Minciunile lui Paul Johnson despre România

Cineva îmi recomandă cu un entuziasm bine strunit cartea lui Paul Johnson, O istorie a lumii moderne, 1920-2000. Cândva, în urmă cu vreo cincisprezece ani, am citit Intelectualii, așa că englezul nu-mi e un necunoscut. Volumul, apărut la noi pentru prima oară prin 1992, mă inhibă, are sute de pagini. Încep urcușul mușuroiului de cuvinte legate în celuloză și perspectiva ce mi se deschide mă amețește pur și simplu. Savurez cu încântare micul tratat de istorie trudit de consilierul de odinioară al „Doamnei de fier” a Angliei, sintagmă inventată de ciracii lui Brejnev!

Britanicul ne lesnicește înțelegerea marilor evenimente ale planetei cu un firesc captivant și totul curge lin, fascinant. Sigur, mă prefac că nu bag în seamă omisiunea menționării uriașului număr de victime ale colonialismului european și american în Africa, Asia și aiurea, îndeosebi ale crudului rege belgian Leopold (câteva milioane de congolezi în statisticile niciodată negate…) În schimb, atrocitățile expansiunii sovietice dincolo de propriile granițe, și nu numai, sunt inventariate cu acribie, cu un soi de satisfacție revanșardă. Deh, ziaristul născut în Manchester trebuie să-și mulțumească probabil sponsorii și angajatorii, n-o să arunce cu bolovani în imperialismul anglo-saxon și continental… Sau o fi chemarea sângelui? La fel, uită și de „ingineria socială” pusă la cale de președintele F.D. Roosevelt prin Decretul nr.9066 din 19 februarie 1942, care a însemnat strămutarea forțată a circa 125 000 de etnici japonezi în zonele deșertice ale „Tărâmului făgăduinței”… Nicio vorbuliță, deși procese asemănătoare derulate sub dictatul unui Hitler sau Stalin sunt analizate nemilos, cu o exigență de fanatic musulman. Exegeții manchesteristului pot invoca în apărarea yankeului scuza legitimei apărări, ca ripostă, cerută de norod, la atacul niponilor asupra bazei militare de la Pearl Harbour în decembrie 1941, ori la semnarea de către asiatici a Pactului Axei la 27 septembrie 1940. La urma urmei, orice nerozie a fost justificată doct și părelnic infailibil de-a lungul scurgerii vremii, să fim serioși… Îmi potolesc indignarea, sedus de talentul johnsonian de a sintetiza sclipitor opt decenii din viețuirea lumii. Caut să-i explic minusurile, doar sunt avocat, în definitiv cine e în stare să se sustragă complet de sub tirania subiectivismului ori a clișeelor dobândite involuntar și să se așeze deasupra atâtor prejudecăți ? Spre finalul tomului găsesc ceva care mă oripilează, mai, mai să explodez, să incendiez făptura de hârtie atât de adorată altminteri. Mă simt trădat, înșelat în dragostea tocmai împărtășită și altora. Cică, zice insularul, „singura excepţie de la tiparul revoluţionar nonviolent a fost România. Dictatura de 24 de ani a şefului de partid de acolo, Nicolae Ceauşescu, la fel ca şi aceea a predecesorului său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost extrem de brutală şi coruptă, până şi după standardele celor mai multe dintre regimurile marxiste, puterea sa fiind asigurată de o organizaţie de poliţie secretă numită Securitate. Membrii acesteia erau recrutaţi în special din orfelinatele de stat (subl.m.). Ceauşescu, visând un popor de 100 de milioane de români (subl.m.), refuza să permită vânzarea de contraceptive, interzicea avorturile şi îi penaliza pe cei necăsătoriţi și fără copii (subl.m.). În consecinţă, existau foarte mulţi copii nelegitimi sau nedoriţi. Orfanii de sex bărbătesc apţi erau luaţi în batalioane de cadeţi de la începutul adolescenţei şi erau îndoctrinaţi, sub supravegherea lui Ceauşescu, să-i considere pe conducătorii ţării ca pe nişte părinţi şi să-i slujească cu o loialitate fanatică. Ca membri adulţi ai Securităţii, li se acordau privilegii speciale, fiind, de fapt, printre puţinii români care aveau destulă mâncare. Securitatea era organizată în unele privinţe la fel ca SS-ul lui Hitler, cu tancuri şi avioane proprii, şi construise o reţea complexă de tuneluri şi buncăre subterane în Bucureşti (subl.m.). Protejat de această forţă impresionantă, Ceauşescu s-a angajat în experienţe de inginerie socială pe scară largă, asemănătoare celor practicate de şahul Iranului, care au implicat distrugerea treptată a peste 8 000 de sate tradiţionale şi mânarea locuitorilor acestora în mari «orașe» agricole.

