(Autor: Marius Niculescu)
Fotbalul este un sport care produce emoții incredibile, iar unii jucători, precum Messi sau Maradona, Gheorghe Hagi, Nicolae Dobrin, Anghel Iordănescu sau Marcel Răducanu oferă o bucurie de nedescris atunci când îi privești, prin driblingurile lor încântătoare, prin pasele lor neverosimile, prin modul magistral de execuție al loviturilor libere..
Niciun alt sport nu reflectă mai bine o națiune decât fotbalul, și aceasta datorită popularității extraordinare pe care o are acest sport, Sportul Rege!
În unele ţări, fotbalul este singurul lucru care uneşte oameni diferiţi, precum musulmanii şiiţi şi sunniţi din Irak, sau musulmanii şi creştinii din Sudan.
Ideea că o competiţie sportivă internaţională inspiră, în mod inevitabil, fraternitate – o idee avansată de baronul de Coubertin, fondator al Jocurilor Olimpice moderne – este o ficţiune romantică. Viaţa în vremuri paşnice poate fi plictisitoare, iar fotbalul este o oportunitate să experimentezi spiritul de luptă fără a risca mai mult decât câteva oase rupte.
Există naţionalism şi naţionalism sportiv; cel mai bun exemplu de naţionalism sportiv a fost finala Cupei Mondiale de Hochei pe gheaţă din 1969, când Cehoslovacia a bătut Uniunea Sovietică, la doar un an de când tancurile sovietice au intrat în Praga. Jucătorii cehoslovaci şi-au îndreptat crosele de hochei precum nişte arme împotriva ruşilor, iar victoria lor a provocat revolte antisovietice în ţară.
Naționalismul în fotbal este însă de departe, cel mai profund tip de naționalism sportiv.
O echipă națională este o reflexie a națiunii respective, ea ar trebui să reprezinte poporul în jurul căruia s-a format, să reprezinte nucleul națiunii care trăiește, muncește și se bucură în interiorul granițelor statului respectiv, din toate punctele de vedere, dar mai ales din punct de vedere etnic și rasial.
Nicio echipă de fotbal africană nu are în componența ei jucători albi, nici măcar naturalizați, pentru că aceștia nu sunt reprezentativi pentru națiunea respectivă!
Acest lucru este cu atât mai important și mai vizibil în fotbal, datorită faptului că este vorba despre…Fotbal!
Cristian Preda, în vârstă de 58 de ani, doctor în științe politice, profesor de științe politice la Universitatea din București, fost europarlamentar (2009-2019) este un om onorabil, care face parte din elita intelectuală a României, este o personalitate de seamă a societății române.
Mircea Lucescu, în vârstă de 78 de ani, este considerat unul dintre cei mai valoroși tehnicieni din istoria fotbalului românesc, deținând recordul jocurilor conduse pe banca echipei naționale, 59.
Lucescu a învățat încă din tinerețe șase limbi străine: engleză, portugheză, spaniolă, italiană, franceză și rusă. În perioada în care a antrenat în România, și-a dus deseori jucătorii la teatru și le-a cerut să citească mai multe cărți decât să meargă la restaurante, de asemenea, împingându-și jucătorii de la spate să urmeze cursuri universitare.
Gazeta Sporturilor i-a acordat titlul Antrenorul anului în România în anii: 2004, 2010, 2012, 2014 și 2021.
Este câștigător al Cupei UEFA în anul 2009 cu echipa Șahtior Donețk, performanță în urma căreia a fost decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler.
În anul 2015, Lucescu a devenit al cincilea om care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, după Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho.
Într-un interviu recent acordat Gazetei Sporturilor, profesorul de științe politice Cristian Preda a exprimat o părere personală, și anume că „fotbalul se joacă pe goluri, iar culoarea pielii nu e relevantă în privința asta”.
Politologul Cristian Preda mai spune în interviu că „echipele naționale au urmat modelul echipelor de club de mare succes, echipe care sunt alcătuite rareori din cetățeni ai unei singure țări”.
Sigur, trecând peste faptul că o echipă națională nu poate fi comparată niciodată cu o echipă de club, indiferent cât de mare succes este acesta, deoarece o echipă de club este de obicei o afacere privată și are datoria de a face orice este legal pentru câștiguri financiare cât mai mari, politologul Cristian Preda face o greșeală, esențială: echipa națională va fi formată întotdeauna, obligatoriu din cetățeni ai aceleiași țări! Nu poate urma niciodată exemplul unei echipe de club, din acest punct de vedere.
Problema nu este cetățenia, un act politic, administrativ, ci apartenența la națiunea pe care o reprezinți, din absolut toate punctele de vedere.
O echipă națională este un simbol puternic, cu care fiecare dintre noi se mândrește, și nu este rasism, ci doar bun simț ca un popor să dorească să se poată mândri doar cu fiii lui și nu cu străini naturalizați, sau născuți cetățeni ai țării respective, și care dețin astfel pașaportul necesar!i
Mircea Lucescu a declarat recent, referitor la Campionatul European de Fotbal UEFA EURO 2024 GERMANIA, că România nu a fost învinsă de Olanda, ci de o selecționată a posesiunilor Olandei!
Quod erat demonstrandum!
Mulțumesc, Mircea Lucescu!
Nu olandezii ne-au învins!
Acesta este Adevărul!
Acta Est Fabula, Plaudite!
Lasă un răspuns