CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate
Maximus. Erwin Rommel, între PSD și PNL Caraș-Severin
(Autor: Marius Niculescu)
Erwin Rommel s-a născut în Heidenheim an der Brenz, Baden-Württemberg, Germania, la 15 noiembrie 1891.
Deși provenea dintr-o familie fără tradiție militară, tatăl sau fiind profesor, tânărul Erwin va urma calea militară, absolvind Școala de Ofițeri din Danzig în 15 noiembrie 1911, devenind locotenent în ianuarie 1912.
În timpul Primului Război Mondial a luptat pe ambele fronturi, atât cel de est, cât și cel de vest, în Franța, România și Italia.
A fost rănit de trei ori și decorat cu Crucea de Fier, Clasa I și a II-a.
Rommel a servit un timp în același regiment de infanterie în care era și Friedrich Paulus, comandantul Armatei a 6-a germane, care a luptat și s-a predat în final, la Stalingrad, în ianuarie 1943, după șase luni de încleștare crâncenă, unică în istoria modernă prin coborârea războiului la nivelul luptei corp la corp de tip Ev Mediu.
Din 1935 până în 1938 Rommel a fost instructor la Academia de Război din Potsdam.
În 1938, Rommel, acum colonel, a fost numit comandant al Academiei de Război din Wiener Neustadt (Academia Militară Tereziană). Aici a început scrierea Panzer greift an (Tancul în atac).
În timpul invaziei Franței primește comanda Diviziei 7 Panzer, sarcină de care s-a achitat strălucit în vara anului 1940. Rommel va insista în a-și conduce divizia din prima linie, neacceptând ca postul sau de comandă să fie în spatele frontului, atitudine prin care a șocat întregul OKW (Înaltul Comandament German).
Avid cititor al lucrării lui Guderian, „Achtung Panzer!”, Rommel a înțeles pe deplin rolul blindatelor în Blitzkrieg-ul german, și va aplica cu succes principiile războiului fulger, care se bazează exclusiv pe viteza de deplasare, reușind în mod repetat să ia prin surprindere trupele anglo-franceze.
Divizia sa era supranumită ‘Divizia Fantomă’, pentru că nimeni, nici măcar superiorii săi nu-i cunoșteau poziția în cea mai mare parte a timpului. Viteza de deplasare i-a surprins atât pe adversari, cât și pe germani.
În data de 6 februarie 1941, Rommel devine comandant al noului corp expediționar german Afrika Korps. A fost promovat la gradul de General-locotenent.
Afrika Korps a fost trimisă în Libia pentru a ajuta trupele italiene care fuseseră învinse de forțele Imperiului Britanic în Operațiunea Compas. Găsește aici o armată italiană demoralizată și slab echipată, pe care însă o va reorganiza.
Acționând îndrăzneț, el nu numai că înlătură pericolul eliminării complete a italienilor din Africa de Nord, dar va împinge Armata a 8-a britanică până în Egipt. Va reuși să obțină o strălucită victorie în prima bătălie de la El Alamein, dar cel mai răsunător succes al său este ocuparea orașului port Tobruk, în vara anului 1942, unde a capturat 32.000 de prizonieri de război britanici și cantități enorme de echipamente, muniție și provizii.
Datorită succesului înregistrat în Africa de Nord, Rommel își câștiga supranumele de „Vulpea Deșertului”, generalul german fiind respectat atât de aliați cât și de inamici.
Este avansat la gradul de Feldmaresal, cel mai înalt grad militar german.
Erwin Rommel a fost unul dintre cei mai distinși și remarcabili generali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și ai celui de-al Doilea Război Mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani.
Despre el s-au scris cărți, au fost făcute filme, iar numele său este și astăzi sinonim pentru geniu militar; este de departe, cel mai cunoscut și cel mai emblematic general german din toate timpurile!
Meritele sale din punct de vedere militar sunt dincolo de orice obiecții, inovațiile în domeniul tacticii sunt incontestabile, dovadă stând și faptul că diverse manevre militare patentate de el se studiază și astăzi în academii militare de renume.
Feldmareșalul Rommel este adesea amintit nu numai pentru remarcabilele sale realizări militare, dar și pentru cavalerismul și respectul arătat adversarilor săi.
Este cunoscut ca unul din membrii marcanți ai Wehrmacht-ului care s-a opus ordinelor directe, atunci când acestea încălcau codul onoarei militare și al onoarei umane.
Istoriografia modernă consemnează faptul că a fost un anti nazist, și un veșnic opozant al lui Adolf Hitler.
A fost implicat în atentatul eșuat împotriva lui Hitler din 20 iulie 1944, operațiune cunoscută sub numele de cod Valkiria, motiv pentru care a fost condamnat la moarte.
Deoarece era un erou național, iar aflarea veștii că a fost implicat în complot ar fi reprezentat o veritabilă dramă pentru moralul armatei germane, i se dă posibilitatea de a alege între a se sinucide și a-și ține familia în siguranță, sau a fi judecat, și cu siguranță executat, caz în care familia sa nu ar fi scăpat de consecințe.
Generalii Burgdorf și Maisel au fost trimiși de la Berlin să-i prezinte ultimatumul; pus în față acestei decizii, Rommel își va lua viața în 14 octombrie 1944, otrăvindu-se cu cianură.
Pentru a păstra aparențele, i-au fost organizate funeralii naționale.
A-l acuza pe primarul liberal din Reșița, Ioan Popa de apologie a nazismului, atunci când el face referire la calitățile de militar ale briliantului strateg german, recunoscut pentru onoarea de care dădea dovadă în luptă, în aplauzele asistenței liberale din sală, în frunte cu Președintele Senatului României, al doilea om în stat, în prezența a doi foști ministri de interne, a-l acuza pe simbolul cavalerismului militar, generalul Rommel de crime de război, este în totală contradicție cu tot ceea ce Istoria a consemnat până în prezent, în total dezacord cu ceea ce a declarat Prim-Ministrul Marii Britanii, Winston Churchill, în timpul unui discurs ținut în Camera Comunelor în 1942, despre generalul Erwin Rommel: „Ardoarea și îndrăzneala lui ne-au provocat pierderi grele, totuși este un inamic care merită respectul nostru”.
A acuza un membru al Partidului Național Român de apropiere de nazism este un nonsens, nazismul și liberalismul fiind situate în spectre politice total opuse, liberalismul la dreapta eșichierului politic, în timp ce nazismul și fascismul provin din ideile socialiste radicale ale secolului al XIX-lea.
Datorită acestor poziționări, mai degrabă ar putea fi acuzat Iosif Stalin de apologie a nazismului, decât un liberal!
Nazismul și fascismul au avut la origine o largă bază socială de susținere, între muncitori și țărani – fascismul, iar nazismul a fost masiv sprijinit de către proletari. Însuși numele complet al partidului nazist era „Nazionalsozialistische Deutsche Arbeitpartei”, adică „Partidul Național-socialist al Muncitorilor Germani”.
Nazismul/fascismul resping, prin însăși definiția lor, de ideologii maligne și totalitare, liberalismul și capitalismul !
Asimetria de percepție între nazism/fascism și comunism face dificilă acceptarea originii comune a regimurilor totalitare.
Potrivit categoriilor ideologice proprii secolului al XIX-lea, comunismul și nazismul/fascismul sunt mișcări politice de stânga, antitradiționale, antireligioase, anticapitaliste și populiste.
Toate dictaturile revoluționare au fost anticapitaliste și antiliberale, identitatea lor cea mai profundă fiind ura față de ideile capitaliste și liberale.
Ștergerea completă din memoria publică a originilor socialiste ale fascismului/nazismului s-a produs numai atunci când serviciile de propagandă ale lui Stalin din anii ’30, au impus în conștiința publică deviza că numai fasciștii sunt anticomuniști!
ACTA EST FABULA, PLAUDITE!
Comentarii
Lasă un răspuns