Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Marele secol al tunurilor de calibru

Cele mai prizate filme „de consum” ale cinematografului și noilor telefluxuri au fost construite în jurul unor jafuri. Bandiți simpatici (umani, de-ai noștri, nevoiași, cu onor etc.) dau o spargere sau mai multe la „ăia care au”. Până prin 1980-și simpaticii dădeau lovituri de 100.000 de dolari, 250.000 dacă voiau să se-asigure pe viață ori 500.000 dacă era echipa mare. După aia s-a trecut la milioane. Unul, două, după putirințe și ocaziuni. Cam pe la pragul dintre milenii s-a mai plusat cu un zero în coadă, pentru ca nici două decenii mai târziu să apară marea capodoperă spaniolă de peste două miliarde de dolari. Măcar să știe publicul pentru ce se uită. Dar mai sunt astăzi marile producții de divertisment urmărite cu sufletul la gură cele mai tari scenarii de lovituri?

După pandemia gripei porcine din 2009, doar Germania a distrus (prin 2011, se pare, după ce a încercat să revândă către țări papuașe o parte din „rezerva strategică”) vaccinuri achiziționate inutil în valoare de sute de milioane de dolari. Unii zic trei (sute de milioane), alții, mai mult (dar nu mai pot fi citați, fiindcă au fost șterși de pe internet). Anual, statele ultracivilizate sanitar investesc miliarde în aparaturi și medicamente nu tocmai necesare pentru populație, ba chiar dimpotrivă. În anii de după criza din 2008 injecțiile de capital în bănci la nivelul SUA și UE se ridicaseră la praguri nemaintâlnite în istorie, de ordinul miilor de miliarde. Asta după niște ani buni în Irak și Afganistan, unde mai multe guverne au plantat bani cu care s-a întors acasă… cine trebuie. Iar din primăvara lui 2020 s-a dezlănțuit Marea Insurecție împotriva spectatorilor contribuabili. Zeci de miliarde ajutor de cercetare pentru găsirea unui vaccin (când, de fapt, tratarea grozavei maladii ar fi costat doar o fărâmă din această sumă), alte zeci de miliarde pe ventilatoare inutile, măști, purificatoare de aer (sic!), plexiglas, izolete și în general tot felul de lucruri pe care publicul le credea utile doar pentru că așa spuneau autoritățile și presa, generos stipendiate de sufletele nevinovate care și-au umflat buzunarele „peste noapte”. Apoi lucrurile au evoluat. La toate celelalte cheltuieli s-au adăugat costurile vaccinurilor, din care toată lumea a luat cât pentru zece, douăsprezece populații. Alte zeci de miliarde supte la foc automat din buzunarele spectatorilor cu ochii încețoșați de suspans.

Dacă mai adăugăm transferurile de armament inutil și stipendiile discreționare finanțate cu împrumuturi pe care o să-i plătească proaspeții Alfa-asexuați, marii spărgători din savuroasele producții recente sunt amatori împiedicați. E drept, intriga nu e atât de profundă, personajele nu-s deloc adorabile, riscurile sunt minore (chiar și la populații mai puțin adormite), iar recuzita e mult mai săracă. Totuși, avem un tablou care altădată ni s-ar fi părut hazliu. Marile lovituri nu sunt pe ecran, ci în camerele de proiecție. În timp ce spectatorii se bucură de floricele și circ, Marii Combinatori le golesc buzunarele. Diferențele dintre acțiunile de pe ecran și cele din culise? Nu foarte mari. Fiecare are o poveste, numai că între aceste povești există diferențe importante de natură. Poveștile de film sunt țesute din ispite, riscuri, visuri și neprevăzut. Cele din viața reală nu au nici urmă de așa ceva. Rețeta lor e întotdeauna simplă: lupta cu dușmanul, fie el vizibil, camuflat, mare, mic, colorat, necolorat, existent sau nu. În fond, poporul trebuie apărat!

Bineînțeles, lupta se duce în numele poporului, deci cu banii poporului. Poporul o finanțează, o susține, crede în ea și o aplaudă. Oricum, până e gata scenariul din culise, altul e deja în plină desfășurare, întotdeauna mai fierbinte, mai actual, mai important, mai îndrăzneț. Oferta trebuie să fie generoasă. N-ar trebui să ne facem iluzii, rețeta e absolut sigură și deja multiverificată. Urmează secolul loviturilor grandioase. În care poporul captivat de jafurile de pe ecran n-o să se trezească niciodată o masă critică în stare să priceapă unde și cum se dau tunurile adevărate. Și e cu atât mai puțin probabil să se întâmple asta cu cât tineretul e mai „bine educat” (altă rețetă infailibilă) și mai vrăjit de zboruri spre marte, venit minim garantat și alte binefaceri ale marșului progresist de scoborâre la maimuță. Pe insulele lor izolate de zeci de hectare, făptașii rânjesc orgasmic și-și freacă palmele. Apoi se apucă de treabă. Au de pregătit următoarele generații de politicieni, jurnaliști și oameni de știință pentru noi fapte de vitejie, pe care n-o să le vedem niciodată pe ecrane.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Marele secol al tunurilor de calibru”

  • Nu sunteți singurul care vedeți bine realitatea în care trăim. Cu toate acestea, nimeni nu întreprinde nimic pentru a împiedica dezastrul. Observăm, ne exprimăm, comentăm și atât. „Tunarii” profită și de lipsa noastră de ripostă, degeaba ne plângem.

  • Inca mai suntem cativa care s-au prins de smen. Oare in viitor vom fi mai putini sau mai multi? Bine, intrebarea mea e doar retorica si inca mai are un bob de speranta, cu toate ca ratiunea imi spune ca speranta e moarta de mult. La marele sanatoriu mondial de psihopupu se lucreaza de zor, urmeaza doar finalizarea si inaugurarea oficiala. Cam asa arata lucrurile. Sa fim optimisti, ieri a fost mai bine!

  • ‘Au de pregătit următoarele generații de politicieni, jurnaliști și oameni de știință’…?
    cum adica ‘oameni’? :)))

    io creca s-au plictisit de oameni!:)))
    urmatoarea generatie de politicieni, jurnalisti si…de stiinta nu mai e cu ‘oameni’,
    asta e faza tare de tot,
    asta e ‘esenta’ Revolutiei Mondiale,
    dasta ii si baga n fata pe prosti, fie ei politicieni, jurnalisti sau oameni de stiinta, pentru a-i umple ochi cu dubii, dupa care sa vedem cine mai crede n ei :)),
    insa tocma daia lumea ii va imbratisa pe…noi-noutii politicieni, jurnalisti, etc, in fapt…simple softuri.

    ‘nivelul Placerii’ expira, daca el are ca esenta Acumularea, pentru ca negresit vei avea nevoie de o…’placere’ si mai si!:)),
    asa ca ‘noul nivel’ pe care cei care conduc planeta isi gasesc suficienta ‘placere’ e…chiar nou-nout:)) : o lume care nu mai e condusa de oameni si care va scoate fix ;omenescul’ din cei pe care-i conduce…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog