CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Măreața tradiție a măcelăririi

Datele nu mai lasă acum loc pentru nici o îndoială. Sub Stalin au murit milioane de ruși. Prin decisiva contribuție a celui care trece în ochii mujicilor rămași mujici și a celor deveniți orășeni drept Tătucul iubitor, de toate grijuliu. E Stalin o noutate în istoria Rusiei? În Chestiunea rusă la sfîrșit de secol XX, Aleksandr Soljenițîn ne reamintește că „Marele învățător al popoarelor” a avut, în Petru cel Mare, un înaintaș la disciplina măcelărirea propriului popor:

„Numai între 1719-1727, populația Rusiei a scăzut, datorită mortalității și exodului peste hotare, cu aproape un milion de suflete. Adică aproximativ 1 din 10”.

Petru I e un model pentru Stalin și în multe alte privințe. Considerat drept țar luminat, el a sleit decisiv energiile naționale. Fantasticele sale proiecte au obosit pe ruși pentru secole întregi. Și asta numai și numai – zice Soljenițîn – pentru a face ca Europa să cadă în fund de admirație în fața Rusiei:

„A mai fost și acea idee smintită a «dedublării» capitalei, a strămutării ei (ca și cum ai putea muta ceea ce nu poate fi smuls de la locul lui și mutat) în niște smîrcuri spectrale, pentru a înălța acolo un «paradis», ca să cadă în uimire întreaga Europă; și să faci asta nu oricum, ci mînînd cu bățul din urmă, într-o cadență mortală, mase imense de oameni, care de abia își trăgeau sufletul și aveau nevoie de un «respiro», punîndu-i să construiască palate fantastice, canale, șantiere navale”.

Împingînd bolșevismul pînă la ultimele sale consecințe, Stalin a creat nomenclatura, acea pătură de privilegiați ruptă de poporul în numele căruia își permitea să înfulece caviar și să-și țină prețioasele trupuri în vile de lux. Nici aici Tătucul nu este original. A făcut-o înaintea lui, cu cîteva secole mai devreme, Petru I:

„Petru a fost cel ce a creat, mai înainte cu 200 de ani, o pătură conducătoare ruptă de popor, străină dacă nu totdeauna prin sînge, oricum mereu prin modul de a petrece lumea”.

Asemănarea dintre cei doi atinge însă, potrivit lui Soljenițîn, un punct la care puțină lume s-a gîndit pînă acum. E vorba de revoluționarismul lui Petru I. O manie anunțînd-o pe cea stalinistă. În viziunea marelui scriitor rus, revoluționarismul ar putea fi identificat cu politica terapiei de șoc. Asemenea lui Stalin și a bolșevicilor în general, Petru I a avut ambiția unui salt orb al Rusiei de la o stare la alta, a unei mutații din temelii, care să nu țină cont de tradiții, de specific. Opus reformismului, revoluționarismul duce nu numai la crearea unor forme fără fond, a unor instituții goale de conținut, pentru că sunt roduri artificiale, dar și la sleirea sufletului național:

„Toate faptele lui Petru, fie ele mari sau mici, au cerut o imensă risipă de energie din partea poporului, i-au istovit ființa”.

Deși nu de tot nouă, teza bolșevismului ca intrare în veac a Rusiei își găsește la Soljenițîn un accent pasionat. Momentul Petru I e văzut ca ambiția unui om de a împinge Rusia înainte nu treptat-treptat, nu cu binișorul, ci printr-un salt năprasnic, sub plesnetul cnutului. Marele țar e obsedat de aducerea la zi a poporului de mujici pravoslavnici. El crede însă că așa ceva poate fi făcut doar prin silnicie, cu prețul unei enorme sforțări. Nu astfel gîndesc marii bolșevici, Lenin, Stalin. Neîndoielnic, Stalin nu vorbește nicăieri de occidentalizarea Rusiei. Dimpotrivă, Tătucul se proclamă peste tot dușman al Europei. În secret însă, ambițiile sale vizează ajungerea din urmă a Occidentului, intrarea în veac a Rusiei, aducerea la zi. Ca și înaintașul său întru prigonirea propriului popor, găsește de cuviință că procesul implică sacrificarea milioane de ruși. Stalin, Petru I, Ceaușescu, faraonii, Napoleon, toți cei ce se cred veniți pe pămînt cu o misiune sfîntă, toți cei ce sunt convinși de providențialitatea lor nutresc, în taină, un profund dispreț față de propriul popor. Socotindu-l incapabil să se ridice pînă la înălțimea viziunii lor, ei îl sacrifică fără milă. Măcelărirea e doar unul din momentele acestei nebunii.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

43 comentarii pentru articolul „Măreața tradiție a măcelăririi”

  • Singele apa nu se face, aschia nu sare departe de trunchi…Jelescu asta are gene de Itzic si Shtrul inainte de orice…prin anii ’80 mi-a povestit soacra mea o intimplare din tineretea ei, cred ca perioada era ’46-’47. Avea nevoie de un dres nou ca sa mearga la lucru, era economista si pe atunci se imbracau elegant la lucru. Cel mai apropiat magazin era al unui Itzic, linga acesta era un Shtrul. Soacra mea a intrat intii la Itzic. N-a gasit ciorapii de care avea nevoie, in schimb Itzic n-a lasat-o pina n-a convins-o sa cumpere o fusta. Apoi a intrat la Shtrul cu gindul ca poate gaseste acolo ce-i trebuie. De unde…? Shtrul incerca sa-i vinda musai, macar o tigaie, ceva, orice. Au o putere de a se convinge, intii pe ei insisi, ca ce le iese pe gura e adevar si doar adevar, ca apoi ar fi in stare sa tina prelegeri sa convinga si-o capra moarta. Asta-i nea jelescu in ochii mei. Pt un sef de stat care are tara sub asediu, 10 milioane de refugiati, dezastru pe linie de trei saptamini incoace, el apare in video-conferinte si mi se pare relaxat de parca da interviu pt un job international. Am vazut clipuri cu bebelusi deabea nascuti, in subsolul unui spital, nepotul deabea nascut al doctoritei de acolo, are nevoie de oxigen, s-a nascut cu probleme. CInd vezi asa ceva,nu stiu cum reactioneaza altii, da’ eu inlemnesc de tristete si suparare,nervi de n-am cuvinte…iar dom’ Jelescu, se jeleste pe video si-si face selfiuri…Rambo nu i-as zice nici in gluma, una pt ca are fatza de shorichetz, apoi dupa ce l-am vazut dansind pe tocuri, imi pun problema si altfel…atunci cind vorbim de specia umana, nu cumva generatiile mai tinere de barbati incep sa se degradeze?Incep sa devia o subspecie a speciei umane?Va multumesc pt „dialog”.

