(Text care poate să cadă sub incidența Legii de suprimare a libertății de expresie)
Deși prezența lor la Guvernare a durat puțin (din 14 septembrie 1940 pînă în 14 februarie 1941) Legionarii au beneficiat de toate avantajele celor ajunși la putere după ani de prigoană.
Unul dintre aceste avantaje rămîne cultivarea de către presă.
Publicația Radio România, revistă a Radioului public, se înscrie și ea în campania de propagandă legionară.
Un număr din ianuarie 1941 se ocupă de Arta dedicată Mișcării legionare.
Clarificare comentarii:
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!
Sase luni de legiune nu se compara cu70 de ani de comunism atroce.Holocaustul rosu e uitat?
Holocaustul rosu a fost creat tot de cei amintiti mai sus.De-a lungul mileniilor numai rau au facut tuturor !
Atat ati reusit sa cititi in BA si alte biblioteci, in calitate de istoric, despre miscarea legionara ? Cam putin.Dar despre ce se intampla in aceste zile in Romania asaltata de urmasii lui Marx, Lenin, Stalin si Ana Pauker, ce ne puteti spune ? Poate ne spuneti ceva despre faptrul ca si tradatorul de tara Mihai, pe atunci rege, a imbracat camasa verde.Cred ca acest lucru ar trebui sa duca la arestarea de indata a cestui reptilian.Pe cei morti nu-i mai poate aresta nimeni, dar pe acest individ jalnic, da.