Mary Stuart e singură în Scoţia vremii sale.
Singură prin credinţa sa catolică într-o ţară înflăcărată de protestantism.
Singură ca femeie pe tron într-o lume de bărbaţi pentru care femeia trebuie să fie doar amantă sau nevastă.
Singură deţinătoare a Puterii într-o lume de lorzi rebeli, roşi de nevoia de Putere.
Bărbaţii din viaţa ei (cu excepţia primului, Regele Franţei) sînt, înainte de toate, aliaţi în bătălia pentru putere. Nici aceştia, începînd cu Darnley şi termind cu Norfolk nu împart patul cu ea doar de dragul nurilor ei zurlii.
Fiecare vrea Putere.
Cel de-al doilea bărbat, deşi mălai-mare, se supără văzînd că prin căsnicie n-a ajuns Regele de facto al Scoţiei.
David Riccio, secretarul italian, înfloreşte plenar în prestaţii de aroganţă şi înfumurare din clipa cînd ajunge favoritul Reginei.
Cu Bothwell relaţia nu e doar de amantlîc. E şi o relaţie de Putere. Mary Stuart are nevoie de el în confruntarea cu lorzii şi baronii scoţieni. Bothwell are nevoie de ea pentru a da cu tifla colegilor lui de clasă sus-pusă.
E un gînd care chiar dacă mi-a venit acum, cînd stau lungit în pat, în timp ce jos, în stradă, doi şoferi de microbuz din Basarabia, veniţi la Bucureşti cu Nataşe jinduitoare de paşaport, care să le faciliteze facerea trotuarului în Occidentul Luminat, se ceartă pentru un loc de parcare.
Strada de sub ferestrele mele e celebra Nicolae Iorga, strada Paşapoartelor. Cînd vin de la Bibliotecă, pentru a trimite editorialul la ziar, mă strecor cu greu printre microbuze ale căror uşi larg deschise lasă să se vadă Nataşe răscrăcănate, ciripind în limba dulce moldovenească la telemobile cu Ivanii de la Chişinău, foşti Ioni.
Mie însă nu la scandalul din stradă îmi stă gîndul, ci la constatarea că în lumea medievală, dar şi mai tîrziu, n-am întîlnit la Curţile Regale iubiri, ci chelfăneli pentru Putere. Căsniciile sînt în exclusivitate alianţe politice. Să zicem că asta vor părinţii. Nici fii şi fiicele însă nu văd altfel căsătoria decît ca un mijloc de a-şi lărgi sau măcar consolida stăpînirea asupra unei bucăţi de pămînt.
S-a făcut deja 8.30.
Mă apropii de finalul telenovelei sîngeroase de acum cîteva secole şi ceva:
Decapitarea lui Mary Stuart.
Cînd de dincolo, din birou, îşi fac loc cu greu, prin zvonurile diurne ale străzii, bătăile orologiului anunţînd ora 9, Mary Stuart e deja fără cap.
Iar eu, cu noapte, fără o oră de somn.
3 comentarii pentru articolul „Mary Stuart, căreia i se taie gîtul”