Fara nicio intentie de a aplica principiul „captatio benevolentie”, incep prin a va felicita pentru atitudinea publica manifestata – aici, pe blogul personal, dar si la Aleph Tv, in cadrul emisiunii lui Marius Tuca -, in iunie si primele zile din iulie, fata de impardonabilele si intolerabilele manifestari ale noii cenzuri oficiale, guvernamentale, care doreste – excedand prevederile OU nr. 31, din 13 martie 2002 (publicata in MO, nr. 214, din 28 martie 2002), aprobata prin Legea nr. 107, din 27 aprilie 2006 – sa opreasca, total nedemocratic, pana si discursul ISTORIOGRAFIC, argumentat stiintific, intemeiat pe surse istorice de neocolit, discurs lipsit de prozelitism, despre maresalul Ion Antonescu. Dupa opinia mea (si, sunt sigur, sunt multi si profesionisti istorici romani care impartasesc aceasta gandire), ati rostit, tare si raspicat, un adevar imuabil: istoriei nu i se poate pune calus! Nici in acest caz, nici in altul.
Imi permit sa va semnalez ca, in calitate de istoric (cu toata modestia neprefacuta, va reamintesc ca aceasta mi-e pregatirea profesionala, exercitata – dupa puteri – ca muzeograf, redactor de specialiate la Editura Academiei, cercetator stiintific la un important institut de specialitate, apoi, in gazetarie – sub coordonarea dvs. – si in activitate editoriala pe cont propriu), am publicat, recent, cateva pagini despre Ion Antonescu, la 80 de ani de la inceputul razboiului din Est, dar si la 75 de ani de la procesul si executia lui (in revista lunara „Enigmele Istoriei”, an. II, nr. 6/18, iunie- iulie 2021, pp.72-75). Acolo, cum veti constata, accentul e pus ( cu informatii preluate de la istorici de toata stima) pe un aspect mai putin stiut marelui public, anume legaturile care exista intre I. Antonescu si doua biserici din Capitala.
In final, acceptati, va rog – spre corecta informare a celor care, in numar mare, urmaresc Cristoiu TV -, o indreptare. In comentariul la filmul lui O. Gologan (in care ati facut observatii ce merita a fi aprofundate de viitoare investigatii de specialitate), prezentand „Cartea alba a Securitatii. 23 august 1944-30 august 1948”, vol. I, volum aparut in 1997, ati spus ca acea lucrare, editata de SRI – pe care o am si eu in biblioteca personala – ar fi fost – va citez- „de uz intern”. Da, asa a fost initial, apoi – se precizeaza la p. 8 a editiei pe care ati aratat-o -, volumul „a fost distribuit presei, intr-un numar redus de exemplare si intr-o forma mult mai restransa, la inceputul anului 1995”. Repet, cartea (impresionata si ca dimensiuni, de 640 p. + il.) pe care ati aratat-o la „camera” este editia tiparita din 1997. Azi, probabil, o raritate bibliografica.
Stimate dle Cristoiu,
Fara nicio intentie de a aplica principiul „captatio benevolentie”, incep prin a va felicita pentru atitudinea publica manifestata – aici, pe blogul personal, dar si la Aleph Tv, in cadrul emisiunii lui Marius Tuca -, in iunie si primele zile din iulie, fata de impardonabilele si intolerabilele manifestari ale noii cenzuri oficiale, guvernamentale, care doreste – excedand prevederile OU nr. 31, din 13 martie 2002 (publicata in MO, nr. 214, din 28 martie 2002), aprobata prin Legea nr. 107, din 27 aprilie 2006 – sa opreasca, total nedemocratic, pana si discursul ISTORIOGRAFIC, argumentat stiintific, intemeiat pe surse istorice de neocolit, discurs lipsit de prozelitism, despre maresalul Ion Antonescu. Dupa opinia mea (si, sunt sigur, sunt multi si profesionisti istorici romani care impartasesc aceasta gandire), ati rostit, tare si raspicat, un adevar imuabil: istoriei nu i se poate pune calus! Nici in acest caz, nici in altul.
Imi permit sa va semnalez ca, in calitate de istoric (cu toata modestia neprefacuta, va reamintesc ca aceasta mi-e pregatirea profesionala, exercitata – dupa puteri – ca muzeograf, redactor de specialiate la Editura Academiei, cercetator stiintific la un important institut de specialitate, apoi, in gazetarie – sub coordonarea dvs. – si in activitate editoriala pe cont propriu), am publicat, recent, cateva pagini despre Ion Antonescu, la 80 de ani de la inceputul razboiului din Est, dar si la 75 de ani de la procesul si executia lui (in revista lunara „Enigmele Istoriei”, an. II, nr. 6/18, iunie- iulie 2021, pp.72-75). Acolo, cum veti constata, accentul e pus ( cu informatii preluate de la istorici de toata stima) pe un aspect mai putin stiut marelui public, anume legaturile care exista intre I. Antonescu si doua biserici din Capitala.
In final, acceptati, va rog – spre corecta informare a celor care, in numar mare, urmaresc Cristoiu TV -, o indreptare. In comentariul la filmul lui O. Gologan (in care ati facut observatii ce merita a fi aprofundate de viitoare investigatii de specialitate), prezentand „Cartea alba a Securitatii. 23 august 1944-30 august 1948”, vol. I, volum aparut in 1997, ati spus ca acea lucrare, editata de SRI – pe care o am si eu in biblioteca personala – ar fi fost – va citez- „de uz intern”. Da, asa a fost initial, apoi – se precizeaza la p. 8 a editiei pe care ati aratat-o -, volumul „a fost distribuit presei, intr-un numar redus de exemplare si intr-o forma mult mai restransa, la inceputul anului 1995”. Repet, cartea (impresionata si ca dimensiuni, de 640 p. + il.) pe care ati aratat-o la „camera” este editia tiparita din 1997. Azi, probabil, o raritate bibliografica.