Nae Ionescu despre Universitatea ca spațiu aparte

Notă. Nae Ionescu, un sprijinitor al Tineretului, cu deosebire al celui studios, avansează în tableta Cum se creează tradiția din Cuvîntul, 6 octombrie 1928, viziunea sa asupra Universității ca un spațiu aparte.

„Eu văd însă adevărata valoare a monografiei d-lui Popescu- Spineni în altă parte. Studentul trece prin universitate, de cele mai multe ori ca printr-un han, așezat la răscruce. Amintirile lui se leagă, de cele mai multe ori, de o istorie de dragoste, de petreceri camaraderești, de agitații de stradă, de ceasuri, zile și luni de studii încordate. De universitate, nu.

La noi, universitatea nu este o instituție cu o existență de sine stătătoare. Ea e un loc unde, în cazul cel mai bun, se învață carte. Dar, poate că datorită și timpului scurt, de cînd există, ea nu izbutește să-și creeze o fizionomie proprie, să ființeze prin ea însăși.”

*

Gazetărie. Deși nu atinge forța lui Caragiale sau chiar a lui Pamfil Șeicaru în materie de idei generale, Stelian Popescu e unul dintre practicanții unei gazetării despre care George Călinescu spunea că e singura cu șanse de a rezista trecerii timpului. Faptele și oamenii despre care notează Istoricul clipei sînt trecători sau, marea lor parte, trecători. O dată cu trecătorul se duce și articolul despre el. Rezistă în timp, spunea Călinescu, el însuși un mare publicist, doar ziarismul care conține idei generale:

„Numesc bun gazetar pe acela ale cărui articole suportă adunarea în volum. Chestiunea stilistică e indiferentă, vreau să văd dacă articolele puse unul lîngă altul formează un apartament de idei în care să mă mişc slobod”. (G. Călinescu „Gîlceava înţeleptului cu lumea”).

Adunarea într-un volum presupune rezistența în timp. Ca să reziste în timp, articolele de gazetă trebuie să aibă, pe lîngă scriitură, și idei generale. Stelian Popescu își strînge într-un volum articolele care i se par lui definitorii pentru predicarea în pustiu. Un gest riscant, dacă-l raportăm la condiția pusă de George Călinescu. Și totuși multe texte rezistă în timp prin ideile generale. Sînt mai întîi cele despre politică. Nu lipsesc însă și alte domenii. Comentînd lucrarea în patru volume despre Boierii Golești, scoasă de George Fotino, Stelian Popescu scrie în primele rînduri ale comentariului BOERII GOLEȘTI. Din istoria renașterii naționale a Țării românești, Universul, 15 ianuarie 1940:

„Se scrie și se imprimă destul de mult de la o vreme și la noi în țară, dar – fără gînd preconceput de a voi să jignim pe vreunul din mulțimea celor care se îndeletnicesc cu scrisul – nu întotdeauna, tot ce se scrie se poate ceti.

Unii nu citesc, fie din lipsă de timp, absorbiți uneori de mrejele multiplelor ocupațiuni reclamate de viața de toate zilele sau de unele îndeletniciri inutile din toate punctele de vedere, alte ori din cauză că, neatrăgîndu-li-se atențiunea asupra unei cărți folositoare, își pierd timpul cu cititul unor lucrări fără nici o valoare.

De aceea este de un interes general ca, ori de cîte ori apare o carte bună, să se atragă atențiunea publicului asupra ei, spre a nu se pierde din vedere, nici osteneala autorului, nici însemnătatea subiectului tratat și nici lecția ce se poate trage din citirea unei cărți bune.”