Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Martorii lui Iehova – sectă sau cult religios creștin?

Semnificația corectă a termenului sectă

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită, 2009), secta este o „comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie”. Acest sens al termenului este acceptat de mulți specialiști din diferite medii academice.

Sunt Martorii lui Iehova o sectă?

Nicio religie tradițională nu pretinde că ar constitui izvorul convingerilor religioase ale Martorilor lui Iehova; și nici că ar reprezenta „trunchiul” din care s-ar fi desprins „ramura” lor.
Denumirea Martorii lui Iehova are la bază declarația făcută de Dumnezeu, în cartea biblică Isaia, capitolul 43, versetele 10 la 12: „«Voi sunteți martorii mei», zice Iehova”.

Fundamentul învățăturilor și practicilor Martorilor lui Iehova îl constituie Biblia, străduindu-se astfel să țină cont de principiul biblic menționat de apostolul Pavel, în prima Epistolă către Corinteni, capitolul 4, versetul 6: „Să nu treceți peste ce este scris”.

Publicațiile lor religioase și art. 9 din Statutul de organizare și funcționare,[1] publicat în Monitorul Oficial, arată că Martorii lui Iehova îl consideră drept Conducător al lor doar pe Isus Cristos. Poziția lor este în armonie cu Sfintele Scripturi, așa cum reiese din Epistola lui Pavel către Efeseni, capitolul 1, versetele 22 și 23 sau capitolul 5, versetul 23 și din Epistola lui Pavel către Coloseni, capitolul 1, versetul 18.

În secolul I, creștinii bisericii primitive au fost catalogați drept „sectă”, unii dintre contemporanii lor considerând că aceștia s-au desprins din iudaism. De pildă, în cartea biblică Faptele apostolilor, capitolul 28, versetele 16 la 22, se arată că apostolul Pavel a fost vizitat de reprezentanții comunității iudaice locale care doreau să afle motivul arestării sale de către romani. Potrivit consemnării din versetul 22, aceștia i-au spus apostolului Pavel: „Dar dorim să auzim de la tine ceea ce gândești; că’n privința acestei secte [creștinii] ne e cunoscut că pretutindeni i se stă’mpotrivă.” (Biblia de la București; sublinierea noastră.) Totodată, datorită amplei sale activități misionare, iudeii au spus despre apostolul Pavel că este „un conducător al sectei nazarinenilor”. (Faptele apostolilor, capitolul 24, versetul 5; Traducerea lumii noi; sublinierea noastră.)

Conotația peiorativă a termenului sectă

La finele secolului al XIX-lea, criminologul italian Cesare Lombroso a început să utilizeze termenul sectă pentru a descrie grupările religioase periculoase care au comis crime sau care erau predispuse la comiterea de crime.[2] Acest sens nou a fost preluat și promovat ulterior de mass-media. În prezent, termenul trezește în mintea celor ce-l citesc sau îl aud imaginea unui grup ascuns, secret și periculos, care le cauzează prejudicii membrilor aderenți și care constituie un pericol pentru societate în general.

Reacția erudiților

Cu începere din ultima decadă a secolului al XX-lea, din cauza denaturării semnificației termenului sectă, majoritatea erudiților care susțin pluralismul religios au dat curs recomandării reputatului sociolog britanic Eileen Barker și au încetat folosirea acestuia, preferând în schimb să utilizeze sintagmele „noi mișcări religioase” sau „minorități religioase”.[3]

Sunt Martorii lui Iehova „sectă”, în sensul peiorativ al termenului?

O religie cu ușile deschise. Martorii lui Iehova practică o formă de închinare la vedere, accesibilă în mod liber oricui. La întrunirile săptămânale, fie că sunt ținute cu prezență fizică în lăcașurile de cult (denumite Săli ale Regatului), fie că sunt ținute online, prin videoconferință, poate asista oricine, fără nicio restricție, atât timp cât are un comportament civilizat și respectuos.[4]

O religie cu convingeri prezentate public. Toate publicațiile Martorilor lui Iehova sunt disponibile online, pe site-ul jw.org, care la această dată este tradus integral sau parțial în 1070 de limbi. Oricine le poate citi personal și poate analiza învățăturile Martorilor lui Iehova.[5]

