigurări”, ca răspuns la cel de-al treilea comunicat, unilateral dat de SUA, privind instituirea relațiilor dintre ea şi Republica Populară Chineză. Legea era menită să reasigure atât Taiwanul, cât și Congresul Statelor Unite, că America va continua să sprijine Taiwanul chiar dacă relațiile diplomatice oficiale fuseseră întrerupte anterior.

Trump și Legea de călătorie în Taiwan (2020)

Administrația Trump a întărit și mai mult aceste relații. La 2 decembrie 2016, ca președinte ales, Trump a acceptat o convorbire telefonică cu președinta Taiwanului, Ing-Wen Tsai, prin care aceasta îl felicita cu ocazia câștigării alegerilor prezidențiale. A fost prima dată din 1979 când un președinte american ales a avut o convorbire publică cu un lider din Taiwan. La 16 martie 2018, președintele Trump a semnat Legea de călătorie în Taiwan, în temeiul căreia relațiile dintre Statele Unite și Taiwan au fost ridicate la un nivel oficial înalt. China a reacționat cu furie din ce în ce mai mare la încălzirea relației dintre Taipei și Washington și a intensificat exercițiile militare în apele din jurul insulei. Începând cu jumătatea lunii septembrie 2020, avioanele de război chineze au zburat în peste 100 de misiuni de monitorizare, potrivit unei compilări Reuters a datelor de zbor extrase din declarațiile oficiale ale Ministerului Apărării Naționale din Taiwan. Recent, în 2021, trei senatori americani și 750000 de flacoane de vaccin COVID-19 au ajuns din SUA în Taiwan cu o aeronavă militară C-17. Este, de fapt, recunoașterea oficială a Congresului american că o mare parte din fostul protocol diplomatic privind relațiile cu Taipei a devenit caduc. Este prima utilizare a unei aeronave militare de către o delegație americană în vizită la Taipei din 1979. China minimizează evenimentul, dar unele grupuri naționaliste au mușcat momeala. Beijingul continuă să vadă insula ca pe o parte inseparabilă a teritoriului propriu, în ciuda faptului că cele două tabere au fost guvernate separat de peste 70 de ani.

Liderii chinezi obișnuiau să vadă o campanie militară pentru a cuceri insula ca pe o fantezie, acum o consideră realizabilă!

În ultimele luni au existat semnale tulburătoare că Beijingul își reconsideră abordarea pașnică și are în vedere unificarea armată. Președintele chinez Xi Jinping și-a arătat clar ambiția de a rezolva problema Taiwanului. A devenit semnificativ mai agresiv, în ceea ce privește suveranitatea Taipei-ului, ordonând armatei chineze să-și intensifice activitatea militară în apropierea insulei. De asemenea, el a aprins „focurile naționalismului” chinez și a permis ca discuțiile despre o preluare militară a Taiwanului să se strecoare în curentul principal de opinii al Partidului Comunist Chinez. Schimbarea gândirii la Beijing a fost posibilă printr-un efort de modernizare militară de zeci de ani, accelerat de Xi, menit să permită Chinei să forțeze Taiwanul să accepte reunificarea „manu militari”. În timp ce liderii chinezi obișnuiau să vadă o campanie militară pentru a cuceri insula ca pe o fantezie, acum o consideră realizabilă. Xi este mai dispus decât predecesorii săi să folosească forța. Într-un discurs din ianuarie 2019, Xi a numit actualul aranjament politic „cauza principală a instabilității din strâmtoare” și a spus că „acest fapt nu poate continua de la o generație la alta”. Realegerea în ianuarie 2020 a președintelui taiwanez Tsai Ing-wen, care este în favoarea continuării legăturilor mai prudente cu China, a întărit temerile Beijingului că locuitorii Taiwanului nu vor reveni niciodată de bună voie la patria mamă. Lovitura mortală pentru o posibilă reunificarea pașnică China-Taiwan a venit în iunie 2020 atunci când Beijingul a exercitat noi puteri asupra Hong Kong-ului printr-o nouă lege a securității naționale. Formula „unei țări, două sisteme” care lega Hong Kong de Beijing și care trebuia să ofere un șablon atractiv pentru unificarea pașnică, a dispărut iar represiunea Beijingului a demonstrat în mod clar de ce taiwanezii resping o astfel de soluție. Potrivit documentelor militare chineze Taiwanul va pierde mai mult din creșterea Chinei, ca superputere a secolul XXI, decât orice altă țară din lume. Apariția Chinei ca a doua cea mai mare putere politică, economică și militară a lumii amenință interesele multor națiuni, dar numai Taiwanul își are existența în joc. China are planuri de război numai pentru Taipei.

Război în Marea Chinei de Est în trei până la cinci ani!

