Mortul care a venit acasă

Un fapt divers. Am mai scris, cred, că, în căutare de fapte absurde pentru România veselă din proza mea, fișez Faptul divers, singura rubrică pe care oficiosul PCR, „Scânteia”, o dedica pe vremea comunismului realității nefardate propagandistic.

După epuizarea câtorva ani iscodire, îmi dau seama că faptele absurde se repetă: inși care dau foc casei din simplu motiv că sunt supărați, tipi fără carnet de conducere care se urcă la volanul unei mașini întâlniți în cale și beți fiind, intră în stâlpi sau în cetățeni, automacarale de întreprindere care circulă dintr-o parte într-alta a țării transportând doar un top de hârtie de scris, condiționarea cumpărării unui produs, pe care nu-l vrea nimeni.

Din când în când în muntele de steril, descopăr însă câte un diamant în materie de fapt senzațional.
Astfel, în numărul din 17 noiembrie 1974 al Scînteii am dat peste acest text:

„Cine era … mortul?

Cetățeanul Eugen Radu din satul Valea Seacă (Prahova) a fost anunțat de primăria comunală să meargă la morga din Ploiești să ridice corpul neînsuflețit al feciorului său (Ion Radu), care decedase într-un accident de circulație. Îndurerată familia s-a prezentat la morgă, l-a identificat, l-a luat acasă și l-a înhumat în cimitirul satului. La numai o săptămână însă, cînd durerea pierderii fiului era încă vie, tatăl și mama s-au trezit acasă cu … feciorul decedat. Să leșine, nu alta! Rămâne acum ca organele de anchetă să descopere adevărata identitate a celui ce odihnește în cimitirul din Valea Seacă”.

La o asemenea știre, gazetarul senzaționalist din mine a tresărit, ca un dependent de droguri la vederea prafului alb.
Asta da întâmplare senzațională!

Am răsfoit iute colecția pentru a vedea dacă nu cumva în numerele următoare Scînteia va relua subiectul.
Nu pe pagina întâi, Doamne ferește!, aceasta era rezervată celui mai viu dintre vii, Nicolae Ceaușescu, dar măcar la pagina a patra sau a cincea, la una din rubricile care închideau, ca într-un ghetou dedicat României adevărate, și alte fapte decât cele ținând de realizarea cincinalului în patru ani și jumătate.

N-am găsit nici o revenire la istoria cu mortul.
Să fi fost o născocire a redacției?
Nu cred că-și permiteau tovarășii de la Scînteia un asemenea act contrarevoluționar.

Din 1974 au trecut 38 de ani.
Socotind că Ion Radu era tânăr la vremea întâmplării, sunt șanse serioase ca el să trăiască.
Ce-ar fi dacă un ziar de azi, Adevărul, de exemplu, ar continua ancheta pe care trebuia s-o facă Scînteia din 1974?

*

Notă. Cum de nu mi-a trecut prin cap?!
Pe bunicii lui Teodor Baconski dinspre tată i-a prins diktatul de la Moscova la Hotin, în Bucovina de Nord. La un Taifas de vineri seara, de pe B₁ Tv, fostul ministru de Externe îmi povestea cum au încărcat bunicii săi într-o căruță ce le-a venit la îndemână și au luat-o spre țara mamă.

Îi amintesc distinsului interlocutor una dintre obsesiile mele despre iunie 1940:
Tragedia oamenilor simpli din Basarabia și Bucovina de Nord anunțați că teritoriile au fost retrocedate și că, prin urmare, ei trebuie să plece în bejenie.

Teodor Baconski face însă o observație surprinzătoare:
– Nu cred că erau atât de răvășiți.
Socoteau că e un moment trecător și că se vor întoarce după câteva zile.

Cum de nu mi-a trecut prin cap?!
Marile zguduiri provocate de Istorie în destinul individual sunt îmblânzite de disponibilitatea genetică a omului de a se iluziona.

Că retrocedarea a durat un an, urmată, în 1944, de o jumătate de secol de despărțire de patria mamă știm noi acum, trăitori ai istoriei de după.
Cei aflați în ochiul ciclonului n-aveau perspectiva noastră asupra tragediei care-i lovise.
De aceea, ei se mai puteau iluziona că lucrurile se vor aranja până la urmă.