Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Mulțumim că la Trianon ne-ați dat ce era al nostru!

Am lăsat să treacă câteva ore de la manifestările de fals patriotism ale unor români. Cum se apropie o zi din istorie apar articole, postări în mediul online sau politicieni prin cimitire cu brațul plin de flori. Eu care am studiat istoria asta păcătoasa mă simt într-un fel jenat de această față urâtă a patriotismului comercial. Când văd un politician la mormântul unui erou mă bufnește râsul. Discursurile sunt scrise de secretare care copiază textul după un comentariu al unui elev din mediul virtual. Și apoi încep laudele pentru cel trecut în neființă. Urmează glorificările, veșnica pomenire și masa cu mai marii comunității cu ușile închise. Din când în când mai beneficiem și noi de câte o poză făcută de vreun ins cuprins de aburii alcoolului. Dacă trăiau acele personalități ca în filmele SF, măcar pentru două ore și își exprimau principiile, chiar voi politicienii de astăzi, le luați încă odată gâtul.

Nu am vrut să comentez povestea asta penibilă cu Trianonul, dar uite că o fac și am pretenția că știu ceea ce spun. Am fost bombardat cu imagini, comentarii și lozinci aproape până la greață. Un popor își sărbătorește un tratat și apoi se laudă cu el peste tot. Cum adică să sărbătoresc ceva firesc ? Păi tratatul de la Trianon, dragi patrioți de cafenea, reprezintă un pansament istoric. Este o scuză a marilor puteri care trebuiau să repare ceea ce era firesc să se întâmple cu o națiune. Păi,  cineva îmi ia un rinichi și în urma unei conferințe, cu toți medicii din țările occidentale, hotărăsc să mi-l de-a înapoi. Păi,  eu ce fac, încep să beau șampanie că mi-a dat organul meu înapoi ? Nu, trec cu vederea, ba mai mult în data respectivă le și reamintesc medicilor că au reparat o greșeală. Auzi sărbătorirea Trianonului ?! Da nu vă este, măi,  rușine, adică eu sunt la mila voastră și acum fac mătănii , organizez festivități,  pentru că ați avut milă și mi-ați dat ceea ce era al meu ? Tratatul de la Trianon este o reparație istorică și atât pentru popoare aflate sub absolutismul vremurilor. Atât și nimic mai mult. Sigur, nimeni nu vrea să îi diminueze din marea sa importanță istorică, dar noi ca români stăm în poziția ghiocelului în fața unora care au vrut într-un final să îmi dea o parte din trupul meu înapoi. Dacă prin acest tratat îmi dădeau cadou încă 5 țări, mai ziceam. Uite, măi, câtă generozitate ! Ei, maghiarii trebuie să își ceară scuze față de nenorocirile făcute cât am fost sub habsburgi și mai ales după dualism. Marile puteri trebuie să felicite România și să își ceară scuze că nu au făcut acest pas mai devreme. E ca și când cineva ar nega acum că Spania nu a cucerit pe drept teritoriile în 1492 când s-a sfârșit Reconquista. Adică alte țări trebuiau să recunoască ceva firesc, și anume, că Spania își recuceriseră teritoriile lor. Nu, dimpotrivă, ei îl consideră pe El Cid erou și sărbătoresc acea victorie, nu tratate care recunosc acest fapt istoric. Noi sărbătorim pe 1 decembrie ziua unificării țării plângându-ne eroii care au luptat pentru parte din trupul tarii lor. Să te apuci acum să sărbătorești un tratat mi se pare o inepție fără margini. Mai mult, văd pe unii panicați de părerea maghiarilor. Extraordinar, adică tu ești o țară de trei ori mai mare decât Ungaria și stai cu frica în sân de ce o să spună unii despre faptul că ți-ai recuperat propriul rinichi de la cel care ți-l luase cu forța. Da nu mă interesează opinia lor și a nimănui, în fond. Dacă Ungaria ar deveni mare printr-un rapt teritorial de la noi și alte țări vecine cu ei ar fi o chestiune de discutat. Atunci dacă exista un tratat, puteai să bocești sau să îl serbezi în funcție de cetățeanul cărei țări ești. Era ceva de neconceput pentru că era un furt vizibil. Da când tu iei sau unești ceva ce este al tău, de ce să mai sărbătoresc și să mă maimuțăresc atât, fiind stresat că supăr partea maghiară? Însă am ajuns așa datorită fenomenului peremist care a coborât patriotismul în mocirla postdecembristă și a inerției actuale a politicienilor și liderilor de opinie. Toți sunt patrioți doar din gură. De pildă, cineva scria că pe 5 iunie s-a născut Iorga. Foarte bine. Este o personalitate marcantă acestei țări, dar învățați să respectați istoria și cultura țării. Când sunt niște ani rotunzi, de exemplu 100 sau 150 de ani de la un eveniment poți să spui ceva, așa pici în derizoriu cu titlul s-au împlinit 149 de ani de la nașterea istoricului Nicolae Iorga. Și asta din dorința de a arăta cât de patriot ești tu ca individ gol de orice conținut.

Tratatul de la Trianon reprezintă o hârtie prin care marile puteri au acceptat adevărul suprem ca parte din trupul țării ce fusese furat timp de secole. Vă mulțumim că ne-am putut recupera ce era al nostru și nu ce era al altora. Oricum și cu și fără acest tratat, armata română în 1919 servea cafeaua la Budapesta. Prin acest tratat întreaga lume a recunoscut și greșeala istorică imensă, pe care au tolerat-o timp îndelungat. Uite cum a ajuns zimbrul român să se sperie de ariciul unguresc. Cel mai bine este să revenim la granițele Europei înainte de Primul Război Mondial. Mă întreb, Austria ce ar spune despre o asemenea grozăvie? Adică mă gândesc că nu trebuie să supărăm vreo minoritate europeană cum este cea maghiară. Doar această minoritate trebuie să evite un 4 august 1919. Mai am o întrebare retorică. Oare în SUA, sau alte țări, există plăcute bilingve ținând cont că au comunități de chinezi, japonezi, musulmani, mai mari decât maghiarii din România? În ce stadiu de degradare suntem ca să ne ploconim și să ne cerem scuze fără nici un pic de demnitate pentru ce aparține acestui popor din antichitate.

La fel și cu tâmpenia legată de numirea ca martir și erou al lui Mihai Viteazul. Atâta goliciune intelectuală, mai rar întâlnești. Avea nevoie Mihai Viteazul de recunoașterea oficială a unor politicieni de mahala ? Altfel nu puteam să îl comemorăm? Același patriotism peremist de două parale. Păi marea problemă legată de Mihai Viteazul este că nu ați fost în stare să faceți un mausoleu similar cu cel al lui Napoleon pentru olteanul nostru care a îndrăznit să dea o palmă peste râtul celor mari, unind țara și plătind apoi cu capul pentru asta. Dacă apare cineva mâine și face același lucru cu Bucovina și Basarabia, adică cu parte tot din ce este al tău, îl băgați la închisoare pe viață și nu mai devine erou. Dar apar unii peste 50 de ani și cu tricolorul pe piept și flori în mână deplâng soarta celui care a vrut să unească și ultimele teritorii ale țării rămase din nefericire la străini. Toate acestea îmi aduc aminte de un cântec de la “Cenaclul Flacăra” unde versurile sunt geniale :”Nu mai acuzați străinii, că ne taie domnitorii, că intimidează țara cu guverne provizorii, eu atâta aș vrea să aflu arătându-le obrazul, totuși unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul ?”. Unde erau românii? Își frecau mâinile de bucurie. Nu mă miră că într-o zi câțiva protestatari de fast food să urineze pe statuia domnitorului din centru în solidaritate cu alți tineri minunați care au făcut acest gest pe statuia lui Churchill, cel care a alungat nazismul din lume. Întunericul și ceața s-au așternut aici pe pământ și nu se văd speranțe de revenire în curând. Încă o dată ne cerem scuze cu plecăciune pentru Trianon și pentru faptele lui Mihai Viteazul!
Noapte bună România oriunde te-ai afla!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Mulțumim că la Trianon ne-ați dat ce era al nostru!”

  • De fapt, daca ungurii nu se lamentau, la noi Trianonul trecea neobservat.
    Noua ne ajunge 1 Decembrie, pe care l-am facut noi si numai noi.
    Iar faptul ca ungurii se lamenteaza, denota, cu regret, lipsa de demnitate.
    Fostii lor parteneri in Imperiu, austriecii, au suferit aceeasi drama, si in loc sa se vaiete s-au pus pe treaba si acum sunt unde sunt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *