Multe vociferări și… o scrumieră

În episodul precedent m-am referit la Plenara lărgită a CC al PMR din 30 noiembrie-5 decembrie 1961 care a reprezentat un valoros izvor de istorie. Odată cu trecerea anilor, sutele de fapte din „culisele Puterii”, prezentate de vorbitori la acea reuniune au fost verificate, unele s-au confirmat, altele s-au infirmat, iar o a treia categorie a rămas în suspensie. Toate, însă, merită să fie reținute (e adevărat, în proporții diferite) pentru mai buna înțelegere a unor poziții politice, inclusiv prin prisma relațiilor personale la „vârf”. Din acest unghi de vedere a fost caracteristică intervenția de peste o oră a lui Chivu Stoica, poate cel mai apropiat prieten și colaborator al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Redau un fragment din cuvântarea sa:

„Tov. Chivu Stoica: De la Ministerul Industriei Metalurgice (pe care îl conducea – n.n.) țineau mai multe sovromuri. Luca răspundea din partea Biroului Politic de sovromuri și eram chemați și miniștrii care aveau legătură cu aceste sovromuri. Erau Miron Constantinescu, Luca, eu și alți tovarăși și de la Finanțe – Modrogan, Craiu, era din partea sovietică un responsabil, Iatrov, și încă vreo doi specialiști ai lor. Era în discuție caracterul părții de beneficiu a participării sovietice, transferul din lei în ruble. Pentru unele sovromuri, care lucrau în pierdere, s-a discutat problema acoperirii de la buget. Era un sovrom, Sovromasigurare, la care partea sovietică n-avea aproape niciun aport, decât niște clădiri și niște birouri și participa la acest Sovromasigurare, care, de fapt, făcea toate asigurările în țară. Încasa sume imense de bani de la întreprinderile din țară pentru asigurări, iar o parte dintre acestea erau transferate în ruble. Pentru aceasta nu era o hotărâre a conducerii partidului nostru. Mai mult, Luca ne-a consultat pe noi și eu am pus problema că trebuie întocmit un material și dus la Biroul Politic, la conducere pentru că nu se poate așa fără hotărâre. Și de transferat, mi se pare, vreo doi ani venituri sau beneficiile de la această societate Sovromasigurare. Luca a pus problema de a se accepta ca imediat să transfere partea lor. Eu am spus că problema aceasta, a acoperirii beneficiilor la un sovrom care lucrează în pierdere nu este o hotărâre a partidului nostru și a guvernului, iar pentru Sovromasigurare, de asemenea, nu este hotărâre și eu propun să se amâne problema aceasta până se va hotărî de către conducerea noastră. Luca s-a uitat la mine puțin cam urât…

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Cine participa acolo?

Tov. Chivu Stoica: Erau Miron, eu, Modoran, Craiu, Iacob și partea sovietică, Iatrov și încă doi. Ei discutau, Iatrov tot mai insista (…), că e nevoie să se facă lichidarea, să transfere ș.a.m.d. Luca îi dă răspuns că da, el e de acord, și atunci, din nou, atrag atenția: tovarășe Luca, nu e posibil de a transfera suma asta de bani…

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Că nu e hotărâre.

Tov. Chivu Stoica: Nu e hotărâre de partid”.

Se impune, acum, o scurtă rememorare a ceea ce am conspectat din documentele de arhivă pe tema sovromurilor. Aceste societăți mixte s-au înființat (prima „Sovrom transport” chiar în ultima zi a războiului din Europa, la 8 mai 1945) pentru a se acumula resurse necesare achitării datoriilor către URSS în valoare de 300 de milioane de dolari, conform prevederilor Convenției de armistițiu. Societățile mixte nu reprezentau, desigur, o noutate pentru România; ele se înființaseră în Vechiul Regat și în Transilvania încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. În aproape toate cazurile, „partea leului” a revenit capitalului străin, însă, sovromurile s-au transformat, în bună măsură, într-un instrument de spoliere fără precedent, beneficiile sovieticilor depășind cu mult nivelul stabilit inițial prin acorduri statale. Nu-mi propun în acest episod să dezvolt tema. Remarc numai că adevărul istoric presupune luarea în considerare și a nuanțelor. Unele sovromuri au avut o contribuție notabilă la refacerea economiei noastre naționale, ruinată de război, la procesul de industrializare a țării. În 1954 – din inițiativa liderilor de la Kremlin care i-au urmat lui Stalin – a început procesul de desființare a sovromurilor prin trecerea integrală a 12 dintre ele în proprietatea exclusivă a statului român (prin răscumpărare). Oricum este de observat că asemenea lui Chivu Stoica, unii demnitari români au luat poziție curajoasă în interes național, inclusiv în legătură cu activitatea sovromurilor. În continuare, prezint încă un fragment din cuvântarea lui Chivu Stoica:

„Tov. Chivu Stoica: Luca s-a ridicat, începe să țipe cu cuvinte, așa, aproape de neînțeles: «Ești un antisovietic, te opui dezvoltării sovromurilor, te opui dezvoltării relațiilor noastre economice cu Uniunea Sovitică». Eu mă abțineam, m-am uitat la el și am stat în picioare, zic: «Tovarășe Luca, nu corespunde ce spui mata, eu ți-am atras atenția că trebuie să fie o hotărâre a conducerii, hotărârea aceasta nu este, însă, aici». «Taci, ieși afară, ieși, să nu te mai văd». Și avea o scrumieră, pune mâna pe ea, vocifera și am luat servieta și am plecat…

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Chivu, când s-a întors de la Luca, după ce a fost bine ferchezuit, după ce a fost dat afară, «ieși afară», s-a dus la dânsul în cabinet și a plâns, și a plâns destul de mult, și-atunci mi-a dat un telefon.

Tov. Chivu Stoica: S-a propus să avem o ședință a Biroului Politic.

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Am să convoc Biroul Politic să discutăm această problemă în Biroul Politic. Așa-i, nu?

Tov. Chivu Stoica: Da.

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Am discutat cu Ana (Ana Pauker – n.n.), i-am arătat lui Ana, uite ce s-a întâmplat și, dacă-ar fi singurul caz, așa s-a întâmplat cu toți, mă înfricoșez. Ea s-a apucat cu mâinile de cap, a început să țâțâie, așa: «Cum se poate așa ceva?». Îmi lăsa impresia că, într-adevăr, era uimită de ce aude, parcă nu-i venea să creadă și am spus că eu convoc după-masă ședința Biroului Politic, unde vreau să pun această problemă în discuție și să vedem ce-i de făcut cu Luca. Zice: «Bine, Ghiță». Și, pe urmă, cum a mai fost?.

Tov. Chivu Stoica: Pe urmă, între timp, după ce am plecat eu de la cabinetul tov. Gheorghiu m-am dus la minister și aproximativ după un ceas intră Luca la mine în birou.

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Niciodată nu s-a întâmplat acest lucru.

Tov. Chivu Stoica: Niciodată. Vine către birou și zice: «Dragă Chivule, am greșit, iartă-mă, treci cu vederea, am fost într-o stare nervoasă, am și eu multe probleme, multe greutăți, câte sunt la Finanțe, fiecare minister are problemele sale și pe fiecare trebuie să le rezolv și, uite, eram într-o așa stare, că n-am putut să mă stăpânesc. Iartă-mă și treci cu vederea». Și vorbind se apropie de mine, mă ia de gât, mă sărută pe-o parte, pe alta (râsete în sală). Eu n-am spus nimic, am tăcut, el îmi dă drumul, se retrage și pleacă și zice «La revedere!». Nu știu ce s-a petrecut pe urmă.

Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: După aceea a venit la mine numaidecât și, după ce mi-a zis «bună ziua!» s-a așezat pe scaun, m-a întrebat dacă n-aș fi dispus să-i dau niște sfaturi în câteva probleme. Niciodată nu venea el la mine după sfaturi. Am înțeles că este un pretext. L-am ascultat și după ce știu despre ce este vorba l-am întrebat și eu cum crede să rezolve problemele ridicate și după care a venit să primească sfaturi și mi-a spus dânsul se gândește să facă așa. Bine, faceți așa. Eu am crezut că are să-mi mulțumească și să plece. Nu. «Tovarășe Ghiță, știu că ești foarte supărat pe mine. Da, aveți tot dreptul să fiți supărat pe mine. Mi-a spus tov. Ana, m-a criticat foarte sever tov. Ana, am făcut o mare porcărie. Să nu credeți că am ceva cu tov. Chivu Stoica. Eu îl iubesc, țin la el, îl respect, este un tovarăș așa de bun, așa de capabil», deși zbiera în gura mare și făcea albie de porci acolo îi spunea că e incapabil, este un antisovietic, tot ce i-a venit la gură. «M-am dus la tov. Chivu Stoica și mi-am cerut scuze, m-am îmbrățișat, a fost așa de emoționat și eu și tov. Chivu (râsete în sală)». Serios, așa mi-a spus, mi-a rămas viu tabloul acesta. Mă gândeam că s-a dus dracului ceea ce am stabilit cu Chivu. Mă rog, se întâmplă și asemenea surprize. Eu tac, zice așa că «vă rog, tov. Ghiță, promit tov. Ghiță că n-am să mai fac în viața mea, n-am să mai am asemenea ieșiri».”

Ședința Biroului Politic n-a mai fost convocată. După mai mulți ani, de astă dată, din Arhivele Sovietice s-a putut stabili data la care s-au petrecut cele povestite de Chivu Stoica. La 19 aprilie 1949, Gheorghe Gheorghiu Dej s-a dus la ambasadorul URSS la București. Serghei Ivanovici Kavtaradze, și l-a pârât pe Vasile Luca, inclusiv prin următoarea caracterizare:

„Tov. Gheorghe Gheorghiu Dej: Dă dovadă de apucături dictatoriale, nu tolerează critica și obiecțiile, este irascibil și brutal, jignește tovarășii cu funcții de răspundere și manifestă o mare slăbiciune la lingușeli și laude exagerate din partea unor persoane care se folosesc cu dibăcie de apropierea de el și pentru care se face întotdeauna luntre și punte, deși ele nu merită o încredere deplină”.

Mai rețin, tot din documente, că prima întâlnire dintre Dej și Luca avusese loc în ilegalitate, în 1932, cu prilejul constituirii Comitetului Central de Acțiune al CFR-iștilor în vederea conducerii mișcării lor revendicative. Principalul organizator al reuniunii la care s-a ales acest Comitet a fost Vasile Luca, el însuși mulți ani lucrător la CFR. Funcția de secretar al Comitetului a fost încredințată atunci lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nu se cunosc detalii, dar – evident – a existat între cei doi o relație de subordonare, întrucât Vasile Luca făcea parte, în acea perioadă, din conducerea PCdR. La procesul intentat organizatorilor grevei de la Atelierele Grivița (februarie 1933), Vasile Luca a fost condamnat în contumacie la 20 de ani muncă silnică. Acest „detaliu” fusese scos din istoriile oficiale de după luna mai 1952, odată cu declanșarea ofensivei împotriva „deviatorilor de dreapta”.