Filosofia ca destin personal. Revăzînd pentru cartea de eseuri De la fondul Antonescu la conturile lui Ceaușescu eseul Filosofia, ca destin personal, mi-am amintit ce scriam nu demult despre atenția pe care mi-o acorda Niculae Stoian. Eram un adept al filosofiei ca mod de viață, marxist fără s-o spun, deoarece Marx a propus filosofia care schimbă viața, filosofia asumată drept convingere de colectivități. Eseul amintit elogia Filosofia asumată individual, filosofia în stare să ducă la o sinucidere de dragul tezei Lumea are la bază atomii, ca la Democrit:
„Filosofia, ca destin personal.
Scria George Călinescu într-una dintre numeroasele sale producţii gazetăreşti, uimitoare prin număr şi profunzime pentru cineva care a publicat monumentala Istorie a literaturii române de la origini pînă în present:
«Căci problemele filosofului nu sînt probleme asupra universului, probleme existînd obiectiv, ci problemele tale, nou sosit în univers. Orice om care vrea să ştie ce rost are faţă de mine Lumea, trebuie s-o ia de la capăt. Adevărurile altor filosofii nu sînt de folos pentru tine decît dacă le-ai reparcurs».
Filosofia nu este însuşire mecanică a ideilor altora, învăţate pe de rost din cărţi moarte. E un sistem de convingeri personale. Căile de formare a acestora, deşi diferite, au o notă comună: asumarea organică. Aceste convingeri temeinice, devenite sufleteşti, intime, îţi oferă criterii sigure de viaţă, răspunsuri imediate la întrebările de răscruce, lumini îndrumătoare într-un destin dominat de contingent. Cu alte cuvinte, în filosofia adevărată, care e filosofia fiecăruia dintre noi, criteriul de valorizare nu e adevărul obiectiv al propoziţiilor, ci tăria lor de convingere lăuntrică, legătura indisolubilă dintre filosofia personală şi actele comportamentului cotidian. Nu altfel crede André Gide, în Jurnal, cînd denunţă gîndirea abstractă:
«Astfel gîndirea nu face pentru mine nimic dacă nu ia parte la viaţă, şi nu simţi cum prin cuvinte şi prin umplerea lor, bate o inimă».
De aici, o concluzie călinesciană de tip existenţialist. Un mare creator de sistem filosofic trebuie să şi-l aplice la propria viaţă. Dacă n-o face, e un diletant amărît. Schopenhauer, pe care Camus îl ironiza pentru că elaborase o filosofie pesimistă trăindu-şi viaţa prea din plin, e mai puţin filosof decît fetişcana care se sinucide, convinsă că pe lume nu e loc pentru amorul pur, amorul de bileţele suspinînde. O spune, mult mai grav, potrivit felului său de a scrie, Nae Ionescu în Cuvîntul, 5 februarie 1938, sub titlul «Dincolo de tocmeală»:
«Astăzi, mai mult decît atunci, sînt încredinţat că o convingere nu e încheierea logică a unui proces dialectic, ci o bucată din fiinţa mea, nu un adevăr de cunoştinţă, ci unul de viaţă – sau de moarte. Trăiesc sau mor cu el; nu pentru acest adevăr; ci pentru mine, căci adevărul face parte din fiinţa mea, eu sînt adevărul».
Dacă mă gîndesc bine, politicile de extreme, Dreapta sau Stînga, presuspun filosofii ca mod de viață. Legionarii erau în stare să moară pentru metafizica de tip Nae Ionescu. Bolșevicii originari, adevărații bolșevici, mureau pentru teza Proletariatului care întruchipează viitorul omenirii.
În orice caz, nu știu tip care să fi murit de dragul democrației parlamentare.”
D-ale omenescului. Constantin Pantazi descrie în memoriile sale Cu Mareșalul pînă la moarte trecerea armatei române pe sub Arcul de Triumf duminică 9 noiembrie 1941 întru cinstirea marelui eveniment al Luării Odesei. Spectacol măreț – au strigat ziarele timpului. Constantin Pantazi notează însă că generalul Iacobici s-a așezat în fruntea trupelor și a trecut călare pe sub Arc, spre nemulțumirea Mareșalului. Ca să vezi! Și evenimentele mărețe își au partea lor de pubele!
Viata este realitate si nu problema de filozofie de rezolvat sau de meditat la ea. Asta se intampla doar acolo unde este un gol si asa ajungem sclavii convingerilor noastre. Probleme filozofice de acest fel vom rezolva, de cele mai multe ori cu greu, dar vom ajunge la concluzia ca nu era nevoie.
Și Ceaușescu a murit pentru crezul sau ,Visul de aur al omenirii-comunismul așa zicea el,noi nu am fost niciodată o Tara comunista ci socialista in curs de dezvoltare,apoi multilateral dezvoltată și care mergea spre comunism care nu se știe clar ce vroia sa fie.Și Zelea Codreanu a murit pentru crezul sau,Maniu,Brâncoveanu
și mulți alții și in comun aveau ,da ADN de bărbați.
Nimic din ADN-ul acelor bărbați de odinioară nu il regăsim in cei de astăzi
n ai cum sa fii patriot de meserie :)), patriotismul e referinta miscarii, nu miscarea…
miscarea e un soi de rod al referintei 🙂
convingerile sint demonstratii ale existentei unui sistem de referinta propriu.
filozofia e povestea acestui sistem de referinta, deci e povestea ta.
fiecare om are propriul sistem de referinta. sistemul de referinta al unui om e …dupa chipul si asemanarea lui.
nu poti cumpara sisteme de referinta din carti. daca o faci, ce ai cumparat nu e in armonie cu tine insuti.
fiecare om isi cauta propriul sistem de referinta.
–
insa o face misunind intr un sistem de referinta cu care se armonizeaza din fabricatie, acesta fiind Natura.
prin urmare din sistem de referinta in al si alt sistem de referinta omul ajunge, in final sa si armonizeze propriul sistem de referinta cu Natura. sau cu Imaginea din Oglinda a Naturii, …depinde spre ce priveste omul.
–
tocmai de asta se stie din start inspre ce fel de convingeri se indreapta omul,
ori spre unele armonizate cu Natura, ori spre altele armonizate cu Antinatura.
iar pentru ca … ‘o convingere e o bucata din fiinta mea’, omul va fi una cu Natura, sau una cu Antinatura.
–
filozofie ca mod de viata…
asta cum vine…?!, ca nu pricep.
filozofia e intotdeauna un efect, ea e efectul manifestarii propiului sistem de referinta.
modul de viata e insasi filozofia omului, ….indiferent cum arata modul ala de viata.
despre sistemul tau de referinta iti poti da cu parerea daca dinamici ale Naturii isi gasesc sensul atunci cind ele sint privite stand cocotat pe propria referinta.
–
de fapt asa se si desavarseste omul, atunci cind propria referinta se suprapune peste referinta Naturii, adica peste Piatra din Unghi
–
spre ex io folosesc un sistem de referinta in care se manifesta un singur foton, acesta fiind chiar Piatra din Unghi. insa sistemul meu de referinta foloseste doua Pluraluri, unul propriu Daruirii, celalalt propriu Acumularii,
e mult de povestit insa in final sistemul meu de referinta este Cubul. acestuia i am spus Oul Absolut, si i am zis asa pnntru ca …io asta vad ca E! :)))
–
folosind acest sistem de referinta eu ma manifest …uite pe acest sait, spre ex. daca ceea ce rezulta se cheama pe lumea asta filozofie,…aia e, asa sa se cheme, nu ma supar.:))
insa eu …doar m am manifestat, ce i drept folosindu mi propriul sistem de referinta,
insa atata tot.
–
cumparind sisteme de referinta de prin carti, poa sa fie ele ultragrandioase, ce cumperi e ori mai mare ori mai mic decit masura ta. pe masura ta e numai si numai sistemul tau de referinta, ala care a izvorat din tine si care e Esenta Vietii tale…
Natura e plenar eficienta, prin urmare niciodata sistemul tau de referinta nu va fi leit cu al altui om, …cu o exceptie, la un moment dat el se va suprapune peste Sistemul de Referinta pe care il folosea Iisus Hristos :)))), caz in care tu te ai desvarsit ca om, …daca asta ai ales sa ramai :))
–
prin urmare ai putea asambla un sistem de referinta de la ‘dezmembrari’ :))), luind dintr o carte ceva, din alta altceva, …, insa in final tot tre sa l semnezi!, ca altfel nu e al tau,
prin urmare sistemele de referinta folosite de altii sint impulsuri pe care le primesti si care iti pot influenta felul de a fi prin reactiunile pe care ele le genereaza…:)
Schopenhauer, pe care Camus îl ironiza pentru că elaborase o filosofie pesimistă trăindu-şi viaţa prea din plin
–
pai daca in sistemul lui de referinta astea doua se manifestau armonios…aia e :)), si …cui ii pasa ca in sistemul de referinta al lui Camus astea doua nu se armonizau?!, pai ce, Camus si Schopenhauer erau una si aceeasi persoana?:))
daca simti ca vrei sa judeci sistemul de referinta al unui om …mai bine judeca sistemul de referinta al Naturii,…pare a fi mai cu folos :))