Măștile sub care se ascunde dușmanul de clasă

Unul dintre cele mai grave aspecte ale tezei Lupta de clasă se ascute pe măsura înaintării spre socialism, impusă întregului lagăr socialist de un Stalin tot mai suspicios pe măsura degradării fizice și intelectuale, e reprezentat de credința că dușmanul de clasă se ascunde sub măști neutre, dacă nu chiar amicale, în timp de Partidul se confruntă cu strecurarea dușmanului în rîndurile sale. La titlul de capodoperă a literaturii despre măştile sub care se ascunde duşmanul de clasă poate concura poezie Patronul de Maria Banuş.

Citată în toate bilanţurile dedicate succeselor din noua literatură, trecută în manuale, recitată la serbări, poezia merită reproducerea în întregime:

„Din jilţ adînc, din jilţ pufos
S-a ridicat un domn verzui.
Avea un frac de mort luxos
Şi ochii stinşi şi prea sătui.

«Mi-aţi spus din fabrică să plec.
Mi-aţi zis: tîlhar. Călău, mi-aţi zis.
Şi arme n-am decît un cec.
Poate cu cecul v-am ucis?

Eu, nemilos? Eu, un gingaş!
Cînd văd un prunc rahitic, fug.
Port oare chip de ucigaş,
De om care jupoi şi sug?

Nici în grevişti, pe vremuri grele,
N-am tras. Dar oare-aş fi putut?
Răcani în sdrenţe şi-n obiele
Făceau ce trebuia făcut.

(Foc. Morţi. Rezistă. Nu se lasă.
O, de-aş putea să mă calmez)
Făceam lumina mică-n casă
Şi îmi puneam un vals vienez.

Dar iar mă turbura ministrul:
«Ce facem?» – «Reprimăm», gemeam.
Plîngea în mine valsul, tristul,
Şi reprimam, şi reprimam…

N-a fost uşor, o viaţă-ntreagă
În slujba ordinei să fiu.
Dar cu conştiinţa nu-i de şagă.
De ce m-aţi alungat, nu ştiu».

El tace. Îl privesc cu ură.
Ochiu-i sticleşte stins, pustiu.
Fracul, perfect ca tăietură,
Cuprins de-un tremur, pare viu:

«Nu-s mort, s-o ştii. Par mort, dar nu-s.
Nici singur nu-s. Mulţi domni în frac
Mai au cîte ceva de spus
Deşi se-afundă-n jilţ şi tac.

Am fost blajin, am fost prea bun.
Azi sînt în stare de orice»…
Vorbise mult. Acum tăcea.
Un leş verzui părea că e.

«Gingaşe domn, îţi mulţumesc,
Îţi mulţumesc c-ai apărut.
Furat de muncă, uit, greşesc
Şi cred c-ai putrezit demult.

Azi ştiu că duhul tău nu doarme,
Că porţi pistolul sub gheroc,
Dar fii pe pace, avem arme
Şi ac de fiece cojoc».“

(Maria Banuş, Patronul în vol. Poezia nouă în RPR, ESPLA, Bucureşti, pag. 20-21).

Lectura ne explică într-un fel succesul deosebit de care s-a bucurat poezia în epocă.
Deşi concretizare a unei teze negate în perioada destalinizării, poezia se deosebeşte de alte producţii pe aceeaşi temă.

Talentul celei care debutase cu Ţara fetelor îşi spune cuvîntul în portretul făcut patronului, menit a declanşa în conştiinţa cititorului alarma de tip poliţist.
Absenţa violenţelor de limbaj și o oarecare cantabilitate fac textele uşor de memorat şi, prin asta, uşor de recitat la serbări şcolare.
Debutul are rostul de a semnala pe scurt situaţia social-politică a patronului, putrefacţia în planul Istoriei („domn verzui“, „mort luxos“), epuizare în spaţiul public („ochii stinşi“).

Imaginea cultivată de literatura perioadei e una caricaturală, menită a identifica duşmanul de clasă după înfăţişarea fizică. „Patronul“ face excepţie de la această schemă. E elegant, manierat, nu ucide cu mîna lui, are oroare de violenţă. Noutatea adusă de Maria Banuş nu-şi are cauza în voinţa de a polemiza cu imaginea clişeu, ci în ambiţia de a avertiza asupra unui gen de duşman de clasă deosebit de primejdios. E duşmanul cu înfăţişare de domn, în realitate un ucigaş.

După ce plăteşte tribut partinităţii („îl privea cu ură“), poeta îl obligă pe duşman să se autodemaşte („«Nu-s mort, s-o ştii. Par mort, dar nu-s»“). Polemica politico-ideologică cu cei ce cred că duşmanul de clasă a murit sub loviturile democraţiei populare e mai mult decît evidentă.

Transpunînd liric teza duşmanului de clasă a cărui ură creşte pe măsură ce se înaintează spre socialism, poezia se vrea un avertisment sub semnul tezei „Duşmanul nu doarme“. Erou liric tipic, autoarea îşi dă seama că, luată cu munca, a uitat, greşind astfel. Un duşman de clasă care „sub gheroc“, sub redingotă, adică, sub înfăţişarea elegant, poartă „pistolul“, ceea ce-l face mult mai primejdios decît duşmanul identificabil de la prima privire.