Măria Sa, Documentul

Inaugurăm rubrica de față, mai ales, ca reacție la recrudescența „luptei împotriva nostalgicilor”, care, într-o formă sau alta, și-ar exprima regretul că au apus vremurile antedecembriste și, în acest context, l-ar evoca în termeni pozitivi pe Nicolae Ceaușescu. Avem de-a face – și în acest caz – cu încă o tentativă de rescriere a istoriei. În loc de analize calme, obiective, bazate în special pe documente, protagoniștii noii campanii recurg la omisiuni, la falsuri după chipul și asemănarea unui „campion” în materie pe numele lui Vladimir Tismăneanu. În ceea ce ne privește, vom publica documente de arhivă cu foarte scurte comentarii atât cât va fi strict necesar pentru situarea evenimentelor în timp și spațiu și pentru clarificarea unor teme de incontestabil interes public, chit că va fi vorba despre vremuri mai mult sau mai puțin îndepărtate.

De două ori 73 de ani

Astăzi, 5 martie 2026, se împlinesc 73 de ani de la moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin. Cel numit „părintele popoarelor” sau, la polul opus, „unul dintre cei mai mari criminali din toate timpurile” avea – la deces – 73 de ani. Credem că este de prisos să subliniem că dispariția fizică a lui Stalin a provocat un cutremur planetar, cu nenumărate consecințe care se prelungesc, într-un fel sau altul, până în prezent. La funeraliile care au avut loc la 9 martie 1953 a participat și o delegație română condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Din delegație a făcut parte și Nicolae Ceaușescu, pe atunci șeful Direcției Politice Superioare a Armatei. Peste câteva zile, la 12 martie 1953, s-a desfășurat o ședință a Biroului Politic al CC al Partidului Muncitoresc Român, ședință prezidată de Gheorghiu Dej. Pe ordinea de zi era înscris un punct referitor la „eternizarea memoriei tovarășului I.V. Stalin”. Redăm cel mai important fragment din stenograma ședinței:

„Tov. Gheorghiu-Dej: În general, aş vrea să spun să nu pornim cu o ploaie de denumiri de pe acum, că asta poate chiar să micşoreze importanţa gestului nostru, ci treptat să se facă aceasta. Astfel va constitui şi o preocupare în timp şi aceasta este mult mai sănătos decât de a veni deodată cu toate. Cred că este mai bine aşa. Acum să luăm câteva mai importante, după aceea iarăşi venim cu câteva. Să fie un fel de plan pentru noi. Academia R.P.R. nu cred s-o spunem, nici Sovromtractor (se propunea să li se dea numele lui Stalin – T.B.), să nu ne grăbim. (…) Nu întotdeauna când lumea urlă tare şi bate din palme şi îţi lasă impresia că nu mai poate de dispoziţiile şi directivele noastre, este şi sinceră în totalitatea ei. Sunt oameni numeroşi care se mai prefac. Trebuie să fim atenţi la lucrurile acestea.

Tov. Borilă: Să nu avem surprize cu colhozurile ca la Călăraşi, ca să vină că vor să iasă din gospodărie.

Tov. Gheorghiu-Dej: Foarte just, trebuie să fim foarte atenţi.

Tov. Chişinevschi: E propusă cea mai fruntaşă gospodărie colectivă.

Tov. M. Constantinescu: Şi care are vechime, e închegată.

Tov. Gheorghiu-Dej: Mai bine o gospodărie agricolă de stat. Nu întotdeauna ai simţul că propunerile care vin de jos sunt rezultatul unei frământări a maselor. Sunt uneori şi elemente străine care vor să determine anumite stări de lucruri şi după aceea, să înceapă să lucreze. Eu această părere aş exprima-o. Dacă sunteţi şi voi de acord? E justă? (Toţi tovarăşii sunt de acord). Noi să luăm o hotărâre principiala, iar în ce priveşte practic, să luăm câteva din acestea, urmând ca ulterior când vom cunoaşte bine o propunere, alta, o vom studia, controla, cu mare grijă să facem lucrul acesta”.

În oglindă

Peste 12 ani, la 19 martie 1965, a încetat din viață Gheorghe Gheorghiu-Dej. Bineînțeles, conducerea Partidului s-a preocupat și de „eternizarea memoriei” celui care a condus România vreme de aproape două decenii. La Plenara CC al PMR  din 22 martie 1965, după funeralii, s-a pus în discuție un document consacrat „etenizării memoriei tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej”. Mai mulți participanți s-au întrecut în a face tot felul de propuneri, însă Nicolae Ceaușescu (de acum, e adevărat, provizoriu, șeful suprem al Partidului) a tăiat acest elan găsind o formulă abilă, respectiv a anunțat că „lista de propuneri este deschisă în perioada următoare”. Întrucât se vehicula ideea ca trupul neînsuflețit al lui Dej să fie îmbălsămat, Nicolae Ceaușescu i-a dat cuvântul lui Ion Gheorghe Maurer.

„Tov. Gheorghe Maurer: Este de nediscutat că ceva trebuie făcut pentru a înfățișa ceea ce Gheorghiu-Dej a fost și trebuie să continue să fie și să rămână în mintea și sufletele noastre. Dacă ne gândim la această treabă, apare cu totul nerațional că mumificarea aceasta să poată constitui exteriorizarea valorii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în ceea ce în fapt este vie, dinamică activă. Nu putem face ca imaginea acestui cadavru să apară tot ceea ce a reprezentat ca trăire Gheorghiu-Dej. Aceasta este  limpede.

Eu am văzut de mai multe ori pe Lenin la Moscova (în Mausoleu – T.B.) vă mărturisesc că, în afară de mai multă curiozitate și multă rezervă, ca să nu zic repulsie, imaginea aacestui cadavru mumificat nu mi-a produs. N-am putut desprinde nimic din măreția lui Lenin mai mult decât atât, fiecare dintre noi a avut ocazia să vorbească cu tovarășul Gheoghiu-Dej în viață despre acesta. Și eu, și ceilalți tovarăși l-am auzit asupra ce înseamnă acest fel de a cinsti activitatea unui om care urmează să fie cinstită. Nu odată a caracterizat acest lucru ca o sălbăticiune, care se adresează unor oameni de nivel excepțional de scăzut pentru că ce poate reprezenta un cadavru, numai faptul că la atâta vreme după moarte reușește să-și păstreze oarecum existența.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Cred că cele arătate de tov. Maurer sunt foarte clare, tovarăși. Este bine cum gândește Biroul Politic? Vreți să punem la vot?

(toți tovarășii spun că nu este nevoie de pus la vot).

Am umbri dacă am proceda astfel pentru generații memoria tovarășului Gheorghiu-Dej, ne-ar spune că n-am ajuns la înțelegerea științifică a ceea ce trebuie să fie Gheorghiu-Dej.

Tov. Emil Bodnăraș: Să-l păstrăm în amintire cum a fost viu.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Noi îl cunoaștem din muncă și activitate; el a fost omul care, împreună cu partidul, cu clasa muncitoare, cu poporul am reușit să făurim ceea ce am făurit. Uite de ce credm că niciun alt exemplu din altă parte nu ne poate face să procedăm astfel. Acesta este singurul fel de a privi, just, partinic. Dacă suntem de acord? (toți tovarășii sunt de acord). Ridicăm ședința, tovarăși”.

Acum putem conchide. În URSS, Hrușciov l-a „demascat” pe Stalin la Congresul al XX-lea al PCUS, după trei ani de la decesul „părintelui popoarelor”. Tot după trei ani de la decesul lui Dej, noul lider suprem, Nicolae Ceaușescu, l-a „demascat” pe cel a cărui memorie s-a decis, în 1965, să fie „eternizată”. La Plenara CC al PCR din aprilie 1968, contrar luărilor lui de poziție de la începutul anilor ʼ50, Nicolae Ceaușescu i-a reabilitat (inclusiv post-mortem) pe toți cei considerați de Gheorghiu-Dej drept rivali, concurenți la funcția supremă în partid și de stat.