– Pentru ce ați ales pictura și nu muzica?
– Cu muzica nu am nici o legătură, îmi place doar s-o ascult. De fapt, îmi plăcea literatura, am avut și câteva încercări de proză. Când eram mică, citeam mult, îmi plăceau clasicii ruși. Acum, dacă stau și mă gândesc, îmi plăceau mult descrierile, mai ales cele ale lui Șolohov. Îmi plăceau mult picturile, cumpăram albume, eram fascinată de Șișkin și Aivazovski. Îi consideram pe pictori ca fiind cei mai fericiți oameni, nici nu-mi trecea prin minte că aș putea să pictez și eu.
Am stat mulți ani în Grecia și treceam aproape zilnic pe la galeriile de artă să admir superbele lucrări ale artiștilor greci (E. Iliopoulou, M. Garoudis, E. Zahos, Haralambos, Mastoras, Kolokithas). Într-o zi mă uitam la o emisiune cu Bob Ross și atunci s-a produs un declic. A doua zi mi-am luat tot ce îmi trebuia și așa a început drumul meu în artă.
Între timp lucram cu energiile (Reiki, Karuna Reiki, Reconectare etc.) care sigur m-au echilibrat și m-au ajutat să mă descopăr, să îmi dezvolt intuiția.
– Care sunt temele preferate în pictură?
– Îmi plac peisajele, marea, florile, tot ce este legat de natură. Acum privesc natura cu alți ochi. Stau în Ovidiu și văd zilnic răsăriturile și apusurile pe lac, sunt magie adevărată.
– Preferați lucrările pe dimensiuni mari sau mici?
– Prefer lucrările mari, dar am început să fac și mici.
– Ce ne puteți spune despre dumneavoastră, dincolo de dimensiunea artistică?
– Sunt dobrogeancă, de meserie am fost asistent medical. Mi-a plăcut să am grijă de oameni, să-i ajut. Am deschis un cabinet de fizioterapie dotat cu aparatura moderna, printre primele din Constanța.
Lucram mult, dar aveam și satisfacții mari. La un moment, dat am hotărât să fac o schimbare majoră și să am mai mult timp pentru pasiunea mea, dar nu întru totul, pentru că acum mă ocup și de nepoțica mea Milena, care este cel mai mare admirator al lucrărilor mele.
– Unde vă vedeți peste 10 ani?
– Nu știu să vă spun, dar dacă îți trăiești frumos prezentul, îți clădești viitorul. Sigur o să am mai multă experiență, o să încerc și alt gen.
– Ce transmiteți oamenilor care au remarcat picturile dumneavoastră.
– Nu o să vă vină să credeți, dar pe mine m-a ajutat pandemia pentru că în această perioadă s-au făcut multe site-uri de artă românești și străine în care am expus lucrări și unde văd zilnic lucrările altor pictori. În primul rând, țin să le mulțumesc din suflet tuturor celor care îmi dau like-uri și apreciază lucrările mele. Oamenii sunt receptivi la frumos, în funcție de emoțiile pe care le simt dau și aprecierile.
– Cum a fost, concret, anul 2021 pentru dumneavoastră ?
– Am încheiat anul cu destule lucrări care s-au bucurat de apreciere.
– Ce vă doriți pentru 2022?
– Sper ca noul an să fie mai bun pentru toată lumea, să avem parte de toate libertățile, să fim sănătoși și să ne bucurăm de viață . Am citit că va fi un an foarte bun pentru cei care își urmează pasiunile, se pare că mă încadrez în acest tipar . Pentru mine, îmi doresc un an cu trei “i”- iubire, inspirație și intuiție – să mă ajute să aduc bucurie în sufletul oamenilor.
Multe salutări de la mare tuturor iubitorilor de artă și mult succes în realizarea noilor proiecte!
– Și noi vă dorim tot așa! Felicitări pentru pictura dumneavoastră. Să ne revedem sănătoși!
După dialogul cu un om care a stat mai mulți ani în Grecia, semnez și eu cu un nume de rezonanță în cultura elină – Aristotel.
Lasă un răspuns