O religie ce îmbunătățește viața oamenilor. Martorii lui Iehova desfășoară o activitate care le aduce foloase semenilor. De pildă, mulți oameni ajung să renunțe la vicii sau la un stil de viață dăunător  după ce aplică normele morale din Biblie.[6]

O religie care își ajută semenii când au loc dezastre. Martorii lui Iehova aplică îndemnul apostolului Pavel din Epistola către Galateni, capitolul 6, versetul 10: „Astfel, cât avem ocazia, să facem ce este bine față de toți”. Prin urmare, când au loc dezastre naturale sau calamități, Martorii lui Iehova se mobilizează imediat pentru a le acorda celor suferinzi ajutorul necesar.[7]

Martorii lui Iehova în România

Conform ultimelor statistici, la finele anului 2021, în România existau peste 40 000 de Martori ai lui Iehova.[8] Martorii lui Iehova din România, unul dintre cele 18 culte religioase recunoscute de Statul român,[9] se bucură să le vorbească semenilor lor din Biblie și să contribuie la bunul mers al comunității în care trăiesc.

„Judecați … voi înșivă”

În câteva ocazii, Isus Cristos și apostolul Pavel i-au îndemnat pe contemporanii lor: „Judecați … voi înșivă”. Ei voiau ca oamenii să tragă singuri o concluzie logică pe baza a ceea ce vedeau și auzeau cu privire la un anumit subiect. (Faptele apostolilor, capitolul 4, versetul 19; 1 Corinteni, capitolul 11, versetul 13; Luca, capitolul 12, versetul 57; Biblia Ortodoxă) Cu siguranță, acest îndemn este valabil și în prezent, în orice privință, inclusiv cu referire la cine sau ce sunt Martorii lui Iehova.

Prin amabilitatea Departamentului de Informații Publice al Organizației Religioase „Martorii lui Iehova”
Departamentul de Informații Publice
Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”
021 302 75 03, (+4) 0770 315 146
birouldeinformatiipublice.ro@jw.org
Strada Orzari 29-31, Sector 2, București, 021552
Web: https://www.jw.org/ro/stiri/jw/


 

[1]  http://www.arhiva.culte.gov.ro/_site/culte/library/files/biserici/statut_organizatia_religioasa_martorii_lui_iehova.doc

[2] https://bitterwinter.org/the-anti-cult-movement-1-cults-or-sects/

[3] https://bitterwinter.org/the-anti-cult-movement-1-cults-or-sects/

[4] https://apps.jw.org/ui/M/meeting-search.html#/weekly-meetings

[5] https://www.jw.org/ro/biblioteca/

[6] https://www.jw.org/ro/martorii-lui-iehova/experiente/biblia-schimba-viata-oamenilor/

[7] https://www.jw.org/ro/martorii-lui-iehova/activitati/ajutor-pentru-comunitate/

[8] https://www.jw.org/ro/biblioteca/carti/raportul-pentru-anul-de-serviciu-2021/2021-tari-teritorii/

[9] http://culte.gov.ro/?page_id=57


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Martorii lui Iehova – sectă sau cult religios creștin?”

  • FELICITARI pt acest articol. Am observat profesionalismul acestui jurnalist. Din pacate pirini jurnalisti astazi isi fac meseria cum ar rrebui. Un jurnalism adevarat trebuie sa: informeze, nu sa faca propaganda sau sa calomnieze, un jurnalism adevarat nu prezinta in mod denaturat faptele sau evenimentele. Domnul Cristoiu a dat dovada de adevarat profesionalism, se vede ca isi face meseria cu pasiune si nu doar pt banii cum observ in ceilalti colegii ai sai. Tot respectul pt el ca persoana si munca sa. ??? Multa sanatate si fericire !

  • Este complet gratuită afirmația urmatoare „Nicio religie tradițională nu pretinde că ar constitui izvorul convingerilor religioase ale Martorilor lui Iehova; și nici că ar reprezenta „trunchiul” din care s-ar fi desprins „ramura” lor”. 90 procente din doctrina Martorilor lui Iehova aparțin mișcării Adventiste a anilor 1800

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *