Maximus. Silviu Brucan și Ochlocrația

În ianuarie 1990, imediat după Revoluția Română, politologul Silviu Brucan, într-un interviu pentru publicaţia franceză „Le Figaro“ a făcut celebra afirmație, că „pentru a deprinde democraţia, Românii vor avea nevoie de 20 de ani“!

În urma acestei profeții, văzută aproape ca un sacrilegiu, care a stârnit valuri de revoltă în epocă, Silviu Brucan (pe numele lui adevărat Saul Brukner, protejat al Anei Pauker) a  fost imediat etichetat ca antipatriot şi chiar dat în judecată; au trecut 35 de ani de atunci, iar România nu are încă o democraţie consolidată!

Au trecut 35 de ani de atunci, iar la alegerile pentru cea mai importantă funcție în Stat, aceea de Președinte al României, la startul competiției s-au aliniat în anul 2024, cei mai slabi candidați din toate timpurile, iar în finală au ajuns două nulități politice absolute!

Iar Parlamentul României, instituţia de bază a democraţiei, are o imagine care o situează la mare distanță, pe primul loc între instituțiile detestate, urâte și disprețuite de Români.

Aici ne-a adus valoare inestimabilă a politicienilor români, impresionanți prin  statura lor liliputană, de o anvergură demnă de niște ponei politici!

Bineînțeles că lor nu le pasă, și-au văzut scopul atins, s-au îmbogățit și se îmbogățesc în continuare pe seama dezastrului Poporului Român; excepțiile există, dar sunt numeric, nesemnificative.

În timp ce au îndatorat acest popor cu peste 200 de miliarde de euro la străini și au vândut pe nimic toate bogățiile naturale ale propriei lor Țări, onorabilii politicieni români și-au alimentat conturile personale cu sute și sute de milioane de euro!

Ce trebuiau să facă distinșii noștri politicieni, cu prioritate maximă, după cei 45 de ani de regim dictatorial, după prăbușirea regimului comunist?

Ei trebuiau să facă o reformă profundă în învățământ, să asigure „alfabetizarea” cetăţenilor, educarea lor în spiritul participării competente, într-un cadru civilizat, reglementat instituțional şi în cunoştinţă de cauză la luarea deciziilor sau contestarea deciziilor autorităţilor; educaţia civică şi cultura politică a Poporului Român sunt egale cu zero, iar fără o instruire în acest sens, mentalitatea oamenilor nu se va schimba.

Au făcut ei, onorabilii noștri politicieni acest lucru elementar? Da, sigur că au făcut, dar conform propriilor interese personale, de grup sau de partid, prin oferirea alegătorilor de pomeni electorale, de mită electorală sub diferite forme: umbrele, găleți, detergent, mături electorale sau lemne de foc, șepci, ouă, zahăr, ulei și altele…asta a fost educația civică emanată de la politicienii români.

În cei 35 de ani de la Revoluție, România a avut peste 30 de miniștri ai Educației, cu ani (ex. 2012) în care am avut 4 miniștri ai Educației într-un singur an, fiecare dorind să schimbe din rădăcini ceea ce a făcut predecesorul său, să-și impună propriul sistem de învățământ!!!!

După 35 de ani în care am fost conduși de niște distinși politicieni, România se află încă în stadiul voievodal al culturii politice, cu oameni care nu se percep ca cetățeni în sens politic, participativ.

Spre deosebire de demos, care înseamnă popor, ochlos desemnează mulțimea, gloata, populația, cu toate însușirile care o caracterizează: haotică, tumultuoasă, dezordonată și mai ales, imprevizibilă.

A nu se confunda, deci, poporul cu mulțimea! Poporul nu înseamnă mulțimea!

Democrația înseamnă puterea poporului, o putere încadrată de reguli pe care poporul și le dă lui însuși! Deciziile provin de la cetățeni, dar aceștia deliberează cu logică, deoarece se presupune că sunt educați și informați pentru a da avize clare și rezonabile.

Din contră, atunci când se instalează dominația gloatei, când domină emoția maselor, asistăm la degradarea sistemului; sufocată de pasiunile populare, luată pe sus de mulțime, democrația riscă să sucombe. Atunci când votul unuia care nu are nicio tangență cu cultura politică, valorează la fel de mult ca votul Președintelui Academiei Române, sau cât votul unui intelectual de marcă cum este Adrian Severin, există riscul degenerării democrației.

Teama care există în prezent în lume este ca democrația să nu se degradeze sub presiunea populismelor; ceea ce se întâmplă în prezent în România poate fi încadrat cu ușurință în semnificația unui cuvânt vechi, ieșit din uz, dar care revine cu putere în actualitate. Acest cuvânt provine din greaca veche și a fost utilizat pentru prima oară de Polybe, în cartea VI a Istoriilor sale și apoi popularizat de acesta; cuvântul este ochlocrație.

Polybe afirmă că atunci când populația înlocuiește poporul, avem de-a face cu instalarea unui alt sistem de guvernare, ochlocrația (ochlos – mulțime, populație, gloată, vulg), pe care el îl consideră ca fiind cel mai rău dintre sistemele politice!

Polybe (200-125 î.Hr.) a fost un personaj de prim plan al istoriei Greciei; general după moartea lui Alexandru cel Mare, a fost luat ostatic de Romani, înainte ca omul de stat să devină istoric, diplomat și teoretician al politicii. Scrierile sale i-au influențat profund pe Cicero, Machiavelli și Rousseau; principala sa contribuție a fost teoria evoluției ciclice a regimurilor politice, de la monarhie la ochlocrație.

Diferența dintre democrație și ochlocrație nu este un subiect de erudiție antică, ci unul de viitor.

Profeția lui Silviu Brucan, una dintre cele mai comentate din ultimii 35 de ani va rămâne înscrisă cu siguranță, în istoria României!

Din păcate, Oracolul din Dămăroaia a greșit la perioadă; România are nevoie de secole pentru a învăţa democraţia!

Silviu Brucan, ce păcat…ce păcat că ai greșit!