Merde! Nea Mihai are coadă, Mița Baston ghidon!

“Ah! vous voulez savoir pourquoi je vous hais aujourd’hui. Il vous sera sans doute moins facile de le comprendre qu’à moi de vous expliquer”./”Ah! vreți să știți de ce am ajuns să vă urăsc. Fără niciun dubiu v-ar fi mult mai ușor să înțelegeți decât să fie nevoie să vă explic”. („Les yeux des pauvres”/”Ochii săracilor”, Charles Baudelaire)

Am făcut ceva eforturi, în ultimii ani, pentru a demonstra că domnul Mihai are coadă, dar oamenii tot ezită în a face diferența dintre frac și redingotă. Până a venit șansa turului doi anapoi: Romica Puceanu versus Brigitte Bardot. Quod erat demonstrandum! Acum se vede cu ochiul liber că domnul Mihai are coadă, cu aportul extraordinar al cornului francez.

Dar ce are Franța și nu avem noi? Un program Rabelais. Păi ce, nu am avut și noi un program Rabla? Am avut o Dacie care a șters praful de pe programul de scenă al lui Renault. Dar să vedem ce i-a spus Pantagruel lui Panurge, cel bezmetic ca o capră:

“Go, go, said Pantagruel, be bathed and cleaned, calm your fear, put on a clean shift, and then your clothes. What! do you think I am afraid cried Panurge. Not I, I protest: by the testicles of Hercules, I am more hearty, bold, and stout, though I say it that should not, than if I had swallowed as many flies as are put into plum-cakes, and other paste at Paris, from Midsummer to Christmas.”/„Du-te, du-te”, l-a îndemnat Pantagruel, „spală-te și te curățește, potolește-ți frica, pune mai întâi niște lenjerie curată și abia apoi hainele tale.” „Ce! Crezi că mi-e frică?”, s-a plâns Panurge. „Nu mi-e, protestez! Pe testiculele lui Hercule, sunt mai curajos, mai tupeist și mai voinic, deși spun și ce nu ar trebui, decât dacă aș fi înghițit cel puțin tot atâtea muște câte cad în aluaturile de prăjituri cu prune și în alte alea de patiserie, la Paris, de la solstițiul de vară și până de Crăciun!” (Rabelais, 1952, p.312)

Și nu întâmplător, pentru că francezii par să se fi rătăcit în niște vagoane rămase fără locomotivă și fără șine, vândute la kilogram per vizitator, în timp ce doar scheletul bătrânului Hugo pare să se fi înțepenit pe semnalul de alarmă: “Attention, Les Miserables!”

Acțiunea ‘Merdeneaua’ a fost scrisă cu mult înainte de a se întâmpla, de către Roland Barthes, critic literar, eseist și filosof francez, mare amator de coduri și simboluri, care a predat și la București, răspunzând, cu eleganță, întrebărilor puritanilor locali despre homosexualitate. Nu aș aminti despre viața intimă a oamenilor de artă, îmi repugnă, dar cât am studiat la Litere în Marea Britanie, profesorii au ținut să precizeze despre fiecare autor cum și-a găsit gratificația. Trebuie să fie o modă sau ceva, la fel de insolentă precum paradele cu oameni dezbrăcați și de rușine, și de caracter. Eseul se numește “Operațiunea Margarina” și a fost inclus în volumul de “Mitologii”. Dar iată ce spune Barthes, care mai târziu a prins curaj și s-a rățoit chiar și la Goethe:

“To instil into Established Order the complacent portrayal of its drawbacks has nowadays become a paradoxical but incontrovertible means of exalting it. Here is the pattern of this new-style demonstration: take the established value which you want to restore or develop, and first lavishly display its pettiness, the injustices which it produces, the vexation to which it gives rise, and plunge it into its natural imperfection; then, at the last moment, save it in spite of, or rather by the heavy curse of its blemishes.” / “A impune Ordinii Stabilite imaginea complacentă a proriilor defecte a devenit astăzi un mijloc paradoxal, dar incontestabil, de exaltare. Iată cum se pune în practică această nouă găselniță: se ia valoarea stabilită pe care doriți să o restaurați sau să o dezvoltați și mai întâi se expun, cu meschinărie și lux de amănunte, nedreptățile pe care le cauzează, supărarea la care dă naștere și se bate toba pe imperfecțiunea ei naturală; apoi, în ultimul moment, este scoasă basma curată, în ciuda sau mai degrabă chiar cu ajutorul blestemului cusururilor deja etalate.” (Barthes, 2000, p.41)

Barthes a dat ca exemplu campaniile împotriva Bisericii și a Armatei. Și de acolo ajungem, sărind căprește, direct la vaccinuri și margarină. Întâi se pune accent pe indignarea cofetarului și a unchiului Vasile, care se opun introducerii margarinei în rețetele lor preferate, apoi reclamele TV impun ’vocea rațiunii’: e delicioasă și cu mult mai ieftină decât untul. Concluzia: prejudecățile costă. De ce să te gândești la savarină, când te poți mulțumi cu ratatouille?

Sfatul meu: gândiți, nu vă mulțumiți.

Închei micul meu eseu cu un citat din cartea „Agonie și extaz”, a lui Irving Stone:

„Is something wrong, Michelangelo?”

Bibliografie:

Baudelaire, Charles, (2015), “Le spleen de Paris”, Le Livre de Poche, Paris

Rabelais, François, (1952), “Gargantua and Pantagruel”, William Benton, Chicago

Barthes, Roland, (2000), “Mythologies”, Vintage, London