România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Maximus. Înălțimea WC-ului: istorie, importanță…

WC-ul reprezintă una dintre cele mai importante invenții ale istoriei moderne, el este un element esențial al vieții noastre de zi cu zi, cu o evoluție interesantă de-a lungul timpului.

Acronimul WC este printre cele mai cunoscute acronime din lume; el provine din limba engleză și este o prescurtare de la „water closet”, care se traduce prin „bazin de colectare al apei”.

Cum se zice că nimic în această viață nu este întâmplător, nici faptul că acronimul WC provine din limba engleză nu este: WC-ul a fost inventat de nimeni alții decât de englezi!

Englezul Sir John Harrington (1561-1612) a publicat în anul 1596 un studiu în care a descris un prototip al toaletei la care se trage apa, prototip instalat în casa sa din Kelston.

Nobilul britanic a instalat un vas asemănător și la reşedinţa din Richmond Palace a naşei sale, nimeni alta decât regina Elizabeta I a Marii Britanii, însă regina nu a folosit niciodată toaleta, pe motiv că acest obiect făcea prea mult zgomot când trăgea apa.

Englezul  Alexander Cummings, în anul 1775, i-a atașat vasului de WC rezervorul de apă acționat printr-un mâner.

Englezul Joseph Bramath, în anul 1778, i-a ataşat vasului de WC sistemul de valvă cu flotor, iar designul vasului în sine începea să semene cu cele din prezent.

 

Englezul (!!!) Sir John Charnley, este considerat a fi părintele artroplastiei de șold moderne; proteza de șold inventată de el în 1960, este în principiu identică cu protezele totale de șold utilizate și astăzi.

Artroplastia de șold este o intervenție chirurgicală majoră, prin care se înlocuiește articulația coxo-femurală deteriorată cu un implant artificial, numit proteză de șold. Deteriorarea ireversibilă a articulației poate apărea ca urmare a artrozei, a unei fracturi sau a altor cauze (patologice, traumatice), iar activități banale precum încălțarea sau punerea șosetelor devin provocări în toată regula.

Artroplastia de șold este una dintre cele mai de succes operații din chirurgia ortopedică; în urma sa durerea dispare, iar persoana își poate recăpăta mobilitatea șoldului, reluându-și activitățile zilnice.

În fiecare an, peste un milion de persoane de pe glob suferă această operație, reintegrându-se astfel în societate, în familie, încetând de a mai fi o povară pentru cei dragi.

Recuperarea după o proteză de șold se întinde pe parcursul a 3-6 luni, dar pacientul se mobilizează imediat, chiar din ziua operației, putând să meargă cu cârje sau un cadru de mers.

Planificarea socială a unei protezări de șold include existența unei persoane care, deși pacientul se poate deplasa imediat după operație cu ajutorul cârjelor sau unui cadru de mers la început (în funcție de vârstă, de bolile preexistente), să ajute timp de câteva săptămâni la activităti precum baia, spălatul rufelor, gătitul și cumpărăturile.

Planificarea spatiului de locuit constă în realizarea unor modificari care vor ajuta pacientul proaspăt operat a se deplasa mai ușor în casă, în perioada de recuperare.

Una dintre cele mai importante astfel de modificări trebuie făcute în baia pacientului și interesează vasul de WC.

Acesta trebuie să aibă o înălțime mai mare decât înălțimea standard a unui vas de WC, care este de 40cm; pentru a preveni luxația protezei, o complicație importantă a acestei operații, vasul de WC trebuie să fie mai înalt, astfel încât niciodată genunchii să nu fie mai sus de șoldurile pacientului.

Acest lucru se poate face în două moduri:

  • Prin aplicare pe vasul de WC a unui înălțator – așa cum procedează toți oamenii obișnuiți, din popor; înălțătorul de WC se alege în funcție de înălțimea pacientului, el găsindu-se în mai multe dimensiuni;
  • Prin ridicare cu totul a vasului de WC de la pardoseală, lucru mai complicat, mult mai costisitor și nepractic, având în vedere că de acest dispozitiv pacienții au nevoie doar o perioadă limitată de timp.

De aceea, acest al doilea procedeu este rezervat doar conducătorilor unei națiuni, pentru că se știe importanța deosebită pe care o acordă aceștia WC-ului – este singurul loc de pe pământ unde și regii se duc singuri; se duc singuri deoarece, în multe situații, timpul petrecut așezat pe vasul de WC este foarte mare – de ordinul zecilor de minute, în funcție de dietă – și conducătorii unei națiuni au nevoie de tot confortul pentru a se gândi în liniște la binele, bunăstarea și prestigiu națiunii pe care o conduc.

 

PS România este ultima țară a Uniunii Europene din punct de vedere al dotării locuințelor cu WC-uri; peste un sfert dintre români nu au WC-uri în case.

 

QED!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Maximus. Înălțimea WC-ului: istorie, importanță…”

  • Pentru ironia fină, mascând un sarcasm bine controlat la adresa dotării României, timp de 10 ani cu un WC I(storic), care transpare din articolul domnului doctor Marius Niculescu, mulțumiri, admirație și un îndemn: Plaudite, cives !

  • Foarte interesant!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *