Muzica Instanţelor. O revistă inspirată după practica americană: benzi desenate și chip protejat

Un jurnalist din Cluj din generația veche, Mihai Bacalu, a găsit o modalitate inedită de a prezenta povești din instanțe. Inițial, revista se găsea la chioșcuri, dar când a fost declarată starea de urgență, Mihai Bacalu a găsit o formă inedită de a păstra formatul ca pentru tipar și în varianta online.
Vă lăsăm să descoperiți despre ce este vorba citind articolul scris de jurnalist.

Revista o găsiți pe https://muzicainstantelor.ro/
Amatorii de povești pot ajunge cu un QR cod pe site, unde sunt motivații lungi.

Revista cu poveşti din justiţie, ilustrată cu desene şi benzi desenate a luat fiinţă relativ recent. Iniţial am creat un site cu informaţii din sălile de judecată din Cluj. Pentru că am şi ceva studii muzicale, am adăugat câte o ştire culturală la fiecare informaţie juridică.

Am observat în ultimul deceniu, de când umblu mai des pe culoarele Palatului de Justiţie din Cluj, că lumea este destul de neinformată legat de proceduri, pedepse, dar şi de activitatea curentă a instanţelor. Involuntar am creat o modalitate de a face educaţie juridică, dar nu teoretic, cum o face judecătorul Cristi Danileţ, ci ceva mai practic, prin soluţii şi sentinţe ale judecătorilor.

Revista am structurat-o pe meserii şi pe materii juridice, având în vedere că am constatat, că pe lângă cele clasice, cunoscute, magistraţi, procurori, avocaţi, grefieri, poliţişti, notari, mai există şi altele, mediatori, arbitri, lichidatori, consilieri de probaţiune, care concură şi aceştia la rezolvarea pieţei litigiilor, una de peste 2 milioane de dosare anual.

Ca ilustraţie am ales desenele, în locul fotografiilor, din raţiuni practice. Am întâmpinat de-a lungul vremii serioase rezerve faţă de publicarea pozelor cu inculpaţii şi părţile implicate în litigii. Am ales soluţia americană, ilustraţia cu desene. Am mers chiar mai departe, după ce am observat apetenţa tinerei generaţii pentru benzi desenate. Ilustrez astfel unele materiale cu mai multe scene, care în totalitate, ar putea da impresia unor benzi desenate, cu o uşoară tentă ironică. Graficianul este chiar fiica mea, pe care am cooptat-o în echipa redacţională, profitând de pasiunea ei pentru anime-urile japoneze.

Dacă iniţial am căutat subiecte din instanţele locale, din raţiuni legate de vânzări, am ajuns să selectez litigii din toată ţara, pentru a putea obţine un distribuitor care să acopere toate reţelele de distribuţie, o activitate extrem de complicată, datorită existenţei simultane a chioşcarilor tradiţionali, dar şi a magazinelor ultramoderne din supermarketuri.

După ce în starea de urgenţă toate chioşcurile au fost închise, am fost nevoit să mă adaptez la vânzările online, completând site-ul cu o secţiune magazin, de unde pot fi comandate pe internet, toate cele 9 ediţii ale revistei tipărite, sub formă pdf sau chiar fizic.

Şcoala de jurnalistcă a AZR

Cât despre mine, am lucrat la o sumedenie de publicaţii, în principiu cotidiane naţionale, începând cu săptămânalul studenţesc NU, apoi cu Ziua, Transilvania Jurnal, Cotidianul, Evenimentul Zilei, Adevărul, Ora de Ştiri, Libertatea. După ce nu am mai obţinut angajamente de reporter, am trecut la propriul site, pe care l-am conceput ca o nişă pe domeniul justiţiei.

Când am terminat Politehnica, în anul 1991, după Liceul de Muzică din Cluj, am pornit ca unul din milionul de ingineri, să caut altă meserie, industria fiind prăbuşită după revoluţie. Am optat pentru jurnalism, deşi nu scrisesem niciodată un articol, în afară de compunerile de la română.

Îmi amintesc cu plăcere că la concursul pentru admitere la Şcoala Superioară (postuniversitară, privată) de Jurnalism, patronată atunci de Asociaţia Ziariştilor Români, maestrul Ion Cristoiu a dat două note maxime, pentru materialul documentat în teren. Am scris atunci, obţinând una din notele de 10, Un ghiozdan cât un candelabru, profitând de începerea şcolii din toamna anului 1991, scormonind subiecte prin magazinele de pe Calea Victoriei.

În şcoala respectivă, care iniţial se desfăşura pe parcursul a 2 ani, extins la 4, între timp dispărută, am avut profesori celebri, precum Vartan Arachelian, Stelian Tănase, Florin Pruteanu, sau colegi precum Carmen Dăncescu sau Sabina Fati.

Mihai B