Niccolò di Bernardo dei Machiavelli (1469-1527) a fost un diplomat, filozof, politician, militar, scriitor și un exponent de prestigiu al Renașterii italiene.
Născut la Florența, patriot convins și susținător al unei Italii unificate, Machiavelli a devenit unul dintre părinții teoriei politice moderne; opera sa capitală Il principe („Principele”), care a făcut istorie și vâlvă cum puține cărți ale vremii au reușit, este considerată a fi primul tratat modern de politică.
Capodopera Il principe are o valoare ce o plasează mult deasupra societății medievale, reușind să traverseze secolele și să‑și păstreze în mare parte actualitatea; sintagma care derivă din conținutul lucrării, care se referă strict la politică, a făcut istorie și reprezintă un crez al tuturor politicienilor adevărați de astăzi – Scopul scuză mijloacele!
Născut la Florența, Niccolò Machiavelli a căutat să descrie de-a lungul carierei sale un stat capabil de a rezista atacurilor externe; scrierile sale tratează principiile pe care este bazat un asemenea stat și modalitățile prin care aceste principii pot fi implementate și menținute.
În calitate de Secretar al Apărării, Machiavelli s-a remarcat prin executarea unor politici care au întărit Florența. Între 1503 și 1506, el a reorganizat apărarea militară a Republicii Florentine; deși în această perioadă, armatele de mercenari erau folosite în mod curent, el a preferat să se bazeze doar pe recrutarea de localnici pentru asigurarea unei apărări permanente și patriotice a bunurilor publice.
Din acest punct de vedere, el ar fi un bun exemplu pentru cei care încearcă să ne convingă că o armată de mercenari, de profesioniști, de salariați de fapt, poate înlocui o armată națională, bazată pe serviciul militar obligatoriu.
„Întreaga operă și viață al lui Niccolò Machiavelli este un lung strigăt de chemare pentru construirea visului național italian”! Acad. Alexandru Balaci
Ura este considerată de societatea civilizată ceva rău, dar există din păcate numeroase situații în viață când ea este pe deplin justificată; de exemplu, atunci când cineva îți ucide părinții, îți violează fiica sau îți distruge destinul.
Atunci avem de-a face cu ura justificată!
Pentru un om politic adevărat, morala este un lux periculos și asta pentru că orice politică este, în fond, machiavelică; finalitatea omului politic este puterea, iar acestui idol el îi sacrifică totul.
Ar fi nevoie de un efort supraomenesc pentru a găsi pe cineva semnificativ în spațiul politico-socio-spiritual, care să nu-l fi acuzat pe Victor Ponta de minciună în formă continuată.
Toți cei care l-au cunoscut direct sau indirect pe Victor Ponta (prin intermediul mass-media) afirmă despre el că este o persoană care minte precum respiră!
„La dvs, minciuna are personalitate. Mințiți numai pe cont propriu, nu inspirat de vreo mare minciună colectivă. Mințiți dupa cum va bate vântul minciunii, dupa cum cad zarurile în ziua aceea, dupa ce potlogărie sau minciună anterioara trebuie să cârpiti”. Gabriel Liiceanu
„Stilul acesta mincinos și duplicitar al domnului Victor Ponta este unul dintre motivele pentru care nu am mai dorit să colaborăm, până la urmă. Este un om incapabil să construiască și știe doar să distrugă”. Viorica Dăncilă
„Dacă domnul Ponta ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, cred că se dezmembrează aparatul ăla, sar acele!”. Crin Antonescu
„Nu am văzut niciodată atâtea minciuni şi invective”! Mircea Geoană
„Eu nu aș mai merge cu el nici de aici până la scara aia! Minte.” Mihai Tudose
Cu toate acestea, eu pot să afirm fără teama de a greși, că Victor Ponta, poate fi sincer; ba mai mult, că este singurul politician român care a fost vreodată sincer!
Într-un dialog recent între Victor Ponta și Crin Antonescu, primul afirmă răspicat că el poate să urască, că urăște din tot sufletul și a dat două exemple de obiecte ale urii lui: Traian Băsescu și Crin Antonescu!
„Eu îl urăsc pe Traian Băsescu!”
„Cu domnul Antonescu am fost de la mare prietenie, la mare ură”!
Ura, un sentiment înjositor, este însă cel mai sincer sentiment pe care-l poate experimenta o ființă umană; ea este totodată virtutea politică prin excelență! Politica adevărată nu se poate face fără ură!
Atunci când afirmă că urăște, Victor Ponta dovedește că este un adevărat om politic! Nimeni, până acum, nu a dat dovadă în politica românească de atâta sinceritate, ca Victor Ponta!
Crin Antonescu, în schimb, spune că el nu poate să urască, că îi este imposibil acest lucru.
„Eu nu am urât, să ştiţi că nu urăsc pe nimeni. Nu l-am urât nici pe Băsescu. Îmi interzice confesiunea mea de creştin-ortodox”, ne spune cu nonșalanță Crin Antonescu.
Prin aceste cuvinte, candidatul comun al PSD-PNL la președinția României dovedește două lucruri: că este incapabil de a face politică adevărată și că are un dispreț suveran pentru români, pe care îi consideră incredibil de proști!
Indiferent de țara căreia îi aparțin, indiferent de doctrina partidului ai cărui membri sunt, fie că sunt americani, francezi germani sau italieni, pentru a ajunge la putere, toți politicienii sunt nevoiți să mintă, altfel șansele lor de a-și înfrânge adversarii sunt egale cu zero.
Victor Ponta este un politician adevărat, un politician pur sânge, care respectă întocmai principiul fundamental formulat acum peste 500 de ani, în capodopera Il Principe.
Scopul scuză mijloacele! Există însă o condiție, una singură: ca scopul să fie nobil, ceea ce înseamnă ca un politician să urmărească interesul național, binele comun și nimic altceva!
Atunci când scopul este reprezentat de interese personale, de interese de grup, de partid sau, mai grav, de interesele altor state, scopul nu mai scuză nimic, deoarece toate legile, inclusiv Constituția, sunt făcute pentru ca în litera și în spiritul lor, să servească Interesul Național!
Când este vorba de o națiune, când e vorba de o țară, Interesul Național scuză mijloacele, scuză toate mijloacele, întotdeauna!
Crin Antonescu apare în prezent pe toate posturile de televiziune, ca o floare, ca un …Crin (!) pentru a ne convinge că el este adevăratul pilot care poate redresa avionul numit România ce se îndreaptă în picaj spre dezastru, că el, și doar el, după zece ani de stat cu burta la soare pe banii soției, burtă umflată dizgrațios de vestita bere belgiană, el, și doar el, este omul providențial pentru Națiunea Română! El, tocmai el, reprezentantul comun al celor două partide PSD-PNL care au lăsat acest biet avion numit România fără benzină, fără piese de rezervă, fără echipaj, fără nimic, să ajungă în iminență de prăbușire, el, Crin afirmă că este cel mai potrivit să salveze România de la catastrofă!
Declarând cu emfază, cu tupeu, cu o aroganță și o nesimțire fără de seamăn aceste lucruri în fața întregului popor român, putem oare noi să-l mai credem atunci când afirmă că: „Victor Ponta este un om care are tot timpul o agendă ascunsă, croită nu pe interesele țării, ci pe interese personale”?
Odată ajuns la putere, Politicianul trebuie să se transforme însă instantaneu într-un om care face ceea ce spune, într-un om pe care te poți bizui, într-un Om de Stat. Pentru că dacă un politician continuă cu minciuna și după ce a ajuns la putere, dacă un Politician nu face ceea ce spune nici după ce are în mână pârghiile puterii, atunci el intră într-o altă zonă decât cea a minciunii electorale, atunci intră în zona trădării, a trădării încrederii cu care l-au învestit alegătorii săi, în zona trădării de Țară, devine deci un Trădător!
Iar trădătorii reprezintă cea mai abjectă specie de oameni, de care cei în drept trebuie să se ocupe cu prioritate absolută, prioritate chiar și în fața dușmanilor țării, deoarece sunt mai răi decât aceștia! Pentru că ei sunt dintre noi!
Victor Ponta are toate calitățile necesare unui bun politician, deși unii, roși de invidie, afirmă că nu ar avea charismă; iar charisma, al cărei nume provine de la zeița greacă Charis, este ceva ce nu se poate cumpăra, nu se poate învăța, o ai sau n-o ai, cu ea te naști și n-o poți dobândi altfel! Charisma, este un dar particular conferit oamenilor prin grația divină.
Politicienii cu charismă reprezintă o clasă aparte, clasa superioară, din care fac parte conducătorii adevărați, adică aceia pe care oamenii îi urmează din convingere, fără rețineri, cu fanatism, convinși fiind că sunt călăuziți pe cel mai bun și mai sigur drum posibil.
Victor Ponta, politicianul prin excelență, cu inteligența lui nativă, cu experiența acumulată în politică are toate șansele să ajungă din nou în vârful puterii în Statul Român! Cu o singură condiție: să nu aibă ca adversar un politician cu charismă.
Dar, deoarece lumea este a celor care vor și nu a celor care pot, orice handicap poate fi depășit prin perseverență, inteligență, tenacitate și noroc.
Mai ales noroc; iar Victor Ponta a dovedit recent ca are noroc din plin: anularea alegerilor din 2024 o dovedește cu prisosință!
Iar în România nu există niciun politician la ora actuală cu charismă, deci, încă o dată, Victor Ponta are mult noroc!
Politicienii, partidele politice, întreaga clasă politică au făcut din România ultimilor 35 de ani o țară fără niciun fel de relevanță pe plan internațional din punct de vedere politic, diplomatic și militar, o țară fără personalitate, o țară fără nici cea mai mică influență în relațiile interstatale, o țară minoră, de pluton, care zice mereu da până se ajunge ca acel da bleg, vegetal, să nici nu mai conteze, o țară care nu inspiră nimănui respect sau teamă!
Iar acest lucru, stimate domn Crin Antonescu, ne face să urâm…cât suntem noi de creștin-ortodocși și cât ne iei tu de proști!
Pentru că în acest caz, stimate domn Crin Antonescu, este vorba de o ură de reacție, este vorba de o ură justificată inclusiv din punct de vedere al moralei creștine, o ură acumulată în corpul societății românești timp de peste trei decenii, o ură inepuizabilă care se hrănește din umilirea cotidiană la care ne supuneți voi, onorabilii politicieni români de atâta timp!
Și tocmai pentru că este vorba de o ură justificată moral, onorabile domn Crin Antonescu, te asigur că poporul român, atunci cînd o să vină și timpul vostru, n-o să se roage pentru voi, n-o să-i fie milă de voi și n-o să vă ierte!
Și totuși, Victor Ponta are și charismă…o dovedește din plin o întâmplare, ai cărei protagoniști am fost chiar eu și cu mama mea.
Noiembrie, 2014. Tg Jiu. Suntem în plină campanie electorală pentru alegerea Președintelui României. Pe străzi, panouri cu candidații de atunci: Klaus Iohannis, Victor Ponta…
La un moment dat, aflându-mă în mașină cu mama, pe atunci în vârstă de 82 ani, opresc la un semafor chiar în dreptul unui panou cu Victor Ponta și neavând ce face, o întreb pe mama într-o doară, dacă îi place de el.
Răspunsul a venit, promt, cumva neașteptat, știind că mama este indiferentă la scena politică:
„Da, îmi place, zice ea.”
Puțin uimit, continui jocul și o întreb:
„De ce?”
Răspunsul, și mai uimitor decât primul, vine spontan:
„Pentru că e frumos!!”
Deja germenii invidiei, cel mai josnic sentiment uman, încep să încolțească în sufletul meu și pentru a opri dezvoltarea lor necontrolată pun o întrebare retorică, al cărui răspuns eram absolut sigur că-l cunoșteam dinainte, fiind vorba totuși, de propria mea mamă:
„Mai frumos decât mine?”
Au trecut de atunci mai mult de 10 ani și încă mai aud în urechi cuvintele spuse de propria mea mamă, încă mă mai surprind încruntându-mă atunci când mă gândesc la acel moment.
Da, mai frumos decât tine!!!
Din acest dialog (halucinant) cu un alegător, care întâmplător era chiar mama mea, concluzia nu poate fi decât una singură: Victor Ponta are charismă!
PS Spre deosebire de iubire, care te transformă într-un subiect, ca să cunoști ura trebuie să devii obiect! Ura te transformă într-un obiect; nu poți să știi ce este ura până nu ești urât, așa cum nu știi ce este iubirea până nu iubești!
Oare știe Victor Ponta ce este ura cu adevărat?
Victor Ponta, un politician frumos
Ponta, este un politicean de care are nevoi Romania. Un politicean trebuie sa fie deosebit de „alunecos”, vorba lui Machiavelli: Un politicean daca spune NU inseamna ca este posibil, daca spune POSIBIL se pare ca este de acord, iar daca spune DA asta nu este politicean doar un pres de sters pe jos.
Mă gândesc că e posibil ca mama dvs. să fi vrut să vă necăjească dintr-un motiv pe care l-ați ignorat.
Pe de altă parte, există o persoană pe care oamenii vor să o urmeze „din convingere, fără rețineri, cu fanatism”. Călin Georgescu. Acuma eu nu prea știu dacă are charismă, dar corespunde cu ce ziceți dvs. că înseamnă charismă politică.
Stați că vă spun eu ce „om de stat” e Ponta: el e CRIMINALUL DE LA PUNGEȘTI!! Nu-nu! N-am uitat cum CRIMINALUL de Ponta a bătut bunicile și moșii de 80-90 de ani ca împreună cu CRIMINALII AMERICANI de la CHEVRON să detoneze, să otravească, să omoare o comunitate pentru bani! La Bacău (pentru a fi potabilă!!) plătim cea mai scumpă apă de la robinet din România, adusă de COMUNIȘTII „dictatorului” Nicolae Ceaușescu de la 80 km distanță tocmai de la Valea Uzului și TRĂDĂTORUL NEAMULUI Ponta împreună cu Chevronul CRIMINALILOR americani doreau ca la 29 de km de Bacău să bage milioane de tone de soluții caustice în sol, în pânza freatică. Ăsta trebuie dus la Târgoviște de mult…poate îl vom cât de curând.