  • Buna seara maestre
    Imi CER scuze scuze anticipate de deranj si pentru candoarea postarii.
    Referitor la „macelarire”…ca ntre istorici metri….
    Ce at fi istoria Fara razboaie.Plictis curat
    Stiu ca va placut filmul cu tigrul alb.Chiar ati povestit din el secvente.
    Mie mi a placuuut secventa cu mujicii aia in mantai ponosite care priveau sirurile de prisoner nemti.
    Unul dintre mujici avea pe casca un joben galben
    Al dra….Sahnazarov…
    Sa inchei pe o nota optimists…Venediktov cica are o noua prietena …Madeleine parca.
    Cum zice un vecin de Al meu…citilti le noaptea ….sau nu le Mai cititi de loc.
    Ce Zi minunata…

  • Mi-e greu sa incep sa scriu…iar cind incep nu stiu sa ma mai opresc….Nu-mi vine sa spun multe…una pt ca anumite persoane care comenteaza aici inteleg foarte bine multe dintre problemele pe care guvernantii ar trebui sa le inteleaga (macar la nivel de 5% din cit stie unul dintre acesti comentatori)…a doua, pt ca sint si bagatori de seama care fura idei, apoi scriu articole in care ideea originala e facuta praf si iese altceva(pt ca mnealor nu-si folosesc scafirlia ca sa inteleaga despre ce e vorba, se grabesc sa fie primii care lanseaza cite ceva care pare sa aiba sens), sau se apuca de scris carti si bat cimpii la greu. Am gasit intr-o carte a lui Corut, ca sa dau un exemplu, bucati intregi din comentariile care se faceau la TVR acum 20-25 de ani. Aia nu mai e coincidenta si nici „asa s-a potrivit”, aia e pur si simplu furt…Ma rog…Am citit comentariile de aici si cred ca pot sa vin si eu macar cu o idee noua…Unii dintre cei care am lucrat prin vest, am inteles ca intotdeauna, fara exceptie, intotdeauna trebuie urmat firul banilor. Shmecherasii din guvern, cum e catastrofa aia de citzu de exemplu, au invatat asta, doar ca au ramas fixati pe ideea de a fi si ei”big shot”…eu vad acest gen de oameni ca pe niste nauci torpilati la cap de ideea de a fi ceva, a cistiga mult fara sa miste un deget, doar sa zbiere la altii ca sa se simta importanti. L-am dat pe citzu ca exemplu pt ca e stiut de toti cei care comenteaza aici, si bazat pe acest exemplu isi pot face o imagine mai clara a ceea ce vreu sa scot in evidenta. Cum e citzu, sint cam toti shmecherasii de la butoanele tarilor est europene si aproape toti cei care-s la conducerea tarilor vestice. Aia putini din vest care ocupa functii de conducere si care au cu adevarat influenta in tot ce misca, sint mai putin cunoscuti, uneori numele nici nu poate fi asociat cu o fatza, pt ca ei stiu ca a sta in umbra le aduce cele mai mari beneficii si la nivel personal, si ca fatada ca .vezi Doamne, ei isi fac datoria pt tara. E, banditii astia din umbra daca sint identificati cum trebuie, v-ati da seama ca tot ce se intimpla e un joc de-a Tom si Jerry. Indiferent ce se intimpla in lume, catastrofe de orice fel, acesti indivizi din umbra nu pierd niciodata.Din cind in cind mai schimba scenariul din motive fel si fel. Luati in consideratie inclusiv varianta in care tipii astia s-au plctisit, si de plictiseala mai schimba „peisajul”. Ca sa intelegem mai bine criza din Ucraina, ar trebui sa luam la puricat, exact cum face domnul Cristoiu cu analele istorice, situatia economica a anumitor tari vestice. De citiva ani buni sint probleme in sectorul agricol in America de Nord de exemplu. In state si in canada fermierii sint nemultumiti de ani buni, unii intra in faliment, altii fac fata cu greula tot ce se intimpla. Statele astea nu sustin suficient sectoarele agricole. Daca tari ca Ucraina, combinat cu Rusia, sustin cu grine 30 % din tot ce se produce pe Pamint, distrugind productia de anul asta, si cine stie citi alti ani in viitor,atunci astia din hamerica de nord vor incepe sa sustina financiar si cu inlesniri si cu fel si fel de programe, pe cine? pai productia autohtona, aia din hamerica de nord. Potential au, doar ca aici se merge pe ideea „te descurci cum poti, daca rezisti bine, daca nu, crapi”. Fermierii de aici trebuie potoliti cumva si ce alta ocazie mai buna, fara alte farafasticuri, ar putea fi folosita ca scuza pt redirectionarea unor fonduri serioase in fermele hamericii de nord, toata hamerica de nord.Apoi sint acele depozite cu produse finite de unde se aprovizioneaza multe magazine si chiar inventarul lanturilor mari de magazine care au acum o ocazie excelenta de a mari preturile si de a vinde tot daca se poate, tot ce au avut in inventar local sau depozite in diverse locuri.Chestia asta cu”s-a marit pretul la benzina, marim preturile in magazin”, e o cioaca intr-un fel. Una e cind o persoana particulara isi umple rezervorul cu benzina si asta e, platesti pretul afisat la pompa, alta e cind esti magazin si transporti marfa cu camionul, sau esti fermier si produci ceva, pt ca si magazinul, si fermierul isi poate scade de la taxe diverse costuri.Deci de ce paltim in plus? Ca sa-si scoata magazinele sumele cheltuite ca sa tina inventarul pe raft in magazin sau in depozite cine stie pe unde. Asta e un exemplu doar, sint multe alte itze cit de cit, pe aceeasi idee. Deci razboiul asta din Ucraina e mana pt Nord America si nu numai. Ii doare-n cur pe ipocritii astia de oameni,mai ales de est europeni. Fac o paranteza: am lucrat cu fel si fel de natii, nici una nu a gasit insulte mai urite decit localnicii care se prefac ca-s intelegatori si civilizati. Am avut un coleg care-mi spunea mereu „carnea care o cumperi azi de la alimentara ca s-o pui pe gratar, era ce dadeam noi la ciini acum 50 de ani. Cind cumparam carne de gratar trebuia sa o tai ca sa incapa pe gratar. Apoi ati venit voi din est si totul s-a schimbat, nici usile nu mai putem sa le lasam deschise cum faceam odata. Cind plecam undeva trebuie sa le incuiem din cauza voastra”…Trageti singuri concluziile.Revin la ce ziceam, asa ca toata grija asta pe care vestul o arata Ucrainei e falsa, le convine situatia. Ce nu le convine e china,china care are pamint cumparat te miri pe unde si fac productie si la ei acasa. Vestul a dat Chinei de lucru in multe domenii, in ideea ca reduc costuri. Acum reducerile alea de costuri se intorc impotriva marilor”ginditori” si „strategi” in reducerea costurilor autohtone. De aia, trebuie sa-si puna la punct productia autohtona in cam toata hamerica de nord. Ucraina e facuta praf acum.Imbecilul ala de actoras nu actioneaza de capu’ lui, e prea prost ca sa stie ce sa faca si e prea caca frica ca sa se puna de-a latul si cu rusu’ si cu propriul popor care acum nu-l mai vede pe acest nea Jelescu ca pe un mare erou, doar ziarele si posturile TV il ridica-n slavi, ia sa intrebe oamenii de rind si sa se publice corect ce spune un om de rind, sa vedeti ca situatia e alta.Apoi cit de prost, vindut,ticalos, interesat trebuie sa fie un presedinte de stat ca sa faca circul la care am asistat de aproape o luna si care efectiv m-a ingrozit????A aparut in video conferinte peste tot ptin Europa, Canada, state, l-au aplaudat de parca n-a existat niciodata in istorie, si nu exista nici in prezent vreun conducator mai patriot si mai luptator decit el.El care sta pitit ca cica-l trage rusu de urechi daca-l prinde, isi face selfiuri cind cu tuleiele alea pe fata, cind barbierit…ce Doamne iarta-ma de teatru prost mai e si asta. In loc sa-si bage toti mintile-n cap, au pus puscoace in bratele civililor, de parca un civil e in stare sa foloseasca arma aia eficient. Or trage pe linga si consuma munitie aiurea, or daca nimereste tinta sa zicem, ma intreb in fel si chip ce simte un civil care n-a tinut o arma in miini in viata,vietilor lui, n-a tras in viata lui nici macar intr-o cutie de conserve, iar acum impusca alti oameni??????Adica devine criminal peste noapte si poate dormi linistiti?Pai indiferent de dusman, ca sa omori alti oameni si sa dormni linistit, psihologic vorbind, e imposibil de facut daca esti om normal la cap. Daca ai inclinatii criminale, atunci razboiul asta e o scuza foarte buna pt orice criminal care simte nevoia de senzatii tari.Ce senzatie mai grozava pt criminalii adevarati decit sa impuste semeni….S-o luam si altfel, daca si soldatii rusi, si luptatorii ucraienieni ar pune armele jos si ar refuza sa traga unii in altii, ce-ar face acesti doi indivizi, putin si jelescu?I-ar baga pe toti la puscarie? Unde?In Siberia? Cite puscarii sint si citi oamenii ar trebui sa lucreze ca sa tii la puscarie niste sute de mii de indivizi care refuza sa comita crima????Sa puna toti armele jos si s-a terminat cu nebunia asta.Oamenii sint atitati cu vorbe goale si spectacole grotesti. Daca omul de rind de peste tot din lume, ar fi educat bine, nu cred ca s-ar ajunge sa mai avem astfel de razboaie de pe urma carora, am zis de multe ori, repet, numai oamenii de rind sufera, copiii in primul rind si de ei chiar ma doare sufletul la propriu. Oamneii d rind sint cam la fel peste tot. Fiecare are nevoie de un acoperis, loc de munca, haine, mincare, sa stie ca pote trimite copiii la scoala si ca au un sistem medical in cazul in care au nevoie…asta e omul de rind adevarat. Alesii insa, uita de unde au plecat si cind se vad pe cai mari, incep si fac prostie dupa prostie, pina se ajunge la ce vedem: crize medicale, crize de aprovizionare si productie, crize umanitare fel si fel….Ma intreb mereu, cum Doamne iarta-ma o mina de imbecili, asa zisi alesi, reusesc sa innebuneasca niste miliarde de semeni, iar miliardele astea accepta jocurile de bani si putere fara macar sa zica AJUNGE ALESILOR, AJUNGE. Cum zicem mai sus, aia care stau in umbra si imvirt itzele, nu m-ar mira sa aiba plan clar de reducere a populatiei prin fel si fel de metode, in traile asa zis civilizate prin vaccinuri, mincare plina de inlocuitori, pesticide,zahar, gunoaie fel si fel, iar in tarile sarace, ca cele de pe continentul african, prin foamete. De cite ori anunta „iespertii” probleme in agricultura, intotdeauna ziarele vuiesc ca primii afectati vor fi cei din Africa.Se distrug destine ca unii sa ramina putred de bogati, iar altii sa nu aiba nici dupa ce bea apa. Cind UE-ul vine cu fitze si impune Romaniei ce sa faca si ce sa nu faca, Romania ar trebui sa puna piciorul in prag. Cind au inchis fel si fel de combinate din tara, la comanda UE-ului, i-a durut pe toti in cur, si-n UE, si la guvernu’ nostru de bombalai,de soarta angajatilor, plus ca au inchis fara sa zica pis si n-au luat in calcul daca inchid pe X nu cumva afectez un Y sau Z?Nu poti sa inchizi un loc unde se face o productie de ceva, fara sa afectezi si pe altii care beneficiaza de productia respectiva. Daca se baseaza pe importuri, avem deja experienta cu importuri facute pe vremea lu’ nea Nicu.Romania producea tot ce-ti trece prin minte, eram independenti in ’89, independenti din multe puncte de vedere, da’ cui sa-i spui? Lu’ citzu???Ciolhanis???ce inteleg astia?UE-ul le-a trasat directivele si ei merg de-a-n boulea sperind ca o sa primeasca cite un fax de multumire, sau poate,poate un post undeva prin europa sau mai stii?Poate chiar in hamerica.Interesul poarta fesul…Tzara….ce-i aia?Situatia prezenta putea fi intuita de acum citiva ani. Lumea se uita la circ pe o anume tema, apoi papusarii trec la circ pe alte teme, lumea uita si incepe sa se incurce in „teme” si uite asa tipul trece, viata trece, unii s eimbogatesc si altii, ca mine, isi pierd vremea sa faca comentarii e parca asta ar schimba ceva in bine…Ni se joaca teatru imputit.Apropos de inca ceva interesant: azi l-au scos pe dom’ basescu de colaborator la secu…pe aici pe unde-mi duc zilele, s-ar spune ” NO SHIT”, adica care-i noutatea, una la mina, a doua, lumea a uitat ca, atunci cind a inceput sa se joace de-a ministrul, apoi a vrut presedinte, subiectul pe tema „colaborare cu secu” a mai fost discutat…si nea marinaru’ a iesit curat ca lacrima, cu macoveica pe post de mina dreapta. Apoi l-au mazilit pe nastase ca sa nu mai aiba vreo sansa sa-i faca vreo competitie.Culmea e ca amerolacii i-au taiat viza lui’ nastase, imediat ce-a fost condamnat.Ba chiar basescu l-a sunat pe nastase sa-l intrebe daca-i in ordine cu starea de spirit si i-a spus la telefon ca el n-are nici o vina sau influenta in condamnarea lui nastase.Apoi cind desteapta lu’ tata a vrut sa fie a doua oara parlamentara, tata basescu a sfatuit-o sa stea sa-si creasca copiii, el s-a facut pensionar citeva zile, apoi s-a dus el la „ioroparlamentat”…Acum l-a scos justitia de turnator si o sa-si piarda tot: casa de serviciu, soferu’, paznicii, indemnizatii si ce alte privilegii mai are…Toate detaliile astea par aiurea nu? Ginditi-va si trageti dvs concluziile…Stiti care o sa fie urmatorul???Herrrrr Ciolhaaaniiiissss…stati asa sa termine ce au de terminat, de semnat, apoi altu’ la rind tot naiv, tot flamind de atentie si bani si titluri si…si…si…si uite asa omul de rind se lasa vrajit de cite un „salvator” ales deja de altii,si uite ce nenorocire e peste gard, la vecini, o tragedie care ma lasa fara cuvinte. Apropos de refugiatii care au venit in Romania, era un articol in care spuneau ca ucraienienii nu cer si nu iau mai mult decit au nevoie,ba impart mincarea oferita cu romani fara adapost, apoi daca li s-a oferit ceva, a doua oara nu mai accepta acelasi lucru…ma impresioneaza extraordinar si situatia in care sint pusi acesti oameni, dar si felul cum s ecomporta ei, atita bun simt e rar. Ba unii dintre refugiati s-au oferit ei sa ajute ca voluntari, unii stiu engleza, altii stiu romana…Ce poti sa mai spui!
    Porcaria asta ar putea fi terminata intr-o zi daca vestul nu si-ar mia baga coada, si mama, mama,mama ce le place sa faca ei pe darnicii, impaciuitorii, invatatorii, mama lor de ipocritti si daca bolovanul ala de jelescu ar fi inteles de acum citiva ani sa faca o intelegere cu rusii si nu se ajungea pina aici. Ca la orice negociere, ala care are asul pe mineca nu va renunta, dimpotriva va cere mai mult, e clasic comportamentul asta, iar cel care e in defensiva, cum e jelescu va pierde in final, lasa ca va trebui sa reconstruiasca tot ce e distrus si pus la pamint, da’ va trebui sa cedeze si alte lucruri care in trecut nu fusesera aduse in discutie. O sa-si bage si jelescu picioarele,o sa se faca nevazut si ca orice actor, se va retrage ca erou, mama lui de erou ce e, si va fi pus altu (probabil expert ca nea citzu) ca sa faca imprumuturi „avantajoase” pt refacere. Jelescu nu intelege ca vestului ii place s avorbeasca inselator, vestul pune in balanta cum are de cistigat mai mult?Aia e ce determina intratea in NATO, UE si ce matrapazlicuri se mnai inventeaza.Daca vestul considera ca are de cistigat cu ucraina in NATO, nu sta pe ginduri, ii primeste si basta.Daca vestul cistiga de pe urma nenorocirii asteia, o s-o dea pe drepturi,libertati,ajutat,invatat, imprumuturi etc…..Aia e.

    • Individul asta jelescu are mai multe fete,măști doar e actor,pardon circar ca și aia sunt un fel de actori,odată e Rambo,odată e Moise fără de toiag,nici el nu știe ce e,dar si judecata lui e aproape ,si- a tarat propriul popor spre moarte si distrugere cu buna știință,si un copil știe ca dacă vrei si vrei si nu cedezi sa aduci NATO la granița cu Rusia vor fi consecințe,acuma el zice M-am înșelat NATO nu va putea veni in UKR, a fost un fel de experiment,hai sa vedem ce iese,dar nu a ieșit,asta e,suntem eroi.

  • Reprezentant al industriei IT, critici dure pentru proiectul de cloud guvernamental: ”O inițiativă deosebit de nocivă. Dă control absolut și discreționar asupra softului tuturor instituțiilor și datelor tuturor cetățenilor către SRI și STS / Construiește un monopol comercial”

    https://www.g4media.ro/reprezentant-al-industriei-it-critici-dure-pentru-proiectul-de-cloud-guvernamental-o-initiativa-deosebit-de-nociva-da-control-absolut-si-discretionar-asupra-softului-tuturor-institutiilor.htmlf

    Societatea civila e zero la romani.. !

    • @Anonim
      Societatea civilă există, dar are epoleți! S-a depărtat cu mult de menirea ei!

  • Buna ziua stimati cititori ai domnului Crsitoiu si ai acestui comentariu al meu,
    Razboiul este cel mai cumplit lucru pentru oameni si trebuie evitat cu toate mijloacele. Nici un om simplu nu si-l doreste, dar uneori conducatorii ajung in situatia de a dispune total de puterea de a-l declansa fara voia popoarelor doritoare de Pace.
    Motivele lor sunt de cele mai multe ori, de ce sa nu o spunem, ambitii personala ale conducatorilor sau si mai rau alte probleme ale acestora fara legatura cu statul pe care il conduc.
    Pacea trebuie pazita si pastrata cu orice pret, inclusiv renuntarea la conducatorii razboinici. Mai ales acum cand armele de distrugere in masa sunt la dispozitia lor. De aceea, Conducatorul nostru din regimul trecut a luptat cu insistenta si dedicat pentru pace, reducerea inarmarilor si oprirea inarmarii nucleare. A avut mare dreptate, dupa cum se vede.

    • Gorbaciov a gresit. Dupa cum se poate vedea, era si este inca enorm de multa resursa umana, cel putin ideeologica, dar nu numai, pentru continuatea dezvoltarii societatii socialiste in lume. Resursa muncitoreasca, ideologica si intelectuala IROSITA.

      • Ați făcut parte din nomenclatura comunistă și aveți nostalgia timpurilor în care dumneavoastră o duceați bine, spre deosebire de cei pe care îi prosteați cu poveștile despre egalitatea tuturor cetățenilor patriei.
        Și? Ce ați dori? O întoarcere la acele timpuri frumoase pentru voi, privilegiații și oribile pentru restul?

        • Buna ziua,
          Nu domnule profesor, era mai degraba o parere personala, analizand fara prejudecati. Activitatea mea aici in tara, in socialism a fost ca durata aproape egala cu cea din strainatate, in societatea capitalista. Ce sa mai doresc pentru mine, am varsta la care nu mai imi doresc decat sanatate. Aceasta doresc tuturor, in primul rand. Nu vreau sa deranjez pe nimeni cu nimic, daca imi spune o singura persoana pe aici sa nu mai scriu despre vremuri trecute, ma voi conforma, eu doream doar sa va povestesc si sa imi spun parerile mele, evitand sa declansez dispute, lucrurile sunt ireversibile oricum. Va multumesc pentru observatie.

          • Nu trebuie să vă retrageți, dar trebuie să fiți conștient că veți primi și replici tăioase. Expunând punctele de vedere ale unui fost nomenclaturist comunist, vă expuneți inevitabil unor critici dure, așa că…povestiți, dar nu vă așteptați să fiți aprobat în unanimitate.

          • Eu nu prea vorbesc despre mine, in cazul acesta am facut-o din corectitudine, sa spun intai ce am fost si pe urma sa-mi spun ideile. Nu am putut sa o fac altfel, nu era corect, avand in vedere trecutul meu. Critici suport si cred ca merit, dar daca necajesc un singur om. il rog sa-mi spuna ce sa fac sa nu se mai intample. Va multumesc.

      • Explicati- mi va rog,să înțeleg de ce trebuie într-o Europa independenta și suverana țările care vor sa fie primite,din motive economice,evident sa ia la pachet și NATO,de ce nu poți fi membru UE fara NATO,de ce nu poți să ai armata proprie pe care sa o înzestrezi așa cum vrei tu.
        In natura daca spațiul intim intre animale aparținând aceleiași specii sau nu ,se reduce foarte mult acestea se ataca,in jungla oamenilor aceasta se cheamă zona tampon,in război ,no man’ s land,ei cand vrei sa desființezi cu bună știință tamponul,știi care pot fi consecințele,le-ai prevăzut,ai pregătit totul cu premeditare
        Maica Rusie e legata ombilical de țările din jurul ei prin populația rusofonă prezenta,e o contradicție sa pui baze NATO în țări cu populație rusofona, vrei sa tai cordonul,reacția mamei s-a tot amânat până odată,și va fi un exemplu pentru toate țările care au NATO și populație rusofona,adică să forțezi ruși sa lupte contra ruși.Actorii sunt la Hollywood,regizorii tot acolo,dar filmul se toarnă în altă parte,cu buget redus

    • Acum avem de suferit din cauza greselii acestui Gorbaciov.

    • Pai hai sa-l dezarmam pe rus. Ce zici parere ai?

      • Glumiti, dar si daca s-ar putea ar fi gresit. Guvernele europene au vrut o alianta europeana dupa cum stiti, dar UE s-a extins prea repede si prea mult. Au gresit. Guvernele noastre stiu ca aceia care au invins URSS prin cursa inarmarilor care a falimentat-o, pot distruge economic si zona EURO prin crize economice care puteau fi tinute in frau local in usa, nu extinse in toata lumea, prin pandemii, facaturi grabite de tip Green Deal si mai nou printr-o cursa si mai nebuna de inarmare care va incepe dupa acest razboi. Eu cred ca tinta cea mare a USA e zona euro, ganditi-va putin si la miscarile Marii Britanii. La cursa inarmarilor, Putin le-a dat mingea exact la fileu. Si dupa mine ar trebui sa plece. Ar fi trebuit sa astepte pana negocia pe pozitii de egalitate, dar nu a facut-o pentru ca are o varsta, acesta este gresit, s-a gandit mai mult la el. O Rusie slaba, va focusa USA mai mult pe zona euro, in sensul slabirii monedei europeane pana la disparitie.

    • ‘Buna ziua stimati cititori ai domnului Crsitoiu si ai acestui comentariu al meu,’
      …pai…si cu cei care il citesc doar pe Maestru, deci pe dvs nu, cum ramane :))

      • In primul rand, imi cer scuze tuturor ca am scris gresit numele domnului Cristoiu. Ca sa va raspund: mi s-a parut firesc ca persoanele care nu intra in nici un fel in contact sa nu se salute, dar o sa schimb si aceasta formulare. Va multumesc ca m-ati atentionat.

    • Corect. dar mai corect este de a renunta la minciuna. Timp de doi ani s-a tot dat cu covidul in sus cu covidul in jos.S-a dat tot felul de alerte si stari de urgenta, am fost inchisi in case. Acum dintr-o data nu mai este nimic. Acum este un genocid in ucraina produs de armata lui putin. OK. In pandemie la noi au decedat,conform ziceri guvernelor „meu”, cam 50.000 . In ucrauina unde este genocid au murit cam1000 de civil(conform ONU), multi civili primind arme pe gratis (astia se acidenteza singuri) la care se adauga puscariasi eliberati , la care se adauga voluntarii( foarte voluntari , dar majoritatea lipsiti de experienta militara). Ma interb unde este genocidul? Nu cumva prin alte locuri? Oare guvernele noaste nu ar trebuii sa fie acuzate de genocid.?

  • Maestre, văd că vreți răspunsuri de la istorie.
    Istoria e scrisă, gata, a intrat în biblioteci, e la timpul trecut.
    Nimeni nu înțelege ce se întâmplă astăzi. Mai rău, trebuie să ne impunem autocenzura, nu avem dreptul să ne mai punem întrebări.
    Uite am să ridic eu 3 probleme evidente.
    1. Refugiații.
    Să-mi spună guvernul de ce s-au investit 750 mil. euro în securizarea frontierelor (remember dosarul EADS?) când acum intră cine vrea ca refugiat. Fără pașaport, fără acte, fără certificate de naștere ale copiilor aduși cu ei. Mai mult, România le face acte și la cerere le oferă cetățenie (!!).
    Amintesc că România a facilitat intrarea în Europa prin ușa din dos a 500.000 ceteățeni moldoveni făcîndu-le pașapoarte românești.
    Acum facilitează întrarea pentru milionul de ucrainiei.
    Ce spune UE? văd că aprobă tacit. Vărba aia unde au mers sirienii și africanii merg și ucrainienii!
    2. Cauzele conflictului?
    Mă gândesc că este o coincidență prea mare problema cu implementarea forțată a green deal-ului, petrolul și restul: obținerea de hidrogen verde, baterii imense pentru stocare pentru alimentarea orașelor, infrastructură de transport și prize de alimentare, industria de mașini elecrice, de baterii, de panouri etc.
    Tot ce am scris înseamnă investiții de milioane de miliarde de euro, adik interese uriașe.
    Cum, cum poți aranja corect acest puzzle?
    3. Interesele părților implicate.
    Sigur acestă intervenție a fost pregătită demult de către amblele părți, fiecare din considerente diferite.
    Iată interesul uneia dintre părți:
    https://www.facebook.com/luciandavidescu/videos/249983023923169/

    • Tipu din imagine e Aleksei Arestovici, consilier prezidențial ucrainean. Interviul este din 2019.
      Pentru cine nu știe engleză știrea a apărut în Flux24, unde există și traducerea.

    • @Adriana
      Au cam căutat-o cu lumânarea ucrainenii, iar americanii s-au comportat și se comportă precum ”mam’mare, mămiţica şi tanti Miţa” cu tânărul Goe. Americanii își văd obiectivele atinse: declanșarea unor conflicte departe de teritoriul lor și slăbirea economică a Europei. Asta fac de zeci și zeci de ani. Ei se comportă de parcă nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! Indiscutabil, indiferent de ce vor rușii prin conducătorul lor, americanii sunt artizanii acestui conflict. Trebuie să fii orb sau interesat direct să nu vezi asta!

  • Maestre, capitolul următor ? Corect ar fi să continuați să scrieți istoria măcelarilor ruși până în zilele noastre.
    Să nu uitați capitolul important despre jurnaliștii și opozanții politici ruși asasinați de măcelarul Vladimir Putin.

  • Buna ziua dlui Cristoiu, Buna ziua tuturor,
    Domnule Cristoiu va multumim pentru aceast articol despre istoria Rusiei. Era nevoie sa aflam sau sa ne aducem aminte ca faptele si comportamentul lui Stalin au fost doar o continuare a faptelor tarilor Rusiei.
    Petru I a fost reprezentativ pentru țarii Rusiei, iar Stalin pentru conducatorii comunisti.
    Concluzia este clara. Este vorba si despre istoria prezenta, din pacate.
    Acesta este un articol care ar merita sa apara in toate publicatiile internationale importante.

    • Eu am studiat si la Academia Stefan Gheorghiu, dupa ce am absolvit Institutul de Științe Economice si planificare. Stefan Gheorghiu a fost cu adevarat importanta pentru statutul meu social si pentru functiile in partid pe care le-am indeplinit si m-au facut om, dar asta-i alta discutie, o sa va povestesc mai multe in alt raspuns.
      Vreau sa spun ca nicaieri nu am avut parte de astfel de lectii adevarate de istorie cum este aceasta. Pentru aceasta, va multumesc domnule Ion Cristoiu.

      • @
        ‘Stalin, Petru I, Ceaușescu, faraonii, Napoleon, toți cei ce se cred veniți pe pămînt cu o misiune sfîntă, toți cei ce sunt convinși de providențialitatea lor nutresc, în taină, un profund dispreț față de propriul popor. Socotindu-l incapabil să se ridice pînă la înălțimea viziunii lor, ei îl sacrifică fără milă. Măcelărirea e doar unul din momentele acestei nebunii.’

        pai….Maestrul vorbea si despre faraoni

        • Buna ziua Domnule,
          Va multumesc pentru raspuns si atentionare. Este foarte interesant.
          Este in firea oricarui om care ajunge pe o treapta sociala superioara, cam orice nivel. Nu stiu eu de ce, se intampla aproape tuturor. Am auzit subalterni de-ai mei pe linie de partid, secretari de partid pe vreo fabrica, care se refereau la oamenii pe care ii conduceau politic cu „toti nenorocitii”. Nu m-am mai gandit de multa vreme la asta. Si la capitalisti am auzit expresii asemanatoare, la business-owneri (in Australia, de unde am venit de curand), dar deja imi treaceau pe langa ureche fara sa le mai analizez, intru-cat eram obisnuit. Doar am retinut. Asa ca dl Cristoiu si dumneavoastra aveti dreptate desigur. Nu e bine deloc, dar este foarte adevarat, ideologia pura nu este respectata niciodata, intervine partea omeneasca, uneori buna, uneori mai putin buna.

          • puterea se da celui care nu si o doreste, adicaaa…unui Intelept:))
            Buna ziua! 🙂

    • Nu degeaba fostul secretar general al Partidului nostru si Presedinte al Tarii se considera urmas al marilor conducatori din istoria veche.
      Inseamna ca peste tot este astfel, o tara are scopul ei in istoria universala si felul ei specific de a-l duce la capat, indiferent de regimul politic sau de situatia vremelnica in care se afla.

  • inteleg ca deja e oficiala treaba, Globalizarea si a consumat potentialul, deci a disparut din poveste.

    Unificarea, adica inversul Globalizarii, adica ‘globalizarea’ la nivel micro ( ca Globalizarea s-a manifestat la nivel macro ), e fix ceea ce urmeaza.

    asta duce…pina la manifestarea satului-stat, adica a Megapolisului, care devine noua Unitate Administrativa Teritoriala :))
    nou sat, adica Megapolisul, este si noul stat, iar in el se suprapun…. Superpozitiile Intregului: Globalizarea ( dinamica manifestata la nivel macro ) si Unificarea ( dinamica manifestata la nivel micro )

    prin compatibilizarea ecuatiilor de miscare ale Megapolisurilor se ajunge la manifestarea unei singure ecuatii de miscare, proprie Civilizatiei. prin urmare ‘conducerea unitara a Civilizatiei’ e…un efect, practic…la un momentat te trezesti ca…
    nenica!, iauite, …ce ni se intimpla de fapt e ‘conducere unitara la nivel planetar’ !:)))), creca ne doream altfel ‘condcerea unitara a planetei’…insa daca asa a picat, aia e!:)))

  • ADEVARUL ESTE CA MAXIM DE POTENTIAL SE DECLANSEAZA PE MAXIM DE STRES….RARE SITUATIILE CAND POTENTIALUL CREATOR SI ENERGIA SUNT PERMANENTE…

  • ‘macelarirea’ s-a facut si ea mare, intre timp 🙂
    astazi scopurile se ating…simulind scenarii pina dai de cel care dovedeste ca poarta potentialul necesar implinirii dorintelor pe care le manifesti :))
    ‘macelarirea’, atunci cind o privesti pe simulator, se aseamana cu…luptele intre tancuri, avioane sau diverse armate, simulate si ele pe-un computer :)), unele simturi raman inactive, spre ex in cazul macelarului 🙂

  • MAESTRE…. AI LASAT ARTICOLUL IN…COADA DE…PESTE…..

    PE CAND…. CONTINUAREA….

    SENZATIA ESTE CA…IN LOC SA SPUI DESPRE PUTIN…CA E UN ,, DEMN,, CONTINUATOR…AL CELOR 2 DE MAI SUS…..

    II CAUTI…. SCUZE…..

    CE ZICI….MAESTRE ?

  • Tudy draga, esti o comoara la casa omului. Un far calauzitor, un Ceahlau al filozofiei. Ce ne-am face fara tine si adevarurile pe care ni le explici, devoalezi atat de limpede? Iti multumim ca existi!

  • ‘ale Binelui care se opune Raului’
    …poate ca daia e varza totul in lume, pe motiv ca unii cred ca Binele se opune Raului.

    Binele…nu se opune!:)))),
    prin absoluta definitie a Binelui… el nu se opune.

    faptul ca nu se opune Raului e caz particular :))

    tudy,…cum ‘sa se opuna’ Binele?! 🙂
    pe asta de unde ai mai scos-o?! :))

    Binele e legat ombilical de Nonactiune 🙂

    • Pai da pentru ca raul sa triumfe este suficient ca si partea binelui sa nu faca nimic(parca papa Ioan Paul al 2 ilea spunea treaba asta),nonactiunea devine complice cu raul,deci binele nu este nonactiune,dar in fine.Partea proasta este ca aceasta Rusie agresiva si amenintataoare a fost creata mai ales de catre goana dupa profit a mediului de afaceri occidental,cel care a vrut energie ieftina de la rusi si care a exportat tehnologie sofisticata la rusi(cu care Rusia si a facut armele cu care ne ameninta acum),stiind bine cine este Putin si Rusia.Deci si noi suntem vinovati la fel ca si Putin.Ne am creat dusmanul cu mana noastra.Poate dupa 2008 cand Putin a atacat Georgia,daca lumea civilizata actiona ,asa cum actioneaza acum,poate ca nu mai vorbeam de pericolul Rusiei lui Putin(adica trebuia sa i punem la pamant inainte sa se ridice).Dar ne am complacut in a face afaceri cu Rusia de foarte multi ani,ignorand cu cine aveam de a face(desi trebuia sa stim si unii chiar stiam ca Rusia si rusii ne urasc crancen si ca nu precupetesc nimic pentru a ne distruge,dar i am lasat sa redevina puternici exact ca sa incerce sa ne distruga).Si acum a venit Momentul Adevarului.Cand Rusia ne arata cine este,cand Rusia si a dat jos masca si ne arata adevarata ei fata,cine este si ce vrea,adica o cotropitoare inraita care vrea sa distruga si sa omoare.Noi stiam multi in Vest treaba asta dar multi ani am tacut complici ca ne au placut banii din afacerile cu ei asa ca suntem vinovati.

      • Nonactiunea e ecuatia de miscare a Naturii, le faci carza…insa daca tu intelegi ce zici….sa stii ca lumea e asa cum o vezi tu, deci ai dreptate:))

      • Ti se pare ca Natura…sta?:))…si nu face nimic?

        Am pornit de la…Binele care, zici tu, lupta cu Raul.Te pun la indoiala,…nu lupta chiar deloc:))

  • Din nou un mare FAKE NEWS sau din nou -prostii mor pentru ideile celor destepti?!-
    Cred ca prima varianta cine in ziua de azi mai umbla cu atata cascaval la purtator?
    https://youtu.be/yAs_ftqJAOo

  • Asa si cu Putin,isi va macelari propriul popor pe care de fapt il dispretuieste(asa cum un diavol isi macelareste proprii demoni din Iad la nevoie iar Putin are ceva satanic in el,e un fel de manifestare a Satanei,e un fel de Antihrist ca si predecesorii sai de pe tronul Rusiei,daca nu este de fapt el Antihristul prezis).Dar ma intreb,cum a putut Omenirea sa lase o asemenea Hoarda de salbatici sinistri sa devina o mare Putere,si o putere nucleara???.Dar poate profetiile de secole si milenii ne dau un raspuns,si anume ca va veni un Antihrist.Si inevitabil acest Antihrist va veni din Rusia.Pentru ca Rusia are rolul Oglinzii Negre ,are rolul de a fi Antihrist,care sa ne arate adevarata masura a Raului din Noi,din Umanitate.Rusia exista pentru ca Omenirea este bantuita de Rau.Rusia este Pedeapsa pentru Raul si Coruptia Omenirii.Rusia exista ca sa ne arate cat de departe suntem de Divinitate.Daca Omenirea ar fi buna prin natura ei,ceva ca si Rusia nu ar exista.Rusia reprezinta Raul din noi,si Rusia este puternica pentru ca Raul din noi este puternic.Nu este numai o lupta intre NATO si Rusia ,este lupta intre Bine si Rau,este Armaggedonul prezis in Biblie intre Lumina si Demonii intunericului.Iar China joaca rolul lui Il Separatio,principiul Gri ,sau cel care este intre bine si rau.Putin reprezinta fortele Raului,noi ar trebui sa le reprezentam pe cele ale Binelui care se opune Raului.Avem oare aceasta forta in interiorul nostru??? As vrea sa sper ca da.Rusia este acel Barometru care ne arata cat Intuneric zace in noi,si faptul ca Rusia este puternica arata ca este mult intuneric in noi.In Umanitate.

    • sa te apuci sa discuti despre Antihrist…e ceva, bravo tudy!, succes 🙂

      hint: vezi si tu ca Antihrist e…Anti Hrist, deci o fi el Anti, insa e si |Hrist| :))
      in modul, Antihrist si Hrist seamana tot asa cum…ceva seamana cu imaginea sa din oglinda 🙂
      deci, in modul, Antihrist si Hrist pot fi confundati, ca seamana leit :))

      iar pentru ca Binele e legat ombilical de Nonactiune, Raul e si el legat de ‘imaginea din oglinda a Nonactiunii’ :))) , prin urmare…oriunde vezi un razboi, mai exact…o actiune!, gata!, stii deja ca pacolo nu e cu Antihrist :)))

      imaginea din Oglinda a Nonactiunii e proprie Antiintelepciunii, insa Antiiintelepciunea e…imaginea din Oglinda a Intelepciunii :)), asa ca, in modul, si astea doua seamana leit :),
      prin urmare ‘miscarea’ lui Antihrist e si ea tot ‘de tip Melc’, insa…e ‘imaginea din Oglinda a ‘miscarii Melcului’ ‘, mai exact si ea poarta ‘Bun-Simt’, mai exact…modulul Bunului-Simt, care in fapt este Anti(Bunul-Simt)
      …( vectorizarea cuantica e cea care le deosebeste, insa daca pastram discutia doar…in modul, Bunul-Simt si Anti(bunul-Simt) seamana leit :),

      rezumat:
      Antihrist se manifesta…fara sa reactionezi!, el are potentialul de a-ti sunta senzorii care iti activeaza Bunul-Simt, si face asta pentru ca te viruseaza cu ‘imaginea din Oglinda a Bunului-Simt’ ( caza in care daca Inima iti doarmeeee…ala esti!:)))

      tudy, succes cu studierea dinamicii propie lui Antihrist, adica cu studierea Doctrinei Anti :),
      daca ti doresti sa pricepi ce si cum…vei reusi, chiar si daca pentru asta vei avea nevoie de…tot timpul din Univers!
      important e ca dorinta ti se va implini negresit! :), poate chiar pocnind din deste ( pentru ca Timpul e doar Imaginea din Oglinda a Vesniciei( taram unde Timpului ii lipseste Definitia :)) )

  • si le-a taiat barbile…..
    (dl. cristoiu e atat de bine ras
    pare calmuk)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *