Mark Twain despre minivacanțele românești de sărbători

O dată eliberat de cartea Zig Zag prin gîndurile lui Cristoiu (după ce-am trimis-o la editură), am și uitat-o, cum se întîmplă cu o femeie de care te-ai despărțit fără speranța unei împăcări), mi-am zis să-mi reiau obiceiul străbun de a citi de dimineață, înainte de a mă apuca de lucru, un număr de pagini, pînă acum au fost 10, acum sînt 20, din cărți de Istorie și de literatură. Pentru biciuirea inspirației am la îndemînă Publicistica lui Caragiale, scoasă de Academie. Am mai parcurs-o și chiar am mai fișat-o. N-am dat atenție notelor din final, care lămuresc goana istoricilor după cărțile poștale ale scriitorului celebru, precum și contextul în care a fost scrisă și trimisă fiecare epistolă. Acum o citesc de parcă ar fi întîia oară, avantajat cum sînt de uitucenia mea nenorocită. Am ajuns mai tîrziu ca de obicei la Birou. M-am sculat la 10 și nu la 9, am pierdut astfel o oră prețioasă de lucru, dar n-am avut încotro:
M-am culcat azi noapte tîrziu, după ce am urmărit, dînd din picoare la stepper, filmul Moise, din ciclul The Bible.

Formula tehnică e complicată. Am pus DVD-ul pe un player, am conectat playerul la un monitor și am început vizionarea dînd la stepper. La fel am făcut cu Samson și Dalila. Mi s-au părut, atît Sasmon, cît și Dalila un pic cam pătrățoși, dar am pus asta pe seama interpretului, care trebuia să fie masiv. Bag seamă însă că și Moise și femeile evreice sînt pătrățoase. Mi se spune că în filmul propriu zis sînt normali. Pe monitorul meu apar astfel, deoarece rezoluția diferă între monitor și player. Trebuie să găsesc o soluție, pentru că risc să rămîn cu imaginea unor evrei butucănoși, neciopliți chiar.
Poate că noul player îi va reabilita.

Așezat în fotoliu, la Birou, citesc primele 20 de pagini din cartea Jurnalul lui Adam și al Evei și alte povestiri, traducere din Mark Twain, apărută la Polirom în 2021. Am cumpărat cartea de la librăria din Sinaia, decis să citesc din umoristul Twain la munte, pentru înviorarea poftei de a scrie. N-am reușit. Reușesc însă acum. Uriașă dezamăgire. Cel puțin primele 20 de pagini din Jurnal nu-mi stîrnesc nici măcar un zîmbet. De unde și pînă unde umoristul Twain? Dau însă peste o formulare cu aspect de maximă, pe care mi-o notez pentru a o folosi în Jurnalul meu video ca să vorbesc despre truda românilor din minivacanța de Anul Nou de a hali pe rupte. Nu e de ici de colo să petreci românește o minivacanță (observ că în România trîndavă există doar minivacanțe nu însă și miniperioade de lucru) precum cea de Crăciun sau de Anul Nou. Să stai ore-n șir la masă pînă-ți amorțeșc picioarele, să mănînci, să mănînci într-una, nu de foame, nici de poftă, ci pur și simplu pentru a face ceva, să trăncănești cu comesenii tot felul de nerozii! Așa ceva e mai trudnic decît a sta la birou și a face socoteli sau la tejghea și a întreba clientul abia intrat.
– Cu ce vă pot ajuta?

Astfel că începutul perioadei de lucru e o binecuvîntare pentru români, o adevărată vacanță după atîta trudă a stomacului. Pentru a ilustra asta, folosesc în Jurnalul meu video, o zicere întîlnită la Mark Twain: „Cred că știu de ce-i făcută săptămîna: ca să te poți odihni după truda de duminică.”