Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Ministrului Justiției, Stelian Ion, dovedește dispreț faţă de statul de drept şi independența justiției

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) şi Asociația Procurorilor din România (APR) condamnă ferm atacurile şi presiunile exercitate de Ministrul Justiției, Stelian Ion, la adresa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiție şi ai Curții Constituționale, făcute atât anterior, cât şi ulterior pronunțării CCR asupra obiecției de neconstituționalitate privind proiectul de lege ce permitea accesul la DNA si DIICOT a unor procurori cu doar 5 ani vechime efectivă în funcție.

Este descalificant pentru Ministrul Justiției să trateze superficial şi părtinitor argumentele exprimate şi asumate în unanimitate de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în obiecția de neconstituționalitate amintită. Tonul agresiv, insinuările şi amenințările voalate la adresa judecătorilor ICCJ şi CCR denotă un dispreț acut faţă de regulile democratice, cu consecințe grave în planul încrederii cetățenilor în justiție.

Faptul că Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, nu are reţineri în a arunca îndoiala asupra judecătorilor instanţei supreme, în timp ce victimizează procurorii DNA, dovedeşte modul complet eronat în care percepe justiția şi independenţa acesteia, ca pilon al democrației într-un stat de drept, precum şi rolul constituțional pe care Înalta Curte de Casație si Justiţie îl are în înfăptuirea justiției şi în arhitectura sistemului judiciar.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, face referire la statul de drept, afirmații publice a căror falsitate este probată tocmai prin declarații publice repetate şi iresponsabile ce subminează exact fundamentul acestuia.

În acest context, reamintim Ministrului Justiţiei că statul de drept garantează egalitatea în fata legii, implicând un ansamblu normativ coerent, clar şi, nu in ultimul rând, impune respectarea în fond, iar nu numai de formă, a rolului instituțional şi constituțional al Ministerului Public.

Or, exact aceşti piloni ai statului de drept au fost apărați de Curtea Constituțională, la sesizarea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

UNJR, AMR, AJADO si APR  au formulat amicus curiae în această cauză, prin care au susţinut, în faţa Curții Constituționale, cu argumente obiectiv fundamentate, ce au ținut seama de situaţia şi interesele întregului sistem judiciar, obiecţia ridicată de ICCJ, arătând, în esenţă, că:

1. Proiectul încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii, fiind contrar unor prevederi deja aflate in vigoare.

Stabilirea vechimii efective minime în funcţia de procuror pentru accederea la DNA, la doar 5 ani, contravine exact legii de funcţionare a DNA, ce impune ca activitatea în această direcție să se deruleze prin procurori specializați. Or, o vechime de 5 ani nu permite unui procuror decât desfășurarea activităţii la nivelul parchetului de pe lângă judecătorie, ce nu are în competență infracțiunile de corupție. Ca atare, în mod obiectiv, un procuror cu 5 ani vechime efectivă în funcție nu are posibilitatea de a avea o minimă specialitate în combaterea corupției.

2. Proiectul încalcă egalitatea în faţa legii, stabilind un privilegiu pentru procurorii ce vor să acceadă la DNA şi DIICOT, faţă de cei ce promovează în celelalte secții sau servicii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Argumentele din expunerea de motive, ce se limitează la deficitul de resurse umane din cadrul DNA si DIICOT, nu reprezintă un motiv justificat şi obiectiv, având în vedere că problema este generalizată la nivelul sistemului judiciar, iar tratarea acesteia cu părtinire, ignorând insuficienţa resurselor umane de la celelalte parchete şi de la instanţe, arată o abordare ce contravine normelor constituționale privind organizarea, locul şi rolul Justiției.

Conform expunerii de motive, DNA avea la data respectivă un grad de ocupare de 73,3%, iar DIICOT unul de 87,12%. În același timp, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – elementul de comparație din speţă – avea un grad de ocupare cu 3% mai mic decât DNA şi cu 17% mai mic decât DIICOT (gradul de ocupare la PICCJ fiind de doar de 70,37%).

Ca atare, aceste date nu justifică în niciun fel discriminarea dintre procurori situați la același nivel de jurisdicție, motivul expus de inițiatorii legii neputând fundamenta, aşadar, diferenţa de tratament.

De asemenea, este inadmisibil ca legiuitorul să profite de această situație dificilă a resurselor umane, pe care, de altfel, a cauzat-o (prin întârzierea nepermisă în adoptarea unei legi privind accesul in magistratură), pentru a o folosi ca pretext de legiferare a unor privilegii doar pentru anumite structuri de parchet, cu ignorarea cinică a majorităţii sistemului judiciar.

3. Încălcarea rolului constituțional al Ministerului Public, inclusiv din perspectiva organizării ierarhice a sistemului judiciar.

Prin proiectul de lege atacat au fost golite de conţinut alte norme procedurale ce stabilesc competenţe speciale, pe diferite grade de jurisdicție. Aceasta stabilire de competenţe pornește tocmai de la structura ierarhică a sistemului judiciar, ce prezumă că performanța profesională crește pe măsura dobândirii experienței şi avansării în gradul profesional. O altă interpretare ar însemna că toată aceasta ierarhie ar fi formă fără conţinut, ajungându-se ca instanțele superioare să nu mai aibă legitimitatea de a anula, desființa sau modifica hotărâri ale instanțelor inferioare, iar procurorii ierarhic superiori să nu mai poată cenzura sau verifica actele sau soluțiile celor din subordine.

Structura ierarhică a Ministerului Public asigură un nivel ridicat de profesionalism în anchetele ce privesc judecători, procurori, miniștri, deputați, senatori, etc., în considerarea protejării funcției şi a importanței acesteia pentru ordinea de drept.

Or, exact această rațiune este înlăturată dacă se eludează normele la care am făcut referire, pentru a se permite, în fapt, ca urmărirea penală să fie făcută de către procurori ce nu au nici măcar vocația de a funcționa la nivel de parchet de pe lângă tribunal.

Prin decizia pronunţată, Curtea Constituțională a validat justețea criticilor de neconstituționalitate ridicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, critici susținute atât de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi de asociațiile AMR, UNJR, APR si AJADO.

În contextul argumentelor succint expuse anterior, asociațiile noastre profesionale salută cu îndreptățire atât decizia Curții Constituționale, cât şi demersul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitându-i public Ministrului Justiţiei, Stelian Ion, să renunțe la declaraţiile politicianiste şi agresive la adresa judecătorilor şi a unora dintre procurori şi să îşi îndeplinească cu bună-credință şi profesionalism, cu obiectivitate şi fără părtinire, atribuțiile ce ii revin ca Ministru al Justiției, pentru a le asigura cetățenilor români accesul la un act de justiție independent, eficient şi de calitate.

UNJR,
prin jud. Dana Gîrbovan,

AMR,
prin jud.dr. Andreea Ciucă

AJADO,
prin jud. Florica Roman,

APR,
prin proc. Elena Iordache


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Ministrului Justiției, Stelian Ion, dovedește dispreț faţă de statul de drept şi independența justiției”

  • D-l Mircea Zarie a ajuns adjunct la DNA iar d-soara Codruta Kovesi a ajuns sefa la DNA neinstrumentand niciun dosar de coruptie intrucat unitatile de la care proveneau nu aveau nu aveau in competenta astfel de cauze. Vorba lui Murphy,cine stie face, cine nu, ii invata pe altii” ! QED.

  • Citit , bagat la cap .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *