Doamnelor și domnilor, vă rog să intrați în sală.
„Cine trece-n valea seacă
Cu hangeru’ fără teacă
Și cu pieptul dezvelit
Andrii Popa cel vestit.
Andrii Popa cel vestit.”
Muzica se oprește brusc. Îndemnul „Doamnelor și domnilor, vă rog să intrați în sală” răsună din nou din boxe, ca o chemare la un film mult așteptat. Dacă ar fi fost un film de duminică, s-ar fi numit Joker: Delir în doi, avanpremiera hollywoodiană de aseară. Zâmbete, râsete și o tensiune enigmatică plutesc în aer. Un domn din mulțime bate nervos tot mai tare din picior, acompaniat de versurile războinice:
„Căci el are-o pușcă plină
Cu trei glonți la rădăcină
Și are un murg de patru ani
Care mușcă din dușmani.”
Pe semne că Mircea Geoană, „independentul”, pare pregătit să muște din dușmani. Apare ca într-un film american despre politicieni reînviați, precum Lazăr din NATO, pășind printre oameni și dând mâna cu ei, fardat parcă mai mult decât o domnișoară proaspăt ieșită de la cursul de makeup pentru începători.
Un „show” bine regizat
Între timp, ochii îmi cad pe o altă domnișoară cu părul lung, îmbrăcată într-un costum de culoare incertă, completată de teniși converse. În mână, ține un clipboard pe care scrie mare: „Run of Show”. Îmi dau seama că evenimentul este regizat cu meticulozitate, un spectacol politic atent orchestrat.
Participanții la lansarea candidatului „independent” sunt așezați în cercuri concentrice, în mijlocul cărora tronează un pupitru. Atmosfera amintește de o sectă bine organizată. Bărbați, unii purtând uniforme masonice clasice — costume negre, cravate negre și cămăși albe — formează un alt cerc invizibil, un fel de scut uman în jurul candidatului, oferind o aură misterioasă întregii scene. Întreaga scenă capătă accente mistice, un fel de ritual politic modern, plin de promisiuni de renaștere națională. Sala este decorată cu un design futurist, gândit să impresioneze. Luminile sunt plasate atent, iar formele geometrice contribuie la o atmosferă aproape solemnă.
Sanda Nicola, moderatorul evenimentului, își exprimă entuziasmul aproape copilăresc că este pentru prima oară când o parte dintre cei care au pus umărul la formarea Mișcării România Renaște se întâlnesc fizic. Aceștia au muncit neobosit la strângerea semnăturilor necesare pentru depunerea candidaturii domnului Mircea Geoană la alegerile prezidențiale. Nicola le mulțumește celor 8.000 de membri care s-au atras unii pe alții, contaminați de crezul în Mircea Geoană și de misiunea lui istorică.
„Vă mulțumesc că nu ne-am pierdut nădejdea unii în alții”, spune ea, iar eu, iubitor de cuvinte rare, sunt trezit brusc de rezonanța biblică a cuvântului „nădejde”.
Însă, în timpul discursului susținut de Alina Achim, directoarea German Marshall Fund în România, această armonie regizată a fost perturbată de un gest neașteptat: un tânăr a ridicat pupitrul și l-a târât pe gresia sălii, zgomotul metalic reverberând ciudat în neliniștea plină de anticipație. Gestul a părut improvizat, ca și cum cineva – poate candidatul însuși – ar fi simțit nevoia de a ajusta în ultima clipă un detaliu de scenografie.
Cercul pe care fusese amplasat pupitrul părea oricum prea mic, aproape ridicol în raport cu „dimensiunea prezidențială” a evenimentului. Acel contrast între grija obsesivă pentru imagine și gestul acesta aparent haotic, a lăsat impresia că, deși nimic nu era lăsat la întâmplare, perfecțiunea regizată se poate clătina în fața celor mai mici detalii.
Curs de sociologie la lansarea Lui Geoană sau când vorbitorii uită să inspire
Dumitru Borțun, președintele Mișcării România Renaște, a dorit să ofere publicului o lecție detaliată, pe alocuri părând mai degrabă un curs academic decât un discurs politic. El a vorbit pe larg despre „contractul social” și a încercat să argumenteze nevoia unei schimbări profunde în România, insistând pe ideea că educația și justiția sunt fundamentale pentru transformarea societății. A subliniat că educația din România este inadecvată și că, în esență, ceea ce lipsește este „educația umană”, o dimensiune morală și culturală pe care școala românească nu o mai oferă.
Cu toate acestea, discursul său a fost simțitor prea lung și detașat de atmosfera evenimentului, iar atenția publicului părea să scadă treptat. Moderatoarea Sanda Nicola a fost nevoită să intervină discret pentru a schimba direcția, părând că îl „dă jos de pe scenă” înainte ca discursul său să devină complet plictisitor pentru asistență.
Discursul unei susținătoare: o viziune profetică asupra candidaturii lui Geoană
Cristina Ozuna, avocat european și membru al comunității românești din Spania, a adus în prim-plan un ton elogios în discursul său la adresa candidatului, subliniind importanța sa pentru viitorul României. Vorbind despre cartea lui Mircea Geoană, „Bătălia pentru viitorul României”, Ozuna a descris titlul ca fiind „profetic”, întărind astfel sentimentul de destin care învăluia întregul eveniment. „Titlul ales de domnul Mircea Geoană este unul profetic”, a afirmat ea, făcând referire la viziunea candidatului și la interacțiunile sale cu diaspora românească, inclusiv la evenimentul recent din Madrid, unde Geoană a avut un dialog cu românii din Spania.
Cristina Ozuna l-a portretizat pe Mircea Geoană ca pe un „om de stat” capabil să aducă ajutor din partea aliaților strategici în caz de nevoie. Ea a încheiat spunând că Geoană este singurul candidat care îndeplinește toate criteriile pentru funcția de președinte și că este persoana care poate readuce demnitatea României, atât pe plan intern, cât și internațional.
Intervenția lui Mihai Polițeanu: un cod electoral nou și un DNA puternic
Mihai Polițeanu, proaspăt ales primar al Ploieștiului, a urcat pe scenă cu o listă clară de cerințe pentru reforma electorală, subliniind necesitatea unui nou cod electoral, vot preferențial și vot în două tururi la alegerile locale. Mesajul său a fost ferm, dar a atins o coardă sensibilă în momentul în care a vorbit despre importanța unui DNA puternic. În acel moment, sala a fost cuprinsă de o liniște neobișnuită.
„Avem nevoie de un DNA puternic!”, a afirmat Politeanu, iar audiența a reacționat mai puțin entuziast față de alte propuneri, parcă reținută în fața acestui subiect. Tensiunea s-a simțit în aer, confirmând că, deși discursurile despre patriotism și unitate erau bine primite, propunerile concrete legate de lupta împotriva corupției stârneau un alt fel de reacție.
Geoană: împăcarea cu dreapta și rescrierea istoriei personale
Iată că vine momentul mult așteptat: Geoană se ridică din mijlocul mulțimii, în timp ce pe fundal se mai aude ecoul versurilor din „Andrii Popa”. Cu un gest calculat, el își face intrarea, dar, spre surprinderea tuturor, anunță: „N-am să mă sui pe această scenă, am să fiu printre oameni.” Această replică, deși simplă, încearcă să creeze o imagine de apropiere, de „președinte al poporului”, contrastând puternic cu atmosfera bine regizată a evenimentului. Un gest care, de altfel, se alinia perfect cu restul discursului său – un mesaj că el este un lider care nu urcă pe un piedestal, ci rămâne „printre oameni”.
