Constantin Pârvulescu, cel mai longeviv comunist român, a fost unul dintre fondatorii Partidului Comunist din România, în anul 1921; a fost singurul ştab cu nume cunoscut în nomenclatura de vârf care a trăit până la desființarea partidului, ba chiar mai mult!
A fost şeful cadrelor, omul care ştia cine trebuie promovat, dar mai ales cine trebuie dat deoparte, aruncat afară din partid sau chiar trimis la canal; un fel de şef în Departamentul de Resurse Umane al Partidului.
Între 1921-1926 a urmat Școala Superioară de Partid la Moscova, iar apoi a fost încadrat ca mecanic la Uzina de Motoare și Aviație Moscova (1926-1929).
A fost Președinte al Marii Adunări Naționale și Președinte al Comisiei de Control a Partidului; în această ultimă calitate a respins, în 1950, cererea Elenei Ceaușescu (fostă Lenuța Petrescu) de a i se acorda vechime de ilegalistă din 1939; în cazul ei, Pârvulescu a dispus ca data de 23 august 1944 să fie recunoscută ca data intrării în partid.
În mai 1961 Constantin Pârvulescu a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”; ulterior în același an, a fost acuzat de „deviaționism ideologic spre dreapta”, fiind exclus din partid.
A fost reprimit însă în PCR în 1974, fără să primească funcţii, doar cu decoraţii și – asemănător altor vechi ilegaliști sau conducători de frunte ai partidului – a fost păstrat ca un element de decor pe lângă Ceaușescu.
În noiembrie 1979, la Congresul al XII-lea al PCR, Constantin Pîrvulescu a luat cuvântul, pronunțându-se împotriva realegerii lui Nicolae Ceaușescu la conducerea partidului, acuzându-l că pune interesele personale înaintea celor ale partidului și ale Țării; de asemenea, a acuzat Congresul că neglijează problemele reale ale Țării, fiind preocupat numai de glorificarea lui Ceaușescu.
Acest atac fără precedent venea de la o persoană care nu putea fi acuzată de sentimente pro-sovietice, Pîrvulescu fiind un apărător fervent al autonomiei PCR; de asemenea, la vârsta de 84 de ani, nu putea fi acuzat de ambiții personale, așa că remarcile sale au fost considerate de presa occidentală ca o dovadă a nemulțumirii din rândurile partidului.
Replica a fost imediată și deosebit de dură; după ce-l acuză că are mâinile pătate de sângele lui Lucrețiu Pătrășcanu, Nicolae Ceaușescu încheie printr-o întrebare retorică:
În numele cui vorbește Constantin Pîrvulescu?
În aceeaşi noapte, Constantin Pârvulescu, a fost pus sub arest la domiciliu, iar la 16 decembrie 1980 a fost exclus din partid cu aprobarea unanimă a membrilor CPEx; a murit în 1992, la vârsta de 96 de ani.
Lucrețiu Pătrășcanu a fost o figură rară printre puținii comuniști din România; avocat, sociolog, economist, profesor la Facultatea de Drept a Universității din București, doctor în științe economice al Universității din Leipzig, el a fost primul comunist ajuns ministru – Ministrul Justiției în guvernul Constantin Sănătescu și apoi Petru Groza.
În mod paradoxal, deși era dotat cu o inteligență superioară, el a căzut în capcana unei doctrine politice în care a crezut cu toată tăria; s-a înșelat amarnic și a sfârșit dramatic, executat de propria convingere ideologică!
După un proces ce a durat 6 ani, fiind cel mai lung proces al unui lider comunist din istoria comunismului mondial, un proces de tip stalinist, cu acuzații false, dovezi fabricate și verdict stabilit încă din start, după a trecut prin toate etapele torturii și brutalității pușcăriilor politice, sub coordonarea directă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 14 aprilie 1954 a fost condamnat la moarte de colegii săi de partid, comuniștii!
PSD este de departe, cel mai mare și mai puternic partid din România ultimelor decenii. El se va situa ca de obicei, pe primul loc și la alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an și este posibil să dea și viitorul Președinte al României.
Actualul Președinte al PSD a declarat însă în repetate rânduri că, în cazul în care va ajunge Președintele României, nu va nominaliza niciodată un premier de la PSD, partidul pe care-l conduce.
În numele cui vorbește președintele PSD atunci când afirmă că după ce PSD îl va propulsa în fotoliul de Președinte al României, nu va nominaliza, în niciun caz, un premier de la partidul care a muncit, cu mic cu mare, cu încredere și onestitate, pentru ca el să câștige cursa prezidențială?
În numele cui vorbește președintele PSD atunci când le spune membrilor de partid, activiștilor, militanților social-democrați că ei nu vor avea niciodată șefia Guvernului, deci că nu vor fi niciodată cu adevărat la guvernare, atâta timp cât el va fi Președintele României?
În numele cui vorbește Marcel Ciolacu?
În anul 1968, Lucrețiu Pătrășcanu, singurul intelectual adevărat din conducerea PCR este reabilitat post mortem de Nicolae Ceușescu, Secretarul General al partidului.
În același an, un colonel de securitate şi-a ucis copiii, soţia, după care s-a sinucis; a lăsat o scrisoare pentru Nicolae Ceauşescu, în cuprinsul căreia recunoștea faptul că el l-a împuşcat pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Aceasta, după ce tot el l-a anchetat dur şi l-a supus la cele mai groaznice suplicii fizice ca să mărturisească ceea ce doreau cei din conducerea P.C.R. Pur şi simplu, acest securist terorist declara că de atunci trăia un coşmar, pentru că îşi amintea zi şi noapte de sângele lui Pătrăşcanu care i-a împroşcat faţa şi mâinile, în seara când, din proprie iniţiativă, şi desigur, un anumit fanatism, l-a scos din celula de la Jilava la „plimbare” şi, ajunşi în curtea interioară, l-a împuşcat în ceafă…era 17 aprilie 1954, la doar trei zile de la pronunțarea sentinței!
“Singurul lucru pe care-l dorea Lucrețiu Pătrășcanu era să intre în istorie” (Belu Zilber); a reușit, deși într-un mod tragic!
PS Colonelul Grigore Râpeanu a fost unul dintre cei trei procurori din procesul lui Pătrășcanu; el a întocmit și procesul verbal al execuției lui intelectualului comunist..
Încă trăia, când fiul său, Grigore Râpeanu, Profesor și Decan la Facultatea de Drept din București, a murit, într-un cumplit accident de mașină; împreună cu el au mai murit fiica, ginerele și nora colonelului Râpeanu.
La vremea aceea, se vorbea de „Blestemul lui Pătrășcanu”…
Lasă un răspuns