În 1942, cînd războiul împotriva Rusiei sovietice bătea din toate aripile, apare la Casa Şcoalelor volumul lui Şerban Cioculescu „Aspecte lirice contemporane”. Marele critic a traversat sub stalinism destinul tăcerii publice. Fusese preţul plătit pentru curajoasele sale articole din Dreptatea lui 1947. Un nou deşert al ignorării s-a întins peste opera sa după decembrie 1989. Preţul plătit de toţi marii scriitori capitalismului sălbatic, de ferocitate dîmboviţeană. Dacă mai găsim azi timp de aşa ceva, cartea din 1942 ar merita o lectură. Ne-ar surprinde astfel neutralitatea criticului faţă de duşmanul cu care România se afla în război. Formaţi la şcoala propagandei comuniste, ne-am aştepta ca Şerban Cioculescu să se zburlească la Esenin, cetăţean al unui imperiu etern ameninţător pentru români, imperiu atacat la noi nu numai cu sabia, dar şi cu peniţa.
Marele critic ne surprinde. El manifestă o bunăvoinţă ieşită din comun chiar și faţă de revoluţia bolşevică. Regăsim în asta, mai întîi, pragmatismul adevăratei inteligenţe. Ca şi bisturiul chirurgului, condeiul criticului n-are culoare politică. Umblă prin măruntaie pentru a despărţi ce-i bine de ce-i rău, ce-i sănătos, de ce-i bolnav, fără a se întreba cărui partid, cărei ţări sau cărei planete aparţine timpul descris. Acest principiu l-a călăuzit pe Şerban Cioculescu şi în anii imediat postbelici. Sub pretextul literaturii angajate social, cîntînd mulţimile şi alintînd pacea, maculatura literară atinsese cantităţi alarmante. Colaborator la oficiosul PNŢ, Dreptatea, Șerban Cioculescu face operă de ecarisaj. Fără a ţine cont de context, ca şi sub Antonescu, el se străduie a judeca textul literar numai şi numai după criteriul valorii.
Că un literat, Şerban Cioculescu, a iscălit o carte binevoitoare faţă de literatura duşmanului nu trebuie să ne mire. Proprietarii de condei sînt în stare de zburdălnicii nebănuite. Mirare ar trebui să ne producă tipărirea cărţii în plin război antonescian. Comunismul ne-a vîrît în cap imaginea unei literaturi sîngeroase a Mareşalului. Trăitori ai unei alte dictaturi, cea a socialismului real, am împrumutat războiului trăsăturilor vremii noastre: propagandă insuportabilă, cenzură drastică, sperieri zilnice ale gîndului îndrăzneţ. „Aspecte lirice contemporane” nu se dedă la pamflete antisovietice sau ruseşti. Mai mult, cartea exprimă o indiscutabilă simpatie faţă de literatura poporului cu care ne aflam în reciprocă măcelărire. Cum a putut să apară un asemenea volum? Foarte bine. Dictatura antonesciană nu era chiar o dictatură. Cel puţin în aspectele pe care le-am cunoscut noi sub comunism!
*
Nu cred să fie zi mediatică lăsată de Dumnezeu în care să nu aflăm că o nouă vedetă a trecut de la Pro Tv la Antena 1. Ca și cu multe alte posturi generaliste, n-am comerț cu Pro Tv. Nici pe mare, nici pe uscat, nici la tejghea, nici pe sub mînă. Ca jurnalist, dar și ca iscoditor al trecutului cu care nu se mîndrește presa noastră de azi, pentru că habar n-are de acest trecut, nu pot decît să surîd la bocirea Pro Tv-ului pentru plecările vedetelor și să mă uimesc la aserțiunile că Antena 1 va birui postul tv numărul unu al României răpindu-i vedetele. Bag seamă că motivul saltului unor vedete de la o televiziune la adversara acesteia îl dau banii. Noua conducere a Pro Tv s-a angajat la un spectaculos plan de asanare financiară a postului astfel încît acesta să trăiască exclusiv din resurse proprii. Vedetele călătoare vor fi fost nemulțumite de propunerea unor bani mai puțini. Socotind că va face o gaură-n cerul ratingului, Mogulul Dan Voiculescu, beneficiar de resurse infinite de la statul PSD-ist, le-a făcut oferte mult mai mari. De aici teza, asumată în presă de ageamii, că Antena 1 va surclasa în curînd Pro Tv. Nici vorbă de așa ceva:
Lasă un răspuns