Mihai Antonescu, un geniu al Propagandei?

Datele de Istorie spun: Mihai Antonescu, născut în comuna Nucet, județul Dâmbovița, la 18 noiembrie 1904, mort la 1 iunie 1946,    împușcat în Valea Piersicilor, Jilava, a fost între anii 1941-1944 ministru al Propagandei Naționale, ministru al Afacerilor Străine, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și, în absența Mareșalului Ion Antonescu, președinte ad-interim al Consiliului de Miniștri.

Atât Mioara Anton, în „Propagandă și război” (Editura Tritonic, 2007), cât și Călin Hentea, în „Enciclopedia propagandei românești” (Editura Adevărul, 2012), văd în Mihai Antonescu pe unul dintre cei mai însemnați propagandiști din Istoria României.

Călin Hentea nu șovăie să proclame:

„Nici o istorie a propagandei românești nu poate fi scrisă fără menționarea contribuției în domeniu a lui Mihai Antonescu. Fără a avea geniul inovator a lui Goebbels, dar beneficiind de o formație intelectuală superioară, conexă domeniului (doctorat și docență în Dreptul internațional public), «Antonescu cel mic» a fost deopotrivă strategul și tehnicianul român care a condus propaganda românească într-o perioadă extrem de dificilă și riscantă în istoria statului român”.

Deși n-o spune în câteva rânduri, precum Călin Hentea , Mioara Anton afirmă acest adevăr consacrându-i o întreagă carte. Stîrnit de aceste aprecieri  caut Actul de acuzare de la Proces, în volumul I din „Procesul Mareșalului Antonescu. Documente”, ediție prefațată și îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă, pentru Europa Nova.

Surpriză totală! Din cele cinci pagini dedicate Acuzării lui Mihai Antonescu, doar șase rânduri (șase!) se referă la Propagandist:

„În calitate de ministru al Propagandei, precum și în celelalte calități ce avea, el a otrăvit țara cu discursurile sale de apologiere a nazismului și a urii șovine pe care le-a tipărit în nenumărate volume. Tot în această calitate, el subvenționează întreaga presă fascistă din țară, pregătind prin minciuni și ură criminală războiul de cotropire și jaf (vezi vol. În serviciul țării, vezi normativul Ministerului Propagandei pentru presa subvenționată)”.

De ce oare comuniști nu fac caz de propagandistul Mihai Antonescu măcar la Proces, unde se caută motive pentru condamnarea la moarte? Un prim răspuns l-ar da nota de publicitate a Documentului. S-a socotit, desigur, că masele populare, mai mult sau mai puțin alfabetizate, nu vor înțelege mare lucru dacă Acuzarea s-ar concentra pe acuzația de propagandist.

În al doilea rând, Propaganda angajată de Mihai Antonescu se desfășurase pe frontul de Est, în războiul cu sovieticii. A-l acuza de propagandă înseamnă să recunoști eficiența Propagandei împotriva Armatei Roșii și a mărețelor realizării din URSS. Or, teza sovieticilor era că această propagandă n-a influențat nici o boare sentimentele antigermane și antifasciste ale marii majorități a soldaților români.
Asta nu înseamnă că Mihai Antonescu n-a fost condamnat la moarte. Chiar dacă Actul de acuzare n-o spune, tocmai pentru ipostaza sa de maestru al propagandei antisovietice.