Mulți dintre cei care iau decizii pentru școală, au făcut doar „școala vieții”

Am stat puțin departe de tastatură, tocmai pentru a nu sări ca ciupită de muscă, să scriu despre România educată, despre examenele pe care l-au dat elevii noștri și pentru a nu mă întreba, retoric, cum se poate transforma o notă atât de mult în urma unei contestații. Nu pot să nu mă mir despre acest aspect, însă nu vreau să blamez profesorii angrenați în corecturi. Poate au fost prea obosiți după un an doar de privit într-un monitor și de vorbit și în van de cele mai multe ori.

Dar să revenim la ceea ce se dorește, un popor educat și, din păcate, nu este. Privesc siderată cum se scurg generații după generații masacrate de ignoranță, de dezinteres, de lipsă motivațională în propria evoluție.

Educația este ca o hrană oferită unui popor. Dacă acel popor este flămânzit, el ajunge să fie manipulat și atât de ușor controlat.
Este terifiant să îi vezi pe acești tineri, cam cea mai mare parte a lor, cum iau în derâdere absolut orice materie. Aici nu mă refer doar la istorie, geografie, matematică sau limba română ci și la o limbă străină, atât de necesară. Să îi vezi cum stau doar pe Instagram, Tiktok sau Facebook, se uită doar la tutoriale și tot felul de dialoguri în limba engleză și nu înțeleg o iotă din această limbă, este halucinant de dezamăgitor.

Oare când vom înțelege că educația e mult mai valoroasă decât un pumn de bani în plus, decât o decapotabilă etalată la poarta școlii sau la o terasă de fițe? Că, fără educație, se vor trezi într-o zi cu un profund regret că nu sunt suficient de pregătiți, că nu știu nimic și că rețelele sociale nu le-au fost de niciun folos.

Politicienii nu fac decât să speculeze prostia acestui popor și uite așa se nasc alianțe și grupări controversate, iar noi înjurăm de la un mandat la altul, de fapt, pe aceiași oameni politici.
Ne-am obișnuit mereu să ne consolăm cu „merge și așa”, când, de fapt, ne îmbătăm cu apă chioară sau cărăm apa cu ulciorul spart.
Lipsa unui sistem educațional consecvent, bine structurat, lipsa unei implicări a întregii societăți în actul educațional nu va aduce decât masive prejudicii acestei nații atât de blamate.
Fără educație, fără cultură, suntem pradă sigură în mâna manipulatorilor. Cel mai dureros aspect este că tinerii acestei generații par a fi cei mai îndobitociți.

Această pandemie, ce ne-a adus în fața unei stări de maximă confuzie și degringoladă a învățământului online, dublată de schilodirea programelor școlare, va avea consecințe dintre cele mai dezastruoase asupra generațiilor viitoare. Și noi ne mai întrebăm cine o să ne mai plătească nouă pensia! Am privit, în acest an, cum copii care își doresc cu adevărat să învețe s-au chinuit și și-au schilodit capacitatea de aprofundare a informațiilor primite.
Diluarea educației, până la stadiul de dispariție, nu este decât o parte din procesul de îndobitocire a generațiilor ce vin, este o dezumanizare a noastră.

Minunat ar fi să ne insuflăm optimism și speranță, încredere și determinare că vom avea zile frumoase sau o clasă politică aplecată spre spațiul cultural și spre educație. Și, în loc să ne holbăm cum fiecare pițipoancă se lamentează, la ore de maximă audiență, de pe o canapea pe alta, la toate televiziunile, vom putea vedea în grilele de programe ale acestora și exemple pozitive, reale, copii determinați, profesori devotați și oameni de cultură pe care să îi privim cu admirație, chiar dacă nu dau acel rating după care aleargă fiecare moderator. Ce dacă nu vinde la fel ca circul? Poate că insistând, oamenii vor înțelege că pentru ei, pentru copiii lor, pentru nepoți este mai bine să se facă școală adevărată decât „școala vieții”. Bună și școala vieții, dar numai după ce ai învățat temeinic. Acum „școala vieții” definește descurcăreala prin metode nu tocmai ortodoxe. Din păcate, mulți dintre cei care iau decizii pentru școală, au făcut doar „școala vieții”.