Mârțoaga divină

Deși nu cunoaștem mare lucru nici din propria alcătuire, nici din seva mai discretă a vieții, am reușit să înțelegem, pe cât ne-a stat în puteri, ce este benefic pentru noi și ce nu. Știm, de pildă, că izolarea socială, absența contactului fizic, emoțiile negative și absurdul dăunează grav tuturor celor patru planuri de bază ale dezvoltării umane – fizic, psihic, cognitiv și comportamental. Este și principalul motiv pentru care cele mai crunte pedepse mediate pe care le aplicăm semenilor au legătură cu una sau mai multe dintre aceste categorii de măsuri. Ei bine, omenirea a început brusc să-și aplice cu sârg o serie întreagă de astfel de măsuri: elevi și studenți goniți din școli, bătrâni sechestrați în case, spitale golite în așteptarea unor armate de bolnavi (care s-au dovedit a fi pur imaginare), acumularea unor stocuri de echipament medical care nu are cum să fie utilizat vreodată, distanțare „socială” (măsurată în metri – sic!), măști faciale, restaurante și parcuri închise, orașe înecate în dezinfectant, adevăruri de bun-simț interzise, festivaluri cotidiene de știri abracadabrante și scenarii apocaliptice inepte, segregări sociale pe tot mai multe criterii, „termometrizarea” (termenul în sine e deja prea stupid ca să mai aibă vreun sens cercetarea însemnătății ori utilității actului pe care îl desemnează) la intrarea în magazine sau instituții ș.a.m.d. Despre un organism care deturnează propriul aparat de apărare pentru a-și ataca propriile celule spunem că are o boală autoimună. Cum ar trebui să se numească o manevră similară la nivelul unei comunități umane?

La nivel restrâns omenirea nu a dus niciodată lipsă de astfel de afecțiuni. Istoria e copios asezonată cu războaie civile, pogromuri, dictaturi beznatice și vânători de vrăjitoare, țărani, sclavi, persoane cu convingeri religioase ori politice diferite de cele majoritare sau oficiale, ca să nu mai vorbim de formele mai ușoare (sau mai degrabă subtile) ale acestor viroze sociale: propaganda, cenzura, intoxicarea, linșajul mediatic etc. Dar ce putem spune atunci când maladia cuprinde grosul „satului global”, inclusiv floarea cea vestită a Apusului?

Încercarea de a da un răspuns rezonabil ar trebui să plece de la știință – minunea care ne-a adus la nivelul de civilizație actual și în numele căreia circul absurdului a pus astăzi cortul peste majoritatea cetățenilor planetei. Necazul e că în 2020 știința nu mai este nici măcar ce era în urmă cu un an, când deja nu se simțea deloc bine. Ridicată până mai ieri la rang divin de călăreții ei politici și economici și venerată ca atare de grosul unei populații dezarmate cognitiv, știința a devenit azi o mârțoagă cu botniță pe post de căpăstru, plină de căpușe care îi sug sângele rațiunii și-i injectează în schimb otrăvuri. Pe mârțoaga asta călăresc capii omenirii luminate, în timp ce își mănâncă tacticos pălăria și spun tuturor celor dispuși să asculte că savurează o delicioasă friptură de vită Kobe.

Știința încă nu s-a lămurit despre ce virus anume e vorba. Da, e un coronavirus (dintre zecile sau sutele care circulă regulat de peste o jumătate de secol, de când am devenit conștienți de prezența lor) și pare să fie nou (cercetarea băncilor de sânge din anii trecuți nu a fost făcută decât în câteva locuri, unde a dat rezultate surprinzătoare). Nu poate beneficia de un tratament științific conform postulatelor lui Koch și nici nu poate fi identificat precis: testele PCR au o rată de eroare enormă pentru pretenția științificității, nu sunt destinate diagnosticării și sunt nespecifice (detectează niște secvențe ADN care pot fi generate și de alți viruși, motiv pentru care testul poate ieși pozitiv și în cazul mostrelor ADN non-umane și chiar în prezența unor fragmente de virus care se întâmplă să fie asemănătoare cu bucăți din virusul „nou”). În condițiile astea, despre ce „ucigaș” vorbim?!

Să presupunem însă că avem un portret destul de exact al inamicului. Modalitatea de tratare a mostrei ADN prelevate pentru test poate influența serios rezultatul. Testele de sânge care caută anticorpii sunt și ele destul de puțin relevante, după cum s-a dovedit în ultimele săptămâni (cel mai recent de către dr. Soo Aleman, de la Institutul Karolinska, Suedia). Nu s-au stabilit exact nici până în momentul de față forța și periculozitatea virusului. Să spui „omoară în special persoane peste 65 de ani” e totuna cu a spune că persoanele din categoria respectivă au un risc de îmbolnăvire ridicat. În același timp, căutarea unor victime din rândul copiilor, tinerilor și adulților și atribuirea decesului acestora noului virus e o întreprindere ticăloasă, atâta vreme cât se face asta „din pix”, fără stabilirea exactă a cauzelor prin mijloace specifice. Și asta ar trebui să ne dea de gândit. Inamicul poate fi (în) oricine, oricând, oricum. Cu cine luptăm?

Așa cum o să vedem în viitorul relativ apropiat în țările care o să-și mai revină cât de cât din această criză, cifrele deceselor provocate cu adevărat de acest virus sunt cu ordine de mărime mai mici decât cele vânturate astăzi, mai ales dacă se scad și victimele reacțiilor politice (internări forțate, protocoale dubioase pentru serviciile medicale) și medicale (în special tratamente aberante și ventilare mecanică) neadecvate. Și asta în condițiile în care autopsierea presupuselor victime a fost interzisă. De pildă, profesorul Klaus Püschel, șeful Institutului de Medicină Legală al Clinicii Universitare Hamburg, a încălcat dispozițiile prin care RKI interzicea autopsierea victimelor – pe motiv că e „deosebit de periculoasă” – și a trecut la treabă. Rezultatele au fost surprinzătoare! În majoritatea cazurilor astfel de știri au fost dezmințite ulterior. Dar ce mai contează? Cine citește dezmințiri? Pe cine mai interesează faptul că un anumit studiu științific – ale cărui rezultate au fost trâmbițate de toată presa – nu a putut fi reprodus sau a fost retras pentru deficiențe metodologice grave?

Probleme și mai mari găsim în zona măsurilor. Izolarea oamenilor sănătoși este o măsură absurdă, împrumutată din eseul unei eleve de liceu din America și neconfirmată de vreun studiu științific. Tratamentul cu hidroxiclorochină este blamat de zece studii și lăudat de alte zece. Ca din întâmplare, a reieșit că studiile din prima categorie sunt cel puțin dubioase – seturi irelevante de pacienți, administrarea unor doze exagerate de medicament, uneori cu potențial letal etc. Chestiunea măștilor e și mai năucitoare. Nu numai că nu există studii coerente (mai vechi sau mai noi) care să demonstreze utilitatea lor în afara mediului spitalicesc – chiar autoritățile care s-au străduit din greu să declanșeze isteria generală (în frunte cu OMS) au declarat la momente diferite lucruri diferite despre eficacitatea măștilor. Ca fapt divers, pe la începutul lui iunie „oamenii de știință” au descoperit cât de eficiente sunt aceste petece: două persoane dintr-un salon de coafură, ambele „infectate” (testate pozitiv), au avut 140 de clienți. Atât clienții cât și cei doi „bolnavi” au purtat mască. Prin urmare, deduc savanții apocalipsei, portul măștii împiedică transmiterea virusului. Raționamentul este atât de năucitor încât nu merită comentarii suplimentare.

Cam așa stau lucrurile cu știința. De altfel, se scriu deja cărți despre rătăcirile mârțoagei noastre din ultimele șase luni, care se adaugă unui lung șir de nefăcute din „glorioasele” decenii trecute. Cert este un singur lucru: în peisajul microorganismelor planetare s-a descoperit o gânganie nouă (ceea ce nu înseamnă neapărat că e nou-născută, ci doar că acum am devenit noi, oamenii, conștienți de ea!) care poate afecta grav starea de sănătate. Încă nu avem tabloul ei complet, așa că deocamdată lucrăm cu ipoteze: că atacă și organe din afara sistemului respirator (ceea face și gripa), că ar pute fi ținută la respect cu un vaccin (un vis de-a dreptul inept), că cei care au fost infectați nu mai sunt în pericol, că ne-am putea confrunta cu un nou „val” ș.a.m.d. Dar fie și numai neajunsurile enumerate mai sus ar trebui să fie suficiente pentru a ridica multe – foarte multe! – semne de întrebare oricărei persoane, indiferent de pregătire. Nu e nevoie decât de bun-simț, logică și o capacitate rezonabilă de a opera cu cifre și date. De pildă: Ce înseamnă „infectat”? Se poate dovedi (științific) că virusul în sine ucide? Sau cel puțin că e mai periculos decât panica? Ce ar trebui să credem despre un „pacient” care stă două săptămâni în spital și primește șapte aspirine? (Sunt și cazuri în care au primit mai puține, iar în foaia de eliberare s-au decontat cu generozitate medicamente pentru un sat întreg, ori s-a scris „resuscitat”!) De ce trebuie să luăm măsuri fără precedent pentru o „boală” care, chiar și după informațiile „oficiale”, produce același număr de victime ca o gripă obișnuită? Cum pot oameni care au depus jurământul lui Hipocrate să facă afirmații tendențioase ori de-a dreptul false, cu scopul de a băga spaima în populație? Ar trebui să fie aplaudați sau să li se ridice dreptul de practică?

De partea lor, autoritățile – științifice și politice deopotrivă – continuă să numere rezultatele pozitive ale testelor și să le contabilizeze, considerându-le relevante pentru starea sănătății publice. E doar una dintre raportările la fel de utile ca numărul norilor care trec pe cer într-o zi. Problemele reale apar abia atunci când autoritățile cu pricina simt nevoia să ia măsuri speciale. Aici setul de întrebări devine și mai mare și capătă o greutate deosebită: Dacă am procedat greșit de fiecare dată când omenirea a fost asaltată de un nou virus (nu ne-am pus măști, nu ne-am închis în case etc.), cum de mai suntem astăzi în viață? Până când o să purtăm măști? De ce se raportează ca noi cazuri testele repetate? Care este rațiunea pentru care toate eforturile sistemelor de sănătate sunt concentrate împotriva unui dușman care devine insignifiant odată ce e pus în galeria celor cu care ne confruntăm astăzi? De ce sunt stimulate financiar spitalele pentru fiecare „pacient Covid”? Cine răspunde pentru privarea de liberate a câtorva miliarde de oameni? Dar pentru pierderile efective de vieți din viitorul apropiat care o să aibă drept cauză „măsurile salvatoare”? De ce ar trebui să luăm în seamă (în mod repetat) prezicători ale căror spuse nu s-au adeverit niciodată în istorie? De ce sunt hărțuiți cei care au opinii cu totul diferite de cele oficiale? Și de ce ar trebui să impunem întregii populații a planetei să fie imună la un virus despre care avem mult mai multe ipoteze decât certitudini? Și această listă poate fi mult, mult mai lungă. La fel ca în cazul științei, lista întrebărilor legitime care fie nu au un răspuns valabil, fie au (cel puțin) unul, dar e foarte neconvenabil pentru autorii isteriei, se poate întinde pe zeci de pagini. Atât de sănătoasă e omenirea în vara lui 2020.

Ca un făcut, în ultimele luni a ieșit la iveală că mârțoaga divină are un stăpân. La nivel mondial e mai ascultat decât toți oamenii de știință și politicienii la un loc. Este intervievat de presa din lumea întreagă (pe care a sponsorizat-o cu generozitate în ultimul deceniu) și aprobat tacit de autorități. Explică tuturor, de dimineața până seara, cum stau lucrurile și, mai ales, cum o să stea. Calm, într-un limbaj de elev care abia a dezlegat tainele alfabetului și cu o gamă de rictusuri și rânjete care dau fiori oricărei persoane întregi la minte. (Găsiți pe YouTube avertismentul dumisale despre „A Doua Pandemie” în interviul dat alături de soție la US Chamber of Commerce Foundation și opriți imaginea după ce stăpânul științelor vieții spune „Trebuie să ne pregătim pentru următoarea [pandemie], și asta… Aș zice că de data asta o să primim atenția cuvenită”. Secvența cu rânjetele de satisfacție ale celor doi e grăitoare pentru potențialul diabolic al omului.) Nu are studii medicale, e renumit pentru că deține compania care a inventat „ecranul albastru” (există și bancuri pe tema asta) și pentru repetatele încercări de a monopoliza piețe de software, iar de vreo două decenii are o nouă pasiune: însănătoșirea forțată a omenirii. Totuși, semenii pe care vrea să-i însănătoșească nu sunt cei din preajmă, ci neajutorații (mai ales la figurat) din Africa și India. Iar mijlocul favorit nu e informarea, nici îmbunătățirea condițiilor sanitare ori de trai în general, ci… injecția.

Azi toată lumea e oripilată de faptul că acum aproape un secol n-a luat nimeni măsuri să oprească un descreierat să declanșeze un război cu zeci de milioane de victime, cu toate că omul a perorat un deceniu despre „spațiu vital”, „oameni superiori”, „soluția finală”, „Reichul de o mie de ani” și în general despre cum trebuie să stea lucrurile pe fața Pământului. Totuși, astăzi, când cel mai influent bogătaș al planetei spune „Pandemia I”, „soluția finală e vaccinul”, „declar deschis deceniul vaccinurilor”, „[pandemia] este ca un război mondial, dar de data asta suntem toți de aceeași parte” (sic!), „liderii ar trebui să încurajeze ascultarea”, „lucrurile n-o să revină la normal până când nu avem un vaccin pentru întreaga lume”, „s-ar putea ca adunările publice să nu mai existe dacă nu suntem vaccinați pe scară largă”, oamenii ascultă ca vrăjiți. S-ar zice că nu-i trece nimănui prin cap ce ar putea ieși dintr-o asemenea „viziune”, mai ales când nu e nimeni „de partea cealaltă”.

Tabloul sintetic de mai sus ar trebui să dea de gândit. Oamenii se nasc, râd, plâng, ajută, suferă, iubesc și urăsc, sunt buni, răi, mici, extraordinari, deștepți sau proști, idioți ori de-a dreptul cretini, se mângâie, vorbesc și ascultă, mor. În general sunt liberi și, cel puțin în momentele fericite ale istoriei (chit că, după unii, „istoria nu e tărâmul fericirii”), hotărăsc singuri ce vor să facă, să uite, să fie ori să divinizeze. Nimeni nu are dreptul să decidă în numele lor ceva din toate astea, și cu atât mai puțin să decidă cine trăiește și cine moare. Sau cum. Pentru toate astea se numesc „oameni”. Omenirea e doar o bucățică a Vieții, poate cea mai curioasă, mai pătrunzătoare, mai visătoare și mai independentă de natură. Viața nu poate fi absurdă, fie și numai din simplul motiv că absurdul e un concept al conștiinței limitate. Or, când absurdul merge până la divinizarea unei mârțoage, ce mai rămâne de spus despre demnitatea de a trăi?

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Mârțoaga divină”

  • pe vremuri, mai indepartate sau nu, puteai obtine cunoastere despre viitor.
    si acum se poate,
    dar cunoasterea despre viitor pe care matematica o disponibilizeaza e nu doar precisa, prin cunoasterea erorilor, ci si suficient de sfredelitoare astfel incit sa tinda sa puna pe masa ceea ce se numeste ‘ultimul efect’, ( care e si ‘prima cauza’ )

    aceasta tindere catre infinit a cunoasterii,
    care poata fi asimilata unui perpetuum mobile, pentru ca ea se naste din manifestarea ‘tot timpului’, adica dintr-o manifestare…perpetua,
    permite maparea viitorului, or in acest caz ceea ce mai ramane de facut e ‘manifestarea omului’.
    prin urmare vremurile sint cum sint, sint cum vor veni si vor veni dupa cum povesteste harta,
    ele sint despre ‘altom’, despre un om care tinde spre nemurire,
    despre un om care va fi imbratisat facil, pentru ca…oare citi oameni ar da…orice pentru a mai trai…uite, sa punem inca o suta de ani?!,
    prin urmare cu toate ca tendinta e de a te focusa pe vremuri, incercind sa le schimbi, …sa le faci mai bune, mai pe masura inimii omului, tema e omul. deci nu e despre Vremuri, povestea, ci despre…Om.

    in mod implacabil…Oamenii se vor manifesta, pentru ca asta le e natura.
    in mod implacabil…’altOamenii’ se vor manifesta, pentru ca asta le e natura.
    alt, adica anti, pentru ca nu mai e vorba despre om, ci despre Om, caz in care singurul alt e anti.

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Autoritățile din România excelează în morți și amenzi
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog