Moss Side, mon amour. Muncitorul local nu merge pe același trotuar cu gangsterul local

Plouă mărunt: „pissing down”, mormăie Jim. Vrea să se pi..e („gonna spend a penny, pal”) și intrăm zgribuliți în pub: „Ne uităm pe sus, să n-aibă ăștia cameră-n tavan”, mă anunță Jim când trece de ușa toaletei. Știe ce spune: pe „political correctness”, unii cârciumari britanici mai montează „ochiuri magice” în WC-urile bărbaților cu drepturi puține– e doar pentru „siguranța clienților”. Ne holbăm în tavanul care seamănă a podea răsturnată: nu-i nicio cameră video acolo, nu-i nici măcar cerul. Doar plastic, într-o epocă de plastic.

Ieșim

…pufnind a ușurare, e „fancy” o bere acum? Jim zice că da: bem ceva, un „shot” de whisky e pentru 3 lire, o bere Stella e la 3.50, „mai ieftin decît un «smack» de heroină”, zice el și adaugă misterios: „10 lire gramu’”. Cunoscător. Luăm un whisky, alunecă lin, fără suspin. Mai luăm unul, barmanul este deja dublu, umple vitrina din spatele lui.

În Anglia

… dacă bei moderat cu clasa muncitoare, cu funcționărașii și meseriașii self-employed, stai într-un pub de cartier (asta-i tot ce-a mai rămas din bogata cultură shakespeariană– ruinată de înalta tehnologie), înșurubat pe un scaun înalt, pierdut între tipi cu cravată („sausage fest” cum numesc unii adunările de fani de fotbal din puburi) care vorbesc de fotbal, cereale cu lapte, femei și job. Câțiva dintre ei mai răsucesc canabis într-o țigară („got twax”) prin ungherele de-afară, iar după aia stau pierduți și izolați, cu privirea galbenă, vărsată în tăblia mesei. Iei o bere, un „shot” de whisky, moțăi și bei: viața e frumoasă, ciudat că uneori e și lungă. Senzații tari.

Senzații tari

Ciocnesc cu Jim, alcoolul pătrunde unde n-a reușit apa: ”În 2015 am trecut pe unde dezamorsau o bombă”, zice el. Trece un negru, îl salută cu „My G” („prietene”, n.n.) și el se oprește să-i răspundă. Acum e încălzit, între fraze aruncă în jur grimase înțepate, de sindicalist la o reuniune patronală. „Nu era bombă IRA (Armata Republicană Irlandeză- n.n.), n-a fost nici IS (Stat Islamic-n.n.), erau «purcele» rămase de la bombardamentele germanilor (al Doilea Război Mondial- n.n.). Era acolo Poliția, mai erau niște tipi care trimiteau oamenii spre străzile din jur și în spatele lor lucrau unii cu fire și patenți, în costume blast-suit: tehnicienii de la dezamorsări, înțelegi. Casa mea nu era prea departe, m-am cam speriat”, recunoaște cu ochii limpeziți. Bem să scăpăm de senzația asta nesuferită, de senzații tari. Mai stăm un pic și Jim se cere din nou la toaletă: o să meargă acolo și-o să stea demn și crăcănat, să se holbeze în tavan, după camere video. Vine o zi când orice gentleman de pub se întreabă cum arată un WC pe Kilimanjaro.

„Good from far, far from good”

S-a întors acum la masă și plescăie din limbă, vrea să fumeze. Scoate tabachera, cumpărată pe când a lucrat în Germania („f..cking toffs, fella” zice el cu un gest de lehamite, amintindu-și de nemții ăia aroganți), iese din pub și merge în spațiul rezervat pentru nefumători. Și-a aprins acolo țigara și explică: „Să stai cum am stat eu printre Cockneys (londonezi, n.n.) n-a fost tocmai bine, să stau între Scousers (locuitori din Liverpool, n.n.) mi-ar fi fost imposibil, eu îs fan United (club de fotbal din Manchester, n.n.). Mancunian (locuitor din Manchester – n.n.) nu eram, așa că m-am întors la Birmingham, între «brummies». Mai încolo, m-am mutat în Moss Side”. Dacă te muți undeva în Anglia, poți merge pe un website și cauți acolo: cât e de periculos cartierul? Îți dă Poliția un scor și numeri pe degete: ai atac cu ciocanul, rasism, spargeri de magazine, cuțit la gât cu gluga pe ochi, pistol, spray cu acid, tâlhărie pe moped, gașcă de cartier. Sau, poate ai pensionari, peluză verde și liniște. Te muți.

O amintire din Londra 

„M-am trezit într-o dimineață cu un gând, a fost cum să zic, ca un „Get the f.ck up!”„, își amintește Jim trezirea aceea incredibilă, care i-a schimbat viața, în 10 minute la o cană de cafea. Omul a părăsit viața din Londra, s-a întors la Birmingham, iar într-o zi a plecat spre Moss Side să-și cumpere lame de ras. A rămas acolo, a fost ca un capăt de cursă.

Dacă te plimbi în Moss Side

…și simți un junghi în spate, ai grijă să fie doar vreun mușchi înțepenit.  ”Moss Side e pe bande”, zice  Jim. ”N-au treabă unii cu alții, ei se răfuiesc între ei, e pe teritoriu, dacă e unul înjunghiat („shank”) ai grijă ca tu să fii în partea cealaltă a orașului, la shopping. Dar dacă vine un dealer din Moss la tine, nu-l întreba dacă e „tare” („U coming at me balls out?”), nu se obișnuiește. Au arme, iar tu nu vrei să apari în ziaru’ de seară, la rubrica de „Curiozități”, înțelegi”. Jim rânjește strâmb: știe că înțelegi: dacă era școlit pe la Oxford, Jim ar fi îmbunătățit sofismul ”cunoașterea aduce tristețe”.

Moss Side are

… nativi englezi, dar și mulți emigranți de 2-3 generații. În Marea Britanie, unii zic că „multiculturalismul” n-a rezolvat multe, dar cu certitudine a „perfecționat” limbajul corpului: ura și fraternitatea se pot transmite mai ușor printr-un limbaj mut și exersat al mâinilor sau buzelor. Dacă toată lumea ar suspecta pe toată lumea, s-ar face totul elegant, distins, cu politețuri și toleranță rafinată în ochii micșorați de efort. Dragostea este aceeași, dar ura la britanici nu are nimic din ochii dați peste cap în scandalurile din România. Este rece, politicoasă, distantă: „diversitatea” are reguli și nici nu se așteaptă minuni bruște de la îmbogățirea sa. Ziarele anunță uneori că Moss Side a dat vreun sniper „convertit” (Raymond Matimba, aka Abu Qaqa al-Britani al-Afro a plecat în Siria la 28 de ani să tragă cu pușca în „infideli”) al grupului terorist Stat Islamic, ăsta e un grup pe care, în general, presa neomarxistă britanică sau de aiurea îl denumește „de militanți”. În Moss Side se „militează”, însă, în general, pentru ziua de mâine, muncitorul local nu merge pe același trotuar cu gangsterul local.

Ieșim din pub

… și mergem un timp la întâmplare. A stat ploaia, e puțin soare și găsim un corso pustiu, cu decorul umplut de alinierea corectă a caselor. Jim se caută de tabacheră, apoi se oprește brusc. Suntem pe Moss Lane și undeva în față apare clădirea de la Job Centre Plus, e un Oficiu local de șomaj. Aprinde țigara, o fumegă puțin și se uită chiorâș la clădire, de parcă a fost zidită noaptea trecută sau, mai rău, de parcă i-a adus aminte de ceva. „Bună ieșirea asta la pub”, comentează flegmatic. „Deci, ce-avem noi aici? Un JCP. De-aici, dacă o apuc pe strada asta, pe lângă unitatea de Pompieri apoi fac dreapta spre Fallowfield și merg înainte, ajung în Franța”, explică el, fără să fie clar cui se adresează. Mă uit la el, dar își continuă impasibil raționamentul. „Știu o firmă mare de protecție în Londra, au clienți peste tot în Anglia, au și la  galezi: îi sun mâine pentru un job, ăia au așa mulți angajați că pot să ocupe și Parisul”.

https://blogtraianhoria.wordpress.com/

Atenție hoți pe biciclete

Moss Side o zi obișnuită

sniper IS din MossSide

Soare în Moss Side

vodcă și cola ”la pungă”