Mareșalul despre cum am mers noi cu boii la Război!

Într-una din seri m-am trezit că se face ora 23 și eu n-am ce să postez pe cristoiublog.ro, ocupat cum fusesem cu eseul despre Noii Martiri. Mă gîndesc mai întîi să scriu ceva despre vizita Patriarhului Daniel la Moscova. Tocmai terminasem fragmentul despre Comemorarea de către Biserica Ortodoxă Rusă a 100 de ani de la debutul Persecuției, cum zic Înaltele Fețe Bisericești Marii Prigoane împotriva creștinilor și, din cîte-mi dau seama, manifestările de la Moscova au drept temă, ca și cele de la noi, situația Bisericii creștin ortodoxe în comunism. Rușii au ascuns tema sub cea a aniversării a 100 de ani de la înființarea Patriarhatului și prin asta a instalării lui Tihon în jilț, noi am ascuns-o după aniversarea lui Justinian. E însă prea tîrziu ca să mai încropesc ceva despre asta – despre participarea lui Daniel la o manifestare anticomunistă a Bisericii Ruse – și prin urmare optez pentru altceva. În site-ul cu titlu, De verificat, dau peste un fragment din intervenția lui Ion Antonescu la ședința Consiliului de miniștri din 9 septembrie 1941 despre slaba înzestrare a Armatei. Bat la calculator, pe loc, un mic text de introducere la acest fragment, și postez totul pe cristoiublog.ro. În eseul Moscow, 1937, unul dintre cele mai puternice din ultimul timp, dau peste o originală formulă de introducere a unui citat:
Se citește după cum urmează.

La fel aș putea spune și eu înainte de a relua aici textul de pe cristoiublog.ro:

„Mareșalul Ion Antonescu despre cum am mers noi în Al Doilea Război Mondial cu boii!

S-a discutat în ultima vreme mult despre înzestrarea Armatei. E una dintre discuțiile care definesc spațiul nostru public din zorii României moderne. De fiecare dată un nou Război ne-a prins pe picior greșit în materie de dotare a Armatei și de fiecare dată s-a vorbit – și ca o concluzie trasă după constarea slăbiciunilor – de necesitatea de a face ceva urgent în această privință.

Și iar venea un Război și iar constatam.
Degeaba.

După dezastrul Primului Război Mondial provocat și de proasta înzestrare a Armatei (anii de neutralitate au fost ani ai afacerilor cu ambele tabere), se credea că un alt Război nu ne va mai prinde nepregătiți.

Aiurea!
A venit al doilea Război Mondial.
Iată ce spunea Mareșalul Ion Antonescu în ședința Consiliului de miniștri din 9 septembrie 1941:

«Războiul a scos în evidenţă lipsuri mari. Cu toate eforturile pe care le-au făcut predecesorii mei şi cu toate sforţările mele, timpul a fost foarte scurt şi chiar comenzile făcute n-au dat rezultate, pentru că n-au putut fi livrate toate materialele. Nu putem apăra ţara cu o Armată care nu este dotată din toate punctele de vedere, ca să poată avea şansa cîştigării războiului.

Unităţile de prima linie merg cu motoare, iar coloanele de aprovizionare din urmă vin cu boii. Or, nu se poate merge cu boii la război: şi dv. ştiţi că avem şi astăzi unele coloane care merg cu boii. Şi atunci, toate avantajele pe care le aduc motoarele se reduc la posibilităţile de transport ale boilor. Cheltuim bani cu tancuri, cu autocamioane, pentru ca pe front coloanele de aprovizionare să fie trase de boi. Pînă cînd nu motorizăm toată Armata, nu putem trage beneficii de pe urma motorizării pe care am făcut-o pînă acum, pentru că capetele coloanelor nu pot fi urmate cu aceeaşi viteză de cei din urmă.

Ţara trebuie să facă sacrificii pentru Armată. Lucrul acesta trebuie spus, sub o formă sau alta. Dacă ţara nu înţelege, cei care au răspunderea viitorului ţării trebuie să recurgă la măsuri adecvate. Astăzi sîntem nevoiţi să sacrificăm oameni mai mulţi decît ar fi fost normal, pentru că n-am fost în stare să scoatem la timp bani pentru înzestrarea Armatei. O Armată, cu cît are mai multe mijloace motorizate, cu atît face sacrificii mai reduse de sînge. Rezultatul se vede în fiecare zi pe front, din luptele pe care le dau germanii, alături de noi. Pentru o operaţie în care cad de la noi zece oameni, la germani se pierde un singur om. Şi domnii care sînt vinovaţi de această situaţie stau la aer curat, pe înălţimi de munte şi la moşii, ca să roadă ce au strîns. Nu poate nimeni să-i tragă la răspundere, pentru că sînt ascunşi peste tot. Nici nu e momentul s-o fac şi nici nu vreau să-mi pierd timpul acum cu astfel de măsuri. Totuşi, avînd răspunderea viitorului şi făcînd experienţa războiului, am datoria să nu las succesorilor mei aceeaşi situaţie, pe care mi-au lăsat-o mie predecesorii.

Aceasta este o problemă destul de serioasă, pe care ţineam s-o pun în faţa Consiliului, pentru că, trăind zilnic pe cîmpul de luptă, am putut să-mi dau seama de greutăţile imense, de pierderile pe care le avem şi de cheltuielile mari pe care trebuie să le facem pentru războiul acesta, din cauza neprevederii noastre şi din pricina dezarmoniei mijloacelor de luptă.

Faptul acesta ne provoacă şi mari cheltuieli, domnilor. Dacă am fi avut mijloace moderne de luptă, am fi ajuns la Odessa într-o săptămînă. Megînd încet, am dat inamicului răgaz să se organizeze. Şi acum, trebuie să întrebuinţăm mai mult armamentul, să cheltuim mult mai multe muniţii şi să uzăm mereu motoarele avioanelor, şi la toate acestea se adaugă şi sacrificii enorme de sînge.
Deci, iată pagubele războiului, datorate unei concepţii greşite, care a durat 20 de ani de zile, în ceea ce priveşte organizarea şi înzestrarea Armatei.»”