În mod destul de curios, Ceauşescu nu era nepopular în Occident; de fapt, era lăudat pentru că nu se pliase politicii externe şi de apărare sovietice şi pentru că îşi achita datoriile şi plătea până la ultimul bănuţ bunurile aduse din Vest – politică ce a fost posibilă prin privarea marii mase a poporului de orice în afară de necesităţile primare, păstrând restul pentru export. Dar sprijinul occidental s-a evaporat când au devenit cunoscute natura şi dimensiunile distrugerilor rurale, începând din 1988. Mai mult, această politică a adus regimul în conflict direct cu însemnata minoritate maghiară (subl.m.), şi problemele au început cu adevărat când nemulţumirile s-au transformat într-o revoltă activă în Timişoara. Securitatea a ripostat cu duritate şi s-a spus mai târziu că se descoperise acolo o groapă comună în care erau îngropate 4 630 de cadavre ale victimelor ei (subl.m.).

Ceauşescu se credea protejat de valul de revoluţii care îi răsturnase pe colegii săi în alte părţi. La ultima sa conferinţă de partid, de la începutul lui decembrie, a fost ovaţionat în picioare de nu mai puţin de 67 de ori în timpul discursului său de cinci ore, şi s-a simţit destul de în siguranţă ca să plece în vizita în Iran pe care o avea planificată. Dar vestea că revoltele se extindeau, ajungând şi în capitală, i-a grăbit întoarcerea. La 21 decembrie, s-a adresat mulţimii din faţa palatului său prezidenţial. De regulă, discursurile lui Ceauşescu erau ascultate de cetăţenii Bucureştiului în linişte, cu ovaţii şi aplauze înregistrate emise prin difuzoare – totul făcând parte din suprarealismul politic care caracteriza acest regim îngrozitor. De astă dată însă, mulţimea a strigat şi a proferat insulte, iar Ceauşescu, însoţit de furibunda lui soţie, Elena, la fel de detestată, s-a retras în palat: o scenă vibrantă, înregistrată pe video. A doua zi, a fost nevoit să fugă din palat într-un elicopter. Ce s-a întâmplat după aceea este un mister. Cu siguranţă planurile sale de a se ascunde într-o redută a Securității au dat greş, şi asta poate pentru că a fost abandonat de tovarăşii apropiaţi, care vedeau în nepopularitatea lui personală o ameninţare la adresa propriilor vieţi: cel care i-a succedat, Ion Iliescu, era unul dintre aceştia. În cele din urmă, Conducătorul, cum se autointitula, a fost prins, împreună cu Elena; amândoi au fost judecaţi de un tribunal militar în ziua de Crăciun, acuzaţi de «crime împotriva poporului», genocid şi asasinarea a 60 000 de bărbați, femei și copii, condamnaţi şi executaţi imediat prin împuşcare. Și aceste evenimente au fost înregistrate pe video. Căderea soţilor Ceauşescu fusese făcută posibilă de o deplasare a supunerii armatei şi a conducătorilor ei politici, cu toate că şi unii şi ceilalţi jucaseră un rol în omorurile autorizate de Ceauşescu de dinainte. Securitatea însă a rămas fidelă stăpânului ei, chiar şi după ce acesta a murit, şi luptele au continuat vreme de două săptămâni în tuneluri şi buncăre (subl.m.), până când armata a recâştigat treptat controlul. S-au raportat pierderi uriaşe, dar, la o examinare mai atentă, ele s-au dovedit a fi de cel mult 1 000 de victime. Ascultători din întreaga lume au fost emoţionaţi să audă, sunând, de Crăciun, clopotele bisericilor din Bucureşti, pentru prima dată după patruzeci şi cinci de ani, sărbătorind moartea «Anticristului», cum era numit.”

Citesc și recitesc fragmentul cu pricina și sudui incorect politic, la mijloc este țara mea, cum să îndur asemenea umilință, asemenea minciună sfruntată? Chiar nu se ivește nimeni să ne apere onoarea și să reabiliteze adevărul, deși au trecut treizeci de ani de la asasinarea președintelui Ceaușescu? Ușor-ușor, îmi controlez revolta de român încă iubitor de neam și, deodată, un gând sfredelitor mă răstignește pe o întrebare inevitabilă și agasantă: dacă întreaga carte este o mistificare grosolană, aidoma celei despre România mea?


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Minciunile lui Paul Johnson despre România”

  • Axa Londra Washington,cu care noi vrem sa fim ,atragandu ne ura Europei si a Asiei.Fereste ma Doamne de prieteni,ca de dusmani ma fersc singur.

    • feresc

      • Astia,anglo americanii nu au avut,si nu au habar de istorie,nu au trait o in mod direct,au atatat conflictele altora,si au stat de o parte unii pe o insula,altii pe continentul lor,Istoria e o poveste in genere Eurasiatica pentru astia,in care nu au prea fost ei implicati direct,asa ca nu prea pot ei intelege multe.

  • nae girimea
    Singurul care a tradus Omar Khayyam direct din persana a fost Otto Starck , un erudit intelectual roman de origine evreiasca.

    • Nu constituie o societate cam restransa ?

    • Trebuie sa spun ca dintre toate variantele citite , cea din lb rou mi se pare cea mai frumoasa , mai fluenta , mai poetica . Am avea nevoie de cunoscatori de lb iraniene , am fost atita timp in contact cu popoarele iraniene si avem inca atitea cuvinte atribuite gresit sau cu etimologie necunoscuta . Aceeasi situatie in cazul lb lituaniene . Maria Gimbutas face apropieri intre radacinile celor 2 popoare .

  • “Chiar nu se ivește nimeni să ne apere onoarea și să reabiliteze adevărul?”.
    Nu ! Din mai multe cauze :
    1. Fiindca in general istoria ne-o scriu altii .
    a.Astfel , sant multe carti ale “cercetatorilor “ , “universitarilor” romani care sant traduceri sau adaptari din lb maghiara . Cazul lui Sorin Mitu cu manualul lui la Ed Sigma e cunoscut .
    b.Arheologia cel putin in Transilvania are unde “ trebuie” conducatori maghiari . Rolul lor e sa stearga urmele romanesti sau sa le aloce altor perioade sau situatii etnice.
    c. E sufficient sa urmaresti temele de cercetare finantate ca sa vezi cat sant de paralele cu problemele reale . Sa vezi programele scolare si manualele de istorie a Rou.
    d. Urmariti art din Wiki in lb engleza sau franceza si chiar in lb rou pt a vedea ca altii ne scriu istoria
    2. Fiindca nivelul cercetatorilor si universitarilor romani actuali e in general ingrozitor , iar ceea ce vine din urma e de-a dreptul catastrofal. Nr de cercetatori de forta si anvergura e redus . Nu mai avem slavisti , turcologi , sa nu mai zicem de cunoscatori de maghiara. Nu mai avem “comunitati “ stiintifice pe specializari unde sa existe dezbateri. Un ex din literature : Omar Khayyam e tradus partial in rou de vreo 3 autori dintre care nu stiu cati au tradus din persana ( nu dintr-o lb de circulatie ca franceza sau engleza ), francezii au peste 30 de traducatori diferiti din persana in cazul Khayyam . Si asta e un caz emblematic.
    3. Fiindca elita romaneasca e in general lenesa . A facut scoala ca sa fie domn , boier , “sa n-aiba treaba “ . Rar mai gasesti un eremit , un ascet , un pasionat si horribile dictu – un patriot. Apar lucrari cel mult de compilatie , nu sinteze si interdisciplinaritate . Revin iar cu francezii : urmariti dictionarele lor pe domenii , veti vedea sinteze , puneri la punct , logica expunerii , limbaj slefuit, eliminarea ambiguitatilor, concluzii . Dictionarele romanesti sant compilatii . Afirmatii si idei din sec XIX sant inca preluate fara o critica , in dispretul interdisciplinaritatii si evolutiei descoperirilor. Sant publicate lucrari care dau bine politic, asigura granturi , stagii , burse , si care asigura o promovare in vreo sinecura. Sau se intra direct in politica .
    4. Fiindca elita romaneasca nu-si risca profesia si cariera abordand teme gingase . Un caz atipic : Alex Mihai Stoenescu , a scris exceptionala “Armata , maresalul si evreii” , si de atunci n-a mai prea aparut in media .
    5. Subfinantarea cercetarii in toate domeniile, nu numai in cel istoric.
    6. Si fiindca culturnicii nostri de la ICR si MC nu finanteaza conceperea , scrierea , traducerea unei istorii affirmative , scurte , sintetice cu afirmatii transante , penetrante , usor memorabile care sa exprime punctul nostru de vedere, ci se dedulcesc la cai roz si alte giumbuslucuri si … ciubucuri.

  • Idiotul asta de Paul Johnson a scris o istorie a poporului evreu in care spunea ca romanii au fost cei mai antisemiti din lume si ar fi omorat vreo 700000 de evrei in al doilea razboi mondial (nu prin gazare, ci prin incendiere cu aruncatoare de flacari). Carte aparuta in limba romana.

Invitații cristoiublog
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Marcel Ciolacu a primit deja binecuvântarea ambasadei americane la București