Mircea Geoană s-a prezentat ca un lider capabil să îmbrățișeze valorile dreptei, evitând orice mențiune a trecutului său PSD-ist. În loc să se confrunte cu rădăcinile sale politice, Geoană și-a construit discursul pe referințe istorice semnificative, încercând să-și alinieze imaginea cu figuri ca Regele Mihai și Corneliu Coposu.
Unde este adevărul despre trecutul său?
Geoană a omis complet mențiunile despre perioada în care a fost lider al Partidului Social Democrat. În schimb, el a încercat să se reinventeze, promovându-se ca un om al dreptei, modern, cu o viziune occidentală. În timp ce își construiește noua identitate politică, trecutul său devine o umbră care îl urmărește.
Această evitare a propriului trecut ridică întrebări despre autenticitatea sa. Dacă Ion Iliescu și-a asumat întotdeauna identitatea și convingerile politice, de ce Mircea Geoană nu poate face la fel? Iliescu, deși contestat de mulți, nu și-a ascuns vreodată trecutul. Geoană, în schimb, pare să fie incapabil să vorbească deschis despre cine a fost, preferând să se ascundă în spatele unui discurs impersonal și calculat.
Un critic al acestui tip de comportament ar putea spune că Geoană este mai interesat să-și rescrie istoria personală decât să ofere un mesaj autentic și onest. În loc să construiască pe baza experiențelor sale, el încearcă să evadeze din propria biografie. În comparație, Ion Iliescu este de o mie de ori mai uman și sincer pentru că a avut curajul să își asume întreaga sa carieră politică.
Discursul său despre Regele Mihai și Corneliu Coposu ar putea părea convingător pentru un public neinformat, dar pentru cei care au trăit și văzut cariera lui Geoană, rămâne o tentativă de reinventare forțată, fără prea multe rădăcini în realitate.
În mijlocul discursului său, Geoană lansează o replică neașteptată, care pare să fie o săgeată subtilă către actualii sau foștii lideri politici: „Avem nevoie de un președinte care nu dă din mâini când vorbește o limbă străină.” Aparent, o critică fină la adresa politicienilor care își maschează nesiguranța prin gesturi exagerate. Geoană își construiește treptat imaginea de președinte cerebral, care stăpânește fiecare cuvânt și gest. E ca și cum s-ar autoproclama liderul unui „club al deștepților”, sugerând că numai el deține rețeta președintelui ideal – calm, rațional, inteligent.
Un mesaj pentru toți: de la patrioții din serviciile secrete și rugăciuni naționale
Într-un moment de maximă intensitate, Geoană își îndreaptă discursul către „patrioții” din serviciile secrete, făcându-le o promisiune clară: „Nu veți mai fi asociați cu imaginea Securității.” Această replică, livrată cu emfază, pare să fie un mesaj adresat direct celor care, în ultimii ani, au fost criticați pentru influența lor din umbră asupra politicii românești. Geoană promite o reabilitare a imaginii lor, eliminând orice legătură cu trecutul sumbru al Securității. Este o mișcare care, la fel ca restul discursului său, pare să aibă rolul de a atrage cât mai multe segmente ale societății.
Patriotismul se intensifică în tonul lui Geoană, care aduce în discuție situația comunităților românești din Ucraina, spunând clar că „nu e ok ce se întâmplă acolo.” Este o referire la soarta românilor din regiunile de frontieră, menită să capteze atenția celor care sunt sensibili la problemele diasporei românești.
Apoi, vine lovitura de grație, una ce promite ceva pentru fiecare: când va fi el președinte, vom avea o zi de rugăciune națională de ziua Sfântului Andrei și o zi națională a patrimoniului și a naturii, „pentru a celebra această țară minunată”.
Promisiunile sale sună bine pentru toate părțile – de la corporatiștii care văd în el un independent modern și sofisticat, până la patriotii din servicii, care primesc asigurări că vor fi onorați și nu stigmatizați. În final, mesajul său vizează fiecare categorie socială, de la șoferii de Uber care îl vor vota pentru inteligența sa și tonul prezidențial, până la cei care se simt prizonieri ai unei Românii securiste – o țară pe care promite să o elibereze din captivitatea trecutului.
Fanfaronada unui discurs bine calculat și un final previzibil
Pe măsură ce discursul lui Geoană se apropia de final, senzația că asistasem la un spectacol regizat cu atenție devenea din ce în ce mai evidentă. De la promisiunile către tineri, de la votul la 16 ani, la retorica caldă și aproape teatrală adresată diasporei – „Avem nevoie de diaspora, avem nevoie unii de alții!” – fiecare cuvânt părea calibrat să mulțumească pe cineva, dar nimeni nu părea cu adevărat convins.
Atingerea subtilă către patrioții din serviciile secrete – că nu vor mai fi asociați cu vechea „securitate” – și promisiunile de zile naționale pentru rugăciune și pentru patrimoniu păreau să fie doar alte promisiuni care sunau bine la ureche, dar care nu transmiteau neapărat un sentiment de autenticitate.
Geoană părea să fi îmbrățișat un discurs pentru toți, dar în același timp pentru nimeni. A vrut să fie omul modern și independent pentru corporatiști, inteligent și pregătit pentru șoferii de Uber, patriot pentru securiști. Totuși, fanfaronada era evidentă pentru cei care au stat să-l asculte cu atenție.
Iar momentul final nu putea fi mai revelator: un bărbat din public, care părea destul de „PSD-ist”, s-a ridicat și a început să strige din toți bojocii: „Geoană președinte!”, aplaudând frenetic și încercând să antreneze întreaga sală. Așa, ca în vremurile bune de partid, în care entuziasmul era fabricat pe loc.
Entuziasm sau scepticism?
Pe fondul strigătelor „Geoană președinte!” care răsunau din toate colțurile sălii, am decis să întreb pe cineva din apropiere, care aplauda timid: „De ce îl votați pe Mircea Geoană?”. Omul respectiv s-a oprit din aplaudat, m-a privit un moment și mi-a răspuns zâmbind vag: „O să vedem dacă îl votăm!”.
Acel „o să vedem” mi-a spus mai multe decât toate discursurile. Evenimentul se terminase în mod grandios, cu aplauze forțate și lozinci strigate din tot sufletul. Dar realitatea din afara acelei săli era mult mai complicată. Mircea Geoană își jucase perfect rolul de președinte ideal, om al tuturor claselor și categoriilor sociale, dar se ridică întrebarea dacă fanfaronada sa este suficientă pentru a cuceri voturile unei țări deja dezamăgite de politicienii săi.
Pe tot parcursul evenimentului, versurile din Andrii Popa au urmărit discret discursurile, conturând în fundal imaginea unui Geoană care ar vrea să se proiecteze drept haiducul modern, gata să muște din dușmani și să facă dreptate celor mulți. Oare își dorește să fie președintele haiduc care sfidează boierii moderni, sau totul rămâne la nivel de spectacol bine regizat?
Până la urmă, acest eveniment a avut o energie ciudată, un amestec bizar de lumi diferite: vocali PSD-iști, tineri corporatiști și figuri misterioase în costume negre. Cu siguranță, nu a semănat deloc cu lansările clasice ale partidelor.
MIrcea Geoana nu are nicio sansa , pacat de intelectualii care il sustin . Mircea Geoana poate fi numit intr-o functie prin abile jocuri de culise , dar niciodata ales . In primul rand , nu este independent , ramane psd-ist pe viata ! Are atatia scheleti in dulap , mai bine s-ar lasa pagubas. Geoana se va face de ras, parol ! La cate gafe a facut , la ce caracter are , vom mai culege multe perle de la el ! Exista probabil interese , dar nimeni nu uita ultima lui candidatura la presedintie ! poate doar tineri aburiti de codul QR , dar ei sunt lenesi si nu se vor duce la vor !
nu se vor duce la vot !