Vocile din Beijing, care susțin că este timpul să folosească noile capacitați militare chineze împotriva Taiwanului, sunt din ce în ce mai numeroase. Mai mulți militari, ofițeri chinezi în rezervă/retragere au susținut public că cu cât China așteaptă mai mult, cu atât va fi mai greu să preia controlul asupra Taiwanului. Articolele din presa de stat și de pe site-urile web populare au îndemnat, de asemenea, China să acționeze rapid. Și dacă trebuie să credem sondajele de opinie publică, poporul chinez este de acord că a sosit momentul să rezolve problema Taiwanului odată pentru totdeauna. Potrivit unui sondaj al cotidianului Global Times, cotidian administrat de stat, 70 la sută dintre cetățeni sprijină cu tărie utilizarea forței pentru unificarea Taiwanului cu continentul, iar 37 la sută consideră că ar fi cel mai bine ca războiul să aibă loc în trei până la cinci ani. Xi este înconjurat de consilieri militari care îi spun cu încredere că China poate acum să recâștige Taiwanul prin forță la un cost acceptabil. Unii comentatori au avansat ceea ce s-ar putea numi teorii structurale despre când și de ce China ar putea încerca să invadeze Taiwanul. Secretarul general Xi Jinping a proclamat obiectivul realizării „întineririi națiunii chineze” până la aniversarea centenară a fondării Republicii Populare Chineze în 2049 (adesea prescurtată ca „mijlocul secolului”). Întinerirea și unificarea sunt indisolubile în ochii PCC. Xi a afirmat în ianuarie 2019 că „problema Taiwanului … se va încheia cu siguranță odată cu întinerirea Chinei”. Alții se așteaptă mai devreme: până în 2035, când mass-media de stat afirmă că Armata Populară de Eliberare, va fi „practic” suficient de modernizată pentru a lupta și a câștiga un război regional împotriva unui alt inamic militar. China va invada insula odată ce militari săi vor fi capabili să câștige un război în regiune.

Poate Beijingul prelua manu militari Taiwanul?

Xi va lua în considerare inițierea unificării armate numai dacă are încredere că armata sa poate prelua militar, cu succes, controlul insulei. Poate? Răspunsul este o chestiune de dezbatere și depinde de ce ar fi nevoie pentru a produce capitularea Taiwanului. Beijingul se pregătește pentru patru scenarii de campanie pe care planificatorii săi militari le consideră necesare/posibile pentru a prelua controlul insulei. Primul scenariu constă în lansarea de rachete cu rază medie de acțiune și rachete de croazieră combinate cu atacuri aeriene pentru dezarmarea țintelor taiwaneze – inițial militare și guvernamentale, apoi civile – și astfel se forțează ”supunerea Taipei-ului” față de cererile chineze. Al doilea scenariu este o operațiune de blocadă în cadrul căreia China va încerca să taie relația insula cu lumea exterioară, folosind de la raiduri navale ale Gărzii de Coastă și ale Forțelor Navale Chineze, la atacuri cibernetice. Al treilea scenariu implică rachete cu rază lungă de acțiune și atacuri aeriene împotriva forțelor americane desfășurate în apropiere, cu scopul de a face dificilă, pentru Statele Unite, misiunea de a veni în ajutorul Taiwanului în etapele inițiale ale conflictului. Al patrulea scenariu ar fi o campanie de debarcare insulară în care China va lansa un asalt amfibiu asupra Taiwanului – probabil ocupând insulele offshore(insulele Penghu și Matsu) mai întâi ca parte a unei invazii pe etape concomitent cu executarea unui atac aerian – un covor de bombe – pe măsură ce marina, armata și forța aeriană se concentrează pe Taiwanul propriu-zis. Printre experții în apărare, există puține dezbateri cu privire la capacitatea Chinei de a pune în practică primele trei scenarii – lovituri aeriene, blocada și misiunea navală de contracarare a unei intervenții navale a SUA. Nici eforturile SUA de a-și face bazele regionale mai rezistente, nici sistemele de apărare antirachetă din Taiwan nu se potrivesc cu rachetele balistice și de croazieră ale Chinei, care sunt dintre cele mai avansate/numeroase din lume. China ar putea distruge rapid infrastructura cheie a Taiwanului și ar bloca astfel importurile de petrol, întrerupând totodată accesul la internet ceea ce ar putea însemna o blocadă la nesfârșit. Și pentru că China are un sistem atât de sofisticat de apărare aeriană cu zone de interdicție A2/AD și pentru că au transformat insulele din Marea Chinei de Sud în puncte fortificate militar, Statele Unite ar avea șanse minime de a recâștiga superioritatea aeriană sau navală atacând navele chineze și forța aviatică aferentă din contact direct. Al patrulea scenariu- un atac amfibiu asupra insulei în sine – este, în mod sigur, departe de a avea succes. Să menționăm că geografia Taiwanului este similară cu cea a Norvegiei iar o acțiune militară de debarcare este considerabil îngreunată de relieful țărmului. Potrivit unui raport al Departamentului Apărării al SUA din 2020, „China continuă să construiască capabilități care ar contribui la o invazie la scară largă”– dotează din 2007 cu baterii de rachete de croazieră țărmul chinez din fața Taiwanului- iar „o încercare de a invada Taiwanul rămâne o provocare pentru forțele armate ale Chinei și invită la intervenția internațională”. Fostul Comandant al Comandamentului Indo-Pacific al SUA, amiralul Philip Davidson, a declarat în martie 2020 că China va avea capacitatea de a invada cu succes Taiwanul în șase ani. Alți observatori cred că va dura mai mult, poate până în jurul anului 2030 sau 2035. Pe măsură ce tensiunile dintre SUA și China au crescut, mijloacele de informare publică, sponsorizate de stat, din China au devenit mai vocale în laudele lor pentru capacitățile militare ale țării. În aprilie, în Global Times un expert militar chinez, nenumit, a spus că „exercițiile PLA nu sunt doar avertismente, ci prezintă chiar capacitățile reale care pot fi folosite în reunificarea insulei”. Dacă China alege să invadeze, a adăugat analistul, armata taiwaneză „nu va avea nicio șansă”. Și dacă reacția internațională la represiunile Beijingului din Hong Kong și Xinjiang este un indiciu, atunci la ce se poate aștepta cel mai mult China după o invazie în Taiwan? La niște sancțiuni simbolice și cuvinte de critică din partea comunității internaționale! În schimb riscul ca o insurgență sângeroasă să apară în Taiwan și să treacă ani de zile cu lupte de gherilă, drenând resursele Beijingului, este reală, ea fiind identică cu cicatricile Statelor Unite din Afganistan și Irak. Manualele militare ale PLA își asumă necesitatea unei campanii semnificative pentru consolidarea puterii după ce trupele sale au aterizat și au străpuns apărările de coastă ale Taiwanului, dar nu își exprimă îngrijorarea cu privire la eventualele pierderi. China nu a purtat un război din 1979, Beijingul având doar o experiență vastă în represiunea internă și dedicând mai multe resurse acestei misiuni decât armatei sale. Poliția armată se mândrește cu cel puțin 1,5 milioane de membri și cu un buget de peste un miliard de dolari, iar misiunea lor principală este suprimarea opoziției. În comparație cu sarcina militară de a invada și confisca Taiwanului, misiunea pe care o au pare probabil o bucată de tort. Cel mai rău scenariu pentru chinezii de pe continent este că Statele Unite pot reacționa mai rapid și mai eficient decât se aștepta Beijingul, forțând China să declare victoria după câștiguri limitate și să plece acasă. Beijingul va trăi atunci pentru a cuceri Taiwanul, probabil, în altă zi.

Taiwanul nu este pregătit să se apere!

Oficialii taiwanezi au anunțat la începutul acestei luni că structura de comandă a armatei este în curs de restructurare/revizuire pentru a facilita operațiunile comune între serviciile sale. Restructurarea va împuternici comandanții regionali să ia decizii operaționale în caz de conflict, diferitele comenzi de apărare ale Armatei fiind redenumite ca „comenzi de teatru de luptă” distincte. Starea armatei taiwaneze este precară și lipsită de transparență. Ofițerii comunică ordine prin WhatsApp, se manifestă o criză de muniție de infanterie și o criză severă de piese de schimb. Circulă mai multe povești despre ofițeri care ar fi falsificat exerciții de antrenament pentru a economisi piese de schimb. Totul denotă o stare de fapt critică. Anunțul restructurării urmează unui pachet major de reformă început în decembrie 2020, menit să ridice standardele minime pentru tot personalul militar. Pe lângă reformele majore ale personalului și ale structurilor de comandă, Taiwanul avansează cu o serie de proiecte ambițioase de modernizare militară. Țara dezvoltă o industrie navală pentru construcția de submarine, primul său submarin de atac urmând să fie finalizat în 2024. Abordarea actuală a Taipei-ului este ghidată de Conceptul general de apărare (ODC), o doctrină care vizează descurajarea și – dacă este necesar – înfrângerea unei invazii chineze în Taiwan. În ultimii ani, oficialii chinezi și cei din mass-media de stat au folosit o retorică din ce în ce mai beligerantă față de Taiwan, pe care Beijingul o consideră drept o provincie separatistă. „Avertizăm acele elemente care promovează independența Taiwanului, cei care se joacă cu focul se vor arde singuri”, a declarat în ianuarie purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din China, Wu Qian. „Independența Taiwanului înseamnă război”. La începutul lunii aprilie, oficialii chinezi s-au lăudat că armata din Taiwan „nu va avea nicio șansă” dacă China va alege să invadeze insula. Recenta „revoltă” militară din Beijing nu este în întregime neîntemeiată: conform unei serii de jocuri de luptă desfășurate în anii anteriori, activele militare actuale ale SUA din regiunea Pacificului probabil nu pot împiedica „faptul împlinit” al cuceririi Taiwanului în cazul unei invazii chineze.

Preludiul unui atac chinez asupra Taiwanului

Orice atac chinezesc va fi un șoc care îi va lua pe toți prin surprindere la fel ca invazia aliată a Normandiei din 1944, sau ca faimoasele aterizări ale lui Mac Arthur la Inchon în războiul coreean și poate chiar ca blitz-ul Germaniei din 1939 în Polonia, și va fi crucial pentru forța care atacă ca apărătorul să fie în afara poziției de luptă și nepregătit pentru lovitura inițială. Dar despre acestea în numărul viitor…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog