Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Un roentgen pentru fiecare | Metoda retragerii nu e suficientă

Adaptându-se Europei cu mai multe viteze, virusul se rostogolește și el cu viteze diferite, după legi deocamdată doar de el știute. Italia și Spania, având popoare meridionale, cu socializare la mică distanță, sunt cel mai greu lovite, fiind zone roșii, în timp ce România a devenit – o dată în plus – zonă galbenă cu tendințe de înroșire.

Cum se întâmplă la vremuri de bejenie, o mare sfadă s-a iscat pe marginea oportunității revenirii conaționalilor din străinătate, mai precis fix din zonele roșii. Cine ar fi crezut acum 30 de ani, când toată lumea dădea buzna să iasă, că vor veni vremuri când toată lumea va da buzna să intre – dar nu datorită mult-visatei prosperități capitaliste carpato-danubiene, ci din cauză de luat tălpășița de pe străzile și centurile occidentale pline de boleșniță, unde nu mai poți să câștigi un ban cinstit, domnule, cu sudoarea frunții. Se dovedește din nou că românii încearcă fiecare să se salveze individual și nu prin școli de gândire și acțiune comună, trăsătură comportamentală care, de altfel, reiese cu pregnanță din celebrul proverb câte bordeie, atâtea obicee. Recte câte aterizări, atâtea izolete.

Pe de o parte, nu e nici moral și nici de bun simț să împiedici oamenii să se întoarcă acasă, pe de alta, nu e sigur că – la vremuri de ciumă – mai există morală sau bun simț. Nici de o parte, nici de cealaltă a frontierei. Pe sistemul scapă cine poate, încă un motiv de schismă se ridică între cei plecați și cei rămași în țară, parcă n-ar fi fost destule celelalte. Toate aprehensiunile și resentimentele strânse pe diverse teme (economice, politice, etnice etc.) se înmănunchează – ca într-un paratrăsnet de descărcare a mâniei generale – în coronavirus.

La Suceava, 73 de cadre medicale sunt declarate îmbolnăvite, iar alte 1300 sunt în pericol de a se fi contaminat, un spital întreg fiind pus pe butuci, în timp ce – halucinant – muncitorii renovează fațada clădirii. Să recunoaștem, Urmuz e mic copil. Rămași fără posibilități pe unde își căutaseră norocul, conaționali din străinătate au venit să se trateze aici, la Suceava, dar nu au spus că vin din zonă roșie, păcălindu-i pe doctori și băgându-i în carantină și chiar în boală.

Arhetipul se repetă cam în toată țara. Circa un milion de oameni se întorc pentru că efectiv îi mână neputința de a mai rămâne acolo unde s-au dus. Dezorganizării generale din România, virusul ăsta îi pune capac. Văzând însă statistica, potrivit căreia România este pe locul 19 din 180 de țări , cu 12,6 la sută la rata de vindecare, și apelând din nou la înțelepciunea populară (singura care ne-a mai rămas în lipsa progreselor științifice concrete de anihilare a infectului agresor) putem conchide că fierul rău nu piere. Deocamdată.

Ordonanțele militare impunând sechestrare în casele proprii, exercițiul – cel puțin în prima fază – va funcționa, iar rata de contagiune se va stabiliza. Însă începe o luptă cu timpul. Cu cât virusologia se va prelungi, cu atât metoda retragerii (oamenilor din viața socială) se va dovedi fi tot mai inaplicabilă. În scurtă vreme, majoritatea va rămâne fără resurse financiare. Foarte puțini și le pot asigura prin computer, de la distanță. Lumea va fi obligată să iasă din case pentru a-și regla cerințele minime. În acel moment, se va intra într-un cerc vicios, mai vicios chiar decât virusul însuși, întrucât cota de infestare va fi realimentată.

Pentru ca acel moment – al evadării din propria casă – să fie amânat cât mai mult, de preferat până la un punct de diminuare suficient de drastică a infestării încât fenomenul să devină inofensiv, e nevoie de guvern. Dar nu de orice guvern. De obicei, guvernul e făcut din oameni politici. Or, acum, trăim unul dintre cele rare momente istorice când e nevoie de oameni de stat.

Care e diferența? Oamenii politici se gândesc, în primul rând, la viitorul carierei lor politice, fiind înclinați să-l contrapună chiar interesului național, în timp ce oamenii de Stat sunt în stare să se sacrifice pe ei înșiși pentru interesul național pe termen lung. Istoria e plină de exemple – și de la țărăniști, și de la liberali, și de la social-democrații adevărați (ai lui Titel Petrescu), dar există și exemple mai la îndemână, din timpuri mai recente. Ion Iliescu, de pildă, semnând, în 1991, un tratat bilateral cu Federația Rusă prin care România nu ar fi avut voie să aibă nicio alianță politico-militară, s-a comportat ca un om politic care avea de rambursat afinități și poate obligații contractate anterior, riscând astfel să pună țara pe o cale greșită, contrară interesului ei național niciodată îndreptat spre Urali. Asta nu a împiedicat poporul să-l mai aleagă de încă două ori.

Spre diferență, Emil Constantinescu a autorizat, în timpul conflictului din Serbia, zborul avioanelor americane în spațiul nostru aerian, ceea ce a fost un act de pondere importantă, dacă nu crucială, pentru admiterea României în tabăra NATO. Acțiunea a fost total nepopulară, ținând cont de mitica pozitivă pe care o avem cu sârbii (inclusiv pe baze ortodoxe), ceea ce – între altele – i-a atras fostului președinte sfârșitul politic. Dar Emil Constantinescu rămâne în istorie cu un mare plus, întrucât s-a ridicat de la statutul de om politic la statura de om de stat.

Supraviețuirea României, adică traversarea deșertului epidemiologic cu pierderi minime, și, apoi, relansarea economică a țării sunt chestiuni de stringent interes național. Pentru a le asigura, e nevoie de măsuri competente și curajoase – paradoxal, nu pentru a căror punere, ci pentru a căror nepunere în practică cei aflați la putere s-ar putea să plătească politic. Mai precis, să piardă alegerile, când or mai fi acelea.

Orice întârziere de decizie este deja lipsă de competență. Dacă, încă de la început, guvernanții ar fi închis temporar, repetăm, temporar, frontierele pentru toată lumea, inclusiv pentru români, poate contagiunea comunitară nu s-ar fi declanșat, cazuri ca acelea de la Suceava n-ar fi existat și lupta cu coronavirusul s-ar fi dus altfel. Măsura ar fi fost puternic controversată, ar fi atras critici acerbe din partea celor plecați și mânați înapoi de molimă, poate și a aparținătorilor lor din țară, inconștienți față de riscul la care se expun. Se știe, cu toții, influențați și de telefoanele primilor, au votat copleșitor cu guvernanții actuali, drept pentru care, pe cât de emoțional s-a dat votul la ultimele rânduri de alegeri, pe atât de contra-emoțional s-ar fi dat votul la proximele rânduri de alegeri. Dar țara ar fi fost scutită de Golgota pe care o urcă acum. Pentru a fi luat la timp acele măsuri, trebuia să fii nu om politic, ci om de Stat.

Acum, restricțiile de circulație, cât ar fi de severe, nu mai sunt suficiente. În general, s-au luat un sac de măsuri de restricție și nici măcar o baniță de măsuri de reconstrucție. Guvernul trebuie să vină cu fapte economice rapide. Nu azi, nu mâine. Ieri. În UE, Pactul de stabilitate fiscală a căzut, nu mai suntem ținuți de limita deficitului bugetar. E momentul să se întocmească UN PLAN NAȚIONAL de relansare a țării. Se poate împrumuta aproape oricât, cu condiția ca banii să nu se ducă la consum, ci în investiții judicioase. Și cu condiția ca banii să meargă direct la companii și IMM-uri, nu la Ministerul de Finanțe. Marea politică înseamnă a ști să transformi o stare de criză într-o oportunitate de succes. Cine o pune în operă?

Nu am văzut nicio ședință care să-i reunească pe prim-ministru, pe guvernatorul BNR și pe directorii băncilor comerciale, cu scopul declarat de a găsi soluții pentru derogarea, amânarea, suspendarea ratelor populației. Nu am văzut nicio discuție despre soluția de plată a utilităților. De unde să mai plătească oamenii, dacă sunt ținuți în case, dacă își pierd slujbele, dacă, dacă…?

Puse una peste alta, te izbește senzația că guvernanții sunt depășiți și că nu vor (nu pot) să-și întoarcă fața către populație, nici acum, în ceasul al doisprezecelea. Iar dacă populația – în absența oricărei alternative de supraviețuire -, terminându-și perioada de incubație a furiei, va ieși direct în stradă, atunci nici Rareș Bogdan, nici coronavirusul nu-i vor mai putea salva.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Un roentgen pentru fiecare | Metoda retragerii nu e suficientă”

  • Soluția imediată este solicitarea ajutorului de la Federația Rusă pentru medici,asistente și logistică pentru înlocuirea cadrelor medicale îmbolnăvite. Orice minut de întârziere se măsoară în numărul de morți.FUDULIA ȘI SLUGĂRNICIA POLITICIENILOR OMOARĂ ROMÂNIA.

  • Asa e, dle Serbanescu retragerea nu e suficienta, dar ce poti altfel sa faci in fata unui inamic de asemenea proportii care te prinde descoperit fara arme indestulatoare si rezerve strategice.Nici tari mai bogati simai bine dotate decit noi decit noi nu se pot repica rapid, asuma masuri dure,sacrificii dureroase la nivel national si incep sa gindeasca strategii pe termen mediu si lung de finantari externe, cind lumea simtim ca va fi altfel dar nu prea stim cum. Sa dam ragazul pe termen scurt actuali lor guvernanti, altii nu putem avea deocamdata, sa incerce solutii cu care sa putem supravietui, cit de cit, lasind deoparte interese politice meschine, cu speranta ca vor sti sa ne mobilizeze suficient sa accept am privatiuni si sacrificii dureroase. In lupta inegal pentru supravietuire nimic nu conteaza decit salvarea vietilor citor mai multi semeni. La momentul depasirii crizei si evitarii unui posibil al doilea val, vom cauta oamenii de stat care sa sa se investeasca in refacerea si renastera României, cind va fi vorba de un nou consens national de tip Snagov si angajamente de finantare cu institutiiii financiare Internationale. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    • Mentionarea consensului de la Snagov, la initiativa (nu stim cat de sincera sau nu – dar nu mai conteaza) a lui Ion Iliescu, este judicioasa si a reprezentat un moment important de promovare a interesului national.

  • Măsurile economice nu trebuie să privească un sector al economiei, ci economia în întregul ei. Ideea pe care o propun este: reducerea impozitului pe salariu, atât pentru angajat, cât și pentru angajator. E rău să tintești cu un glonț, doua ținte? Direct cu impact la buzunarul cetățeanului și întreprinderii.
    Detaliile tehnice pot fi discutate cu: Comisia de prognoza, MF, BNR, reprezentanți ai mediului de afaceri românesc. Până la urmă oamenii de stat conduc poporul și interesul acestora, obligatoriu trebuie sa fie, bunăstarea cetățeanului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *