Agenția de evaluare financiară S&P a înrăutățit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă și a confirmat calificativul la „BBB-”, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor>

Maximus. A muri de rușine!

A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit, e cea mai mare depravare! (Aristotel)

Rușinea este un sentiment existențial, o experiență universală dureroasă legată de trăirile care ne-au ieșit în cale de-a lungul vieții (umilință, neputință, slăbiciune, dependență), legată de felul în care suntem primiți, acceptați și recunoscuți de către societatea în care ne-am născut și în care trăim, o experiență de care nimeni nu este scutit.

 

Rușinea este un sentiment moral, secret și spiritual, care aparține deopotrivă moralei individuale și celei colective; ea se distinge de alte emoții prin dimensiunea sa socială, care se răsfrânge asupra identității și apartenenței individului la o comunitate.

 

Rușinea este un sentiment lăuntric, complex, care rareori apare ca un fenomen izolat; ea este alcătuită dintr-un amestec de emoții simple precum anxietatea, vinovăția, timiditatea, introversia, hipersensibilitatea, frica, nesiguranța, pudoarea, scrupulele, regretul, tristețea…

Rușinea cuprinde de asemenea sentimentul de inferioritate, de incapacitate, de incompetență, sentimentul de a fi disprețuit, înjosit, umilit sau neluat în considerare de ceilalți.

 

Rușinea, cea mai grea dintre toate emoțiile negative, este însă o emoție umană normală, un sentiment de care  avem neapărată nevoie pentru a fi cu adevărat oameni; este emoția care ne dă permisiunea de a fi umani!

 

Faptul că cel mai mare, cel mai puternic, cel mai organizat partid din România – Partidul Social Democrat – nu are un candidat propriu la Președinția României, nu este doar o premieră în istoria contemporană a Țării noastre, nu este doar ceva nemaiîntânit în cei 35 de ani de la Revoluția Română, ci este o imensă Rușine, care acoperă ca un giulgiu acest partid, transformat de conducătorii lui într-un partid de pluton, un partid mic din punct de vedere al importanței pe scena politică, într-un partid din ce în ce mai mic!

 

Faptul că PSD nu are candidat propriu la Președinția României arată o teribilă lipsă de Rușine a acestui partid; iar în acest caz, de rușine colectivă, dar nu mai puțin individuală, deși nu este obligatoriu, Rușinea este justificată!

 

Și poate că nu ar fi atât de grav dacă PSD nu ar avea un candidat propriu la Președinția României…poate exista un moment în viața oricărui partid în care niciunul dintre membrii lui proeminenți să nu-și dorească, sau efectiv să nu poată, din motive personale, de sănătate, familiale, să-și asume această imensă responsabilitate, responsabilitatea supremă de a conduce România!

 

Poate că nu ar fi o tragedie nici dacă PSD ar susține, la un moment dat, candidatul altui partid, chiar dacă acest partid este de două ori mai mic, chiar dacă acest partid te-a jignit de nenumărate ori în cel mai grav mod cu putință, chiar dacă o face chiar în momentul în care tu te oferi să-i susții candidatul la Președinția României, chiar dacă acest partid reprezintă rivalul tău cel mai periculos, chiar dacă acest partid se numește PNL, dacă ar fi vorba însă de un candidat pe care e de ajuns doar să-l vezi și să poți spune cu inima deschisă, fără echivoc că da, el ESTE ROMÂNIA!

 

Dar să-l susții pe Crin Antonescu!!! Pe Crin Antonescu!!!

Rușinea este singurul sentiment care uneori ne este impus să-l simțim: Să-ți fie rușine, PSD!

Nu știu dacă rușinea se poate vindeca, ceea ce știu însă este că se poate muri de rușine!

Bineînțeles că acest sentiment dureros este încercat doar de membri militanți, de membri activi și de simplii membri de partid PSD! Lorzii puterii din PSD nu sunt afectați de rușine, deoarece ei au de partea lor puternice interese personale, de familie sau de grup care au reușit să învingă Rușinea, astfel încât aceasta să nu-i mai poată deranja!

Despre onoare, mândrie, respect de sine în interiorul PSD…cu altă ocazie!

 

PS Rușinea, un sentiment care te face să te ascunzi în spatele cortinei…unde te vei ascunde, PSD?

 

 

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Maximus. A muri de rușine!”

  • Nu lipsa de rușine este problema ci lipsa principiilor morale. Rușinea de altfel ar trebui sa fie un sentiment care să apară după încălcarea principiilor.
    Nu politicieni rușinoși lipsesc acestei țări cu unii morali.

  • Platon la otravit pe Socrate ,nu ia fost rusine . Hoarda numita clasa politica , va muri de rusine ? Iliescu si discipolii sai au sasi faca harakiri ? Iohanis a facut Wermerzuela de unu singur ?

  • Aceasta este si parerea mea. Nu le este rusine ? Ba le este pentru ca au fost absenti in 24 ianuarie. Le era rusine. Stiau ca vor fi huiduiti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *