NATO, dragostea mea… Mircea Geoană, George Simion și drumul spre un posibil război total NATO-Rusia

Ce mi s-a părut întotdeauna nefiresc la noi, românii, pe lângă altele, a fost secretomania aproape universală legată de opțiunile de vot. Există o teamă să spui deschis cu cine simpatizezi, de parcă „orice spui poate și va fi folosit împotriva ta la proces”. Eu unul, însă, nu m-am ferit niciodată să-mi dezvălui alegerile, considerând că este un act de normalitate să-mi exprim deschis opțiunile, indiferent de reacțiile celor din jur.

Prima oară am votat în 2004, când am pus ștampila pe numele lui Traian Băsescu. În 2009, l-am ales pe Mircea Geoană, în semn de răzbunare pentru dezamăgirea pe care mi-o provocase Băsescu. Apoi, în 2014, am votat cu Klaus Iohannis, dorind să salvez, la rândul meu, „planeta diaspora”, pe acel val de simpatie pentru românii din afara granițelor. În 2019, am ales-o pe Viorica Dăncilă, pur și simplu pentru că nu suportam manipularea sistemului, care îi demoniza constant pe cei care o susțineau.

Acum, în 2024, nu vreau să revin asupra opțiunii mele actuale, dar mi-a venit un gând pe care simt nevoia să-l împărtășesc: despre Mircea Geoană și posibila implicare a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în alegerile prezidențiale din România.

Faptele recente

Înainte să intru în detalii, aș vrea să evidențiez câteva evenimente recente, care oferă un context greu de descifrat și plin de semnificații ascunse:

1. Elena Lasconi, o candidată surprinzătoare în aceste alegeri, a fost acuzată de corupție și fraudă, acuzații care au fost rapid răspândite în media.
2. Recorder, platforma cunoscută pentru investigațiile sale, a publicat un documentar care pune sub semnul întrebării „mitul” eroului de război Nicolae Ciucă.
3. Nicolae Ciucă și-a început campania promovându-se ca un mare erou și comandant de război, printr-un clip în care subliniază rolul său în Irak și lansând o carte, deși nu a fost cunoscut vreodată pentru activitatea sa de scriitor.
4. Marcel Ciolacu a luat masa cu studenții militari și continuă să ofere explicații nesfârșite despre reforma pensiilor, de această dată încercând să clarifice acuzațiile că i-ar fi jignit pe pensionarii militari.
5. În acest timp, Mircea Geoană apărea în fotografii luându-și rămas-bun de la secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, pregătindu-și discret lansarea oficială a campaniei electorale în România. În spatele acestor imagini, se ascunde o realitate sumbră: tensiunile dintre NATO și Rusia ating cote maxime, iar cu Mircea Geoană drept pion al NATO, România riscă să devină ea însăși un pion în acest joc al marilor puteri.
6. Între timp, George Simion părea să fi dispărut din lumina reflectoarelor, conducându-și o campanie tăcută, departe de atacurile care vizau ceilalți candidați.

Aceste fapte conturează o campanie în care trei dintre candidații principali – Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Elena Lasconi – sunt deja sub un bombardament electoral intens, în timp ce Mircea Geoană și, mai recent, George Simion par să-și desfășoare campania fără nicio presiune majoră.

Mircea Geoană – Secretar general adjunct NATO și candidat la președinție

Mircea Geoană, de facto, și-a lansat campania electorală acum mai bine de un an, în timp ce ocupa funcția de secretar general adjunct al NATO. O astfel de poziție ridică însă o întrebare: cum poate cineva de la acest nivel în NATO să-și înceapă campania electorală într-un stat membru, fără să-și dea demisia sau să fie pus în fața unei alegeri clare?

Într-un moment de tensiuni geopolitice intense, când spectrul unui război total între NATO și Rusia devine tot mai real și exercițiile militare de la granițele României se intensifică, NATO pare să-l fi susținut activ și încurajat încă de acum un an, pentru a-și asigura loialitatea viitorului președinte al României.

NATO susține o poziție oficială de neutralitate politică și de neintervenție în treburile interne ale statelor membre. Cu toate acestea, faptul că Geoană și-a continuat mandatul în NATO în paralel cu campania electorală a ridicat semne de întrebare. Dacă NATO ar fi respectat pe deplin neutralitatea, nu ar fi trebuit să-i ceară să aleagă între funcția sa și candidatura la președinția României? Ori ești secretar general adjunct al NATO, ori ești candidat, nu ambele.

Această ambiguitate sugerează că NATO nu doar că a tolerat campania lui Geoană, ci poate chiar a susținut-o din umbră. Acest lucru ridică o altă întrebare: este NATO implicat în promovarea lui Mircea Geoană la președinția României? Și, dacă da, care este motivul?

„Nu trage, dom’ Semaca, sunt eu, Lăscărică”

Între timp, contrastul este evident: Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Elena Lasconi sunt sub tirul constant al atacurilor politice, în timp ce Mircea Geoană și George Simion își desfășoară campaniile fără piedici majore. Geoană, încă secretar general adjunct NATO, și Simion par să fie protejați de aceleași forțe care îi atacă pe ceilalți candidați – ca și cum ar spune, la rândul lor, „Nu trage, dom’ Semaca, sunt eu, Lăscărică”. În acest context, alegerea nu mai este doar între candidați, ci între cine este protejat și cine devine ținta într-un plan geopolitic periculos, care pare să conducă inevitabil către conflict.

Geoană și George Simion în turul al doilea?

Analizând toate aceste fapte, devine plauzibil că NATO ar putea avea nevoie de Mircea Geoană la conducerea României dintr-un motiv simplu: posibilitatea unui război total între NATO și Rusia nu mai este doar o speculație. În acest context, NATO ar căuta să plaseze la conducerea României un om de încredere.

George Simion, în schimb, ar putea fi ales drept adversarul perfect pentru Geoană în turul al doilea. Simion ar juca rolul ideal într-o confruntare democratică, dar cu un rezultat previzibil. Perceput ca „extremist”, Simion pare să joace rolul care i-a fost atribuit de regizorul planului, acela de adversar controversat, dar nu o amenințare directă pentru Geoană. În schimb, prezența sa contribuie la crearea unei aparențe de competiție democratică.

Pentru NATO, plasarea lui Geoană la conducerea României nu ar fi doar o decizie politică, ci una strategică. Astfel, nu este vorba doar despre promovarea unui candidat, ci despre o mișcare prin care NATO își asigură un comandament loial într-o țară esențială pentru securitatea regională.

Concluzie – Legătura cu începutul

Așadar, suntem cu adevărat liberi să alegem sau asistăm din nou la un scenariu bine orchestrat? Dacă NATO este într-adevăr implicat, chiar și tacit, în alegerile prezidențiale din România, acest lucru ridică întrebări grave despre suveranitatea noastră națională. Cu spectrul unui război care pândește la granițele Europei, alegerile noastre nu mai sunt doar o chestiune internă.

Riscăm să alegem nu doar un președinte, ci și un curs care ar putea atrage România în jocuri geopolitice periculoase, unde deciziile acestuia ar putea înclina balanța între pace și război. Într-un moment în care tensiunile globale escaladează, ne aflăm la răscruce: suntem simpli spectatori într-o confruntare geopolitică, sau avem puterea de a influența destinul național într-un moment atât de critic?

În cele din urmă, întrebarea întrebărilor rămâne: votăm pentru un lider care reflectă voința poporului sau pentru un candidat susținut de forțe internaționale cu interese obscure?