Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Masterplanul lui Nicușor a prins contur : În Noul București te călești

– Aaaaa! Ooooo! Uuuuuu!
Dulapul wenge de lemn masiv de la bunica se zgâlțâia din toate încheieturile. În cameră, întuneric. Umerașele subțiri de la spălătorie zdrăngăneau la fiecare oftat zgomotos.
– Nicușor, hai afară! Trebuie să pleci la muncă!
– Aaaaaa! Uuuuuuu!
– Dar ce ai, dragă? Ieși odată!
– Nu pooot! Nu pooot! Nu pot pleca la primărie! E pandemia asta nenorocită! Moare lumea, e nenorocire! Nu ies! A venit și frigul!
– Nicușor, vino-ți în fire! Ai un destin, ești un salvator! Pleacă odată, vreau să schimb hainele de vară din dulap cu cele de iarnă, ce naiba! Tot pe capotul meu stai? Și adu tricoul ăla de campanie să șterg praful cu el.
Nicușor își privește dulapul cu disperare pentru ultima oară înainte să iasă pe ușă.
Nu este corect, era liniștit. Ce îl așteaptă la primărie?
“ Dosarele alea care umplu biroul de anul trecut. Imprimanta pe care am reparat-o a nu știu câta oară. Așa ratez toate apelurile, și de la PNL și de la Cotroceni, mereu se strică imprimanta, n-am de ales. Cumva trebuie să treacă timpul, nu? “
Dar niciun colțișor de refugiu.
“Aș lua măcar umerașele în birou, mă mai liniștesc când le văd. Gata! Asta e! Sunt un salvator. A mia oară mă salvez pe mine însumi! Duc dulapul la primărie! “
Peste 30 de minute, în biroul de la etajul 1 e liniște. La fel de liniște ca înainte să vină primarul.
Polițistul local înjură în gând: “ Mi-a rupt spatele nenorocitul de dulap! Nici nu mă pot opera, cică nu sunt urgență medicală, e doar o hernie, o duc pe picioare, deja îmi amorțește dreptul, dar lasă, bine că n-am covid, să fiu sănătos să duc hernia asta!”
Secretara abia soarbe din cafea, să nu se audă. Pe de-o parte, din respect. “ Tot e bine că a venit pudelul. Poate azi semnează ceva, mucegăiesc negru dosarele alea și ne îmbolnăvim aiurea de plămâni. Cu covidu’ ăsta doar mucegaiul lipsește! O să ajungem în spital! Stai, ce spital, că nu ne primește.”
Pe de altă parte, din frică.
“ Acuși iese din birou și iar îmi taie 15 minute din program că beau și eu o cafeluță. Cum ne vede, nene, numai pe noi, că lui trebuie să-și taie tot anul! Conform regulamentului intern, semnat de el. După aia gata, iar n-a mai avut pastă în pix o lună. Ce-o face, frate, singur în birou?”
Telefoanele din cabinet sună în draci. Secretara mai trage cu ochiul la ele, dar nu se agită. Primarul nu răspunde, ea de ce să o facă? Sunt pe mute, nu deranjează pe nimeni. E suficient televizorul, pleacă în fiecare zi acasă ca după un film de groază cu toate știrile astea cu covidul.
În birou, un țânțar de astă vară bâzâie zgribulit pe lângă ușile dulapului. Trebuie să găsească o intrare la căldură, i-au înghețat picioarele de tot. Oricum, a fost un an super! Îi vine să danseze când își amintește, dar tremură ca afară. I-a supraviețuit toată familia, au supt tot anul, ce s-au mai distrat când veneau mașinile alea care dădeau cu abur, cică să-i extermine! Ha, ha, ha, păi dacă au început abia după câteva luni de la sfârșitul primăverii, a crescut neamul ca-n povești, că n-au mai contat un leșinat, doi, acolo.
Din dulap se aude un oftat înăbușit. Nicușor se frământă, nu stă confortabil așa, cu umerașele goale, fără tricouri, cămăși și șorturi cadrilate. “ Aș fi putut să aduc aici hainele de vară, de ce m-oi fi grăbit? Așa salvam și tricoul de campanie să ajungă cârpă de șters praful. Eh, dar, până la urmă, ce făceam cu el? Poate îl mai purtam la țară, să nu mă vadă Rareș cu Ludovic în poză că iar mă face să plâng.”
Telefonul îi vibrează în buzunar, e soția.
– Nicușor, m-au disperat aștia care te sună, nu pot să dau cu aspiratorul. S-au prins demult că lași telefonul ăsta acasă și mie n-au ce să-mi facă. Te sună tot guvernul, da, fostul guvern, și nu mai e Ludovic să vorbească frumos. Nu mă mai ia nimeni cu “ scumpă doamnă”, zic fără să mă salute “ Cât mai stă dispărut Nicușor? Scoate-l din pământ acum și zi-i să răspundă!” Ce nesimțiți, nu ca Ludovic… Și de când a venit șoferul să ia dulapul, m-ai lăsat cu hainele de vară pe pat și cu alea de iarnă în saci. De ce spunea omul ăla că e chestiune de viață și de moarte? În fine, trimite dulapul acasă, nu-ți dai seama că tot aici ajungi?
Cu broboane de sudoare pe frunte, Nicușor închide telefonul. “ Câtă lipsă de bun simț! Când vor realiza oamenii ăștia că dacă nu răspund la telefon înseamnă că am treabă, nu pot vorbi? Moare lumea, e nenorocire, și ei vor să stau la telefon! Chiar acum gândeam un proiect perfect pentru noul București! Pentru supraviețuitori! E adaptat de la talibani, dar eu mă gândeam de un an. Am auzit că vor să dezvolte turismul în Afganistan? Ce???? Păi Bucureștiul e mult mai ofertant: acuși depășim incidența 13, ghinion, la ATI nu e nicio șansă, spitalele primăriei am eu grijă să fie închise, ăla modular din Pipera, mânca-l-ar bălăriile, și-a adus iar Firea aminte de el și mă forțează ministrul sănătății, altfel pentru mine era limpede: scapă cine are dulap. În case e frig de-nțepenești. Și na, acu îmi vor mulțumi turiștii că parcurile sunt o junglă! Masterplanul meu a prins contur : În Noul București te călești. De ce să faci turism extrem la Kabul? De acolo mai scapi, te mai înțelegi cu talibanii.”
Suflă pe peretele dulapului să se ducă așchiile și șterge grijuliu locul cu buricele degetelor. După un an de mandat, opera primarului va dăinui pe veșnicie (sau până ajunge pe foc dulapul wenge, de la bunica) : O inimă cât un pumn dă viață scândurilor. Sub ea, strălucește scrijelit în lemn numele creatorului: Nicușor.

Pamflet. Ligia Enache


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Masterplanul lui Nicușor a prins contur : În Noul București te călești”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog