La toate radiourile, moderatorii Matinalurilor se străduie să fie cît mai bine dispuşi pentru că naţiunea, demult trezită şi pornită la serviciu, să înceapă lucrul cu poftă de muncă. Pe vremuri, angajatul trebuia astfel tratat pentru a contribui la propăşirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Acum, el trebuie să fie perfect limpede la cap, arzînd de nerăbdare să-şi pună în mişcare energia strînsă peste noapte, pentru a contribui la propăşirea profitului multilateral al patronatului.
Gîndesc asta cu un sector al minţii mele, unul îngust şi colateral. Restul e întors în timp cu cinci secole în urmă.
S-a făcut şapte.
Întunericul din cameră a lăsat locul unei lumini strepezite, aşa cum o filtrează jaluzelele.
Peste drum, la Compania de publicitate, au venit angajaţii. Nu numai că au venit, dar şi-au găsit prilejul să iasă pe balcon, la o ţigară.
Trece un automobil lansînd rachete sonore din ţeava de eşapament.
Deasupra, vecinul s-a trezit şi umblă încolo şi încoace.
Podeaua scîrţîie.
Prin ţevile de canalizare apa se aruncă orbeşte cu capul în jos, ca şi cum ar vrea să se sinucidă prin zdrobire.
Lumina veiozei e deja inutilă.
Deşi ochii mi s-au împăienjenit de atîta citit, parcurg pe nerăsuflate capitolul despre Bothwell.
Stefan Zweig are în el ceva de autor de telenovelă. Explicabil de ce vede în relaţia dintre Mary Stuart şi James Hepburn (conte de Bothwell), la început, de amantalîc şi apoi de căsătorie, expresia unei pasiuni devastatoare a lui Mary Stuart.
Nu exclud de tot dimensiunea pasională a relaţiei ce-i va aduce lui Mary Stuart sfîrşitul ca Regină a Scoţilor. Dacă socotim adevărată povestea cu violatul, nu-i exclus să fie vorba de o patimă sexuală, stîrnită în femeia cu simţurile adormite de virilitatea unui mascul.
Stefan Zweig nu răspunde totuşi la o întrebare:
De ce după întîlnirea de la Carberry Hill (15 iunie 1567), cînd Bothwell şi Mary Stuart se despart, nu vom întîlni, în nici un rînd scris de Regina detronată, pînă la moartea sa prin decapitare (8 februarie 1587), timp de două decenii, vreun suspin după copleşitorul amant?
Pasiunii năuce de tip sakesperean, atribuite lui Mary Stuart, îi prefer (acum, pe la şapte şi ceva dimineaţa, zdrenţuit de noaptea nedormită) o pasiune mult mai copleşitoare: cea a Puterii.
3 comentarii pentru articolul „Mary Stuart, căreia i se taie gîtul”