Cum ieși din sala de lectură nr. 1 a BAR, pe Stânga, stă căruciorul folosit de ajutoarea celei de la catedră pentru a aduce din Depozit, și a duce la cititori cărțile comandate.
Fișa completată de tine e pusă într-un soi de lift de mici dimensiuni, dintre cele folosite la restaurante pentru urcarea mâncărurilor de la bucătăria aflată dedesubt la sala de mese, situată deasupra. Când cutia a ajuns la etajul care găzduiește cartea comandată, depozitara ia fișa, caută cartea cerută, luându-se exclusiv după cotă (deseori, te trezești cu o carte despre uleiul de ricin în locul unui volum din Goethe, tipărit cu înflorituri), o pune în cutiuța liftului, apasă butonul unei sonerii, soneria dă jos un semnal scurt, clasic, liftul ajunge la parter, vine manipulanta, ia cartea, o pune pe căruț, lângă altele, și o aduce la masa comanditarului.
Pe cele două alei din sala de lectură, căruciorul e împins solemn-alene de manipulantă, străină de modul absolut de titlurile care-i stau în față.
Am zis și am mai scris că, tânăr fiind și nu bătrân, ca acum, m-aș fi angajat aici, la BAR, ca împingător de cărucior aș fi devenit mai cult cu un centimetru. Dacă mai răsfoiam cărțile, eram cult de-a binelea.
După ce sunt predate înapoi de cititori, cărțile sunt puse pe căruciorul parcat pe stânga, cum ieși din Bibliotecă.
De multe ori, când ies din Sală, mă abat pe la cărucior. Iau câte o carte, îi citesc titlul, mă uimesc (ia te uită, cineva s-a trudit să cerceteze Istoria manșetei de la pantalonii de damă!) și o pun la loc, de fiecare dată încercând tristețea că două lucruri pe lume nu se poate. Să le iubești pe toate (femeile) și să le citești pe toate (cărțile).
Acum, mai nou, mă opresc și dintr-un interes practic. Pentru cristoiublog.ro am nevoie de cărți și publicații cu fotografii ce pot fi scanate în vederea publicării la rubrica Documente.
Mânat de acest interes, am descoperit că-n anii campaniei din Est apărea la noi revista de mondenități „Tout Bucharest”. De fapt, continua să apară (în limba franceză) din anii dictaturii carliste. Fără a-și schimba preocupările – mondenități din politică și diplomație – revista se desfăta cu fotografii și texte despre viața de familie a lui Ribbentrop, Goering, Mussolini, Killinger.
Azi dacă ar apărea, revista ar fi demascată ca proclamând Cultul demnitarilor hitleriști. În realitate, revista de mondenități, „Tout Bucharest” nu face altceva decât să abordeze lumea înaltă din București, fără a ține cont de politică.
Și cum la vremea respectivă, lumea Înaltă înseamnă demnitarii unei Germanii cu care România avea un Parteneriat strategic, era de la sine înțeles că „Tout Bucharest” să se intereseze de mondenități din lumea demnitarilor hitleriști.
Sunt tare curios să știu dacă o astfel de revistă a apărut după 23 august 1944. Dacă da, se va fi ocupat ea de familiile noilor stăpâni, nomenklaturiștii sovietici? Va fi reprodus ea fotografiile lui Lavrenti Beria jucându-se cu copii sau a lui Andrei Visinski îmbrățișându-și nevasta?
Lasă un răspuns