Marile porți și paznicii lor

Igiena înseamnă mult mai mult decât a face curățenie „lună”, a dezinfecta/steriliza totul, și a respecta cu încrâncenare niște reguli draconice elaborate ad-hoc. Igiena e strategia care se aplică oricărui sector al vieții și are ca obiectiv menținerea sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor. În pandemia de C19 frica s-a răspândit mult mai puternic și mai rapid decât virusul și a inoculat multora idei fixe de care e cazul să se debaraseze. Mulți au rămas cu convingerea că trebuie să evite cu orice preț întâlniri de gradul trei cu bacterii, virusuri, ciuperci sau paraziți. Așa ceva ar fi nu doar imposibil, ci și contraproductiv. Nu orice microorganism e patogen (cauzator de boli) și nu toți oamenii sunt predispuși în egală măsură. Putem să diminuăm însă mult șansele patogenilor de a pătrunde în organism și de a provoca boli grave. Niciunul dintre noi – cu excepția imunosuprimaților – nu e complet neajutorat și nu trebuie să tindă după un trai în condiții de sterilitate, ba chiar dimpotrivă. Lipsa microbilor ne-ar fi chiar fatală, deoarece corpul uman este un biotop în și pe care trăiesc armonios și în simbioză mii de specii de microorganisme: circa 100 de bilioane de bacterii (10¹⁴), aproape 1.000 de insecte minuscule din categoria acarienilor, vreo 70 de tipuri de amibe și, uneori, și câteva sute de nematode mici (viermi cilindrici)!

Avem de zece ori mai multe bacterii decât celule proprii, și ar trebui să le îngrijim în loc să le decimăm, fiindcă de ele ne depinde sănătatea. Ele fac parte din ceea ce numim microbiom și ne colonizează pe dinafară sau pe dinăuntru toate suprafețele care vin în contact direct sau indirect cu exteriorul: pielea, tubul digestiv, o parte din aparatul uro-genital și din tractul respirator etc. Microorganismele fac parte din prima linie de apărare împotriva intrușilor, un fel de „pe aici nu se trece!” În plus, fiecare dintre noi dispune de un minunat sistem de apărare (îi spunem sistem imunitar), care veghează cu ochi de Argus asupra sănătății. Celulele sale stau de strajă la porțile de intrare în organism, gata să recunoască orice străini de casă, să dea alarma, să-i atace și să-i neutralizeze. Cu unii dintre acei paznici de nădejde ne naștem, alții se antrenează pe parcurs, pe măsură ce vin în contact cu noi și noi germeni. Unul dintre antrenori este chiar microbiomul. Prin urmare, n-ar trebui să privăm acei „elevi” sârguincioși de „materialul didactic” dezinfectând totul. Nu-i nevoie însă ca antrenamentul să includă agenți periculoși, scopul poate fi atins și cu germeni inofensivi, așa cum sunt marea majoritate.

La „școala imunitară” se învață în primul rând cum să se deosebească ce-i propriu/inofensiv/benefic (și să fie tolerat) de ce-i străin/dăunător (și să fie combătut). De cele mai multe ori acest lucru e de ajuns să ne scape de dușmanii microscopici și așa se și întâmplă. Sunt cazurile în care de-abia dacă apucăm să ne dăm seama că am „contractat” o boală, că ne-am și revenit. Dar patogenii sunt diverși și uneori anihilarea lor necesită cunoștințe avansate. De aceea, multe celule imunitare urmează „cursuri de specializare”, ori se califică la locul de muncă, „văzând și făcând”. Asta înseamnă că mai întâi trebuie să facă cunoștință cu inamicul, ca să-l poată recunoaște data viitoare. La fiecare poartă de intrare în organism sunt plasați aceia care ar fi de cel mai mare folos locului respectiv, fiindcă nu orice microb poate pătrunde pe oriunde în organism, după cum o să vedem.

Dar și noi putem contribui la susținerea soldaților microscopici și putem reduce mult din pericolele reprezentate de invadatori. Cu condiția să le cunoaștem obiceiurile. Niciun patogen nu zboară, nu aleargă în căutare de victime și nu pândește după vreo cotitură să atace fulgerător. Noi suntem aceia care le oferim – involuntar și inconștient – oportunități. Dar tot noi le putem bara calea, ținând sub observație cele câteva porți de intrare în organism. Una dintre ele e pielea. O piele intactă (fără zgârieturi, înțepături, eczeme etc.) e o barieră excelentă de care patogenii nu pot trece decât ajutați de insecte și alți vectori (căpușe, muște, țânțari, mușcături), ori de noi înșine (tatuaje, injecții). A doua poartă, ceva mai vulnerabilă – deși dispune de multe mecanisme de apărare – e constituită de mucoase (oculară, nazală, uro-genitală, bucală). Mucoasa digestivă și cea respiratorie luptă practic continuu cu tot ce ingerăm și inhalăm. Și mucoasa uro-genitală dispune de o apărare proprie, dar toate depind și de cunoștințele noastre de igienă. Ar mai fi și calea placentară, prin care pot circula multe substanțe între mamă și făt.

Despre modalitățile prin care sistemul imunitar ne informează cu privire la reușitele și eșecurile înregistrate în activitatea pe care o desfășoară, am mai vorbit pe acest blog. Vom încerca și în această serie de articole să-i descifrăm punctual mesajele și să aflăm în ce condiții îi reușește misiunea și de ce uneori se abate de la sarcinile prestabilite. Despre cum și cât putem feri porțile de intrare, ca și despre rolul crucial pe care acestea îl au în (in)eficacitatea vaccinurilor, în pastilele viitoare.